Povestea lui Harap-Alb – Ion Creanga

(1877)
Particularitațile de formare ale personajului principal

Basmul reprezintă o “oglindire a vieții in moduri fabuloase” (G. Călinescu), iar personajele din basme sunt purtătoarele unor
valori simbolice, de regulă acestea semnifică binele și răul în diversele lor ipostaze. Cele din basmul ,,Povestea lui Harap-Alb", scris de
Ion Creangă și publicat prima dată in anul 1877, in revista ,,Convorbiri literate" nu mai sunt schematizate ca în basmele populare, ci
sunt individualizate prin atitudine, vorbire gestică, având un comportament uman obișnuit.
Reprezentativ în acest sens este protagonistul acestui basm cult, întrucât este purtător de semnificație a mesajului.
,,Harap-Alb" este un personaj complex, eponim, erou al basmului, ce parcurge un traseu initiatic, iar statutul lui social, psihologic si
cel moral se modifică pe parcursul firului narativ.
Din punct de vedere social, în primă fază este mezin al craiuluin, apoi slugă a Spânului și, în final, dobândește statutul de
împărat echivalent, în plan simbolic, cu ipostaza de inițiat. Numele lui real nu este precizat, identitatea de ,,Harap-Alb" fiindu-i
atribuita de Spân. Este o onstrucție oximoronică: ,,Harap" inseamnă ,,om cu parul și pielea de culoare" și reprezintă noua sa menire,
aceea de slugă, iar epiteliul cromatic ,,Alb” sugerează identitatea nobila ascunsă prin legământ a eroului.
La început, statutul psihologic este cel al unui neinițiat. Este un naiv care nu face distincție între aparență și esență de
origine realizează esența divină a Sfintei duminici și nici nu își dă seama că Spânul este același sub cele trei înfățișări. Devine însă
matur când înțelege că cele cinci personaje harnice îi voi fi adevărate ajutoare.
Statutul moral se conturează în contextul generozității acestuia, dând dovadă de bunătate și marinimie. Demonstrează că este matur
când rezistă tentației îmbogățirii și fidel când alege să nu trădeze Spânul.
Trăsătura dominantă a protagonistului este caracterul profund uman ce reiese cu ușurință din alegerile sale și din modul in
care acționeaza.
O secvență semnificativă pentru reprezentativitatea acestui personaj este cea a întâlnirii cu Sfânta Duminica, acesta decide
sa o ajute. Milostenia îi este imediat răsplătită fiindcă bătrâna îl învață cum să-și înduplece tatăl ca să-l lase să plece la drum pentru a
deveni succesorul unchiului său, Verde- Împărat.
O alta secventă ce potențeaza această trasătură este cea în care decide să ocolească mușuroiul de furnici pentru a le salva,
punându-și viața în pericol. Este din nou recompensat pentru actele de bunătate și binefacere.
Pentru realizarea portretului protagonistului sunt semnificative două elemente de structură, cum ar fi: conflictele și
modalitățile de caracterizare.
Conflictul principal este specific speciei, mai exact cel dintre forțele binelui, reprezentate în primul rând de Harap Alb și
Forțele Răului, reprezentate de Spân. Se remarcă și un conflict interior între cele două ipostaze ale protagonistului, cea de ființă
neinițiată și cea de inițiat. În toate probele la care este supus, protagonistul trebuie să își învingă propriile slăbiciuni pentru a dobândi
statutul de moștenitor la tron.
Modalitățile de caracterizare ale protagonistului sunt cele consacrate textului epic: directe și indirecte.
Inițial, mezinul nu reprezintă modelul de frumusețe fizică, morală și psihică din basmele populare, ci este naiv, lipsit de experiență.
Pe parcursul călătoriei, acesta trece printr o multitudine de experiențe pe care le depășește, în urma cărora dobândește anumite
calități. Învață să își accepte limitele, să fie tolerant, să aibă capacitatea de a media un conflict, dar să aibă și spiritul de lider.
În concluzie, Ion Creangă a creat un personaj profund uman, deosebit de eroii basmelor populare, căci are calități și defecte
omeneștin realizând astfel legătura cu lumea reală și fiind un exemplu formativ pentru orice tânăr, indiferent de epocă.