Punctaj maxim:

 Perspectiva narativă obiectivă

În fragmentul dat, extras din opera literară ,,Întunecare,, de Cezar Petrescu, perspectiva
narativă este obiectivă , întrucât narațiunea este realizată la persoana a III-
a:,,zări,, ,,făcu,, ,,stăruia,, de către un narator ce observă realitatea obiectiv și imparțial.
Naratorul este și omniscient, deoarece știe totul despre personaje, fapte, gânduri, acțiuni, și
omniprezent, deoarece dirijează evoluția lor ca un regizor universal. El trasează traiectoriile
existenței personajelor , conform unui destin prestabilit, cunoscând de la început finalul.  
               Acest tip de perspectivă narativă conferă veridicitate evenimentelor relatate. …
(rezumatul textului în 2 – 3 rânduri : cine? ce face? unde? când? de ce?)
               Așadar, perspectiva narativă obiectivă, identificată în fragmentul dat, reprezintă
punctul de vedere din care sunt privite și relatate evenimentele. În plus, ea arată relația dintre
narator și universul ficțional al operei literare.

Punctaj minim: 0 p – nu scrie nimic sau răspunde eronat

Particularităţile unei opere care aparţine lui Ion Creangă

Ion Creangă a fost un scriitor român, recunoscut datorită măiestriei basmelor, a poveștilor și
a povestirilor sale. Acesta este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române, mai ales
datorită operei sale autobiografice „Amintiri din Copilărie”.
Evidenţierea unor trăsături specifice care fac posibilă încadrarea textului în specia literară
basm cult
Basmul a apărut ca o necesitate a impunerii unor idei și norme morale în comunitățile umane
care își doreau să ducă existența și se conduceau în baza unor legi nescrise, cât și ca
modalitate de abstragere din cotidian într-un ținut magic în care totul este permis, iar abaterile
de la norme sunt aspru sancționate.
Considerat a fi cel care a consacrat specia basmului în literatura română, Ion Creangă preia în
,,Povestea lui Harap-Alb”( ,,Convorbiri literare”- 1877) schema populară, dar o umple de
viață prin atmosferă, umor dialogic, dramatizarea povestirii.
„Povestea lui Harap-Alb” a apărut în anul 1877 în „Convorbiri literare” și este un basm cult,
păstrând trăsăturile fundamentale ale speciei, dar în același timp se deosebește de basmul
popular prin: dimensiunile ample, conflict prelungit, sporirea numărului de probe, amânarea
deznodământului, protagonist fără puteri supranaturale, chiar fără calități excepționale,
importanța acordată dialogului, individualizarea personajelor, umanizarea fantasticului,
digresiuni care întrerup firul povestirii, oralitate și umor.
Basmul cult aduce inovaţii structurii basmului popular prin multiplicarea numărului probelor
la care este supus eroul şi prin complicarea lor progresivă până la deznodământul tipic.
Personajul principal nu mai este învestit cu calităţi excepţionale, ca în basmul popular, nu mai
are puteri neobişnuite, capacitatea de a se metamorfoza şi are un caracter complex, reunind
calităţi şi defecte. De aici, autenticitatea umană pe care o dobândeşte eroul şi care îi conferă
un caracter aparte. Deşi aparţine tipologiei voinicului din poveste, căruia îi este caracteristic
atributul invincibilităţii necondiţionate, asigurată de miraculoasa lui putere, Harap-Alb este
departe de tiparele convenţionale. Autorul îl construieşte accentuându-i latura umană-este
şovăitor în faţa deciziilor sau gata să se lase stăpânit de frică, naiv, copleşit de rolul pe care
şi l-a asumat. Se distinge printr-o calitate excepţională, care îl impune ca erou exemplar:
bunătatea. Compensându-i slăbiciunile firesc umane, bunătatea şi mila îi conferă lui Harap-
