Trăsături ale romanului *Enigma Otilia*

Tema romanului – imaginea societății românești de la începutul secolului al

XX-lea, în care valoarea este una materială – banul.

Planuri narative – destinul lui Felix Sima și lupta clanului Tulea pentru
moștenirea averii lui Costache Giurgiuveanu.

Construcție simetrică, dată de incipitul și finalul romanului, descrierea străzii

Antim, din perspectiva lui Felix, în momente diferite ale existenței sale
(adolescență și zece ani mai târziu, *după război*.

Perspectivă narativă obiectivă, cu focalizare zero, viziune dindărăt, narator

omniscient și omniprezent, relatarea faptelor este cronologică.

Momentele acțiunii: expozițiunea fixează timpul și spațiul acțiunii, prezintă

personajele (iulie 1909,strada Antim, casa lui Costache Giurgiuveanu
prezentate prin tehnica detaliului,unde ajunge adolescentul Felix Sima și face
cunoștință cu tutorele său, Costache Giurgiuveanu, cu fiica adoptivă a acestuia,
Otilia Mărculescu și cu membrii clanului Tulea).

Intriga – moștenirea averii lui moș Costache, desfășurarea acțiunii (planurile

bătrânului de a o înfia pe Otilia, de a-i construi o casă), punctul
culminant(Stănică Rațiu fură banii lui moș Costache, producând moartea
acestuia, Felix petrece o noapte castă în camera Otiliei), deznodământul
(Olimpia este părăsită de Stănică, Aurica nu-și poate face o situație, Felix o
pierde pe Otilia).

Personajele romanului: tipuri umane (avarul, baba absolută, fata bătrână,

dementul senil, dementul mintal, arivistul, inocentul, moșierul rafinat).

Descrierea este folosită ca mijloc de caracterizare ( arhitectura și portretul

direct ).

Caraterizarea personajelor prin mijloace indirecte – fapte, felul de a vorbi, de a

gândi, relațiile cu celelalte personaje.

Mijloace moderne de caracterizare - reflectarea poliedrică, comportament.

Otilia este văzută în mod diferit de celelalte personaje: pentru moș Costache ea
este *fe-fetița* cuminte și iubitoare, pentru Felix - fata exuberantă,
*admirabilă, superioară*, pentru Pascalapol - femeia capricioasă *cu un
temperament de artistă*, pentru Aglae -*o dexmățată, o stricată*, pentru
Stănică Rațiu -*o fată deșteaptă*, cu simț practic, pentru Aurica – o rivală în
căsătorie.

*Enigma Otiliei* este un roman realist prin prezentarea veridică a societății

bucureștene la începutul secolului al XX-lea, prin descrierile realizate prin
tehnica detaliilor, prin tipologiile create, prin utilizarea narațiunii la persoana a
III-a. Depășește totuși limitele romanului realist clasic (balzacian) prin
elemente ale modernității - tehnici moderne de caracterizare a personajelor
(comportament, reflectare poliedrică), interesul pentru procese psihice deviante.
Toate aceste elemente impun romanul *Enigma Otiliei* ca o capodoperă în
literatura română.