1

Romanul interbelic, realist-balzacian

Enigma Otiliei, G. Călinescu
G. Călinescu a fost prozator, critic şi istoric literar. În perioada interbelică a
publicat romanele Cartea nunții și Enigma Otiliei, fiind adeptul realismului clasic, dar cu
elemente de modernitate.
Enigma Otiliei este un roman realist, balzacian, cu trăsături moderne, obiectiv,
din perioada interbelică. Este un roman polemic, prin care G.Călinescu a dorit să
demonstreze superioritatea prozei obiective în comparaţie cu romanul modernist.
R.1 Încadrarea într-un curent literar
Enigma Otiliei aparţine speciei literare romanul, deoarece este o specie a genului epic, de
dimensiuni ample, cu o acţiune complexă, desfăşurată pe mai multe planuri narative, cu un număr mare
de personaje şi un conflict puternic. Astfel, acţiunea are mai multe fire epice, prezentând: destinul şi
maturizarea tânărului Felix Sima, cuplul Felix-Otilia, lupta clanului Tulea şi a lui Stănică Raţiu pentru
obţinerea moştenirii lui Costache Giurgiuveanu, imaginea societăţii. Conflictul romanului are
complexitate şi implică personajele numeroase: Costache Giurgiuveanu, Felix, Otilia, Pascalopol,
clanul Tulea condus de Aglae etc.
R1. Romanul Enigma Otiliei se încadrează în realism, un curent literar care s-
a manifestat în Europa începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Realismul a
avut ca scop prezentarea veridică, obiectivă și din perspectivă critică a societății.
Personajele realiste sunt tipice, specifice pentru societatea dintr-o anumită perioadă, fiind
prezentate sub influența mediului. Temele prozei realiste sunt puse în relație cu aspectele
sociale (banul, familia, arivismul, parvenirea etc.), iar stilul sobru este susținut de un
narator omniscient și extradiegetic.
Astfel, romanul lui G. Călinescu aparţine realismului balzacian prin trăsături
sugestive.
1.O trăsătură a realismului este prezentarea verosimilă şi din perspectivă critică a
societăţii: burghezia din Bucureşti, la începutul secolului al XX-lea.
2.O altă trăsătură realistă este perspectiva narativă obiectivă, naratorul fiind omniscient,
omniprezent și extradiegetic .
3. Totodată, temele romanului sunt realiste: familia, arivismul social, fresca societăţii
burgheze.
4. În spirit realist, sunt precizate reperele spațio-temporale: București, iulie, 1909;
toponimele sunt reale: Bucureşti, str. Antim, Iași etc.
5.De asemenea, tehnicile narative sunt realiste. Astfel, tehnica detaliului semnificativ este
prezentă în portretizarea personajelor( Moş Costache, Aglae, Otilia etc.), în descrierea unor
detalii arhitecturale (casa lui Moş Costache), descrierea interioarelor ( camera Otiliei, casa
lui Pascalopol) * Tehnica anticipării evenimentelor se remarcă în replica lui Moş Costache
,,Aici nu stă nimeni”. Totodată, tehnica simetriei incipit-final este evidenţiată prin imaginea
casei lui Costache Giurgiuveanu şi a străzii Antim. În plus, legătura dintre fizionomia și
psihologia personajelor și corelația personaj-mediu( camera Otiliei, casa lui Moş Costache,
locuinţa lui Pascalopol) reprezintă tehnici narative specifice prozei realist- balzaciene.
,,Enigma Otiliei” cuprinde, pe lângă trăsăturile realiste, și unele trăsături clasice,
romantice și moderne.
 2

