Sunteți pe pagina 1din 4

Caracterizarea Otiliei Marculescu din Enigma Otiliei, de George Calinescu

Personajul literar, ca instanta definitorie a comunicarii narative, prin excelenta


fiinta de hartie dupa cum il numea Roland Barthes, beneficiaza de multiple ipostaze pe
parcursul evolutiei literaturii. Acesta a reprezentat mereu o instanta de gandire si de lucru
pentru marii scriitori de proza, indiferent de epoca sau ideologia estetica sub egida careia
s-ar fi aflat.
Conceptia estetica a lui George Calinescu in ceea ce priveste romanul se
delimiteaza de experientele unora dintre contemporanii sai. Desi adept al romanului
inspirat din viata contemporana, moderna, citadina, George Calinescu adera sub raportul
formulei epice la modelul tolstoian si balzacian. El militeaza pentru un roman obiectiv,
pentru perspectiva clasica, pentru tipologie si caracterologie. In structurile sale
fundamentale, Enigma Otiliei este o stralucita aplicatie a acestei conceptii estetice.
Proband insa si teoria calinesciana ce afirma ca nu exista in realitate un fenomen artistic
pur, clasico-romantic, romanul isi complica arhitectura cu elemente clasiciste, romantice,
baroce, moderniste. Asadar, Enigma Otiliei este un roman de sinteza estetica in care
realismului obiectiv clasic de factura balzaciana i se asociaza elemente caracteristice altor
modele estetice (clasicist, romantic, modern).
Este un roman de inspiratie sociala, insumand dosare de existenta ale unor tipuri
umane determinate in primul rand de circumstante sociale, apoi de datul psiho-afectiv si
de factorul ereditar. Enigma Otiliei este insa si un roman de problematica morala, un
roman de dragoste si un bildungsroman (roman al cristalizarii unor personalitati,
surprinzand etapele devenirii celor doi adolescenti, Felix si Otilia).
Tema fundamentala (balzaciana si ea) este cea a existentei unei societati precis
ancorate intr-un spatiu geografic si intr-o perioada istorica (existenta societii burgheze
bucurestene in primul sfert al secolului trecut). Aceasta tema fundamentala se dezvolta in
trei arii tematice: tema mostenirii, a paternitatii si cea a iubirii. Se poate identifica si o
tema a parvenirii in masura in care personajele nazuiesc constient sau inconstient sa
patrunda intr-o sfera sociala superioara prin imbogatire sau prin casatorie.
Autorul intentioneaza sa zugraveasca o fresca sociala ilustrand mediul citadin
romanesc de la inceputul secolului al XX-lea. Foloseste ca sursa de inspiratie atat
experienta proprie de viata, cat si pe a altora, pe un substrat antropologic verificabil. In
incipit se prezinta coordonatele diegetice (temporale 1909 si spatiale Bucuresti), se
descrie mediul si sunt convocate la o reuniune principalele persoanje (jocul de carti din
casa lui Giurgiuveanu). George Calinescu dezvaluie si ca in realizarea portretului Otiliei a
avut ca sursa de inspiratie una din verisoarele sale, o fata cu parul ca de fum.
Compozitia romanului este clasica: cele 20 de capitole se succed cronologic. Axa
unui timp obiectiv, derulat lent la inceput, apoi intr-un ritm tot mai accelerat, este marcata
obsesiv prin sintagme temporale cu care debuteaza mai toate capitolele (Intr-o seara de la
inceputul lui iulie 1909..., A doua zi..., In ziua urmatoare..., Cu timpul...). Principiul
simetriei si al circularitatii, care guverneaza intrarea si iesirea din universul cartii, sunt
evident in secventele cu care se deschide si se sfarseste romanul. Cele doua tablouri care au
acelasi decor casa din strada Antim evidentiaza insa si o tehnica a contrastului,
propunand un motiv de mare modernitate, cel al lui Nimeni.
