Basmul cult este o specie a genului epic in care se nareaza intamplari fantastice

ale unor personaje reale, simbolice sau imaginare, reprezentante ale binelui aflate
in lupta cu forte malefice ale naturii sau ale societatii, pe care le inving in cele din
urma. ,,Povestea lui Harap Alb” de Ion Creanga, opera publicata in revista
,,Convorbiri Literare” in anul 1877 apartine, prin trasaturile sale definitorii, speciei
literare basm cult. Autorul porneste de la schema consacrata a basmului popular,
pe care o redimensioneaza conform viziunii sale asupra lumii, ce poarta vizibil
amprenta realismului.
In primul rand, la fel ca si in basmul popular, textul lui Ion Creanga se focalizeaza
pe tema luptei dintre Bine si Rau. Astfel, protagonistul, calul, Sfanta Duminica,
regina furnicilor, craiasa albinelor sau cei cinci nazdravani reprezinta intrupchipari
ale Binelui, in vreme ce Spanul sau imparatul Ros sunt ipostazieri ale maleficului.
Dar dimensiunea simbolica a naratiunii, ca trasatura specifica basmului cult,
orienteaza lectura textului prin prisma temei initierii.
Dincolo de impartirea personajelor in cele doua categorii consacrate de basmul
popular, ca ipostaze ale Binelui si ale Raului, nota de originalitate a basmului cult
se remarca la nivelul constructiei lor pe principiul ambiguizarii. Harap-Alb nu
seamana cu Fat-Frumos din basmul popular. El este lipsit de puteri supranaturale,
avand un caracter profund uman, cu calitati si defecte. In aceeasi idee, nici Spanul
nu este intruchiparea absoluta a maleficului.
Tema principala a basmului o constituie lupta binelui impotriva raului. Prin
intermediul acesteia este dezvaluita viziunea despre lume a autorului, conform
careia ,,omul bun se vede sub orice strai”, iar binele va triumfa mereu.
Maturizarea totala este o alta tema a textului, fiind nevoie sa se activeze toate
calitatile eroului pentru ca acesta sa devina un bun conducator.
Un prim episod ilustrativ pentru textul narativ este cel al coborârii fiului de crai în
fântâna- simbol ambivalent al vieții și al morții. Convins să se lase însoțit de Spân
la primul obstacol greu de trecut- pădurea labirint-” un loc unde i se închide calea
și încep a i se încurca cărările”, fiul de crai cade în capcana Spânului. Notația
naratorului evidențiază diferența între cele două personaje: ”Fiul craiului, boboc
în felul său la trebi de aieste, se potrivește Spânului…”. Dacă Spânul are o
îndelungă experiență în exploatarea slăbiciunilor celorlalți , fiul de crai, protejat
până atunci la casa părintească, ignoră răul. Schimbarea identității înseamnă, de
fapt, începutul inițierii sale, iar numele oximoronic dobândit oglindește noblețea
sufletească a slugii, contrastul între esență și aparență. Jurământul pe ascuțișul
sabiei-simbol heraldic cavaleresc- închide inițierea în limitele sacrului. La ieșirea
din fântână, Harap-Alb va fi nevoit să înfrunte sarcinile dificile ale unei noi etape
existențiale .
Un alt episod ilustrativ este cel final, în care are loc pedepsirea răufăcătorului și
restabilirea echilibrului. Harap-Alb a traversat etapele inițierii, a devenit îndurător
și tolerant, a învățat prudența, răbdarea, valoarea ajutorului, a învățat să
ocolească vicleșugurile. Deși este o încercare dificilă, duce Spânului pe fata
împăratului Roș și își respectă până la sfârșit cuvântul dat. Spânul urzește planuri
de răzbunare și ”icnește în sine”. Deconspirat, retează capul lui Harap-Alb, dar
este aruncat de cal din înaltul cerului și ucis. Harap-Alb, înviat de apa vie și apa
moartă a fetei împăratului Roș, este pregătit să conducă împărăția. Spânul
spusese verișoarelor sale: ” Hei, dragele mele vere…d-voastră încă nu știți ce-i pe
lume. Dacă dobitoacele n-ar fi fost înfrânate, de demult ar fi sfâșiat pe om”.
Filozofia sa de viață este infirmată. Harap-Alb dovedește milă și prietenie față de
cel lipsit. Triumful moral al binelui reface ordinea și firescul lumii, într-o concluzie
în final pozitivistă a autorului.
Titlul este semnificativ deoarece dezvaluie specia literara a operei, atragand
atentia si asupra parcursului protagonistului, dar sugereaza prin constructia
oximoronica si tema textului, lupta dintre doua forte contrarii. Numele pe care
eroul il primeste ii fixeaza noua situatie sociala, aceea de ,,rob alb”, o sluga de
rang nobil. De asemenea, negrul se asociaza intunericului, raului, misterului,
neprevazutului, iar albul devine semnul inocentei personajului, al imacularii si al
tineretii.
Incipitul sta sub semnul formulei pe care autorul o modifica: ,,Amu cica era odata
intr-o tara un crai, care avea trei feciori.” Aceasta face trecerea de la o lume a
realitatii la una a fabulosului care guverneaza intreaga naratiune. De asemenea,
sunt introduse personajele: craiului si imparatul Verde, fiecare dintr ei avand cate
trei copii, cel dintai baieti, iar cel de-al doilea fete. Astfel, inca de la inceput apare
cifra magica trei, care reprezinta desavarsirea, totalitatea.
In concluzie, ,,Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creanga este un basm cult avand ca
particularitati reflectarea conceptiei despre lume a scriitorului, umanizarea
fantasticului, individualizarea personajelor, umorul si specificul limbajului, aceasta
punand in evidenta idealul de dreptate, de adevar si de cinste, fiind ,,o
oglindire...a vietii in moduri fabuloase” (G. Calinescu)