Caracterizarea unui personaj din „Povestea lui Harap-Alb”

Ion Creangă a fost un scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și
povestirilor sale, el este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române, mai ales datorită operei sale
autobiografice „Amintiri din copilărie”.
„Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult, publicat în revista „Convorbiri literare”, în anul 1877.
Pornind de la modelul basmului folcloric, caracterizat de stereotipie, autorul reactualizează teme de
circulație universală, dar le organizează conform propriei viziuni (fuziunea dintre real și fabulos), într-un
text narativ mai complex decât al basmelor populare.
Harap-Alb este protagonistul basmului, întruchipare a binelui, dar este un erou atipic de basm,
deoarece este lipsit de însușiri supranaturale, fiind construit realist, ca o ființă complexă, care învață din
greșeli și progresează.
Statutul social. El este fiu de crai, fiind mezinul familiei, ce este conceput în umbra fraților săi
mai mari. Protagonistul nu prezintă puteri supranaturale sau însușiri excepționale, dar prin trecerea
probelor de pe parcurs, dobândește o serie de calități necesare unui crai „mare și tare”.
Statutul psihologic. Deși aparține tipologiei voinicului din poveste, căruia îi este caracteristic
atributul invincibilității, Harap-Alb este departe de tiparele convenționale. Autorul îl construiește
accentuându-i latura umană – este șovăitor în fața deciziilor sau gata să se lase stăpânit de frică, naiv,
copleșit de rolul pe care și l-a asumat. Se distinge printr-o calitate excepțională, care îl impune ca erou
exemplar: bunătatea sau milostenia.
Statutul moral. Protagonistul este integru, deoarece nu încalcă niciuna dintre poruncile biblice
care jalonează comportamentul uman din perspectiva creștinismului. Nu fură, nu minte, nu înșală
încrederea niciuneia dintre ființele cu care interacționează. Un exemplu elocvent în acest sens este
modul în care Harap-Alb înțelege să-și respecte cuvântul dat față de Spân.
Cu excepția eroului care este văzut în evoluție, de la naivitate la înțelepciune, celelalte
personaje au o trăsătură dominantă.
În episodul coborârii în fântână, naivitatea tânărului face posibilă supunerea prin vicleșug.
Antagonistul îl închide pe tânăr într-o fântână și îi cere, pentru a-l lăsa în viață, să facă schimb de
identitate, să devină robul lui și să jure „pe ascuțitul paloșului” să-i dea ascultare întru toate, „până când
va muri și iar va învia”. De asemenea, Spânul îi dă fiului de crai numele Harap-Alb.
La întoarcerea la curtea lui Verde-Împărat, fata Împăratului Roș îl demască pe Spân, care crede
însă că Harap-Alb a divulgat secretul și îi taie capul. De fapt, „răutatea” Spânului îl dezleagă pe erou de
jurământ, semn că inițierea este încheiată. Eroul este înviat de fată cu ajutorul obiectelor magice și
devine împărat.
Titlul sugerează tema basmului: maturizarea mezinului craiului. Concret, eroul parcurge o
aventură imaginară, un drum al maturizării, în care dobândește valori morale și etice, pentru ca la final să
devină împărat (basmul are, așadar, valoare de bildungsroman).
Conflictul, lupta dintre bine și rău, se încheie în basm prin victoria forțelor binelui. Eroul se
confruntă cu doi antagoniști, după avertismentul tatălui: „omul spân” și „omul roș”. Mai întâi Spânul, om
viclean, îi răpește identitatea flăcăului, iar motivele narative „supunerea prin vicleșug” și „demascarea
răufăcătorului” delimitează începutul și sfârșitul inițierii feciorului de crai. El îl supune la trei încercări, iar
la curtea Împăratului Roș, eroul va avea de trecut mai multe serii de probe.
Protagonistul este construit prin modalități de caracterizare directă (de către narator, de către
alte personaje și prin autocaracterizare) și indirectă (prin fapte, limbaj, gânduri, relații cu alte personaje,
nume). Caracterizarea directă de către narator surprinde naivitatea tânărului: „Fiul craiului, boboc în
felul său la trebi de aieste”. Celelalte personaje îl caracterizează prin aprecierea bunătății sale: „puterea
milosteniei și inima ta cea bună te ajută”, îi spune Sfânta Duminică. Faptele dovedesc că mezinul este
„cel mai vrednic” dintre nepoți, așa cum ceruse Verde Împărat în scrisoarea trimisă craiului.
 În concluzie, deși este un personaj de basm, eroul nu reprezintă doar tipul voinicului, ca Făt-
Frumos din basmele populare, ci este și un „om de soi bun” (G. Călinescu), eroul vrednic care traversează
o serie de probe, se maturizează și devine împărat. Basmul poate fi, astfel, considerat un bildungsroman.