Alb calitatea de arhisemn (simbol) al binelui. Personajele auxiliare care i se alătură eroului,
datorită acestei calităţi-Sfânta Duminică, calul năzdrăvan, furnicile, albinele, giganţii
fabuloşi- extind această calitate dominantă a eroului în sfera întregului univers.
Personajele auxiliare, foarte numeroase, sunt mai complexe decât personajele auxiliare din
basmele populare. Uriaşii care îl însoţesc pe Harap-Alb sunt puternic umanizaţi, atât sub
aspect fizionomic, cât şi sub aspect psihologic. Portretele lor se alcătuiesc prin trimitere la
fiinţa umană – „schimonositură de om”, „pocitanie de om”, „dihanie de om”, „namilă de
om”, „arătare de om”. Deşi sunt puternic caricaturizaţi, uriaşii nu îşi pierd trăsăturile umane
– Gerilă se ceartă cu însoţitorii nemulţumiţi de căldura pe care a făcut-o în casă şi „trânteşte
o brumă pe pereţi” care îi contrariază pe ceilalţi. Gerilă, Flămânzilă şi Setilă sunt expresia
alegorică a unora dintre impulsurile aparţinând instinctului de apărare şi de conservare ale
fiinţei umane. Acţiunile lor se înscriu, de altfel, în sfera realităţii mai mult decât în sfera
supranaturalului. Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă aparţin preponderent tipologiei fabulos-
mitice. Simţurile lor exagerate se circumscriu sferei cunoaşterii. Singurele personaje auxiliare
care amintesc de basmele populare sunt calul, albinele, furnicile, personificate şi dobândind
calităţi supranaturale. Având în vedere caracteristicile personajelor, se poate spune că în
basmul cult fantasticul este puternic antropomorfizat ( umanizat ).
Realismul este un curent literar care a apărut în Franța, în a doua jumătate a secolului al XIX-
lea, ca reacție împotriva romantismului. Opera aparține realismului prin folosirea tehnicii
detaliului, dar și prin faptul că fantasticul este umanizat și localizat în Humulești.
O primă trăsătură a realismului prezentă în text este folosirea tehnicii detaliului pentru
prezentarea caracterelor personajelor. Harap-Alb se dovedește a fi ușor de manipulat. („Fiul
Craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potrivește Spânului și se bagă în fântână,
fără să îl trăsnească prin minte ce i se poate întâmpla”), Împăratul Roș este aspru, cârcotaș,
iar Craiul are orgoliu familial.
O a doua trăsătură a realismului reiese din faptul că fantasticul lui Ion Ceangă este umanizat
și localizat în Humulești. Opera este influențată de satul natal al autorului. Ilustrativă în acest
sens este relația dintre Harap-Alb și Spân. Harap-Alb este inițiatul care parcurge un drum al
maturizării cu scopul de a deveni un bun conducător, dând dovadă de trăsături înaltele de
caracter (bunătate: „Fii încredințat că nu eu, ci puterea milosteniei și inima ta cea bună te
ajută”). Spânul dă dovadă de trăsături negative de caracter, fiind omul lingușitor, mincinos,
care-și maschează cu greu răutatea („Hei, hei! zise Spânul tremurând de ciudă”, „Spânul,
bodrogănind din gură, nu știa cum să-și ascundă ura”). Chiar monștrii sunt țărani cu calități
deosebite, dar nu surprinzătoare în varietatea lumii satului.
Tema textului şi două secvenţe sugestive
Tema o constituie confruntarea dintre cele două principii fundamental opuse: binele și răul,
cu victoria celui dintâi, o supratemă pe care se grefează romanul unei inițieri
(bildungsroman). Fiul craiului nu pornește la drum pentru a aduce lumina în lume, ci pentru a
o primi în sine, sub forma învățăturii morale, a experienței de viață.
Un prim episod ilustrativ pentru textul narativ este cel al coborârii fiului de crai în fântână-
simbol ambivalent al vieții și al morții. Convins să se lase însoțit de Spân la primul obstacol
greu de trecut- pădurea labirint- ,,un loc unde i se închide calea și încep a i se încurca
