II.

Caracterizarea personajului
Harap-Alb
De Ion Creangă

RI: Reprezentant de seamă al epocii marilor clasici alături de Mihai

Eminescu , Ioan Slavici și I.L. Caragiale, Ion Creangă publica
basmul ,,Povestea lui Harap-Alb” în revista ,,Convorbiri literare ” la
1 august 1877.
Titlul basmului are în componența sa un oximoron ce evidențiază
prin simbolurile sale cromatice evoluția spirituală de la ipostazaa de
neinițiat la cea de împărat luminat.
Cei doi termeni situați în opoziție Harap- Alb dezvăluie dubla
identitae a protagonistului: cea aparentă,de slugă a Spânului și cea
reală de fiu de crai . Substantivul ,,povestea” indică natura fabuloasă
a întâmplărilor prin care trece mezinul craiului în drumul lui spre
maturizare.
Perspectiva narativă aparține naratorului omniscient,
omniprezent,extradiegetic, care naraează la persoana a
treia.Obiectivitatea naratorului este uneori încălcată prin intervenții
subiective în discurs. Acesta sancționează naivitatea mezinului : „fiul
Craiului, boboc în felul său de la trebi aieste se încrede Spânului și
se bagă în fântână , fără să îi trăsnească prin minte ce i se poate
întâmpla”.
Acțiunea basmului este liniară, succesiunea secvențelor narative
fiind redată prin înlănțuire. Urmărește destinul unui fiu de crai
plecat în călătorie spre împărăția unchiului pentru a-i prelua
tronul.Nesocotind sfaturile tatălui său, devine sluga unui Spân și
este nevoit să treacă prin mai multe probe. La final este eliberat
din robie ,se căsătorește cu fata Împăratului Roș și devine împărat.
La nivel tematic, aspectul existențial abordat îl constituie
inițierea,etapă necesară în transformarea fiului de crai.
RII: Harap-Alb este personajul principal ,pozitiv și eponim al
basmului , un reprezentant al binelui care se află în opoziție cu
Spânul ,personaj secundar și negativ, un reprezentant al răului.
Statutul social al protagonistului se modifică pe tot parcursul
operei. În incipit apare în ipostaza de mezin , fiul ,,anonim” al
Craiului , care pleacă la capătul pământului pentru a deveni
moștenitorul unui scaun împărătesc la curtea unchiului său, pe
parcurs devine sluga Spânului, iar în final devine împărat.
Acesta are un destin comparabil cu al tatălui, care a reușit în
viață.
Din punct de vedere moral, mezinul nu este o întruchipare
absolută a binelui , având slăbiciuni și defecte specific umane. La
început el este naiv, neștiutor , ușor de păcălit ,lipsit de
discernământ și evoluează în registrul antieroic. Deseori se vaită ,e
lipsit de curaj și se teme pentru viața lui : ,,Și de –aș muri mai
degrabă ,să scap odată de zbucium; decât așa viață, mai bine moarte
de o mie de ori!”.
Fiul de crai ilustrează și o serie de calități precum milostenia,
ambiția, loialitatea.
Din punct de vedere psihologic, la început mezinul este slab de
îngeri și plânge când tatăl său îi ceartă pe frații lui mai mari.
Hipersensibilitatea este ilustrată în secvența : ,,Fiul craiului cel mai
mic , făcându-se atunci roș cum îi gotca , iese afară în grădină și
începe a plânge în inima sa ,lovit fiind în adâncul sufletului de
apăsătoarele cuvinte ale părintelui său.”
RIII: O trăsătură de caracter reprezentantă pentru Harap-Alb este
superficialitatea. Afectat vizibil de reproșurile tatălui său după
eșecul fraților mai mari, mezinul încearcă să-și aline supărarea în
grădina palatului. Aici atenția îi este atrasă de o bătrână ,,gârbovă
de bătrânețe” cu haine ztremțuroase care îi cere un ajutor.
Tânărul o respinge politicos, mărturisindu-i că era copleșit de
probleme ,,Ia lasă-mă-ncolo,mătușă,nu mă supăra ; acum am altele
la capul meu”. Acesta se dovedește superficial și rostește cu
superioritate ,,Tocmai de la una ca dumneata ți-ai găsit să aștept
eu ajutor?”
Reacția bătrânei se transformă într-o lecție de viață, sfătuindu-l să
renunțe să mai judece lucrurile după aparențe . Deși este
impresionat de vorbele bătrânei ,fiul craiului nu-și însușește lecția,
acțiunile sale ulterioare confirmând acest lucru.
Alegerea calului pare să fie un test care să verifice în ce măsură
intervenția ,,pedagogului bun” a fost eficentă. Reacția lui la
apropierea calului ,, Ghijoagă urâcioasă ce ești! din toți caii, tocmai tu
te-ai găsit să mănânci jăratic? De te-a împinge păcatul să mai vii o dată,
vai de steaua ta are să fie!” demonstrează din nou superficialitate.
Mezinul este speriat de înfățișare și,dând dovadă de impulsivitate îl
lovește cu frâul, sperând să-l îndepărteze pentru a-și încerca iar
norocul. Amenințarea și formula de adresare ,,ghijoacă urâcioasă ”
nu au efectul căutat și calul se apropie de tava cu jăratic. Este
evident faptul că superficialitatea pare a să fie trăsătura dominantă
de caracter la început de drum.
 În concluzie, prin tot ceea ce –l deosebește de personajele tipice
de basm , prin umanizarea lui, prin trecerea de la naivitate, de la
tentația răului, la cunoaștere, prin trăirea omenească a suferinței și
a dramei, Harap-Alb este un adevărat erou de bildungsroman,
evoluând într-un context narativ de tip tradițional.