Caracterizarea lui Harap-Alb

1. Introducere
În cultura română, perioada ultimelor decenii ale secolului al XIX-lea este denumită „Epoca
marilor clasici”. Atunci au apărut operele de valoare ale lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca
Caragiale, Ioan Slavici, critica lui Titu Maiorescu, dar și revistele: „Convorbiri literare”,
„Contemporanul” și „Literatorul”.

În acest context, opera „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă a apărut în revista „Convorbiri
literare”, în anul 1877, fiind considerat de Garabet Ibrăileanu „o adevărată epopee a poporului român” ce
ilustrează realismul, deoarece „Creangă [..] este creatorul unei <<comedii umane>>” (Nicolae
Manolescu, „Lecturi infidele”).

Supratema basmului este sugestiva pentru constructia personajului, prezentand conflictul dintre
doua forte antagonice, Binele si Raul, principii eterne in dialectica lumii, incheiat cu infrangerea celui din
urma. Temele secundare sunt aventura, calatoria si initierea in trepte a eroului.

Constituind chiar substanţa sau elementul cheie al operei epice, supranumit şi „fiinţă de hârtie”
(R. Barthes), personajul dă viaţă textului, dar trăieşte exclusiv în lumea ficţiunii, pe care o ordonează prin
acţiune. Fie că se desprinde din realitate, fiind o valorificare a unui tip uman, fie că este prin excelenţă
imaginar, eroul se detaşează prin fapte, dar închide şi resorturi sufleteşti.

Personaj eponim, eroul din „Povestea lui Harap-Alb” este un fel de Nică a lui Ştefan a Petrei,
angajat într-o experienţă a cunoaşterii pe care izbutește să o ducă la bun sfârşit, nu înainte de a trece prin
încercări dificile, pe care este nevoit să le ia în serios.

Harap-Alb este în egală măsură un model de erou de bildungsroman, tocmai fiindcă suportă o
experienţă de ordin iniţiatic şi astfel devine credibil. Figurează în aceeaşi categorie etică a binelui ca toți
eroii basmelor, fiind surprins pe poziţii antagonice cu Spânul şi Împăratul Roş, la rândul lor simboluri ale
maleficului, şi este complex, căci evoluează în raport cu acţiunea.

Titlul basmului este relevant pentru caracterizarea personajului si este un oximoron din punct de
vedere stilistic, sintetizand intreaga problematica a textului, in care se schimba raportul dintre bine si rau,
pentru a sublinia complexitatea sufletului omenesc. Termenul ,,harap”este o forma din limba vorbita ce
desemneaza, in constiinta populara, un om cu pielea inchisa la culoare, si trimite, ca semnificatie, la
robie, dar si la maturizare. Adjectivul ,,alb” sugereaza puritatea, binele, naivitatea, dar si originea nobila
a tanarului.

Construcția personajului principal se desfășoară pe trei planuri distincte. Statutul social al eroului se
modifică pe parcursul acțiunii. Inițial, acesta este un fiu de crai, însă în momentul coborârii în fântână, el
se modifică fundamental, devenind sluga antagonistului, sub numele de Harap-Alb, fapt subliniat de
fraza: „Și de azi înainte eu o să fiu nepotul împăratului… iară tu sluga mea”. Deznodământul basmului
prezintă încă o modificare de statut, când eroul moare, iar prin renaștere își recapătă statutul de fiu de crai
și avansează pe plan social, devenind succesor al Împăratului Verde.

Statutul psihologic este strâns legat de cel social, acesta variind pe baza experienței dobândite.
Inițial, eroul manifestă o atitudine egoistă, impulsivă și superficială, lucru reliefat din întâlnirea cu Sf.
Duminică și din încercarea de a găsi calul din tinerețea tatălui său. În urma transformării lui în slugă,
acesta evoluează psihologic, devenind perseverent și sociabil, lucru care îl ajută în demersurile și
încercările sale și reușește să își facă prieteni loiali.

