1938

Enigma Otiliei
- temă și viziune -
George Călinescu

Introducere: Publicat în anul 1938, la sfârșitul perioadei interbelice, romanul ,,Enigma Otiliei”
de George Călinescu este o operă realistă cu elemente moderniste, fiind de asemenea de tip
balzacian. Acesta este al doilea dintre cele patru romane ale scriitorului.

George Călinescu susținea necesitatea apariției unui roman de atmosferă modernă însă
respingea teoria conform căreia acesta ar fi trebuit să fie sincronizat cu filosofia și psihologia
epocii, el susținând că literatura ar trebui să fie în legătură cu sufletul uman.

Încadrare: Opera este un roman deoarece:

- are acțiune amplă, desfășurată pe mai multe planuri
- cu un conflict complex, la care participă un număr mare de personaje
Este un roman realist de tip balzacian deoarece apar:
- tema familiei, a moștenirii și a paternității
- relatarea întâmplărilor la persoana a III-a, implicând prezența unui narator obiectiv,
omniscient și omniprezent
- tehnica detaliului semnificativ (descrierea detaliată a străzii și a caselor)

Tema: Tema romanului este viața societății burgheze bucureștene de la începutul secolului
XX, societate degradată de puterea banului. Totodată, în operă sunt prezente teme balzaciene
precum moștenirea lui Costache Giurgiuveanu și paternitatea, cât și tema iubirii și a inițierii.

Din punct de vedere compozițional:

- romanul este alcătuit din 20 de capitole
- acestea au la bază mai multe planuri narative, care urmăresc destinul unor personaje:
Otilia, Felix, membrii clanului Tulea, etc.

Relația incipit-final: Relația incipit-final îi conferă romanului o structură circulară. În momentul

apariției lui Felix Sima în casa unchiului său, din teama că trebuie să aibă în grijă încă o
persoană, Giurgiuveanu răspunde în mod involuntar în conformitate cu structura sa
sufletească: ,,Aici nu stă nimeni.” În finalul romanului, Felix este surprins trecând pe lângă
locuința părăsită a unchiului său, el fiind în acel moment doctor, cu o carieră strălucită. Își
amintește primele cuvinte ce îi fuseseră adresate cu 10 ani în urmă și paradoxal, raportându-
se la experiența trăită în acea casă ce era întotdeauna plină de oameni, ajunge să considere
că acolo nu a stat nimeni, că experiența nu l-a îmbogățit sufletește.

Acțiunea se desfășoară pe două planuri:

- pe de-o parte, istoria moștenirii lui Costache Giurgiuveanu
- pe de altă parte, maturizarea lui Felix Sima, de aici reieșind caracterul de
bildungsroman

Conflicte: 1) conflict generat de averea lui Costache Giurgiuveanu – are alte consecințe și duce
la dezbinarea familiei
2) conflict erotic - rivalitatea dintre tânărul Felix Sima și maturul Pascalopol pentru iubirea
Otiliei
3) puternicul conflict interior al Otiliei - generat de lipsa afecțiunii materne, mediul
predominant masculin în care trăiește, cât și faptul că se află la granița dintre adolescență și
tinerețe.

Tipologii:

Otilia - tipul cochetei, tipul enigmaticei, al misterului feminin, cât și tipul nonconformistei
visătoare.
Felix Sima – tipul orfanului îndrăgostit ce își depășește propria condiție, ajungând în înalta
societate.
Costache Giurgiuveanu - tipul avarului, care nu reușește să se umanizeze nici chiar datorită
iubirii pentru fiica sa.

Perspectiva narativă: obiectivă, la persoana a III-a, implică prezența unui narator omniscient
și omniprezent ce controlează evoluția personajelor ca un regizor universal. El făurește
destinul personajelor dar acestea acționează automat, ca niște marionete.

Titlul: Titlul romanului este relevant, acesta fiind numit inițial ,,Părinții Otiliei” cu scopul de a
evidenția importanța temei paternității (deoarece fiecare personaj influențează cumva soarta
orfanei Otilia, ca niște părinți). Titlul a fost însă înlocuit cu ,,Enigma Otiliei”, considerat mult
mai sugestiv pentru misterul care se creează în jurul personajului principal.

Scene:
1) O primă scenă semnificativă este cea în care destinul cuplului este anticipat de fotografia
din albumul de familie, în care cei doi copii, în urma unei glume a părinților, și-au inversat
identitățile. Felix era îmbrăcat în fată iar Otilia în băiat. Otilia îi spune amuzată că părinții
plănuiau să îi căsătorească, Felix simțindu-se incomodat. În final, tot o fotografie reflectă
realitatea relației lor. Pascalopol îi arată lui Felix o fotografie în care apare o doamnă picantă
și un bărbat exotic în Buenos Aires. Felix o recunoaște ,,speriat” pe Otilia, ,,fata nebunatică
fiind acum o doamnă”. Avusese dreptate fata: ,,noi nu trăim decât cinci-șase ani.”

2) Lui Felix nu i se pregătește o cameră, prin urmare Otilia îi oferă camera ei până ce el va
primi una. Aceasta îl șochează prin dezordinea din camera sa, specifică temperamentului său
vulcanic: ,,cutii de pudră desfăcute”, ,,flacoane aruncate”. Fiind o fire jucăușă, îl face pe Felix
să se îndrăgostească de ea. Atracția îl dezamăgește însă, deoarece nu reușește s-o înțeleagă,
ea având schimbări bruște de atitudine. Prin acestea este scos în evidență caracterul realist al
operei, cât și tehnica detaliului semnificativ. Astfel, Otilia este un produs al lumii în care
trăiește, având caracter superficial.

Concluzie: În lumina celor arătate, ,,Enigma Otiliei” de George Călinescu este un roman realist
balzacian prin tema familiei și motivul moștenirii și paternității, tehnica detaliului semnificativ.