Enigma Otiliei

(1938)
de George Călinescu
INTRODUCERE:
Romanul este scris de George Călinescu, și a fost publicat în anul 1938, având denumirea
inițială „Părinții Otiliei”. Opera reprezintă un roman obiectiv, de tip balzacian, modern, acesta având
la bază crezul autorului: Literatura trebuie să fie în strânsă legătură cu sufletul uman.
ÎNCADRAREA ÎN BALZACIANISM ȘI REALISM:
Este un roman realist de tip balzacian deoarece apar tema familiei și motivul moștenirii și al
paternității, pentru că structura este închisă, iar relatarea întâmplărilor este făcută la persoana a 3-
a, din perspectiva unui narator omniscient, omniprezent și obiectiv. Este utilizată tehnica detaliului
semnificativ (descrierea amănunțită a străzii Antim, a caselor aflate pe stradă, și a locuinței lui
Costache Giurgiuveanu), iar personajele sunt prezentate în relație cu mediul din care provin, fiind
tipice pentru o anumită categorie socială (Stănică Rațiu – arivistul, Felix – intelectualul ambițios,
Pacalopol – aristocratul rafinat).
ELEMENTE ALE MODERNISMULUI:
Portretul Otiliei este realizat prin tehnici modern: comportamentismul și reflectarea poliedrică
(pluriperspectivismul). Până în capitolul al XVI-lea, Otilia este prezentată mai ales prin
comportamentism (fapte, gesturi, replici), fără a-i cunoaște gândurile din perspectiva unică a
naratorului. Această tehnică este dublată, pe același spațiu narativ, de reflectarea personalității
Otiliei în conștiința celorlalte personaje, ceea ce îi alcătuiește un portret complex și contradictoriu:
este „fe-fetița” cuminte și iubitoare pentru moș Costache, fata exuberantă, „admirabilă”,
„superioară” pentru Felix, femeia capricioasă „cu temperament de artistă” pentru Pascalopol, „o
dezmățată”, „o stricată” pentru Aglae, o fată deșteaptă, „cu spirit practic”, pentru Stănică, iar
pentru Aurica, rivale în căsătorie.
ELEMENTE ALE ROMANTISMULUI:
Romantismul se remarcă prin povestea de dragoste dintre Felix și Otilia. Aceștia formează unul
dintre cuplurile care ocupă un loc central în roman și asigură verosmilitate acestuia. Felix poartă o
dragoste adolescentină pentru Otilia, iubirea lor stând sub semnul inoceței, dar și al raționalului.
Un alt element ce oferă operei nuanțe romantice îl constituie prezentarea antitetică a personajelor
(generozitatea lui Pascalopol-zgârcenia lui Costache Giurgiuveanu, frumusețea, și gingășia Otiliei-
urâțenia, și invidia Auricăi)
ELEMENTE ALE CLASICISMULUI:
Clasicismul este evidențiat de simetria dintre incipit și final, care surprinde o imagine dezolantă
străzii Antim, a casei lui Costache Giurgiuveanu, și se închei cu aceeași descriere macabră, și replica:
Aici nu stă nimeni.
Prezența triunghiului amoros (Felix-Otilia-Pascalopol) este de asemenea o caracteristică specifică
clasicismului.
ELEMENTE DE STRUCTURĂ A ROMANULUI:
Acțiunea: Acțiunea romanului se desfășoară pe mai multe planuri narative. În primul rând, este
vorba despre planul care examinează eforturile familiei Tulea pentru obținerea moștenirii lui
Costache Giurgiuveanu, și îndepărtarea Otiliei Mărculescu, fiica adoptivă a acestuia.
Un al doilea plan narativ vizează drumul existențial al lui Felix Sima, un tânăr orfan (asemenea
Otiliei) venit la București pentru studiul medicinei. El locuiește, de asemenea, la tutorele său legal,
și se îndrăgostește de Otilia.
Incipitul romanului fixează veridic cadrul temporal (Într-o seară de la începutul lui iulie 1909), și
spațial (strada Antim din București, casa lui moș Costache), prezintă personajele principale,
sugerează conflictul și trasează principalele planuri epice. Finalul este închis, prin rezolvarea
conflictului.
Titlul romanului conține un substantiv comun (enigma), și un substantiv propriu, care coincide cu
numele personajului principal, fiind o justificare pentru caracterul enigmatic al acestuia. Inițial titlul
romanului a fost Părinții Otiliei, sugerând ideea paternității, dar editorului i s-a părut mai sonor
Enigma Otiliei.
Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea străzii și casei lui moș Costache, din
perspectiva lui Felix. Această simetrie este susținută și de răspunsul lui Costache la venirea lui Felix,
reluat în finalul romanului: Aici nu stă nimeni.
Conflictul romanului se bazează pe relațiile dintre cele două familii înrudite. Familia surorii sale,
Aglae Tulea aspiră la moștenirea familiei Giurgiuveanu, Otilia, fiica vitregă a bătrânului avar, fiind
văzută ca o piedică în acest sens. Conflictul erotic privește rivalitatea adolescentului Felix, și a
maturului Pascalopol pentru iubirea Otilei.
TEMA ROMANULUI:
Prin temă, romanul este balzacian și citadin. Romanul prezintă, în manieră realistă, viața burgheziei
bucureștene de la începutul secolului al XX-lea, prezentată sub aspect social și economic (istoria
moștenirii lui moș Costache Giurgiuveanu), imaginea societății constituie fundalul pe care se
proiectează formarea/maturizarea tânărului Felix Sima, care, înainte de a-și face o carieră, trăiește
experiența iubirii și a relațiilor de familie.
O secvență semnificativă pentru tema romanului este aceea a sosirii lui Felix Sima în casa unchiului
său, Costache Giurgiuveanu. Pătruns în locuință, Felix asistă la o scenă de familiei: jocul de table.
Observația Aglaei Tulea, sora lui moș Costache, potrivit căreia bătrânul face „azil de orfani”, îi
vizează în mod direct pe Felix și pe Otilia, Aglae percepându-i pe tineri ca pe niște rivali la
moștenirea fratelui ei.
Un alt episod prin care este ilustrată tema balzaciană a moștenirii este acela în care moș Costache
face un atac de apoplexie și întreaga familie Tulea, în frunte cu Aglae, îi ocupă casa, temându-se că
Felix sau Otilia și-ar putea însuși banii pe care bătrânul refuza să-i depună la bancă.
CONCLUZIA:
Concluzionând, „Enigma Otiliei” este un roman realist de tip balzacian, atât prin tematicile abordate
(moștenirea și paternitatea), cât și prin modalitatea de construcție a personajelor. Roman social și
citadin, el urmărește evoluția relațiilor familiale în contextul obsesiei pentru avere și al
dezumanizării cauzate de aceasta.