Statutul moral al eroului evoluează, de asemenea, pe parcursul desfășurării acțiunii. Inițial, acesta
are atât calități, cât și defecte, precum impulsivitatea sau naivitatea. Neascultarea sfatului părintesc este,
de asemenea, un semn al lipsei de experiență și duce la căderea lui pe plan social, prin acordarea de
încredere Spânului. Acest gest denotă și incapacitatea personajului de a distinge minciuna de adevăr sau
esența de aparență, fapt ce subliniază lipsa de experiență, necesară pentru obținerea înțelepciunii.
Calitățile eroului sunt evidențiate prin atitudinea lui față de personaje, din care se remarcă bunătatea
sufletească, altruismul, curajul, demnitatea și încrederea în sine.
Trasatura lui distinctiva este bunatatea. Nu raspunde niciodata raului cu rau, isi tine cuvantul,
implineste binele de cate ori poate. In incercarile dificile e ajutat de personaje supranaturale, reprezentand
puterea divina care-l sprijina pe cel bun. Virtutile eroice sunt secundare in acest basm, vazute ca simple
consecinte ale virtutilor morale. Sfanta Duminica ii subliniaza aceasta trasatura in mod direct: ,,fii
incredintat ca nu eu, ci puterea milosteniei si inima ta cea buna te ajuta” . Spre deosebire de frații săi,
mezinul se dovedește a fi un om al faptei, și nu al vorbei, se retrage în grădină, simbol al unui spațiu
protector, un centru al lumii, un topos de meditație, unde nu există ierarhii sau orgolii, grădina revelându-
se ca un loc de coborâre și sediu al transcendenței, a logosului divin. În această secvență, fiul de crai este
supus de către Sfânta Duminică la proba milosteniei. Banul simbolizează pomana și facilitează cheia
pentru deschiderea porții spre inițiere. Mezinul se deosebește de frații săi prin bunătate, trăsătură morală
surprinsă în mod direct de „bătrâna timpurilor”: „Fii încredințat că nu eu, ci puterea milosteniei și inima
ta cea bună te ajută, crăișorule”, trăsătură ce va fi accentuată și de regina furnicilor: „Harap-Alb, fiindcă
ești așa de bun ți-a fost milă de viața noastră”. Această bunătate îi este răsplătită de fiecare dată. Sfânta
Duminică îl învață pe novice să ceară „calul, armele și hainele de mire ale tatălui său”, talismane care se
găsesc în centrul spiritual, doar că ele trebuie reînnoite ca să-și capete eficiența.

De asemenea, reprezentativa este scena in care furnicile sunt lasate de Harap-Alb sa treaca pe
pod pentru a nu fi ucise. Acesta alege sa treaca cu calul prin apa si sa protejeze ,,nunta de furnici”: ,,Si
zicand Doamne-ajuta, se arunca cu calul in apa (…) si apoi isi da drumul inainte”. Pentru ca a fost bun, o
furnica zburatoare ii daruieste o aripa, simbol al despovărării, al dematerializării, cucerite cu prețul unei
educații inițiatice și purificatoare, si ii spune sa dea foc acesteia atunci cand va avea nevoie de ajutorul lor
,,eu impreuna cu tot neamul meu avem sa-ti venim in ajutor.” Mai mult, albinelor intalnite in drumul sau
initiatic le construieste un nou stup, salvandu-le astfel viata si, in calatoria sa, spre realizarea ultimei
probe, isi face noi prieteni: Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila, care, in ciuda
aspectului lor grotesc, sunt tratati de protagonist cu bunavointa si respect.

Datorită tentației autorului de a prezenta viața interioară a protagonistului operei, lucru neobișnuit
pentru un basm, Harap-Alb este caracterizat atât în mod direct (de către narator sau alte personaje), cât
și indirect (prin intermediul acțiunii, limbaj, onomastică, atitudini).

La nivelul constituirii portretului acestui erou, se observă că Ion Creangă respectă modelul popular,
care nu admite, de regulă, o reprezentare fizică în detaliu, căci valoarea omului este dată de caracter, şi nu
de înfăţişare. Aceasta din urmă poate fi considerată implicită la nivelul lui Harap-Alb, din moment ce
verişoarele îl priveau cu drag, şi nu doar din milă, iar fata Împăratului Roş se îndrăgosteşte de el.
Accentul se deplasează însă, în chip evident, către portretul moral care, la rândul său, este atipic unui erou
de basm, pentru că nu însumează doar virtuţi, ci admite şi defecte, iar calităţile sunt mai curând cele ale
omului simplu
 Caracterizat direct de către narator, care simte nevoia să-i scoată în evidență naivitatea („boboc în
felul său la trebi de aiste”), dar și de către Sfânta Duminică care il priveste o singura data in ochi si
ramane uimita de frumusetea caracterului sau: ,,mare norocire te asteapta”, ,,ai sa ajungi imparat, care n-a
mai stat altul pe fata pamantului asa de iubit, de slavit si de puternic”. Cand vine la ea descurajat, il
ironizeaza: ,,esti mai fricos decat o femeie. Dupa ce termina cu bine incercarea, Sf. Duminica tine sa-i
arate nobletea din sufletul sau, de care nu este constient: ,,fii incredintat ca puterea milosteniei si si inima
ta cea buna te ajuta.” . Personajul mai este privit, în mod diferit, de unchiul său, Împăratul Verde („slugă
vrednică și credincioasă”) și de Spân („slugă netrebnică și vicleană”), care subliniază ura acestuia față de
Harap-Alb, dar și frica de a nu fi dat în vileag. Tatal ii recunoaste cu bucurie calitatile, dupa ce trece
podul: tu esti vrednic de imparat!”.
Autocaracterizarea se constituie într-o lecție morală specifică, întrucât crăișorul îi spune Spânului, în
încercarea de a nu încălca sfatul părintesc: „eu de mic am fost desprins a asculta de tata”, evidențiind
educația primită în familie și respectarea povețelor venite din partea celor care au experiență de viaț
Caracterizarea indirecta este dedusa din faptele personajului, din limbajul acestuia si din relatia
cu celelalte personaje, fiind evidentiata in actiunea basmului, care ia forma drumului initiatic si se
desfasoara prin inlantuirea motivelor specifice acestui tip de text. In mod simbolic, Harap-Alb este
surprins intr-o calatorie, imagine a vietii din care are mereu ceva de invatat, basmul insistand pe ideea ca
omul poate obtine orice, prin daruire, rabdare si mai ales iubire, sub toate formele ei: mila, altruism,
credinta, prietenie. Fiecare episod narativ devine semnificativ pentru caracterul personajului. Credinta il
face curajos si smerit, recunoscator tatalui, Sfintei Dumnici si lui Dumnezeu, lasandu-se adeseori ,,in
stirea Sa, cum a vrea El sa faca”.

