Avarul
de Molière
Termenul de “avar” provine din limba latină „avaritia” şi înseamnă zgârcenie, egoism, şi
lăcomie în a aduna cât mai mulţi bani, cât mai multă avere. „Avarul” nu-şi ajută semenii, este
mereu suspicios şi îşi păzeşte cu mare atenţie averea pe care caută s-o înmulţească mereu prin
orice mijloace. Avarul este un vechi motiv literar abordat de renumiţi scriitori în lucrările lor:
Moliére, în Avarul (Harpagon), [Link], în Răzvan şi Vidra (cavalerul Sbierea), George C
linescu, în ă Enigma Otiliei (Costache Giurgiuveanu), Barbu Delavrancea, în Hagi - Tudose
(Hagi - Tudose), Honoré de Balzac, în Gobseck (Gobseck), Honoré de Balzac, în Eugénie
Grandet (Grandet), William Shakespeare, în Negustor la Veneţia (Shylock).
Pentru protagonistul comediei “Avarul”, Harpagon, sensul vieţii lui îl reprezintă banii, trăieşte în
nişte condiţii nepotrivite pentru un burghez, impunând acelaşi regim şi copiilor lui, Élise şi
Cléante. Drep urmare, vrea să îşi căsătorească fiica cu un bătrân şi fiul cu o văduvă doar pentru a
scăpa de grija zestrelor. Se îndrăgosteşte de o tânără fără zestre şi se gândeşte că ar fi o soţie
bună pentru că e crescută în sărăcie şi obişnuită cu puţin, însă renunţă uşor la ea, în favoarea
fiului său, când i se înapoiază caseta cu bani furată. Se povesteşte despre el că ar fi dat în
judecată pisica vecinului pentru că i-a mâncat ce a mai rămas dintr-o fripturăTotuşi, Harpagon
păstrează aparenţele unui mod de viaţă bună: are servitori şi caleaşcă, deşi servitorii sunt prost
îmbrăcaţi, iar caii de la caleaşcă înfometaţi, organizeză festine acasă urmărind propriile lui
interese. De altfel, interesele lui Harpagon merg pâna într- acolo încât se ocupă şi de
cămătărie,desăvârşind astfel un act de înşelătorie. La Fléche rosteşte la un moment dat către
stăpânul său, care îl scotoceşte prin buzunare ca să vadă dacă nu cumva a furat ceva, că de fapt
zgârciţii sunt “oameni necinstiţi şi hoţi”.
Singura trăsătură evidentă a personajului este zgârcenia, aşa cum se observă din portretul pe care
i-l face jupânul Jacques: “Sunteţi de pomină şi de râsul lumii şi toţi vă ştiu de avar, zgârcit, un
nemernic şi un cămătar.” Este o trăsătură pe care o admit şi cei apropiaţi, copiii săi, servitorii,
peţitoarea Frosine, iar atitudinile lor se modelează în funcţie de această realitate. Cléante întelege
că restituirea banilor reprezintă calea de a o obţine pe Mariane, Valère pricepe că singura şansă
de a se căsători cu Élise este să renunţe la zestre, iar Élise îl sfătuieşte pe iubitul ei să câştige
încrederea lui Harpagon, lingusindu-l şi încurajându-i zgârcenia.
Numele de Harpagon a devenit ca un simbol, un purtător al avariţiei, a zgârceniei peste măsură,
astfel încât, de-a lungul timpului, datorită şi succesului piesei, el a devenit sinonimul acestor
ispite umane. Putem conchide că personajul lui Molière, Harpagon, nu alunecă însă pe panta
dezumanizarii totale, păstrează o aparenţă de confort, chiar dacă de o simplitate ridicolă, nu îşi
tratează copiii cu brutalitate, iar atitudinea sa este considerată umoristică. Însă personajul lui
Barbu Delavrancea, Hagi Tudose depăşeşte limita normalităţii şi este descris ca fiind un personaj
odios la comportament, dar şi moral, având oroare faţă de cheltuirea banilor pentru întreţinerea
nepoatei sale, dar chiar şi pentru propria sa supravieţuire.