*Trăsăturile prozei clasice sunt ilustrate prin tipologia personajelor care

reprezintă caractere, având o trăsătură dominantă: avarul (Moş Costache), arivistul
(Stănică Raţiu), domnişoara bătrână ( Aurica), baba absolută (Aglae) etc.
*Elemente ale prozei romantice se regăsesc în: cuplul Felix-Otilia, descrerea
romantică a Bărăganului, antiteza dintre personajele perechi (Otilia-Aurica, Felix-Titi), motivul
orfanului.
*Modernismul romanului rezultă din: tehnica pluriperspectivei asupra personajului
Otilia, care este perceput diferit de fiecare personaj( pentru Moş Costache este ,,fetiţa”, pentru
Aglae este ,,orfana”, ,,dezmăţata” etc.); ambiguitatea personajelor (Moş Costache depăşeşte
tipologia avarului tipic, nefiind dezumanizat şi iubind-o sincer pe Otilia, ,,fe-fetiţa lui”);
interesul pentru procesele psihice deviante ( Simion Tulea, Titi); interferenţa trăsăturilor
realiste, clasice, romantice reprezintă un aspect al modernităţii.

R2. Teme și scene/secvențe

Tema generală a romanului este prezentarea burgheziei bucureştene de la
începutul secolului al XX-lea. Aceasta include: familia, istoria unei moșteniri, banul,
arivismul social, iubirea, paternitatea şi formarea unui tânăr, opera literară fiind un
bildungsroman al lui Felix.
1. O secvență relevantă pentru tema romanului ( tema familiei și tema banului)
este cea a morții lui Costache Giurgiuveanu, provocată de arivistul Stănică Rațiu, care îi fură
banii. Reacția familiei Tulea dovedește profunda dezumanizare sub influența banului, numit de
prozatorul realist francez Balzac ,,Zeul suprem la care se închină toți”. Aglae caută cu disperare
banii, răscolește camera lui Moș Costache. Fără compasiune pentru fratele ei mort, ea îi smulge
perna de sub cap și ridică brutal salteaua, iar trupul neînsuflețit al bătrânului se izbește de perete.
Scena conturează imaginea unei familii care este dominată de lăcomie și răutate, dovedind că
Aglae Tulea este adevăratul avar al romanului.
2. O altă secvență semnificativă ce evidențiază tema romanului (tema iubirii) este
cea a ultimei întâlniri dintre Felix și Otilia și se desfășoară spre sfârșitul romanului, după
moartea lui Moș Costache. Într-o seară, Otilia intră în camera lui Felix și îi spune că nu se pot
căsători deocamdată, dar că pot fi ,, bărbat și soție și fără aprobarea lui Popa Țuică”. Felix este
dezamăgit la început, dar apoi îi spune Otiliei că este fericit, deoarece acest gest al ei dovedește
că îl iubește cu adevărat, însă nu vrea să fie ,,nedelicat” și va aștepta căsătoria. A doua zi,
constată cu durere că Otilia a plecat la Paris cu moșierul Pascalopol. Peste două săptămâni,
primește o carte poștală, în care fata îi scrie că trebuie ,,să învingă și o dragoste nepotrivită
pentru marele lui viitor”. Secvența pune în lumină două atitudini diferite față de iubire: Felix
își dorește o căsătorie tradițională și o iubire profundă, durabilă, în timp ce Otilia, cu firea ei
de artistă, este aventuroasă și capricioasă. Ea alege siguranța căsătoriei cu Pascalopol și luxul
oferit de bogăția acestuia.
R3. Elemente de structură, de compoziție
*Un element de compoziție semnificativ este perspectiva narativă obiectivă, deoarece
susține caracterul realist al romanului.
Perspectiva narativă este obiectivă, deoarece naratorul este neimplicat, obiectiv,
omniscient, omniprezent, extradiegetic și relatează la persoana a III-a. În cadrul perspectivei
narative obiective, naratorul este extradiegetic (viziunea ,,dindărăt”), deci relatează din
 3

exterior evenimentele, în spiritul prozei realiste. Astfel, naratorul obiectiv prezintă

