Caracterizare Harap-Alb

Basmul este o operă epică de întindere medie, care înfăţişează lupta dintre
bine şi rău, confruntare încheiată întotdeauna cu victoria binelui. Valorificând
categoria estetică a fabulosului/ a miraculosului, basmul este o naraţiune
structurată pe un singur plan epic, cu o acţiune convenţională (subiectul e
organizat într-un tipar consacrat), la care participă personaje sau forţe
supranaturale, neindividualizate, definite ca funcţii, ca arhetipuri. Basmul cult
poartă mărcile originalităţii autorului.
Ion Creangă este prozator din epoca Marilor Clasici, membru al societății
Junimea și prieten bun cu Mihai Eminescu, la îndemnul căruia începe să își scrie
opera și să citească la ședințele Junimii. Creația acestuia conține volumul
"Amintiri din copilărie", povești și povestiri, dar adevărata măsură a talentului său
constă în savoarea limbajului marcat de oralitate.
“Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult publicat în anul 1877 în revista
"Convorbiri literare", care urmează tiparul narativ al basmului popular, având si
numeroase elemente de originalitate: fantasticul umanizat, accentuarea
elementului psihologic, perspectiva narativă, complexitatea personajelor,
oralitate si umor. Despre basm, George Călinescu afirma că “este oglindirea vieții
in moduri fabuloase” și că “e un gen vast, depășind cu mult romanul, fiind
mitologie, etică, știință, observație morală etc”.
Personajul principal din basm este fiul cel mic al Craiului ce întruchipează
motivul superiorității mezinului. El este și personajul eponim al operei, căci
primește numele de Harap-Alb în urma schimbării identității de prinț cu cea falsă,
impusă de spân, cea de rob. Eroul este unul atipic basmului, având calități și
defecte manifestate prin parcurgerea unui drum inițiatic de la ipostaza de
"boboc" până la cea de adult.
Statutul social al eroului se modifică pe parcursul acțiunii. Inițial, acesta este
un fiu de crai, însă în momentul coborârii în fântână, el se modifică fundamental,
devenind sluga antagonistului, sub numele de Harap-Alb, fapt subliniat de fraza:
„Și de azi înainte eu o să fiu nepotul împăratului… iară tu sluga mea”.
Deznodământul basmului prezintă încă o modificare de statut, când eroul moare,
iar prin renaștere își recapătă statutul de fiu de crai și avansează pe plan social,
devenind succesor al Împăratului Verde.
Statutul psihologic este strâns legat de cel social, variind pe baza experienței
dobândite. Inițial, eroul manifestă o atitudine egoistă, impulsivă și superficială,
lucru reliefat la întâlnirea cu Sf. Duminică și în încercarea de a găsi calul din
tinerețea tatălui său. În urma transformării lui în slugă, acesta evoluează
psihologic, devenind perseverent și sociabil, aspect care îl ajută în demersurile și
încercările sale și reușește să își facă prieteni loiali. Crăișorul este personajul
complex care simbolizează noblețea și sensibilitatea sufletului omenesc,
manifestând o serie de calități menite să arunce în derizoriu mici defecte precum
naivitatea sau lipsa de încredere.
Statutul moral al eroului evoluează, de asemenea, pe parcursul desfășurării
acțiunii. Acesta este evidențiat prin intermediul trăsăturilor morale ale individului.
Inițial, acesta are atât calități, cât și defecte, precum impulsivitatea sau naivitatea.
Neascultarea sfatului părintesc este, de asemenea, un semn al lipsei de
experiență și duce la căderea lui pe plan social, prin acordarea de încredere
spânului. Acest gest denotă și incapacitatea personajului de a distinge minciuna
de adevăr sau esența de aparență, fapt ce subliniază lipsa de experiență, necesară
pentru obținerea înțelepciunii. Calitățile eroului sunt evidențiate prin atitudinea
lui față de personaje, din care se remarcă bunătatea sufletească, altruismul,
curajul, demnitatea și încrederea în sine.
O calitate principală a personajului principal tipic basmului este noblețea sa
morală.
Un prim episod ilustrativ pentru această trăsătură este coborârea fiului de crai
în fântâna- simbol ambivalent al vieții și al morții. Convins să se lase însoțit de
Spân la primul obstacol greu de trecut, pădurea labirint, ”un loc unde i se închide
calea și încep a i se încurca cărările”, fiul de crai cade în capcana acestuia. Notația
naratorului evidențiază diferența dintre cele două personaje: ”Fiul craiului, boboc
în felul său la trebi de aieste, se potrivește Spânului…”. Dacă Spânul are o
îndelungă experiență în exploatarea slăbiciunilor celorlalți , fiul de crai, protejat
până atunci la casa părintească, nu crede în relele intenții ale celui de lângă el și
judecă lumea după modelul său moral. La ieșirea din fântână, Harap-Alb va fi
nevoit să înfrunte sarcinile dificile ale unei noi etape existențiale .
 Un alt episod ilustrativ este cel final, în care are loc pedepsirea răufăcătorului
și restabilirea echilibrului. Harap-Alb a traversat etapele inițierii, a devenit
îndurător și tolerant, a învățat prudența, răbdarea, valoarea ajutorului, a învățat
să ocolească vicleșugurile. Deși este cea mai dificilă încercare, duce Spânului pe
fata împăratului Roș și își respectă cuvântul dat. Spânul urzește planuri de
răzbunare și ”icnește în sine”. Deconspirat, retează capul lui Harap-Alb, dar este
aruncat de cal din înaltul cerului și ucis. Harap-Alb, înviat de apa vie și apa moartă
a fetei împăratului Roș, este pregătit să conducă împărăția. Spânul spusese
verișoarelor sale: ” Dacă dobitoacele n-ar fi fost înfrânate, de demult ar fi sfâșiat
pe om”. Filozofia sa de viață este infirmată. Harap-Alb dovedește milă și prietenie
față de cel lipsit. Triumful moral al binelui reface ordinea și firescul lumii, într-o
concluzie în final pozitivistă a autorului.
Un element de compoziție semnificativ pentru caracterizarea personajului
este titlul, un oximoron ce exprimă armonizarea calităților și defectelor umane în
același individ, deoarece reunește cele două identități ale eroului: cea de rob,
redată prin cuvântul "Harap", ipostază falsă, impusă de spân și cea de tânăr prinț,
naiv și fără experiență sugerată prin epitetul "Alb". Astfel titlul anticipează nu
doar tema operei, ci și caracterul de bildungsroman al basmului.
Un alt element de structură este simetria între incipit şi final, realizată prin
formule caracteristice speciei literare, acestea delimitând spaţiul fantastic “Amu
cică era odată într-o țară” - “Şi a ținut veselia ani întregi, și acum mai ține încă”.
Întâmplările relatate se desfăşoară ordonat, logic, prin înlănţuirea episoadelor.
Există trei planuri narative ce corespund celor trei etape din evoluţia personajului
eponim. Astfel, un prim plan narativ este cel de la curtea craiului în care acesta
este doar un tânăr lipsit de experienţă, al doilea este reprezentativ pentru
încercările la care este supus la curtea lui Verde Împărat, aflându-se sub controlul
Spânului, în vreme ce în al treilea, tânărul, ajutat de creaturile fantastice, se
căsătoreşte cu domniţa.
În concluzie, Harap Alb este un personaj mult mai aproape de realitate decât
eroul tipic basmului popular. El are trăsături comune cu Nică din “Amintiri din
copilărie”, vorbește și se comportă țărănește, are simțul umorului, ceea ce îl face
un personaj memorabil.