Realism, Perioada marilor clasici Ioan Slavici

Moara cu noroc
“Moara cu noroc” scrisa de Ioan Slavici a fost publicata in anul 1881 in volumul de debut “Novele din
popor”. Nuvela este una realista, psihologica, fiind una dintre scrierile reprezentative pentru viziunea asupra
satului transilvanean. Totodata, este o opera semnificativa pentru literatura romana.

O prima trasatura a realismului este credibilitatea intamplarilor si a personajelor, evidentiat prin

tehnica detaliului. Spre exemplu, spatiul actiunii este ilustrat prin detalii reprezentative in pasajul ce descrie
drumul spre moara, iar credibilitatea este sporita prin prezentarea unor toponime reale, cum ar fi Ineu si Arad,
precum si prin statutul si ocupatiile personajelor, specifice acelor vremuri: Ghita este cizmar, apoi carciumar,
Lica e porcar, samadau.

O a doua trasatura a realismului este prezenta personajelor-tip. Ghita este tipul omului slab, avar si
usor influentabil, care doreste cu orice pret sa se imbogateasca, indiferent de consecintele lacomiei, Ana este
tipul femeii supuse si credincioase sotului ei, pana in momentul cand este dezamagita. Lica este tipul
barbatului autoritar, raufacatorul nuvelei, precum intuieste si Ana. Batrana este tipul femeii chibzuite,
multumita cu ceea ce are.

Tema textului este arivismul si consecintele lui nefaste. De asemenea, apar teme secundare, precum
dezumanizarea individului, destramarea familiei, si destinul tragic, dupa cum se observa in finalul nuvelei.

O prima scena relevanta pentru tema textului este venirea lui Lica la carciuma. Afland ca a venit un nou
arendas, Lica ii face o vizita pentru a se asigura ca il va ajuta cu diverse informatii. La inceput, Ghita refuza, insa
talharul nu se lasa intimidat si ii ia toti banii agonisiti pana atunci, spunandu-i ca daca ii vrea inapoi va trebui sa
colaboreze si sa se supuna ordinelor lui. Dorinta de imbogatire a lui Ghita este mult mai mare decat cea de a-si
protjea familia si de a ramane cinstit, dovada fiind faptul ca, intr-un final, accepta oferta. Aceasta secventa
surprinde dorinta aprinsa de imbogatire a lui Ghita si inceputul procesului de dezumanizare.

O prima scena relevanta pentru tema textului este finalul nuvelei, de unde se poate observa ca, dorind
sa il prinda pe Lica, dupa ce si-a recuperat banii si ceva in plus, Ghita ii intinde o capcana acestuia. O lasa pe
Ana la carciuma sa fie sigur ca Samadaul ramane peste noapte, in timp ce el se duce dupa jandarmul Pintea.
Cand se intoarce acesta la moara, isi da seama ca sotia l-a inselat si, cuprins de gelozie, o injunghie. Ghita este
ucis si el de oamenii Samadaului, iar Lica isi gaseste sfarsitul izbindu-se de un stejar. Aceasta scena surprinde
obsesia personajului central, dispus sa-si sacrifice persoanele dragi in numele razbunarii. Consecintele acestei
obsesii si ale lacomiei sunt vizibile in sfarsitul tragic al tuturor personajelor implicate.

Un element de structura si compozitie reprezentativ pentru nuvela “Moara cu noroc” este simetria
incipit-final. Incipitul introduce cititorul in universul povestii prin vorbele batranei, soacra lui Ghita, care
anticipeaza destinul personajelor principale. Cuvintele batranei reflecta intelepciune si sunt reluate in finalul
simetric al nuvelei, printr-un epilog tot din vorbele batranei, deoarece aceasta isi plange mortii aflati sub
ruinele hanului.
 Un alt element de structura si compozitie reprezentativ pentru nuvela este perspectiva narativa
obiectiva, actiunea fiind relatata la persoana a III-a de catre un narator omniscient, detasat, neimplicat nici in
actiune, ca personaj, nici din punct de vedere afectiv.

In concluzie, nuvela “Moara cu noroc”, de Ioan Slavici, a fost o noutate in spatiul romanesc datorita
faptului ca abordeaza subiectele banului, averea si destinul in mod realist si moralizator.