Moara cu noroc

de Ioan Slavici

Realismul este un curent literar care se manifestă la sfârțitul secoului al XIX-lea ca reacție
împotriva romantismului, împotriva tendinței de evadare din real a romanticilor.
Trăsăturile curentului sunt: autenticitatea, veridicitatea și obiectivitatea. Temele preferate
sunt problemele sociale, iar personajul este tipic reprezentativ pentru o categorie socială dintr-
o anumită perdioadă.
Ioan Slavici este un scriitor realist și moralizator a cărui operă este o pledoarie pentru
respectarea unor norme morale, orice abatere de la aceste principii fiind aspru sncționată.
Nuvela „Moara cu Noroc” , de Ioan Slavici, a fost publicată în volumul “Novele din popor”
care apare în 1881 și este o nuvelă realistă de analiză psihologică.
Opera se încadrează în realism prin valorificarea trăsăturilor specific curentului.
Autenticitatea reiese din oglindirea vieții sociale și de familie a satului transilvănean de la
sfârșitul secolului al XIX-lea, precum șinde surprinderea efectelor în plan moral a pătrunderii
capitalismului. Veridicitatea este dată de prezentarea unor fapte și personaje credibile, de
reperele spașio-temporale, dar și de limbajul personajelor care, în acord cu universul descris
valorifică registrul popular, regional și elementele de oralitate. Tot specifice relismului sunt și
tehnica detaliului semnificativ folosită în descriere, respectiv obiectivitaea perspectivei narative.
Tema este patima banului, opera ilustrând consecințele nefaste pe care le are asupra omului,
setea de bogăție. Teme secundare sunt familia și iubirea care sunt degradate, însă de puterea
mistificatoare a banului.
Titlul este un element de structură semnificativ pentru operă, deoarece ilustrează spațiul
acțiunii, hanul care ar fi trebuit să aducă „norocul” familiei, bunăstarea. Descrierea spațiului
sugerează însă o influență malefică, iar noara devine cu ”noroc” numai în sensul căștigării de
bani pe căi necinstite.
Perspectiva narativă este obiectivă, specifică realismului, narațiunea fiind relatată la persoana
a III a de către un narrator omniscient și omnipresent. Relațiile spțio-temporale sunt
determinate, acțiunea întâmplându-se în zona Ardealului (Ineu, Arad, etc.), pe parcursul unui
an.
Incipitul este un alt element de structură semnificativ, deoarece reprezintă norma morală
operei pe care personajele ar trebui să o respecte: “Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci,
dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”. Prin vorblele soacrei lui Ghiță,
autorul exprimă, de fapt, propria viziune despre lume, aceea că nu banii aduc fericirea ci liniștea
familiei.
 O scenă semnificativă pentru ilustrarea efectelor banilor asupra sufletului uman este cea în
care aezumanizarea lui Ghiță atinge punctul culminant, atunci când decide să o folosească pe
Ana drept momeală în cursa pe care i-o întinde lui Lică. Ghiță ar fi trebuit să petreacă Paștele
împreună cu familia la sora Anei, dar lică îl avertizează că va ceni în acea sâmbătă la han ți îi
cere să fie singur: Prin urmare placă soacra și copiii, dar Ana vrea să rămână alături de soțul ei.
Când Lică vine la han în sâmbăta Paștelui, se înfurie la vederea Anei. Îl acuză pe Ghiță că are
slăbiciune pentru “o singură muiere” și îi propune să-l vindece de această slăbiciune cerându-I
să-l lase singur cu Ana. Ghiță vede acum momentul prielnic pentru a-l anunța pe Pintea că lică
este la han cu banii însemnați asupra sa și pleacă la Ineu. Văzându-se părăsită de soț și împinsă
în brațele lui Lică, Ana își exprimă disprețul față de cee ace devenise soțul ei: “Ghiță nu e decât
o muiere îmbrăcată în haine bărbătești”.
O a doua scenă semnificativă este cea din deznodământul nuvelei care prezintă consecințele
pe care patima banului le are asupra omului. După ce îl anunță pe pintea, Ghiță cere să meargă
el primul la han. Ana cade în genuchi și își cere iertare, iar Ghiță “înduioșat”, o avertizează că o
va ucide, dar fără a o chinui. Când ea îi cere motivul, ghiță își recunoaște vina: “Eu te-am
aruncat ca un ticălos ăn brațele lui pentru ca să-mi astâmpăr setea de răzbunare”. Îi
mărturisește adevărul, motivul pentru care please, iar Ana își exprimă regretful că nu i-a spus
acest lucru la timp. Dialogul dintre ei ilustrează că lipsa de comunicare și de încredere au fost
cauzele degradării relației. Ghiță o înjunghie pe Ana, iar el este, la rândul său, ucis de Răuț. Lică
poruncește să se dea foc hanului, iar aopi încearcă să fugă, dar când îl vede pe pintea,
realizează că nu mai poate scăpa și se sinucide.
În concluzie, “Moara cu noroc” de Ioan Slavici are un caracter moralizator întrucât
sancționarea drastică s protagonițtilor e pe măsura faptelor desăvârșite , lor lipsindu-le
stăpânirea de sine, simțul măsurii, cumpătul, valorile morale pentru care Slavici pledează în
opera sa.