Structura romanului insumeaza trei planuri. Planul epic principal, care urmareste
destinul clanului familial (alcatuit din familiile inrudite Giurgiuveanu, Tulea si Ratiu). El se
ordoneaza in jurul istoriei mostenirii, fiind deci dinamizat de un conflict economic (lupta
nesatioasa pentru avere se va da in final intre Aglae si Stanica, adevarate fiare citadine).
Tema paternitatii dezvoltata tot in acest plan reliefeaza un conflict de ordin moral si
vizeaza orfanii Felix si Otilia si paternitatea incerta a Olimpiei. Cel de-al doilea plan
narativ urmareste povestea de iubire dintre Felix si Otilia, eroi surprinsi in devenire, in
confruntarea cu lumea si cu ei insisi. Lor li se adauga Leonida Pascalopol, formandu-se
astfel un triunghi amoros, cel din urma avand revelatiile unei iubiri tarzii. Conflictul acestui
plan este interior un conflict psihologic, care se rezolva prin optiunea clasicilor: triumful
ratiunii asupra pasiunii. Desi pare ca il iubeste sincer pe Felix si ii marturiseste aceasta pe o
capita de fan sub cerul Baraganului, Otilia il alege pe mult mai batranul Pascalopol, care o
iubea in acelasi timp viril si patern. Al treilea plan narativ, planul cadru, contureaza
monografic existenta burgheziei bucurestene la inceputul secolului al XX-lea, in care tema
parvenirii este definitorie. Din acest punct de vedere, Stanica Ratiu este un invingator,
deoarece reuseste sa fure o parte din averea batranului, provocandu-i moartea.
Otilia Marculescu, fiica celei de-a doua sotii a lui Giurgiuveanu, este cel mai modern
personaj al romanului, prezenta complexa si enigmatica, caracterizata preponderent prin
tehnica comportamentismului, in continua devenire, inscrisa in eternul feminin si in clipa
(C. Ciopraga). Naratorul, prin caracterizare directa, o prezinta pe Otilia ca pe o fiinta a
contradictiilor, introducand astfel insusirea sa de personaj tridimensional (Fata maslinie,
cu nasul mic si ochii foarte albastri, arata si mai copilaroasa intre multele bucle si gulerul
de dantela. Insa in trupul subtiratic... era o mare libertate de miscari, o stapanire
desavarsita de femeie). Autocaracterizarea poate sa deruteze cititorul inca mai mult,
pentru ca afirmatia eu sunt o zapacita, nu stiu ce vreau va fi contrazisa de fapte si
nenumarate judecati profunde. Cel mai interesant efect il au caracterizarile facute de
celelalte personaje, deoarece parerile sunt de multe ori diametral opuse. Felix o considera
frumoasa, inteligenta, altruista si talentata (frivola numai in aparenta, in fond esti
inteligenta si profunda). Pascalopol vede aceleasi calitati, in plus o scuza pentru usurinta
cu care se lasa intretinuta (Ea nu a avut niciodata ideea ca e curtezana). Costache o vede
inca un copil si o numeste fe-fetita mea, Otilia fiind singura pentru care are sentimente si
pe care o iubeste sincer, ea reusind sa il umanizeze pe batran. Aglae considera ca
urmareste, vicleana si interesata, mostenirea lui mos Costache (Fete ca ea pentru asta
sunt. Sa traiasca discret cu baietii de familie). Aurica o include intr-o categorie inferioara
(o fata de conditia ei) si crede, la fel ca mama sa, ca e sireata. Stanica ii apreciaza
calitatile evidente, dar crede ca Otilia actioneaza din interes si i-ar fi folosit pentru mult
dorita sa ascensiune in societate. Portretul Otiliei realizat astfel este intre oglinzi paralele,
cu elemente care o dezvaluie si altele care mai mult o ascund.
Caracterizarea indirecta se bazeaza tot pe tehnica reflectarii poliedrice si este inca
si mai bogata. Otilia se comporta ca un om liber, nu tine cont de nicio regula exterioara.
