Tema și viziunea

“Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă

“Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă este un basm cult publicat în revista
“Convorbiri literare” în anul 1877. Autorul pornește de la modelul basmului
folcloric caracterizat de stereotipie și reactualizează teme de circulație
europeană , dar le organizează conform propriei viziuni- fuziunea dintre
realism și fabulos, într-un text narativ complex, diferit de cel al basmelor
populare.

Înscriindu-se în realism,basmul“Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă se

definește că o opera epică deoarecece întrunește caracteristici specifice
acestui curent literar, și anume perspectiva narativă obiectivă și încadrarea
personajelor într-o tipologie.

Un prim argument ce ilustrează caracterul realist al operei este descrierea

impersonală : mediul și personajele sunt descrise “dindă ră t”, obiectiv,
minuțios, la persoana a III-a:“Amu cică era odată într-o țară un craiu, care avea
3 feciori. Ș i craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împă rat într-o
altă țară , mai depă rtată ”.

Un al doilea argument pentru caracterul realist constă în caracterul tipic al

personajelor, protagoniștii fiind lipsiți de puteri supranaturale, avâ nd
tră să turi reprezentative unor aspect morale: Harap-Alb-eroul, Spâ nul-
ră ufă că torul/ră ul necesar, Sfâ nta Duminică -pedagogoul cel bun.

Tema basmului o constituie lupta celor două forțe aflate permanent în

confruntare pentru supremație: binele și ră ul, cu victoria celui dintâ i, o
supratemă pe care se grefează romanul unei inițieri, bildungsroman,
maturizarea și formarea unui tâ nă r trecut prin probele vieţii.

Un prim episod ilustrativ pentru tema basmului este cel al coborâ rii fiului
de crai în fâ ntâ nă - simbol al vieți și al morții. Convins să se lase însoțit de Spâ n
la primul obstacol greu de trecut- pă durea labirint-, fiul de crai cade în
capcana Spâ nului. Notația naratorului evidențiază diferența între cele două
personaje: ”Fiul craiului, boboc în felul să u la trebi de aieste, se potrivește
Spâ nului…”. Dacă Spâ nul are o îndelungă experiență în exploatarea
slă biciunilor celorlalți , fiul de crai, protejat pâ nă atunci la casă pă rintească ,
ignoră ră ul. Schimbarea identită ții înseamnă , de fapt, începutul inițierii sale,
iar numele oximoronic dobâ ndit oglindește noblețea sufletească a slugii,
contrastul între esență și aparență . La ieșirea din fâ ntâ nă , Harap-Alb va fi
nevoit să înfrunte sarcinile dificile ale unei noi etape existențiale .

Un alt episod ilustrativ este cel final, câ nd Harap-Alb se întoarce la palatul

unchiului cu fata Împă ratului Roș, iar aceasta îl demască pe Spâ n. Spâ nul,
vă zâ ndu-și zădă rnicite planurile, îl decapitează pe Harap-Alb, crezâ nd că
acesta și-a încă lcat jură mâ ntul. Fata, fiind „farmazoană ”, pregă tise obiectele
magice de care avea nevoie pentru a-l învia, iar după ce folosește apă vie, apă
moartă ală turi de smicelele de mă r dulce, îl readuce la viață pe adevă ratul fiu
de crai, ca o împlinire a jură mâ ntului „pâ nă câ nd vei muri și iară și vei învia”.
Calul este animalul nă zdrăvan care îl pedepsește pe cel ce i-a omorâ t stă pâ nul,
ducâ ndu-l pe Spâ n în înaltul cerului, de unde îi dă drumul și se face pâ nă jos
„praf și pulbere”.

Două elemente de structură relevante pentrubasmul cult “Povestea lui Harap-

Alb” sunt reprezentate de titlul operei și perspectiva narativă a acesteia
deoarece susțin, într-o manieră originală , remarcabilă , tema operei.

Titlul operei indică specia literară din care face parte creația, povestea, dar și
numele personajului eponim cu rol de reprezentant al binelui care luptă
pentru supremația forței pe care o întruchipează . Numele eroului este
construit cu ajutorul unui oximoron care asociază termenul ce indică o
persoană cu piele și pă r de culoare neagră , ce era de obicei sclav, cu noblețea
exprimată prin culoarea alb, ca semn al originii sale împă ră tești.

Perspectiva narativă este a unui narator omiscient și omniprezent, dar nu

obiectiv, cu narațiune la persoana a III-a dintr-o perspectivă „dindă ră t”. Pe
parcursul operei naratorul intervine în povestire cu diferite interpretă ri, iar la
sfâ rșitul operei, naratorul se include printre personaje „iar pe la noi, cine are
bani mă nâ ncă și bea”, ilustrâ nd opoziția dintre fericirea universului de basm
creat și realitatea înconjură toare.
 În concluzie,„Povestea lui Harap-Alb” conţine tră să turile basmului, dar
este un basm cult prin reflectarea concepţiei despre lume a scriitorului, prin
umanizarea fantasticului, prin individualizarea personajului, prin umor şi
specificul limbajului. Basmul pune în evidenţă idealul de dreptate, de adevă r şi
de cinste al româ nului dintotdeauna.