Basmul cult

,,Povestea lui Harap-Alb"-Ion Creangă

Ion Creangă, unul dintre cei mai mari scriitori români, a îmbogățit patrimoniul
creativității naționale cu opere de valoare. Alături de Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale și
Mihai Eminescu, face parte din perioada ”Marilor clasici”.
1) Evidenţierea unor trăsături specifice care fac posibilă încadrarea textului într-un
curent/perioadă/orientare tematică.
„Povestea lui Harap-Alb” a apărut în anul 1877 în „Convorbiri literare” și este un
basm cult realist, păstrând trăsăturile fundamentale ale speciei, dar în același timp se
deosebește de basmul popular prin: dimensiunile ample, conflict prelungit, sporirea
numărului de probe, amânarea deznodământului, protagonist fără puteri supranaturale,
chiar fără calități excepționale, importanța acordată dialogului, individualizarea
personajelor, umanizarea fantasticului, digresiuni care întrerup firul povestirii, oralitate și
umor.
„Ion Creangă reduce fantasticul din basmul său sau îl ascunde în spatele celui mai
firesc real, proiectând formula basmului într-o paradigmă realistă. Dă o dimensiune
livrească oralității, exploatând-o la maximum.”
2) Tema textului şi două secvenţe sugestive
Tema o constituie confruntarea dintre cele două principii fundamental opuse: binele
și răul, cu victoria celui dintâi, o supratemă pe care se grefează romanul unei inițieri
(bildungsroman). Fiul craiului nu pornește la drum pentru a aduce lumina în lume, ci
pentru a o primi în sine, sub forma învățăturii morale, a experienței de viață.
O scenă reprezentativă pentru tema basmului o constituie coborârea în fântână a
mezinului, naivitatea acestuia face posibil acest lucru. Antagonistul îl închide pe tânăr într-
o fântână și îi cere, pentru a-l lăsa în viață, să facă schimb de identitate, să devină robul lui
și să jure „pe ascuțișul paloșului” că-i va deveni slugă „până când va muri și iar va învia”.
O altă scenă sugestivă o reprezintă întoarcerea la curtea lui Verde-Împărat, fata
împăratului Roș îl demască pe Spân, care crede însă că Harap-Alb a divulgat secretul și îi
taie capul, iar eroul este înviat de fată cu ajutorul obiectelor magice (apa vie, apa moartă și
cele trei smicele de măr dulce) și devine împărat.
3) Evidenţierea elementelor de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului narativ
studiat
Un prim element de structură pentru tema și viziunea despre lume îl constituie
titlul. Concret, eroul parcurge o aventură eroică imaginară, un drum al maturizării,
necesar pentru a deveni împărat. Numele personajului îi reflectă condiția duală: rob, slugă
(Harap), de origine nobilă (Alb). Această figură de stil, prin care se alătură doi termeni opu și
logic, se numește oximoron.
De asemenea, motivele narative specifice sunt: superioritatea mezinului, călătoria,
supunerea prin vicleșug, muncile, demascarea răufăcătorului, pedeapsa.
Perspectiva narativă este obiectivă, întâmplările se relatează la persoana a III-a, de
un narator obiectiv, omniscient și omniprezent însă aceasta alternează cu dialogul.
Relația incipit-final se realizează prin clișee compoziționale: formula inițială: „amu
cică era odată” are rolul de a introduce pe cititor în lumea basmului, iar formula finală: „și
a ținut veselia ani întregi și acum mai ține încă; cine se duce acolo bea și mănâncă. Iar pe
la noi, cine are bani mănâncă și bea, iar cine nu, se uită și rabdă.”
Totodată, subiectul basmului este un element de structură important.
(((Un crai avea trei feciori, iar în alt capăt de lume, un frate, Verde-Împărat avea trei
fete. Îi trimite craiului o scrisoare prin care îi cere un moștenitor la tronul său, însă să fie
vrednic. Această vrednicie trebuie însă dovedită prin trecerea mai multor probe. Tatăl își
supune fiii la o probă: se îmbracă în piele de urs și le iese în cale. Primii doi eșuează, iar
mezinul dovedește curaj și sfătuit de Sfânta Duminică, pe care o miluiește cu un ban,
depășește proba. Acesta constituie un simbol al trecerii spre altă etapă a vieții. Tatăl îl
sfătuiește să se ferească de Omul Spân și de Omul Roș, și îi dăruiește pielea de urs.
Pe drum se întâlnește cu Spânul, de două ori refuză să vorbească, dar a treia oară își
încalcă interdicția, astfel, Spânul îl supune prin vicleșug, îl testează și îl face slugă.