cărările”, fiul de crai cade în capcana Spânului. Notația naratorului evidențiază diferența
dintre cele două personaje: ,,Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potrivește
Spânului…”. Dacă Spânul are o îndelungă experiență în exploatarea slăbiciunilor celorlalți,
fiul de crai, protejat până atunci la casa părintească, ignoră răul. Schimbarea identității
înseamnă, de fapt, începutul inițierii sale, iar numele oximoronic dobândit oglindește
noblețea sufletească a slugii, contrastul dintre esență și aparență. Jurământul pe ascuțișul
sabiei-simbol heraldic cavaleresc- închide inițierea în limitele sacrului. La ieșirea din fântână,
Harap-Alb va fi nevoit să înfrunte sarcinile dificile ale unei noi etape existențiale .
Un alt episod ilustrativ este cel final, în care are loc pedepsirea răufăcătorului și restabilirea
echilibrului. Harap-Alb a traversat etapele inițierii, a devenit îndurător și tolerant, a învățat
prudența, răbdarea, valoarea ajutorului, a învățat să ocolească vicleșugurile. Deși este o
încercare dificilă, duce Spânului pe fata împăratului Roș și își respectă până la sfârșit
cuvântul dat. Spânul urzește planuri de răzbunare și ,,icnește în sine”. Deconspirat, retează
capul lui Harap-Alb, dar este aruncat de cal din înaltul cerului și ucis. Harap-Alb, înviat de
apa vie și apa moartă a fetei împăratului Roș, este pregătit să conducă împărăția. Spânul
spusese verișoarelor sale: ,,Hei, dragele mele vere…d-voastră încă nu știți ce-i pe lume.
Dacă dobitoacele n-ar fi fost înfrânate, de demult ar fi sfâșiat pe om”. Filozofia sa de viață
este infirmată. Harap-Alb dovedește milă și prietenie față de cel lipsit. Triumful moral al
binelui reface ordinea și firescul lumii, într-o concluzie în final pozitivistă a autorului.
Viziunea scriitorului despre lume este una fabuloasă, deoarece sunt prezente multe întâmplări
supranaturale, săvârşite de personaje cu însuşiri ieşite din comun şi astfel lumea basmului
devine ,,o oglindire a vieţii în moduri fabuloase’’(G. Călinescu).
Evidenţierea elementelor de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului narativ studiat,
semnificative pentru tema şi viziunea despre lume
Un lucru care atrage atenţia încă de la început este titlul neobişnuit al basmului, căci,
conform opiniei lui Vasile Lovinescu, alăturarea negrului (Harap) cu albul, ar însemna unirea
celor două principii Yin şi Yang: fiu al Craiului şi nepot al lui Verde Împărat, Harap-Alb
este ales de soartă să îi reunească pe cei doi fraţi, aşa cum două jumătăţi ale cercului
formează întregul-mitul androginul, căci în plan mitologic, cei doi împăraţi reprezintă două
principii subordonate unul altuia ce guvernează o lume primitivă. Însă, principiile Yin şi
Yang nu sunt singurele care pot explica denumirea eroului, faptul că fiul de Crai este numit
„Harap” =rob corespunde din punct de vedere epic, planului logic: el devine sclavul Spânului;
dar şi planului spiritual: el devine sclavul propriului său păcat, „fazele prin care trece relaţia
de subordonare dintre Harap-Alb şi omul spân sunt regăsite în relaţia om-păcat de-a lungul
vieţii” (A. Oişteanu, « Grădina de dincolo »).
Incipitul și finalul se află într-o relație de simetrie care marchează intrarea și ieșirea din
fabulos. Formula inițială („Amu cică era odată într-o țară un crai, care avea trei feciori”) îl
introduce pe cititor în universul ficțional. Indicativul, perfect compus sugerează un timp
mitic, vag și suspendă cronologia, ca în orice basm. Formula finală îl readuce pe cititor la
realitatea cotidiană și marchează granița universului ficțional: ,,Şi a ţinut veselia ani întregi
