I.

Ion

-tema și viziunea-

de Liviu Rebreanu

RI: Romanul românesc atinge treapta maturizării depline în perioada

interbelică, etapă în care literature română își organizează realizările
valorice în jurul curentului modernist teoretizat de Eugen
Lovinescu.
Primul roman publicat de Liviu Rebreanu, în 1920, ,,Ion”, este o
scriere realistă de tip obiectiv, un roman monografic, în care se
oglindește imaginea satului transilvănean, fără idilizarea din proza
sămănătoristă. Acest lucru îl impune pe Rebreanu drept
întemeietorul romanului ,,românesc modern” prin maniera în care
înfățișează universal lumii țărănești, fără iluzii și prejudecăți, în
acorduri realist-tragice.
Nucleul romanului se află în nuvelele anterioare ,,Zestrea”
și ,,Rușinea”, iar sursele de inspirație sunt trei experiențe
întâmplătoare care se încarcă de semnificații și devin subiect de
roman : gestul țăranului care a sărutat pământul, dorința lui Ion al
Glanetașului de a deveni stăpân al pământurilor și istoria fetei
seduse și abandonate.
Opera ilustrează principiile estetice ale realismului, current artistic
ai cărui adepți sunt preocupați să creeze impresia de verosimil.
Dimensiunea realistă a romanului se evidențiază la nivelul
intenției autorului de a realiza o literatură de tip mimetic.
Universul ficțional imaginat de Liviu Rebreanu aduce în prim plan
imaginea satului transilvănean de la începutul secolului XX. De
asemenea, realismul prozei lui Rebreanu este ilustrat și la nivelul
construcției personajelor care întruchipează tipologii umane :
parvenitul ilustrat de Ion, avarul reprezentat de Vasile Baciu și
victima ilustrată de Ana. Romanul își relevă aderența la estetica
realismului prin tematica abordată : parvenitismul și familia și prin
motivul literar specific – pământul.
Tema romanului este problematica pământului, analizată în
condițiile socio-economice ale satului ardelenesc de la începutul
secolului XX. Romanul prezintă lupta unui țăran sărac pentru a
obține pământ și consecințele actelor sale. Tema centrală ,
posesiunea pământului, este completată de tema iubirii și de cea a
destinului.
RII : Titlul romanului situează în centrul atenției eroul eponim
conferindu-i statutul de protagonist unui tânăr țăran cu prenume
reprezentativ pentru categoria socială pe care o ilustrează. Ion nu
era primul țăran sărac care se însura cu o fată cu zestre, pentru
că Vasile Baciu și Alexandru Pop al Glanetașului dobândiseră
averea în același fel. În schimb, maniera de a se comporta a lui
Ion este diferită : o face pe Ana de rușinea satului înainte de
nuntă, iar apoi vrea să se întoarcă la Florica, soția lui George.
Discursul narativ se realizează dintr-o perspectivă omniscientă,
prin apelul la timpuri verbale trecute, de către un narator
omniscient și obiectiv care relatează întâmplările la persoana a-III-
a. În ,,Ion” naratorul înfățișează realitatea ca pe un proces logic, cu
un final previzibil creându-i cititorului impresia de credibil.
Romancierul utilizează diverse tehnici narative: retrospectiva
narativă, în prezentarea trecutului Anei și al familiei lui Ion, tehnica
detaliului anticipativ prin toponimul ,,Râpele Dracului” ce anticipa
sfârșitul romanului, tehnica simteriei incipit-final prin descrierea
drumului care introduce și scoate cititorul din universul ficțional .
Rebreanu apelează la tehnica înlănțuirii gradate și cronologice a
evenimentelor și alternanța planurilor , trecerea între cele două
planuri: țărănimea și intelecualitatea.
Structura romanului însumează trei planuri narative. Planul epic
principal urmărește destinul individual, drama lui Ion, dar și drama
descoperirii identității în cazul lui Titu Herdelea. Acest plan
înfățișează conflictul interior de ordin moral, psihologic. Ion este
torturat de dilema celor două glasuri: chemarea pământului și vocea
angelică a iubirii. Din confruntarea dramatică a celor două glasuri
pe care nu le poate urma simultan, Ion este înfrânt.
Cel de-al doilea plan narativ este dedicat destinului familial.
Membrii familiei Herdelea sunt implicați într-un conflict economic
și etnic în momentul în care învățătorul intră în conflict cu
autoritățile statului.
Ultimul plan narativ, monografic, este dedicat comunității din
satul transilvănean de la începutul secolului XX. Comunitatea
țărănească este stratificată economic: sărăntocii și bogătanii, iar
intelectualii satului se bucură de apreciere.
Romanul este alcătuit din două părți: ,,Glasul pământului”(6
capitole) și ,,Glasul iubirii”(7 capitole). Simetria compoziției
evidențiază temele romanului, dar și cele două patimi ale
personajului principal. De asemenea, titlurile celor 13 capitole sunt
rezumative( ,,Iubirea” , ,,Nunta” , ,,Sărutarea”) și semnificative,
discursul are un ,,Început” și un ,,Sfârșit”, ca și destinul
protagonistului al cărui nume dă titlul cărții.
RIII: Imaginea horei îi oferă autorului prilejul de a strânge în
scenă întreaga comunitate rurală. Locuitorii Pripasului sunt
ierarhizați în funcție de statutul social sau după criteriul vârstei.
Intelectualii interacționează cu grupul țăranilor înstăriți, în timp ce
tatăl lui Ion, stânjenit din cauza statutului său, nu intervine în
discuțiile celorlalți.
În timpul horei, se schițează principalele rivalități și se
declanșează conflictul interior al protagonistului. Indignarea lui
Vasile Baciu când îl descoperă pe Ion în compania fiicei sale îl
determină să folosească apelative
umilitoare: ,,sărăntoc” , ,,fleandură”. Reacția lui Ion evidențiază
frustrarea generată de condiția sa , dar și firea sa impulsivă și
orgolioasă: ,,Fiece vorbă îl împungea drept în inimă, cu deosebire
fiindcă auzea tot satul”.
O altă scenă sugestivă este secvența monologată de la nunta lui
Ion. Fascinat de frumusețea Floricăi pe care o raportează permanent
la Ana ,,cea slăbuță și urâțică”, Ion se gândește să renunțe la
averea lui Vasile Baciu și să fugă alături de Florica. Tentația este
reprimată rapid, iar gândurile sale demonstrează faptul că obsesia
pământului domină patima eroică: ,,Și să rămân tot calic pentru o
muiere?”.
Apreciat la apariție de criticul Eugen Lovinescu drept ,,cea mai
puternică creație obiectivă a literaturii române”, romanul ,,Ion” este
o capodoperă a literaturii realiste interbelice.