Caracterizarea lui Harap-Alb

”Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă

Ion Creangă face parte din perioada marilor clasici, ală turi de Mihai Eminescu,
Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici, el scriind povești, povestiri, nuvele printre
care se remarcă “Amintiri din copilă rie”, „Capra cu 3 iezi, Păcală ”, „Povestea lui
Harap-Alb”.

“Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă este un basm cult publicat în revista
“Convorbiri literare” în anul 1877. Autorul pornește de la modelul basmului
folcloric caracterizat de stereotipie și reactualizează teme de circulație
europeană , dar le organizează conform propriei viziuni- fuziunea dintre
realism și fabulos, într-un text narativ complex diferit de cel al basmelor
populare.

Harap-Alb este personajul principal, eponim, care are un loc central în

desfă șurarea epică , celelalte personaje evoluâ nd din perspectiva rolului pe
care îl joacă în formarea acestuia.

Numele să u reprezintă un oximoron, „Harap-Alb” desemnâ nd o slugă de

origine nobilă , dar și condiția de învă ță cel supus transformă rii. Cele trei nume
ale lui corespund celor trei etape ale că lă toriei: la început “fiul craiului”, pe
parcursul că lă toriei “Harap-Alb”, iar la final “Împă ratul”.

Din punct de vedere social, eroul este unul superior încă de la începutul
operei, evidențiat prin faptul că este fiu de crai, iar drumul întreprins de el are
ca obiectiv succesiunea la tron a unchiului să u, Verde Împă rat. Acest statut se
schimbă în momentul în care tâ nă rul fiu de crai este pă că lit de Spâ n. Intrarea
în fâ ntâ nă înseamnă supunerea față de personajul negativ ”pâ nă va muri și
iară și va învia”. Astfel, cră ișorul devine sluga Spâ nului, numit mai departe
Harap-Alb. Tâ nă rul va ră mâ ne slujitor pe tot parcursul evenimentelor,
împlinind probele date de Spâ n, dar și pe cele ale Împă ratului Roșu. După
demascarea ră ufă că torului, Harap-Alb moare, învie și revine la statutul inițial.
Din punct de vedere moral, mezinul Craiului nu încalcă principiile morale,
întrucâ t este reprezentantul binelui, iar reușitele sale sunt efecte ale calită ților
morale pe care le deține și le întruchipează . Întreaga că lă torie reprezintă
expresia unei vieți ghidate după un set de valori morale foarte riguroase.

Din punct de vedere psihologic, Harap-Alb dovedește un caracter puternic,

demonstrat prin faptele și hotă râ rile sale. Deși frații să i au eșuat în proba
impusă de tată l lor, mezinul nu renunță la șansa de a-și încerca și el norocul,
chiar dacă vede câ t de înfricoșați s-au întors ceilalți bă ieți. Ipostaza de
neinițiat este evidentă în cazul tâ nă rului fiu de crai odată cu apariția Spâ nului,
pe care, după ce îl alungă de două ori, îl acceptă drept că lă uză . Respectarea
jură mâ ntului chiar și câ nd probele îi pun viața în pericol, scoate în evidență un
profil uman demn de eroul din basme.

O primă trăsătură a lui Harap-alb este noblețea, dovedit pe tot parcursul

evenimentelor.

Un prim episod care îi evidențiază noblețea este ilustrat în momentul

coborâ rii în fâ ntâ nă - simbol al vieții și al morții. Convins să se lase însoțit de
Spâ n la primul obstacol greu de trecut- pădurea labirint-”un loc unde i se
închide calea și încep a i se încurca că ră rile”, fiul de crai cade în capcana
acestuia. Notația naratorului evidențiază diferența între cele două personaje:
”Fiul craiului, boboc în felul să u la trebi de aieste, se potrivește Spâ nului…”.
Dacă Spâ nul are o îndelungă experiență în exploatarea slă biciunilor celorlalți,
fiul de crai, protejat pâ nă atunci la casa pă rintească , nu crede în relele intenții
ale celui de lâ ngă el și judecă lumea după modelul să u moral.