Pleaca la Paris cu Pascalopol, dupa care isi reia viata ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Opiniile ei despre femei ii justifica in mare parte faptele (o femeie ignorata de barbat e un
monstru. Singura noastra forma de inteligenta, mai mult din instinct, e sa nu pierdem cei
cativa ani de existenta). Observatia tradeaza si o clarviziune de femeie matura, cu forta de
a privi adevarul in fata. Faptele o dezvaluie altruista si grijulie cu cei din jurul sau (il
convinge pe mos Costache ca nu vrea sa fie infiata si nici trecuta in testament, nu vrea sa
franeze cariera lui Felix), chiar si cu adversarii (ii daruieste pianul Auricai). Otilia pare sa
poarte o masca, dincolo de care nu poate sa treaca nimeni. La inceputul relatiei cu ea, Felix
ii declara ca devine pentru el o adevarata enigma, insa in final o vede doar ca pe o femeie
frumoasa, crezand ca i-a descifrat misterul, subliniindu-se astfel o limitare a acestuia (o
judeca dupa o poza). Pascalopol este singurul care percepe cu adevarat profunzimea Otiliei,
afirmand ca pentru el a ramas o enigma.
Procesul devenirii eroinei este urmarit nu atat din perspectiva auctoriala, cat din
perspectiva nemediata a faptelor, a comportamentului, a vorbirii si a gandirii personajului.
Comportamentul fetei este contradictoriu, derutant. Nonconformista adolescenta pare
capricioasa, instabila, luand decizii care dezarmeaza. Acestea ascund insa maturitate, o
judecata de mare subtilitate, o justa apreciere a circumstantelor si a oamenilor, o intuitie
remarcabila. Sub aparenta frivolitatii, a cochetariei, a mirajului luxului si a exoticului se
disimuleaza convingerea ferma a eroinei ca, intr-o lume a barbatilor, o fata fara zestre nu-si
poate afla un loc acceptabil decat prin lumina frumusetii, a tineretii, a spiritului si a
sensibilitatii. Cu o intuitie infailibila, Otilia se comporta adecvat fiecarei situatii, fiecarui
om: este copilaroasa si nebunatica alaturi de Pascalopol, tandra si protectoare cu Felix,
vesela, grijulie si generoasa cu batranul, dar ironica si distanta fata de clanul Tulea.
O scena reprezentativa pentru Otilia o reprezinta discutia sa cu Felix din Baragan,
seara in care caracterul contradictoriu al personajului este cel mai nuantat. Aceasta isi
clarifica sentimentele de iubire pentru Felix si aduce in lumina conceptia sa despre rolul
femeii in societate, insa provoaca mai multa confuzie prin comportamentul sau ulterior,
fugind cu Pascalopol. Paradoxal, prin incercarea sa de a-si dezvalui misterul, Otilia nu face
decat sa se afunde si mai mult in eternul feminin si sa amplifice ambiguitatea creata in jurul
sau.
Din punctul meu de vedere, George Calinescu reuseste sa strapunga opacitatea
banalului, dezvaluind liniile de forta ale caracterelor si sondand psihologii. Costache
Giurgiuveanu si Otilia Marculescu sunt cele mai importante personaje din roman si au o
relatie aparte. Mos Costache este personajul central al romanului si determina destinul
celorlalti prin intermediul mostenirii, prezenta Otiliei influentand pe plan afectiv. Ea este
singura care nu este interesata de averea tutorelui sau si in acelasi timp singura pe care
acesta o iubeste cu adevarat. Dupa moartea acestuia, Otilia este alungata din casa si resimte
drama singuratatii si a incertitudinii viitorului, fiind profund afectata de moartea lui
Costache Giurgiuveanu, statutul ei social fiind ambiguu: a ramas fiica vitrega neadoptata. In
contextul unei lumi decazute, a burgheziei bucurestene in ruina, relatia dintre Otilia
Marculescu si Costache Giurgiuveanu este singura sincera din dezinteresata.
Concluzionand, George Calinescu radiografiaza societatea si caracterele umane prin
romanul de factura balzaciana si creeaza prin intermediul Otiliei simbolul eternului
feminin, conturand portretul unei femei nonconformiste, cu trasaturi puternice.