cronologic acțiunea, care se desfășoară pe trei planuri narative: un plan urmărește destinul
și formarea lui Felix (bildungsroman), cuplul Felix-Otilia; un alt plan urmărește clanul Tulea
și lupta acestuia pentru moștenirea averii lui Costache. Fundalul acțiunii este reprezentat de
aspecte din viața burgheziei bucureștene de la începutul sec. XX. Romanul are o structură
circulară realizată prin tehnica simetriei incipit-final, care cuprind descrierea străzii Antim, a
casei lui Costache Giurgiuveanu și replica ,,Aici nu stă nimeni”. Totodată, perspectiva
narativă obiectivă implică existența unui narator omniscient, demiurg, care ştie ce
gândesc, ce simt şi ce intenţionează personajele- marionete, le poate dirija destinele şi poate
anticipa evenimentele, un exemplu fiind replica anticipativă ,,Aici nu stă nimeni”. Totodată, se
remarca ,,ochiul estetului” în descrierea lumii ficţionale.

*Un alt element de compoziție semnificativ este incipitul romanului, deoarece

accentuează caracterul său realist prin aspecte relevante.
Incipitul romanului prezintă venirea tânărului Felix Sima, orfan, la Bucureşti, la unchiul
şi tutorele său, Costache Giurgiuveanu, cu intenţia de a urma Facultatea de Medicină. Incipitul
este specific pentru proza realist-balzaciană, accentuând caracterul verosimil al acțiunii,
deoarece cuprinde:
-precizarea reperelor spaţio-temporale : ,, iulie”, ,,1909”, ,,într-o seară... ” ,,str. Antim, în
capitală”;
-descrierea străzii Antim, care era ,,o caricatură în moloz a unei străzi italice”;
-portretizarea lui Felix ,,un tânăr de 18 ani, îmbrăcat în uniformă de licean...fața îi era juvenilă
și prelungă”, avea ,,o culoare măslinie a obrazului”;
-descrierea casei lui Costache Giurgiuveanu, acoperită de ,,un praf străvechi”, descrierea lui M.
Costache ,,un omuleț subțire și puțin încovoiat” […] ,,cu o calviție totală”, ,,fața aproape
spână”, ,,clipind rar și moale, întocmai ca bufnițele supărate de o lumină bruscă” și replica lui
,,Nu stă nimeni aici”.
Alte elemente semnificative sunt: conflictul, finalul și titlul romanului.
Conflictul romanului se bazează pe lupta clanului Tulea pentru averea lui Costache
Giurgiuveanu, Aglae considerând-o pe orfana Otilia un potenţial pericol şi opunându-se
adoptării ei. Conflictul este susţinut şi de acţiunile arivistului Stănică Raţiu. Un alt conflict este
generat de rivalitatea dintre tânărul Felix şi maturul Pascalopol, amândoi aspirând la iubirea
Otiliei.
Finalul romanului este închis, în spiritul prozei realiste, prezentând destinul
personajelor: despărţirea Otiliei de Pascalopol (pe care Felix îl reîntâlneşte după zece ani);
succesul lui Felix în carieră şi căsătorie; arivismul lui Stănică Raţiu.Totodată, finalul
romanului se află în relație de simetrie cu incipitul: Felix revine pe strada Antim, revede
casa lui moș Costache nelocuită și rememorează imaginea bătrânului și replica sa din trecut:
,,Aici nu stă nimeni”.
Titlul inițial al romanului a fost ,,Părinții Otiliei”, susținând ideea balzaciană a paternității și
caracterul realist-balzacian, unele personaje fiind asemenea unor părinți care îi influențează destinul. La sugestia
editorului, prozatorul alege ,,Enigma Otiliei”, un titlu ce ilustrează misterul feminin, fiind considerată ,,o enigmă”
de Pascalopol și de Felix. Totodată, acest titlu pune în lumină tehnica modernă a pluriperspectivei, deoarece
personajele au viziuni contradictorii asupra Otiliei.
În concluzie,...
 4

ESEUL II. 1. Introducere despre scriitor și romanul Enigma Otiliei;

