Caracterizarea lui Harap-Alb

”Povestea lui Harap-Alb”

de Ion Creangă

Ion Creangă face parte din perioada marilor clasici, alături de Mihai Eminescu, Ion Luca
Caragiale și Ioan Slavici, el scriind povești, povestiri, nuvele printre care se remarcă “Amintiri din
copilărie”, „Capra cu 3 iezi, Păcală”, „Povestea lui Harap-Alb”.
“Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă este un basm cult publicat în revista “Convorbiri
literare” în secolul XIX. El respectă, în linii mari, structura populară a speciei literare epice, în
care acțiunea este perturbata de un eveniment neasteptat, care declanşează o acțiune
desfăşurată de protagonist în confruntare cu antagonistul, susținut de ajutoare și donatori, în
vederea restabilirii ordinii inițiale.
Protagonistul basmului, fiul de crai, devenit Harap-Alb pe parcursul drumului său inițiatic, se
remarcă prin calitățile sale, pe care are ocazia de a le proba de-a lungul întregii scrieri.
Statutul social al protagonistului se modifică din incipitul textului până la final. Astfel, cel care
la început a fost mezinul timid şi neîncrezător în forţele proprii și a acceptat condiția umilă de
slugă, la final ajunge să-şi asume rolul de împărat. Intregul traseu menționat este într-o strânsă
relaţie cu conflictul principal al basmului, anume acela dintre condiția umană a lui Harap-Alb şi
destinul său de viață nobilă.
Din punct de vedere psihologic, observăm că Harap-Alb este surprins pe parcursul întregului
proces de maturizare. La început este şoväitor în fața deciziilor sau gata să se lase stăpânit de
frică, naiv, copleşit de rolul pe care și l-a asumat. Pe parcurs îşi dezvoltă însă personalitatea,
dobândind calități precum curajul, încrederea în sine însuşi, calități pe care le dovedește tocmai
datorită probelor la care este supus de Spån.
Din punct de vedere moral, Harap-Alb ajunge să întrunească toate calitatile necesare unui
viitor imparat: bunatatea, milostenia, curajul, cinstea si demnitatea, pe care fiicele Imparatului
Verde le remarca de la prima intalnire "seamana a fi mult mai omenos". Compensându-i
slăbiciunile umane fireşti, bunătatea și mila îi conferă lui Harap-Alb calitatea de simbol al binelui
O primă trăsătură a lui Harap-alb este noblețea, dovedit pe tot parcursul evenimentelor.
Un prim episod care îi evidențiază noblețea este ilustrat în momentul coborârii în fântână -
simbol al vieții și al morții. Convins să se lase însoțit de Spân la primul obstacol greu de trecut-
pădurea labirint-”un loc unde i se închide calea și încep a i se încurca cărările”, fiul de crai cade
în capcana acestuia. Notația naratorului evidențiază diferența între cele două personaje: ”Fiul
craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potrivește Spânului…”. Dacă Spânul are o
îndelungă experiență în exploatarea slăbiciunilor celorlalți, fiul de crai, protejat până atunci la
casa părintească, nu crede în relele intenții ale celui de lângă el și judecă lumea după modelul
său moral.
Un alt episod ilustrativ este cel final, în care are loc pedepsirea răufăcătorului și restabilirea
echilibrului. Harap-Alb a traversat etapele inițierii, a devenit îndurător și tolerant, a învățat
prudența, răbdarea, valoarea ajutorului, a învățat să ocolească vicleșugurile. Deși este cea mai
dificilă încercare, duce Spânului pe fata împăratului Roș și își respectă cuvântul dat. Spânul
urzește planuri de răzbunare și ”icnește în sine”. Deconspirat, retează capul lui Harap-Alb, dar
este aruncat de cal din înaltul cerului și ucis. Harap-Alb, înviat de apa vie și apa moartă a fetei
împăratului Roș, este pregătit să conducă împărăția. Harap-Alb dovedește milă și prietenie față
de cel lipsit. Triumful moral al binelui reface ordinea și firescul lumii, într-o concluzie în finalul
operei, demnă de maniera pozitivă a autorului.
Personajul principal este construit atât prin mijloace de caracterizare directă, cât și indirectă.
Naratorul îl caracterizează în mod direct, evidențiind naivitatea prin cuvintele “fiind boboc de
felul său la treburi de aistea”, Sfânta Duminică îl numește “luminate crăișor” apreciindu-i
milostenia, Spânul îl numește “fecior de om viclean”, “pui de viperă” după ce îl păcălește.
Procedeul autocaracterizării, în secvența în care eroul ezită a-l angaja pe Spân ”Din copilaria
mea sunt deprins a asculta de tata”, iar apoi regretă neascultarea sfatului părintesc “Asa-i dacă
n-am ținut seama de spusele lui”.
Caracterizarea indirectă din faptele, vorbele personajului în raport cu ceilalți. Cei 5 prieteni
de al căror aspect este unul grotesc, Harap-Alb nu se sperie de ei și are capacitatea de a-și face
prieteni adevărați, loiali “tot omul are un dar si un amar”. Gestul de omenie față de Sfânta
Duminică atunci cand i se arată drept “o babă care cere milostenie” evidențiază calitățile
eroului.
În concluzie, prin Harap-Alb, autorul evidențiază destinul unui personaj care deși nu are
puteri supranaturale, fiind un erou atipic de basm, parcurge drumul inițiatic. El devine împărat
“iubit, slăvit, puternic” împlinind profețiile Sf. Duminici, un veritabil bildungsroman.