Odată ajuns la curtea unchiului său, eroul învaţă lecţia răbdării şi umilinţei, căci Spânul îi
vorbeşte urât, ba chiar îl şi loveşte, şi este silit să doarmă în grajd. Are momente de disperare, dar
beneficiază şi de susţinerea morală necesară, căci Sfânta Duminica îl călăuzeşte, iar calul îi ţine discursuri
pe seama necesităţii răului în lume. Aventura sa abia începe, deoarece, în intenţia de a-l ucide, Spânul îl
supune unor probe imposibile: să aducă salată din Grădina Ursului, pielea cerbului fermecat şi pe fata
Împăratului Roş. Primele două probe sunt trecute cu succes, graţie sfintei şi calului care ştiu întotdeauna
ce e de făcut, dar a treia încercare se anunţă ca fiind hotărâtoare.

Pe drumul spre noua împărăţie întâlneşte nişte creaturi ciudate, cinci uriaşi întruchipând în
principal defecte umane: Flămânzilă, Setilă, Gerilă, Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă. Harap-Alb ştie să
ghicească dincolo de aparenţe şi, acceptându-i în slujba sa, le oferă şansa de a se face utili şi de a se
autoevalua, descoperind, totodată, vocația prieteniei. Ajunşi la curtea Împăratului Roş, în tovărăşia lui
Harap-Alb, ei au îndrăzneala de a o cere pe fată, dar sunt priviţi cu multă neîncredere şi de aceea supuşi
altor probe: să petreacă o noapte în cămara de aramă, să mănânce şi să bea în exces, să aleagă macul de
nisip, să o păzească pe fată, să o ghicească, să se întreacă turturica şi calul. Toate aceste probe vor fi
trecute cu sprijinul celor cinci tovarăşi dar şi al crăiesei furnicilor şi albinelor, cărora Harap-Alb le
obţinuse bunăvoinţa prin ajutorul acordat necondiţionat. În cele din urmă, fata le este dată, iar eroul, după
ce se desparte de vrednicii prieteni, se îndreaptă din nou spre curtea unchiului său, unde este aşteptat de
Spân.

Harap-Alb nu ia si nu instraineaza ce este al sau si pretuieste juramantul facut cu antagonistul, ca

o dovada a superioitatii sale morale. Taierea capului de catre Span consfinteste iesirea de sub juramant,
caci robul moare si deschide ochii in lume un om nou, cu o constinta treaza, inconjurat de dragostea fetei,
care ii da iar palosul in stapanire. ,,Stergandu-se cu mana la ochi”, Harap-Alb se trezeste din somnul rau
al ignorantei, apoi primeste binecuvantarea imparatului si sarutarea celei dragi; astfel, este un om implinit.

2. Concluzie

In sinteza celor mentionate, Harap-Alb reprezinta idealul de frumusete morala, inspirat de

conceptia omului din popor, care crede in forta sufletului sau. Inrobirea simbolica a personajului Harap-
Alb releva o conceptie aparte despre lume si viata-pentru a fi stapan peste altii, omul trebuie sa-si
construiasca, prin rabdare si perseverenta, o identitate de fiinta libera fata de ispitele cele mai mari si sa
creada in valorile simple, care sunt eterne.

Redacteaza un eseu de minimum 400 de cuvinte, in care sa prezinti particularitatile de

constructie a unui personaj dintr-un basm cult studiat, apartinand lui Ion Creanga.

In eleborarea eseului, vei avea in vedere urmatoarele repere:

-prezentarea statutului social, moral si psihologic etc. al personajului ales;

-evidentierea unei trasaturi a personajului ales prin doua scene comentate;

-analiza a doua componente de structura si de limbaj ale basmului studiat, semnificative pentru
constructia personajului ales (conflict, subiect, relatii temporale si spatiale, constructia subiectului,
perspectiva narativa, modalitati de caracterizare, limbaj etc.)