2. Personajul

R1. Otilia Mărculescu este un personaj modern, ,,rotund”, mobil, imprevizibil,

care contrastează cu personajele clasice, reprezentând caractere. Ea personifică eternul
feminin, este complexă, enigmatică, având un portret în mişcare. G. Călinescu o definea
succint: ,,Otilia este eroina mea lirică (...)o imagine lunară şi feminină.”
Otilia are un statut social precar: rămasă orfană, fata îl are drept tutore pe Costache
Giurgiuveanu, care doreşte să o înfieze, dar amână mereu. Este iubită de Moş Costache, de
Pascalopol şi de Felix, dar trăieşte în nesiguranţă, detestată de clanul Tulea, fiind chiar alungată
de Aglae în final. Studentă la Conservator, Otilia cântă la pian şi visează la o viaţă de artistă.
Din perspectiva scriitorului, Otilia şi Felix reprezintă în roman ,,victime” şi ,,termeni
angelici de comparaţie”, fiind conturată şi o antiteză romantică în paralela cu Aurica, fata
bătrână.

Personajul este caracterizat prin procedee tradiţionale, dar şi moderne: tehnica

pluriperspectivei şi comportamentismul.

Portretul fizic al Otiliei este prezentat prin caracterizare directă, prin ochii lui Felix,
personajul-reflector, în două planuri temporale, al tinereţii şi al maturităţii, în incipitul
şi finalul romanului. Venind în casa lui Moş Costache, Felix vede ,,o fată subţiratică”,
frumoasă, ,,cu un cap prelung şi tânăr, încărcat cu bucle”. Este o imagine ce degajă puritate,
farmec copilăresc, rafinament. Al doilea portret sugestiv o prezintă la vârsta maturităţii, când
Felix o vede într-o fotografie arătată de Pascalopol: ,,o doamnă picantă, gen actriţă întreţinută”,
o femeie frumoasă, ,,cu linii fine”, dar care nu era Otilia, ,,un aer de platitudine feminină stingea
totul.”
Între aceste două portrete este cuprinsă viaţa personajului feminin, o prezenţă memorabilă,
în care se află candoarea, refinamentul, copilăria şi maturitatea.

Statutul moral și psihologic este conturat prin caracterizare directă, realizată de

narator, alte personaje sau prin autocaracterizare.
Modernismul personajului rezultă şi din relativizarea lui. Tehnica modernă a
pluriperspectivei conturează o imagine complexă şi enigmatică: Moş Costache vede în Otilia o
,,fetiţă” care îi luminează bătrâneţea, Aglae o numeşte,, orfana”, ,,dezmăţata”, pentru Aurica
este o rivală, pentru Felix –,, o fată admirabilă, o fată superioară pe care nu o înţeleg”, iar
Pascalopol o consideră ,,o fată delicioasă”, ,,o enigmă”.
Autocaracterizarea îi completează portretul, Otilia afirmând: ,,Sunt foarte capricioasă, vreau
să fiu liberă!”.

De asemenea, statutul moral și psihologic este evidențiat și prin caracterizare

indirectă, realizată acțiuni, relații cu alte personaje, prin tehnica balzaciană a descrierii
mediului în care trăieşte personajul.
 5

Ajuns în camera Otiliei, Felix, personaj-reflector, observă partiturile, cărţile, fardurile

şi jurnalele de modă, remarcând interesul ei pentru muzică şi literatură, cochetăria, exuberanţa.
Cele trei oglinzi mobile, care reflectă prsonajul în mod diferit, accentuează ideea misterului
feminin pe care îl personifică Otilia şi, evident, fac trimitere la relativizare şi pluriperspectivă.
Comportamentismul reprezintă un alt procedeu modern de caracterizare
indirectă, Otilia având atitudini diferite faţă de fiecare personaj: este grijulie şi iubitoare cu
Moş Costache, tandră şi protectoare cu Felix, cochetă şi copilăroasă cu Pascalopol, iar faţă de
Aurica şi Aglae are o atitudine distantă şi ironică.

