III.

Relația dintre două personaje

Harap-Alb
De Ion Creangă

RI: Reprezentant de seamă al epocii marilor clasici alături de Mihai

Eminescu , Ioan Slavici și I.L. Caragiale, Ion Creangă publica
basmul ,,Povestea lui Harap-Alb” în revista ,,Convorbiri literare ” la
1 august 1877.
Titlul basmului are în componența sa un oximoron ce evidențiază
prin simbolurile sale cromatice evoluția spirituală de la ipostazaa de
neinițiat la cea de împărat luminat.
Cei doi termeni situați în opoziție Harap- Alb dezvăluie dubla
identitae a protagonistului: cea aparentă,de slugă a Spânului și cea
reală de fiu de crai . Substantivul ,,povestea” indică natura fabuloasă
a întâmplărilor prin care trece mezinul craiului în drumul lui spre
maturizare.
Perspectiva narativă aparține naratorului omniscient,
omniprezent,extradiegetic, care naraează la persoana a
treia.Obiectivitatea naratorului este uneori încălcată prin intervenții
subiective în discurs. Acesta sancționează naivitatea mezinului : „fiul
Craiului, boboc în felul său de la trebi aieste se încrede Spânului și
se bagă în fântână , fără să îi trăsnească prin minte ce i se poate
întâmpla”.
Acțiunea basmului este liniară, succesiunea secvențelor narative
fiind redată prin înlănțuire. Urmărește destinul unui fiu de crai
plecat în călătorie spre împărăția unchiului pentru a-i prelua
tronul.Nesocotind sfaturile tatălui său, devine sluga unui Spân și
este nevoit să treacă prin mai multe probe. La final este eliberat
din robie ,se căsătorește cu fata Împăratului Roș și devine împărat.
La nivel tematic, aspectul existențial abordat îl constituie
inițierea,etapă necesară în transformarea fiului de crai.
Harap-Alb este personajul principal ,pozitiv și eponim al basmului,
un reprezentant al binelui care se află în opoziție cu
Spânul ,personaj secundar și negativ, un reprezentant al răului.
Spânul este personajul secundar, negativ al basmului ,reprezentant
al răului ce pune în slujba sa prefăcătoria și tirania.
RII : Statutul social al protagonistului se modifică pe tot parcursul
operei. În incipit apare în ipostaza de mezin , fiul ,,anonim” al
Craiului , care pleacă la capătul pământului pentru a deveni
moștenitorul unui scaun împărătesc la curtea unchiului său, pe
parcurs devine sluga Spânului, iar în final devine împărat.
Acesta are un destin comparabil cu al tatălui, care a reușit în
viață.
Din punct de vedere moral, mezinul nu este o întruchipare
absolută a binelui , având slăbiciuni și defecte specific umane. La
început el este naiv, neștiutor , ușor de păcălit ,lipsit de
discernământ și evoluează în registrul antieroic. Deseori se vaită ,e
lipsit de curaj și se teme pentru viața lui : ,,Și de –aș muri mai
degrabă ,să scap odată de zbucium; decât așa viață, mai bine moarte
de o mie de ori!”.
Fiul de crai ilustrează și o serie de calități precum milostenia,
ambiția, loialitatea.
Din punct de vedere psihologic, la început mezinul este slab de
îngeri și plânge când tatăl său îi ceartă pe frații lui mai mari.
Hipersensibilitatea este ilustrată în secvența : ,,Fiul craiului cel mai
mic , făcându-se atunci roș cum îi gotca , iese afară în grădină și
începe a plânge în inima sa ,lovit fiind în adâncul sufletului de
apăsătoarele cuvinte ale părintelui său.”
Din punct de vedere social, Spânul este la început acceptat de
fiul de crai în calitate de ghid și de servitor, apoi prin vicleșug
Spânul îi uzurpă locul, atribuindu-și pe nedprept identitatea lui
Harap-Alb. Această schimbare slugă-stăpân contribuie la maturizarea
protagonistului, deoarece ,,stăpân” reprezintă pentru Spân ipostaza
de maestru spiritual sever, iar ,,slugă” semnifică pentru Harap-Alb
condiția lui de ,,supus”.
Din punct de vedere moral, Spânul este viclean , mânat de o
dorință atroce de parvenire, lacom, lipsit de scrupule, dorind cu
orice preț maturizarea celui de a cărui situație profită. Sub aspect
strict moral, cele două personaje sunt prezentate în opoziție.
Daca Harap-Alb își dovedește moralitatea, Spânul este în totalitate
imoral, folosindu-se de vicleșug, ca armă principală pentru a-și
atinge scopul.
Din punct de vedere psihologic, Spânul deține o puternică
abilitate de a-i influența pe cei din jur , cu precădere pe Harap-Alb
pe care îl determină să coboare în fântână și să-și piardă însemnele
originii și dreptul de a deveni împărat.
RIII: Relația dintre cele două personaje este una tipică între
protagonist, Harap-Alb, ca reprezentant al binelui și antagonist,
Spânul, ca reprezentant al răului.
Caracterul simbolic al narațiunii dezvăluie tema inițierii și
maturizării unui tânăr. Din acest punct de vedere , Spânul este
un ,,rău necesar”, în absența sa inițierea crăișorului fiind imposibilă.
O secvență relevantă pentru relația dintre cei doi se conturează cu
prilejul coborârii în fântână a ,,naivului fecior de crai” , moment
care simbolizează începutul inițierii sale.
Jurământul din fântână făcut de Harap-Alb conține condiția
eliberării sale ,reprezentativă pentru maturizarea finală.
Dacă în prima secvență relația dintre cele două personaje se
bazează pe raportul dintre inițiat-inițiator , în cea de a doua secvență
care corespunde cu finalul , Harap-Alb este eliberat de jurământul
pe care îl face odată cu tăierea capului lui . Astfel, din inițiat
devine un personaj maturizat care primește drept recompensă
împărăția și mâna fetei Împăratului Roș, atestându-se astfel
capacitatea lui de a conduce.
Relația dintre cele două personaje nu are rolul de a ilustra numai
tema confruntării dintre bine și rău , ci și de a o evidenția pe cea
a maturizării. În opera lui Ion Creangă este accentuat caracterul de
bildungsroman prin conturarea în paralel a personajelor și a
raporturilor ce se stabilesc între ele ,între inițiat și inițiator.