Caracterizarea personajului ,,Harap-Alb’’

Ion Creanga, autor cu o semnificativa activitate literara in perioada marilor clasici,

contemporan cu Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale si Mihai Eminescu, este considerat unul
dintre cei mai de seama povestitori romani. Operei sale capitale, scrierea
memorialistica ,,Amintiri din copilarie’’, i se adauga povesti si povestiri, basme culte, care
proiecteaza in fabulos lumea taraneasca apropiata sufletului sau, intr-o maniera originala de
exprimare.
,,Povestea lui Harap-Alb’’ este un basm cult, considerat cea mai reusita creatie de
inspiratie fantastica a lui Creanga, publicat in 1877 in revista ,,Convorbiri literare’’ si
reprodus de Mihai Eminescu in revista ,,Timpul’’. Autorul porneste de la modelul basmului
folcloric, caracterizat de stereotipie si reactualizeaza teme de ciruclatie universala, organizate
propriei viziuni, prin individualizarea personajelor prin limbaj si prin atributele exterioare,
prin stilul elaborat, prin impletirea naratiunii cu descrierea si dialogul, prin umanizarea
fantasticului/ tratarea fantasticului in mod realist, prin umor si oralitate. Mai mult, in basmul
cult, autorul cunoscut este un narator omniscient, dar nu si obiectiv, deoarece intervine adesea
prin comentarii sau reflectii.
Titlul basmului accentueaza caracterul fabulos al speciei, ,,povestea’’, cat si numele
protagonistului, purtat de-a lungul propriei formari. Numele personajului este un oximoron ce
trimite la conditia duala a eroului. Substantivul comun ,,harap’’ desemna o persoana cu pielea
si parul de culoare neagra, robul, sluga, fiind in antiteza cu epitetul cromatic ,,alb’’, ce trimite
la conditia sa nobila. Totodata, titlul subliniaza si conditia de invatacel a eroului, faptul de a fi
supus initierii, transformarii.
Tema basmului are sursa folclorica si prezinta confruntarea dintre bine si rau si este
dublata de tema calatoriei initiatice a mezinului craiului. Personajul eponim parcurge o
aventura imaginara, un drum al maturizarii, in care dobandeste valori morale si etice, de unde
si caracterul de bildungsroman al basmului.
Harap-Alb este personajul principal al basmului, intruchipare a binelui, insa un personaj
atipic, deoarece este lipsit de insusiri supranaturale. El este construit realist, ca o fiinta
complexa cu defecte si calitati, care invata din greseli si progreseaza. Iese din stereotipia
superioritatii mezinului si este un personaj ,,rotund’’ ( E.M. Forster) si ,,tridimensional’’
( W.C. Booth) pentru ca nu respecta tiparul si surprinde, atunci cand ii da calului cu fraul in
cap sau cand rade alaturi de ceilalti de Gerila, in casa de arama.
Statutul social al eroului pune in lumina cele trei ipostaze, care corespund drumului
initiatic: la inceput, este ,,fiul craiului’’, mezinul, naivul; pe parcursul calatoriei devine
Harap-Alb, invatacelul; in final, devine imparatul, initiatul.
Din punct de vedere moral, Harap-Alb se deosebeste de fratii sai prin bunatate, calitate
rasplatita de sfaturile Sfintei Duminici, dupa ce o miluieste cu un ban. Generozitatea,
prietenia, respectarea juramantului, curajul, responsabilitatea sunt calitati descoperite pe
parcurs, dupa ce reuseste sa treaca probele la care este supus.
Psihologic, Harap-Alb este initial naiv, nu stie sa descopere caracterul oamenilor de
aparente, dar ulterior, cu ajutorul sfaturilor primite, va reusi sa isi stapaneasca emotiile si sa
 duca la bun sfarsit sarcinile atribuite. Personajul are nevoie de experienta vietii spre a
dobandi intelepciune.
Eroul este vazut in evolutie, de la naivitate la intelepciune, pe cand celelalte personaje au
o trasatura dominanta: bunatatea sau viclenia. Primele intalniri cu initiatorii sai, Sfanta
Duminica, apoi calul nazdravan si Spanul, pun in lumina naivitatea, incapacitatea de a
distinge adevarul de aparente.
