Povestea lui Harap-Alb

De Ion Creangă
Ion Creangă este considerat în literatura română creatorul basmului cult ale cărui trăsături
sunt umanizarea și localizarea fantasticului (eroii se comportă asemenea țăranilor humuleșteni
și vorbesc moldovenește).
Basmul “Povestea lui Harap-Alb” a fost publicat în revista “Convorbiri literare” în anul 1877,
fiind considerat cel mai frumos basm al lui creangă și din întraga noastră literature.
Basmul este o specie a genului epic în versuri sau în proză în care acțiunea împletește
elemente realiste cu elementele fabuloase, iar personajele sunt simbolice, reprezentând binele
și răul, din a căror confruntare binele iese învingător.
Tema basmului e călătoria inițiatică a eroului care conferă operei un caracter de bildungs
roman. Tema generală a basmelor, lupta dintre bine și rău are un rol secundar în opera întrucât
nu există o confruntare direct între Harap-Alb și personajul opozant, Spânul.
Titlul operei este un element de structură semnificativ pentru temă, deoarece substantivul
“harap” înseamnă negru, aici având sensul de rob, iar epitetul “alb” sugerează puritatea
sufletească. Astfel numele personajului semnificp statutul lui special de rob alb.
Relațiile spațio-temporale reprezintă un alt tip de structură semnificativ întrucât sugerează
caracterul fabulous al întâmplării: “Amu cică era odată într-o țară un crai”. Timpul și spațiul
sunt vag precizate, iar cuvântul “cică” accentuează incertitudine. Incipitul basmului are rolul de
la lumea reală către cea fabuloasă a basmului.
O primă scenă semnificativă pentru tematica operei este cea a întâlnirii eroului cu personajul
opozant, Spânul. Neinițiat, mezinul se rătăceste într-o pădure, iar Spânul lingușitor și umil îl
convinge să-l accepte în slujba sa, deți tatăl lui îl sfătuise să se ferească de astfel de oameni.
Viclean, Spânul îi varsă apa din ploscă și îl atrage la o fântână cu apă rece păcălindu-l să intre în
ea. Naivitatea mezinului este sugerată prin caracterizare directă făcută de narator: “fiul craiului,
boboc în felul său”. Acesta intră în fântână fără să se gândească la pericolul care îl pândea.
Spânul îl închide înăuntru, iar aopi îi cere să spună cine este. Răutăcios și amenințător îl silește
să jure pe paloș că de aici înainte îi va fi slugă numindu-l Harap-Alb. Scena devine simbolică, ea
reprezentând, pentru fiul craiului, locul “botezului” întrucât aici eroul își primește numele, cât și
o adevărată poartă a infernului, de aici începând pentru el dificultățile vieții.
O altă scenă semnificativă este cea din deznodământul basmului, când Harap-Alb se întoarce
cu fiica împăratului Roșu pe care Spânul voia să o ia de soție. Aceaste dezvăluie adevărata
identitate a celor doi, iar Spânul, crezând că Harap-Alb și-a încălcat jurământul, se repede și îi
taie capul. Calul lui Harap-Alb îl ia pe Spân și îl ridică la cer, iar apoi îi dă drumul, ucigându-l.
Personaj fabulous, fata împăratului Roșu îl readuce la viață pe Harap-Alb, cere binecuvântarea
împăratului Verde pentru a se căsători, urmând să moștenească tronul acestuia. Scena devine
semnificativă pentru că relevă idea că eroul este dezlegat de jurământ, închiindu-se experiența
umilitoare de rob. Nunta și schimbarea statutului social evidențiază maturizarea sa. Totodată ,
ca în orice basm, scena reprezintă momentul în care răul este pedepsit iar binele învinge.
Opera valorifică motivele specific basmului: formula inițială (“Amu, cocă era odată”),
mediană (“Cuvântul din poveste înainte mult mai este”) și formula finală(“Și-a ținutveselia ani
întregi și încă mai ține”); împăratul fără urmaș (împăratul verde); superioritatea mezinului
(Harap-Alb),cifrele magige 3,7(“3 fii de împărat”,”3 fiice”,”” 49 de mări și țări), motivul
interdicției(craiul îl sfătuiețte pe Harap-Alb să se ferească de omu roș și de omul spân);
obiectele și substanțele magice(apa vie, apa moartă).
Personajele sunt de asemenea specific basmului, reprezentand forțele binelui (Harap-Alb,
calul, Sfânta Duminică) și forțele răului(Spânul, Împăratul Roșu). Tot odată, pe lângă personajele
realiste (craiul, împăratul verde) se remarcă și personajele fabuloase (calul, Sfânta Duminică,
rtc.).
În concluzie, opera “Povestea lui Harap-Alb” de ion Creangă păstrează motivele tipice
basmului, dar se deosebește de acesta prin umanizarea fantasticului, prin comportamentul,
gestica, psihologia personajelor, elemente ce definesc, defapt viziunea despre lume a autorului.