,,Enigama Otiliei’’

de George Călinescu
-tema și viziunea despre lume-

Romanul a fost publicat în anul 1938, fiind considerat de către critica literară obiectiv, realist, de
factură modernă, cu influențe balzaciene ce schimbă tehnica narativă de pe atunci apelând la tehnica
detaliului. Este roman interbelic, fiind publicat la finele acestei perioade istorice. Este primul roman
citadin de factură clasică ce prezintă evenimentele într-o manieră obiectivă apelând la caracteristicile
balzacianismului.
George Călinescu susținea necesitatea apariției unui roman de atmosferă modernă, însă respingea
teoria conform căreia acesta ar fi trebuit să fie sincronizat cu filozofia și psihologia epocii, el susținând că
literatura ar trebui să fie în legătură cu sufletul uman.
Titlul romanului este relevant, acesta fiind numit inițial ,,Părinții Otiliei’’ cu scopul de a evidenția
importanța temei paternității, deoarece fiecare personaj influențează cumva soarta orfanei Otilia, ca niște
părinți. Titlul a fost înlocuit cu ,,Enigma Otiliei’’, considerat mult mai sugestiv pentru misterul care se
creează în jurul personajului principal.
Relația incipit-final îi conferă romanului o structură circulară în momentul apariției lui Felix Sima
în casa unchiului său, din tema că trebuie să aibă în grijă încă o persoană, Giurgiuveanu răspunde în mod
involuntar în conformitate cu structura sa sufletească ,,aici nu stă nimeni’’. În finalul romanului, Felix este
surprins trecând pe lângă locuința părăsită a unchiului său, el fiind în acel moment doctor, cu o carieră
strălucită, își amintește primele cuvinte ce îi fuseseră adresate cu 10 ani în urmă și paradoxal, raportându-
se la experiența trăită în acea casă era întotdeauna plină de oameni, ajunge să considere că acolo nu a stat
nimeni, că experiența nu l-a îmbogățit sufletește.
Elementele cronotopului sunt precizate cu exactitate, edificatoare în acest sens fiind descrierea
străzii Antim Ivireanu, al casei lui Costache Giurgiuveanu și a chipului tânărului Felix Sima din debutul
romanului. Scrierea prezintă două planuri narative și anume planul paternității și planul iubirii, aceste
două planuri principale interferează că planul familiei.
Romanul prezintă tipologii umane dominante secolului al XX-lea, precum Otilia este tipul
cochetei, tipul enigmaticii, al misterului feminin cât și nonconformistei visătoare. Felix Sima este tipul
orfanului îndrăgostit ce își dorește propria condiție, ajungând în altă societate. Costache Giurgiuveanu
este tipul avarului, care nu reușește să se umanizeze nici chiar datorită iubirii pentru fiica sa.
Perspectiva narativă este modernă și definitorie din punct de vedere al naratorului obiectiv,
omniscient, heterodiegetic, omniprezent prin relatarea la persoana a III-a. Prin relația naratorului și
atitudinea sa față de personaje se profilează focalizarea zero și viziunea ,,dindărăt’’, argumentând astfel
caracterul obiectiv al operei. Felix este considerat narator al evenimentelor, fiind mediatorul dintre
naratorul obiectiv al romanului și cititorul fictiv, motiv pentru care tânărul este considerat homodiegetic
narând la rândul său evenimentele.
 În acest roman există conflicte, cum ar fi conflictul generat de a vrea lui Costache Giurgiuveanu
care are alte consecințe și duce la dezbinarea familiei, conflictul erotic în care se arată rivalitatea dintre
tânărul Felix Sima și maturul Pascalopol pentru iubirea Otiliei și puternicul conflict interior al Otiliei care
este generată lipsa afecțiunii materne, mediul predominant masculin în care trăiește, cât și faptul că se află
în granița dintre adolescență și tinerețe.
O primă scenă relevantă pentru tematica operei este cea a sosirii lui Felix în casa unchiului său
Costache Giurgiuveanu. Odată ajuns, Otilia îi face cunoștință că membrii familiei Tulea, alcătuită din
Aglae, sora lui Costache Simion, soțul acesteia și cei trei copii Olimpia, Aurica și Titi. Naratorul îi
atribuie lui Felix observarea obiectivă a personajelor prezente în odaia în care este introdus. Acesta asistă
la jocul de table care adună toate personajele în jurul mesei, fiecare având o notă aparte prin trăsăturile
sale de caracter, Moș Costache și Aglae sunt axați pe câștig, pe când Pascalopol este dezinteresat Toate
aceste aspecte configurează o atmosferă neprimitoare, dar și imaginea mediului în care pătrunde tânărul.
replicile Aglaei anticipează conflictul, iar atitudinea protectoare a Otiliei surprinde atașamentul lui Felix
față de aceasta.
O altă scenă semnificativă pentru tema și viziunea despre lume este cea în care Stănică îi fură banii
lui Moș Costache. Brusc, Stănică se arată interesat sănătatea lui Costache, întrebând-o pe Otilia de acesta.
După ce Otilia pleacă de acasă, Stănică se asigură că nu este văzut de nimeni și intră în odaia lui Moș
Costache, întrebându-l cum se simte. Costache, bănuit intențiile lui Stănică, îl întreabă de ce a venit la el,
începând să se agite. Apropiindu-se de bătrân, acesta îi pune întrebări care îl deranjează. Văzând că
Stănică ia banii de sub saltea și se îndreaptă spre ieșire, Costache are un atac și moare. Scena evidențiază
caracterul lui Stănică, acesta fiind omul capabil de orice pentru a atinge scopul, ajungând să cauzeze până
și moartea unui om. De asemenea, scena prezintă și tema banilor, Costache reprezentând tipul avarului,
care simțind nevoia de a-i ține aproape de el, ține banii sub saltea.
,,Enigma Otiliei’’ este un roman Balzacian, ce depășește modelul realistului clasic prin spiritul
critic și polemic, dar și prin valorificarea elementelor modernității, pendulând între grotesc, comic și
tragic, de aceea criticul literar Nicolae Manolescu afirmă că ,,Balzac creează viața, iar Călinescu o
comentează, atitudinea lui fiind critică’’.