şi acum mai ţine încă; cine se duce acolo bea şi mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani
mănâncă şi bea, iar cine nu, se uită şi rabdă.” Acest basm atinge dorințele sociale dintre
bogați și săraci în viața cotidiană.
Conflictul textului este unul dublu, fiind vorba pe de o parte de un conflict general specific
basmului (bine-rău) și pe de o altă parte, de un conflict particular, între Harap-Alb și Spân.
Conflictul debutează în momentul întâlnirii celor doi, când fiul Craiului este păcălit de Spân
și devine sluga acestuia, fiind constrâns să respecte cu sfințenie toate regulile impuse.
Evoluția conflictului se bazează pe toate probele la care este supus Harap-Alb, menite să îl
aducă la pierzanie, dar, care în cele din urmă îl fac mai puternic. Conflictul se finalizează în
mod pozitiv, deoarece Harap-Alb, deși este decapitat de Spân, este mai apoi readus la viață
de fata Împăratului Roș, iar Spânul sfârșește prin a fi omorât de cal.
Perspectiva narativă este obiectivă, realizată la persoana a treia de către un narator
omniscient și omniprezent. Obiectivitatea naratorială este încălcată, însă, pe alocuri prin
intervenții directe ale naratorului în discurs. Este o trăsătură a oralității stilului, marcă
inconfundabilă a lui Creangă.
Umorul are următoarele surse: jocul de logică în care prima propoziție este contrazisă de cea
imediat următoare: ,,Ba Gerilă se întindea de căldură, de-i treceau genunchele de gură’’
(personajul se zgribulește de frig); o propoziție o repetă pe prima în termeni aparent
deosebiți, care ascund sinonimia: ,,zi-i pe nume să ți-l spun’’ (Ochilă, care nu știe un nume,
vrea să-l arate că-l știe); crearea raporturilor de falsă adversitate: ,,pân-acum ți-a fost mai
greu, dar de acum înainte tot așa are să-ți fie’’; expresii pleonastice ,,Stăpânu-tău ca stăpânu-
tău; ce-ți face el, asta-i deosebit de bașca’’; enumerări hilare: ,,Ochilă, frate cu Orbilă...’’;
asocieri de cuvinte nepotrivite: ,,numai pe sine nu se vede cât e de frumușel’’(caracterizare
ironică a lui Ochilă); deformarea în scopuri satirice a profesiei clericale: Gerilă vrea să se
încălzească ,,bând sângele Domnului’’; Gerilă parafrazează citate din Biblie: ,,al dracului să
fii cu tot neamul tău, în vecii vecilor, amin!’’; raportarea la animale a viciilor umane: Păsări-
Lăți-Lungilă ospătează ,,cu lăcomie ca un vultan hămăsit’’, Gerilă clănțănește din
măsele ,,ca un cocostârc din cei bătrâncioși’’; împerecheri fonetice hilare: Gerilă se
adresează tovarășilor: ,,mangosiților și farfasiților’’ (apelativele sugerând grotescul
personajelor); Gerilă are ,,buzoaie groase și dăbălăzate’’.
Basmul cult respectă convenţia de oralitate din basmul popular, dar naratorul intervine în text
prin comentarii şi prin reflecţii personale, participând la povestire. Oralitatea derivă din
apariția următoarelor elemente: punctele de suspensie sugerează discontinuitatea vorbirii,
variațiile de durată ale sunetelor: ,,Voi să vă lăfăiți și să huzuriți de căldură, iară eu să crăp
de frig. Bu...nă treabă!’’; intonația vioaie rezultă din exprimarea paratactică: ,,ieie-vă și
pielea de pe cap, ce am eu de acolo?’’; repetiția: ,,la calic slujești, calic rămâi’’; eliminarea
conjuncției: ,,Și dă el să descuie ușa, nu poate; dă s-o desprindă, nici atâta’’; topica ,,dar
Harap-Alb ca de foc se ferea’’; încheietura puternică a unor fraze, care sugerează fluctuații,
curbe în rostire: ,,Și cum ajung, o dată intră buluc în ogradă’’; introducerea locuțiunilor
conjuncționale aparent negative (care implică diferențe de nivel în vorbire): ,,Și-atunci unde
nu începe Flămânzilă a cărăbăni deodată în gură câte o haraba de pâine’’(unde
