Moara cu noroc

de Ioan Slavici

Realismul este un curent literar care apare la sfarsitul secolului al XIX-lea in Franta, ca o reactie impotriva
romantismului, impotriva tendintei de evadare din real a romanticilor, promovand in operele literare o
viziune asupra vietii cat mai aproape de realitate.

Trasaturile realismului sunt autenticitatea, veridicitatea si obiectivitatea. Temele preferate sunt

problemele societatii contemporane lor, pe care le prezinta in mod critic, iar personajul este unul tipic,
reprezentativ pentru o categorie sociala.

Ioan Slavici este un scriitor realist si moralizator a carui opera este o pledoarie pentru echilibrul moral,
orice abatere de la aceste norme fiind sanctionate.
Nuvela “Moara cu noroc” de Ioan Slavici a fost publicata in revista “Novele din popor”, aparuta in 1881 si
este o nuvela realista, de analiza psihologica.

Opera se incadreaza in realism prin tema, obiectivitatea viziunii, veridicitatea faptelor si prin personajele
tipice. Actiunea se concentreaza asupra unui conflict de natura psihologica, din sufletul personajului
principal, care oscileaza intre dorinta de a ramane om cinstit, dragostea fata de familie si patima banului care
pune stapanire pe el.

Nuvela este o specie a genului epic, de dimensiune medie, cu actiune care se concentreaza asupra unui
singur conflict, cu personaje putine, dar bine individualizate.

Tema nuvelei este puterea banului, opera ilustrand consecintele nefaste pe care le are asupra omului, setea
de inavutire.

Compozitional, nuvela este alcatuita din 17 capitole prezentate prin inlantuire, elipsa, alternanta si
insertie. Perspectiva narativa este obiectiva, naratiunea fiind relatata la persoana a III- a, de un narator
omniscient.

Relatiile temporale si spatiale sunt relativ definite, actiunea petrecandu-se la Hanul Moara cu noroc si in
localitatile din zona Ardealului, pe parcursul unui an.

Incipitul nuvelei: “Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te
face fericit” reprezinta cheia morala a operei, norma pe care personajele ar trebui sa o respecte. Ea este
exprimata de batrana soacra a lui Ghita, mama Anei.

Expozitiunea prezinta personajele, spatiul si timpul actiunii. Personajul principal, Ghita, cizmar de meserie,
este casatorit cu Ana si au impreuna doi copii. Nemultumit de situatia materiala, se muta la Hanul Moara cu
Noroc, o carciuma situata la rascruce de drumuri comerciale. O vreme afacerile merg bine, iar familia este
fericita.

O scena semnificativa pentru tematica operei este cea a confruntarii dintre Ghita si Lica, in urma careia
Ghita devine partas la afacerile lui Lica. Intr-o zi de duminica, atunci cand Ghita ar fi trebuit sa mearga la
biserica cu familia, este surprins de aparitia lui Lica si a oamenilor lui la han. Observandu-i de departe, Ghita
isi trimite sluga sa il anunte pe preot ca vor intarzia, ca masura de precautie. Lica reuseste sa ii imblanzeasca
pe cei doi caini si sa intre in han. Ii da lui Ghita o legatura cu semnele turmelor sale pe care ar trebui sa le
urmareasca, ii cere cheia hanului si ia bani din lada cu imprumut, dar nu ii numara. Cand devine ironic cu
Ghita, care ramane fara reactie, atunci acesta incearca sa se opuna, dar Lica ii ameninta familia. Ghita il
avertizeaza ca si-a trimis sluga in sat, ceea ce il infurie pe samadau, drept urmare Ghita ii raspunde ca
“oamenii ca el sunt slugi primejdioase, dar tovarasi nepretuiti”. Astfel, el accepta sa devina partas la afacerile
ilegale ale samadaului, cerandu-i in schimb sa pastreze aparentele.

Aceasta scena este semnificativa pentru ca marcheaza inceputul degradarii morale a lui Ghita, care
devine complice la talharie si omor, depunand marturie mincinoasa in favoarea lui Lica si a oamenilor lui.

O a doua scena semnificativa este cea in care degradarea morala a lui Ghita atinge punctul culminant
deoarece decide sa-si foloseasca propria sotie in cursa pe care i-o intinde samadaului. Lica il avertizeaza
pe Ghita ca va veni la han in sambata Pastelui, sugerandu-i ca va avea bani insemnati asupra lui. Ghita ar fi
trebuit sa isi petreaca sarbatorile la sora Anei, dar decide sa ramana la han, plecand doar soacra si cei doi
copii. Ana insista sa ramana alaturi de sotul ei, desi Lica ii ceruse lui Ghita sa ramana singur.
Atunci cand vine, asa cum promisese, se infurie cand o vede pe Ana si il avertizeaza ca are o slabiciune
pentru ea. Ii propune sa il vindece el de aceasta slabiciune si ii cere sa il lase singur cu Ana. Ghita vede acum
ocazia unica de a merge la jandarmul Pintea sa-l anunte ca Lica este la han si are bani insemnati asupra sa.
Cand descopera ca a fost parasita de sot, Ana isi exprima dispretul pentru ceea ce ajunge acesta,
caracterizandu-l in mod direct: “Ghita nu e decat o muiere in haine barbatesti”.

Deznodamantul urmareste destinul tragic al personajelor. Ghita se intoarce la han si o injunghie pe Ana, iar
el este impuscat de Raut. Lica porunceste sa se dea foc hanului, iar el incearca sa fuga, insa cand il vede pe
Pintea realizeaza ca nu mai are scapare si se sinucide.

In concluzie, opera are un caracter moralizator sustinut si de simetria incipitului cu finalul.

Advertismentele batranei din incipitul nuvelei, cu privire la goana dupa inavutire, sunt ignorate de Ghita, iar
acesta isi pierde linistea colibei, instrainandu-se de familie. Patima banului il loveste treptat si il
dezumanizeaza, transformandu-l in complice la talharie si omor, iar in final, in criminal.