Ajunși la împărăție, Spânul îl supune la o serie de probe: aducerea salatelor din
Grădina Ursului, aducerea pietrelor prețioase din Padurea Cerbului și pe fata de împărat.
Primele două probe sunt trecute cu ajutorul obiectelor magice de la Sfânta Duminică. A treia
probă cuprinde mai multe serii (triplicarea).
Pe drum, spre Împăratul Roș, crăiasa furnicilor și crăiasa albinelor îi dăruiesc câte o
aripădrept răsplată pentru că le-a ajutat poporul de gâze, iar cei cinci tovarăși (Gerilă, Setilă,
Flămânzilă, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă) reușesc să-l ajute la probele de la împărăție
(reglarea temperaturii din casa înroșită, ospățul, alegerea macului de nisip, fuga nocturnă a
fetei transformată în pasăre, ghicitul fetei și proba impusă de fata farmazoană - aducerea a
„trei smicele de măr dulce și apă vie și apă moartă de unde se bat munții în capete”).
Pe drum, cei doi tineri, mezinul si fata, se îndrăgostesc, iar aceasta îi dezvălui
adevărata identitate a fiului de crai. Spânul, enervat la culme, îi taie capul fiului de crai, calul
îl aruncă în înaltul cerului, făcându-l praf și pulbere, iar fata îl învie pe Harap-Alb cu apă vie
și cu apă moartă.
Fiul de crai reintră în posesia paloșului și primește recompensa: pe fata Împăratului Roș și
împărăția, ceea ce confirmă maturitatea.)))
Concluzie
Prin prezența clișeelor compoziționale, prin tema și motive literare,prin subiect și
viziunea despre lume, prin conflict și personaje, prin îmbinarea armonioasă a realului cu
supranaturalul și prin umanizarea fantasticului, „Povestea lui Harap-Alb” este un basm
cult realst în care este evidențiat idealul de dreptate și adevăr, credința în victoria celor
virtuoși, dar și imaginea lumii rurale de odinioară, cu credințe, tradiții și comportament
specific.
 Particularități de caracterizare Harap-Alb

Ion Creangă, unul dintre cei mai mari scriitori români, a îmbogățit patrimoniul
creativității naționale cu opere de valoare.
O caracteristică a personajelor lui Creangă este aceea că ele nu au nimic din
rigiditatea statutului lor și se comportă, în general, ca oamenii din mediul rural, plini de
verbă și umor.
„Povestea lui Harap-Alb” a apărut în anul 1877 în „Convorbiri literare” și este un
basm cult avândul ca protagonist pe mezinul craiului, Harap-Alb.
Harap-Alb este protagonistul basmului, întruchiparea binelui, dar și un erou atipic,
deoarece este lipsit de puteri supranaturale, fiind construit realist, ca o ființă complexă,
care învață din greșeli și progresează.
1) Statutul social, psihologic şi moral al personajului
Personajul este eponim, fiindcă numele lui apare încă din titlu, tridimensional, căci
iese din tipar, mai ales când îi dă calului cu frâul în cap sau râde împreună cu ceilal ți de
Gerilă, în casa de aramă.
Statutul inițial al eroului este cel de neinițiat; mezinul este naiv, nu știe să distingă
adevărul de minciună, să vadă caracterul unui om dincolo de aparențe. Are nevoie de
experiența vieții spre a dobândi înțelepciune, însă, față de frații săi, el se deosebește prin
bunătate și curaj. Este un personaj rotund, deoarece de la statutul de personaj neinițiat,
acesta ajunge să fie capabil să conducă o împărăție.
Eroul este văzut în evoluție, de la naivitate la înțelepciune, iar celelalte personaje
gravitează în jurul său. Rolul umanizării personajului central în acest basm are ca scop
scoaterea în evidență a funcției moralizatoare a acestuia, întrucât fiecare etapă a formării și
inițierii personajului este marcată printr-un proverb ce evidențiază fiecare greșeală făcută
sau fie calea de urmat.
2) Trăsătura dominantă şi două secvenţe
Principala sa trăsătură este bunătatea, reieșită din discursul bătrânei prin care aceasta
trezește admirație: „Cel-de-sus varsă darul său și peste cei neputincioși.”.
Naivitatea crăișorului reiese în momentul în care se rătăcește în pădurea labirint și
încalcă sfatul dat de tată (să se ferească de Omul Spân) și își ia drept călăuză un spân
viclean. În episodul coborârii în fântână, naratorul surprinde lipsa de experiență a
tânărului prin caracterizare directă: „Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se
potrivește spânului și se bagă în fântână”, făând posibilă supunerea prin vicleșug. Cu toate
acestea, el este om de cuvânt, deoarece își respectă promisiunea făcută Spânului.