O secventa semnificativa, care pune in evidenta naivitatea sa, este cea in care fiul
craiului nu recunoaste calul indicat de Sfanta Duminica. ………… Comentare: Craiul este
naiv si nu recunoaste calul, se lasa inselat de aparente. Prima data il cearta, a doua oara ii da
cu capastrul in cap, iar a treia oara este nehotarat daca sa il ia sau nu, de teama ca se va face
de ras. Dupa ce calul se transforma intr-unul tanar, zboara de trei pana in inaltul cerului cu
fiul craiului, pentru a-l pedepsi si a se razbuna pentru faptul ca l-a lovit cu fraul. Ulterior, ii
declara loialitate si ii promite ca il va duce ca vantul in aventurile sale.
O a doua secventa relevanta pentru naivitatea tanarului crai este intalnirea cu Spanul.
- Incalca sfatul primit de la tatal sau, acela de a se feri de omul ros, dar mai ales de
omul span;
- Pierdut in padurea labirint, isi ia calauza cel de-al treilea span viclean, ,,prefacut in
alfe straie’’ si ,,cu glas subtiratic si necunoscut’’;
- Spanul se preface ca ii este sete si varsa toata apa, ademenindu-l pe fiul craiului spre o
fantana cu ,,apa dulce si rece’’;
- Spanul il inchide pe tanar in fantana si ii cere, pentru a-l lasa in viata, sa faca schimb
de identitate, sa devina robul lui si sa jure pe ascutitul palosului ca ii va da ascultare
intru toate, ,,pana cand va muri si iar va invia’’- juramant ce contine si conditia
eliberarii;
- Este momentul in care fiul craiului primeste numele de Harap-Alb;
Comentare: Episodul coborarii in fantana surprinde lipsa de experienta a tanarului,
naivitatea lui, care face posibila supunerea prin viclesug, caci tanarul nu reuseste sa
deosebeasca aparenta de esenta si nici nu constientizeaza importanta sfatului primit de la
tatal sau, pana atunci nefiind nevoit sa se confrunte cu necunoscutul.
In creionarea personajului, Creanga utilizeaza modalitati de caracterizarea directa ( de
catre narator, de catre celelalte personaje sau autocaracterizarea), dar si modalitati de
caracterizarea indirecta ( trasaturile personajului reies din gandurile sale, fapte, limbaj, relatia
cu celelalte personaje, nume).
Caracterizarea directa, realizata de narator, surprinde naivitatea tanarului crai: ,,fiul
craiului, boboc in felul sau la trebi de aieste’’, la fel si autocaracterizarea ,,mort-copt, trebuie sa
te ieu cu mine’’. Sfanta Duminica subliniaza bunatatea eroului: ,,inima ta cea buna te ajuta’’,
Imparatul Verde isi doreste ,,o sluga asa de vrednica si de credincioasa’’, in timp ce Spanul il
dispretuieste, considerandu-l ,,sluga vicelana’’.
Caracterizarea indirecta dezvaluie calitati precum generozitatea, curajul, prietenia,
onestitatea, loialitatea, trasaturi definitorii ale personajului principal, evidentiate de faptele
sale. Relatia cu celelalte personaje subliniaza atitudinea pacifista a eroului. Plin de viata si
sociabil, nu ezita sa faca bine celor din jur, fiind astfel rasplatit prieteneste. In relatia cu
Spanul, rautatea acestuia il pune pe fiul craiului in situatia de a-si dovedi calitatile si impreuna
formeaza perechea antagonist-protagonist aflata in raport de mentor-invatacel.
Limbajul personajului principal este limbajul eroilor humulesteni, un limbaj
caracterizat prin umor si oralitate. Registrul popular, regional si oral confera originalitate
limbajului artistic, prin integrarea unor termeni si expresii populare, a unor regionalisme
fonetice sau lexicale.
Conflictul, lupta dintre bine si rau, se incheie in basm cu victoria fortelor binelui si are
un rol semnificativ in evolutia personajului. Eroul se confrunta cu doi antagonsiti, ,,omul ros’’
si ,,omul span’’, persoanje cu un rol important in maturizarea eroului. Spanul, om viclean, ii
rapeste identitatea tanarului crai si il supune la trei probe ce i-ar putea aduce moartea. Si
Imparatul Ros are acelasi scop, dar Harap-Alb reuseste cu ajutorul prietenilor sa treaca toate
probele ce i-ar fi putut aduce sfarsitul. Astfel, procedeul compozitional al triplicitatii este
amplificat.
Protagonistul este ,,un om de soi bun’’, care traverseaza o serie de probe, se maturizeaza
si devine imparat. Desi este un personaj de basm, Harap-Alb nu este acel Fat-Frumos din
basmele populare, caci evolutia sa reflecta conceptia despre lume a scriitorului, prin
umanizarea fantasticului.