E2./R2
O trăsătură definitorie a Otiliei, evidențiată chiar și prin titlul romanului, este
reprezentată de firea ei misterioasă, enigmatică, de neînțeles pentru Felix și Pascalopol.
Astfel, pentru cei doi, Otilia ilustrează misterul feminin, semnificativă fiind mărturisirea
lui Pascalopol la sfârșitul romanului: ,,Pentru mine e o enigmă!”

1.O secvență care evidențiază această latură enigmatică a personajului este

reprezentată de ultima întâlnire a lui Felix cu Otilia, când fata îi dă de înțeles că îl iubește,
iar apoi îl părăsește, ceea ce îl va determina și pe Felix să o considere o enigmă. Scena se
desfășoară la sfârșitul romanului, după moartea lui Moș Costache….ETC. /pag.2
2. O altă secvență ce ilustrează imaginea contradictorie și enigmatică a Otiliei se
află la finalul romanului și se desfășoară după câțiva ani de la plecarea fetei cu Pascalopol,
la Paris. Felix se întâlnește în tren cu moșierul și află că acesta i-a redat libertatea Otiliei, care
s-a căsătorit cu un bărbat exotic și bogat. În fotografia arătată de Pascalopol, el nu o mai
recunoaște însă pe Otilia, pe ,,fata nebunatică” din tinerețe. La fel ca la începutul romanului,
portretul ei este conturat prin ochii lui Felix, personajul –reflector, care privește contrariat ,, o
doamnă foarte picantă”, care era frumoasă, dar nu mai semăna cu Otilia, fiindcă ,,un aer de
platitudine feminină stingea totul”. Pascalopol îi mărturisește că nu a înțeles-o: ,, Pentru mine
e o enigmă”. Mai târziu, Felix privește o fotografie veche pe care i-o dăruise fata: ,, Ce
deosebire! Unde era Otilia de altădată? Nu numai Otilia era o enigmă, ci și destinul însuși.”
R3. *Un element de compoziție, semnificativ pentru construcția personajului, este
acțiunea, deoarece prezintă relațiile Otiliei cu numeroase personaje ale romanului, prin
tehnica modernă a comportamentismului. Astfel, acţiunea romanului se desfăşoară
cronologic, în 20 de capitole şi pe trei planuri narative, care alternează, Otilia fiind mereu
prezentă. Un plan urmărește cuplul Felix-Otilia, formarea lui Felix (bildungsroman) și
relația Otiliei cu Pascalopol. Un alt plan prezintă clanul Tulea și lupta acestuia pentru
moștenirea averii lui Costache, Otilia având un rol important, deoarece Aglae crede că
,,orfana” ar putea fi un pericol. Fundalul acțiunii este reprezentat de aspecte din viața
burgheziei bucureștene de la începutul sec. XX. Romanul are o structură circulară realizată prin
tehnica simetriei incipit-final, cuprinzând descrierea străzii Antim, a casei lui Costache
Giurgiuveanu și replica ,,Aici nu stă nimeni”.
*Un alt element de compoziție, semnificativ pentru construcția personajului, este
conflictul romanului, deoarece Otilia se află în centrul acestuia. Conflictul romanului se
bazează pe lupta clanului Tulea pentru averea lui Costache Giurgiuveanu, Aglae
considerând-o pe orfana Otilia un potenţial pericol şi opunându-se adoptării ei. Conflictul
 6

este susţinut şi de acţiunile arivistului Stănică Raţiu. Un alt conflict este generat de rivalitatea
dintre tânărul Felix şi maturul Pascalopol, amândoi aspirând la iubirea Otiliei, în final ea
hotârând să plece cu moșierul la Paris, căsătorindu-se cu acesta.
*Alte elemente semnificative sunt: finalul, titlul, perspectiva narativă, incipitul.---
etc.

În concluzie, Otilia este un personaj ce ilustrează modernismul romanului, având un

portret în devenire. În imaginea sa complexă se interferează copilăria şi maturitatea,
generozitatea şi iubirea, ironia, cochetăria, sensibilitatea, spiritul ludic, toate aceste
trăsături conturând imaginea luminoasă a unui personaj unic în literatura română.