Un alt episod ilustrativ este cel final, în care are loc pedepsirea
ră ufă că torului și restabilirea echilibrului. Harap-Alb a traversat etapele
inițierii, a devenit îndură tor și tolerant, a învă țat prudența, ră bdarea, valoarea
ajutorului, a învă țat să ocolească vicleșugurile. Deși este cea mai dificilă
încercare, duce Spâ nului pe fata împă ratului Roș și își respectă cuvâ ntul dat.
Spâ nul urzește planuri de ră zbunare și ”icnește în sine”. Deconspirat, retează
capul lui Harap-Alb, dar este aruncat de cal din înaltul cerului și ucis. Harap-
Alb, înviat de apa vie și apa moartă a fetei împă ratului Roș, este pregă tit să
conducă împă ră ția. Harap-Alb dovedește milă și prietenie față de cel lipsit.
Triumful moral al binelui reface ordinea și firescul lumii, într-o concluzie în
finalul operei, demnă de maniera pozitivă a autorului.

Două elemente de structură relevante pentru opera “Povestea lui Harap-Alb”

sunt constituite de procedeele de caracterizare și subiectul operei deoarece
susțin într-o manieră originală , remarcabilă , caracterizarea personajului
principal și eponim, evoluția sa pe parcursul basmului.

Personajul principal este construit atâ t prin mijloace de caracterizare

directă, cât și indirectă. Naratorul îl caracterizează în mod direct,
evidențiind naivitatea prin cuvintele “fiind boboc de felul să u la treburi de
aistea”, Sfâ nta Duminică îl numește “luminate cră ișor” apreciindu-i milostenia,
Spâ nul îl numește “fecior de om viclean”, “pui de viperă ” după ce îl pă că lește.
Procedeul autocaracteriză rii, în secvența în care eroul ezită a-l angaja pe Spâ n
”Din copilaria mea sunt deprins a asculta de tata”, iar apoi regretă
neascultarea sfatului pă rintesc “Asa-i dacă n-am ținut seama de spusele lui”.

Caracterizarea indirectă din faptele, vorbele personajului în raport cu

ceilalți. Cei 5 prieteni de al că ror aspect este unul grotesc, Harap-Alb nu se
sperie de ei și are capacitatea de a-și face prieteni adevă rați, loiali “tot omul
are un dar si un amar”. Gestul de omenie față de Sfâ nta Duminică atunci cand i
se arată drept “o babă care cere milostenie” evidențiază calită țile eroului.

Schema epică respectă normele impuse de momentele subiectului, astfel

că : în expoziţiune, Craiul este nevoit să -şi trimită unul dintre fii pentru a-i
urma la tron Împă ratului Verde. După eşecul primilor doi feciori, mezinul,
sfă tuit de o bă trâ nă , pe care o miluieşte, să aleagă calul, armele şi hainele
tată lui să u din tinereţe, reuşeşte să treacă de proba ursului de sub pod.

În intrigă, fiul Craiului şi calul pleacă la drum, întâ lnesc Spâ nul de două ori şi-i
refuză tovă ră şia, iar a treia oară îl angajează drept că lă uză . La o fâ ntâ nă , sub
ameninţarea morţii, fiul Craiului jură pe ascuţişul paloşului că va fi sluga
Spâ nului şi devine astfel Harap-Alb.

Desfăşurarea acţiunii începe odată cu sosirea la palatul Împă ratului Verde,

unde Spâ nul se dă drept nepotul să u şi-l trimite pe Harap-Alb în calitate de
slugă să aducă salata din gră dina ursului, pielea cerbului şi fata Împă ratului
Roş. În drum spre curtea acestuia din urmă , ocroteşte albinele, salvează
furnicile şi se însoţeşte cu cinci slujitori: Gerilă , Flă mâ nzilă , Setilă , Ochilă ,
Pă să ri-Lă ţi-Lungilă . Aici sunt supuşi altor probe: casa de aramă , ospă ţul
pantagruelic, alegerea macului de nisip, pă zirea fetei, recunoaşterea ei şi în
drum spre unchiul lui Harap-Alb, trebuie să aducă trei smicele de mă r dulce,
apă vie şi apă moartă .

În punctul culminant, turturica duce vestea sosirii celor doi care între timp
prinseseră drag unul de celă lalt. Fata Împă ratului Roş spune că nu a venit
pentru Spâ n, ci pentru adevă ratul fiu al Craiului. Spâ nul îi taie capul cu paloşul
lui Harap-Alb, iar fata îl învie şi calul îl aruncă pe Spâ n din înaltul cerului. În
deznodământ cei doi primesc binecuvâ ntarea Împă ratului Verde şi petrec la
nuntă .

În concluzie, prin Harap-Alb, autorul evidențiază destinul unui personaj

care deși nu are puteri supranaturale, fiind un erou atipic de basm, parcurge
drumul inițiatic. El devine împă rat “iubit, slă vit, puternic” împlinind profețiile
Sf. Duminici, un veritabil bildungsroman.