Totodată, el dă dovadă de frică și lipsă de îndrăzneală, defecte pe care sunt Sfânta
Duminică i le observă: „nu te-ș fi crezut așa slab de îngeri, dar după cât văd ești mai fricos
decât o femeie... nu mai sta ca o găină plouată...”.
3) Elementele de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului care pun în evidenţă
însuşirile personajului
 Un element de structură important pentru prezentarea personajului îl constituie
titlul: concret eroul parcurge o aventură eroică imaginară, un drum al maturizăii necesar
pentru a deveni împărat. Numele îl reflectă condiția duală: rob, slugă (Harap), de origine
nobilă (Alb). Această figură de stil, prin care se alătură doi termeni opuși logic, se numește
oximoron.
De asemenea, relația incipit-final, la început este neinițiat, are rolul de învățăcel și
este supus prin vicleșug de către Spân, însă ajunge datorită răbdării, în final, să fie
recompensat cu fata de împărat și cu împărăția.
Din acest punct de vedere, Spânul este un rău necesar în procesul de maturizare al
lui Harap-Alb.
Harap-Alb este un personaj realist, zugrăvit în toată complexitatea sufletului
omenesc, cu un comportment similar unui flacău humuleștean, iar imaginea lui este una
memorabilă.
 Relația dintre două personaje: Harap-Alb și Spânul

Ion Creangă, unul dintre cei mai mari scriitori români, a îmbogățit patrimoniul
creativității naționale cu opere de valoare.
O caracteristică a personajelor lui Creangă este aceea că ele nu au nimic din
rigiditatea statutului lor și se comportă în general ca oamenii simpli din mediul rural, plini
de vervă și umor. Personajele sunt complexe, umanizate, evitând încadrarea într-un tipar,
individualizate prin atributele exterioare și prin limbaj.
Se pune accentul pe dimensiunea interioară a acestora, iar protagonistul este înzestrat fără
puteri supranaturale.
„Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult, care a apărut în anul 1877, în
„Convorbiri literare” și prezintă relația dintre protagonist și antagonist: Harap-Alb și Spânul.
Statutul social, psihologic și moral Harap-Alb (vezi caracterizare)
Spânul este antagonistul, nu are atribute miraculoase, el reflectă concepția populară
despre omul care este „însemnat”; personaj caracterizat prin ticăloșie, are rolul unui
„pedagog rau” în scenariul inițierii lui Harap-Alb. Răutatea lui este evidențiată prin lipsa
părului, fapt ce simbolizează ariditatea, este sterp- lipsa binecuvântării.
O primă scenă care surprinde relația dintre cele două personaje este întâlnirea
mezinului cu Spânul în pădurea-labirint și episodul coborârii în fântână; caracterizare
directă: „Fiul craiului boboc în felul său la trebi de aieste, se potrivește spânului și se lasă
în fântână”. Naivitatea tânărului face posibilă supunerea prin vicleșug. Antagonistul îl
închide pe tânăr în fântână și îi cere, pentru a-l lăsa în viață, să facă schimb de identitate,
să devină robul lui și să jure „pe ascuțișul paloșului”că-i va da ascultare întru toate „până
când va muri și iar va învia”.
Protagonistul și antagonistul se construiesc pe baza unei serii de opoziții dintre bine și rău:
om de onoare – ticălos; om de origine nobilă – slugă; cinstit – necinstit.
O altă scenă reprezentativă pentru relația celor doi o constituie finalul. Aducerea fetei
de împărat la Spân este cea mai dificilă încercare, deoarece, pe drum, el se îndrăgostește de
tânără, dar onest, el își respectă jurământul făcut și nu-i mărturisește adevărata sa
identitate. Fata farmazoană îl demască pe Spân, care crede că Harap-Alb a divulgat
secretul și îi taie capul. De fapt, „ răutatea” Spânului îl dezleagă pe erou de jurământ, semn
că inițierea a luat sfârșit, iar rolul „pedagogului rău„ s-a încheiat. Spânul este omorât de
cal, iar eroul este înviat de fată cu ajutorul obiectelor magice, el reintră în posesia paloșului
și primește răsplata: pe fata Împăratului Roș și împărăția.
Elemente de structură (titlul și relația incipit-final)
Protagonistul este o întruchipare a „omului de soi bun” (Călinescu), care învață din
greșeli, iar antagonistul este „un rău necesar”, după spusele calului: „și unii ca aceștia sunt
trebuitori pe lume câteodată pentru că fac pe oameni să prindă la minte”.
 Perechea antagonist-protagonist specifică basmului se caracterizează în „povestea”
lui Creangă în opoziția de ordin moral: viclenie-naivitate, dar și de ordin social: om de rând-
slugă mincinoasă, iar la nivelul călătoriei inițiatice în raportul mentor-învățăcel.