adverbul ,,nu’’ arată neprevăzutul); repetarea interjecțiilor sugerează mișcări ritmice: ,,Și
odată pornesc ei, teleap, teleap, teleap’’.
Totodată, subiectul basmului este un element de structură important.
Un crai avea trei feciori, iar în alt capăt de lume, un frate, Verde-Împărat avea trei fete. Îi
trimite craiului o scrisoare prin care îi cere un moștenitor la tronul său, însă să fie vrednic.
Această vrednicie trebuie însă dovedită prin trecerea mai multor probe. Tatăl își supune fiii
la o probă: se îmbracă în piele de urs și le iese în cale. Primii doi eșuează, iar mezinul
dovedește curaj și sfătuit de Sfânta Duminică, pe care o miluiește cu un ban, depășește
proba. Acesta constituie un simbol al trecerii spre altă etapă a vieții. Tatăl îl sfătuiește să se
ferească de Omul Spân și de Omul Roș și îi dăruiește pielea de urs, calul, hainele de la
nuntă.
Pe drum se întâlnește cu Spânul, de două ori refuză să vorbească, dar a treia oară își încalcă
interdicția, astfel, Spânul îl supune prin vicleșug, îl testează și îl face slugă.
Ajunși la împărăție, Spânul îl supune la o serie de probe: aducerea salatelor din Grădina
Ursului, aducerea pietrelor prețioase din Pădurea Cerbului și pe fata de împărat. Primele
două probe sunt trecute cu ajutorul obiectelor magice de la Sfânta Duminică. A treia probă
cuprinde mai multe serii (triplicarea).
Pe drum, spre Împăratul Roș, crăiasa furnicilor și crăiasa albinelor îi dăruiesc câte o aripă
drept răsplată pentru că le-a ajutat poporul de gâze, iar cei cinci tovarăși (Gerilă, Setilă,
Flămânzilă, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă) reușesc să-l ajute la probele de la împărăție
(reglarea temperaturii din casa înroșită, ospățul, alegerea macului de nisip, fuga nocturnă a
fetei transformată în pasăre, ghicitul fetei și proba impusă de fata farmazoană - aducerea a
„trei smicele de măr dulce și apă vie și apă moartă de unde se bat munții în capete”).
Pe drum, cei doi tineri, mezinul si fata, se îndrăgostesc, iar aceasta îi dezvăluie adevărata
identitate a fiului de crai. Spânul, enervat la culme, îi taie capul fiului de crai, calul îl aruncă
în înaltul cerului, făcându-l praf și pulbere, iar fata îl învie pe Harap-Alb cu apă vie și cu apă
moartă.
Fiul de crai reintră în posesia paloșului și primește recompensa: pe fata Împăratului Roș și
împărăția, ceea ce confirmă maturitatea.
Concluzia
Având în vedere toate aspectele referitoare la conţinutul textului, precum şi la elementele de
formă, se poate observa că în basmul său Ion Creangă abordează o viziune fabuloasă asupra
realităţii, dar apropiată acesteia, fiind prezentată cu o pronunţată notă de originalitate
manifestată prin umanizarea fantasticului, atât în privinţa acţiunii, cât şi a personajelor, prin
folosirea unor tehnici narative aparte, prin adăugarea unei viziuni comice celei fabuloase şi
prin oralitate, încât lumea basmului devine ,,o oglindire a vieţii în moduri fabuloase’’(G.
Călinescu)

9.Asociați....

Punctaj maxim: Asociez fragmentul din opera literară ,,Toate pânzele sus,, de Radu
Tudoran cu textul ,,Pilotul,, de Vasile Alecsandri, având ca valoare culturală comună
călătoria.

În textul dat se evidențiază evenimentele petrecute în timpul călătoriei pe mare a lui

Mihu, însoțit de câinele său, Negrilă și restul echipajului. Astfel, Mihu va deveni membru al
echipajului după ce Anton Lupan îl remarcă priceput atunci când descarcă marfa din magazia
vasului.

În textul propus întâlnim călătoria maritimă a unui grup care sunt surprinși într-o
perioada furtunoasă, pe care o răzbat cu ajutorul măiestriei pilotului.

Punctaj minim: să asocieze cu un text cu o valoare greșită, fără a numi textul și autorul