Enigma Otiliei(George Călinescu)

- roman realist-obiectiv, balzacian-

REPER I *6p
• Preliminarii(date autor, referință critică, opere)
• Geneza operei(cum a luat naștere, în ce condiții)
Curent literar dezvoltat în strânsă legătură cu condițiile social-istorice
ale celei de a doua jumătăți a secolului al XIX-lea și a secolului XX, realismul se
impune ca termen pentru o nouă orientare estetică, definită ca expresie a
banalității cotidiene. Trăsăturile acesteia sunt: tematica socială, prezentarea
veridică a întâmplărilor, perspectiva narativă obiectivă, tehnica detaliului,
crearea tipologiilor umane, prezentarea defectelor umane.
George Călinescu este unul dintre cei mai mari critici literari ai literaturii
române, care s-a afirmat în perioada interbelică, dar și-a pus amprenta și pe
evoluția literaturii române postbelice. Călinescu preia de la Balzac teme și
motive precum moștenirea, paternitatea, căsătoria din interes, parvenitismul,
avariția, banul –zeul la care se închină toți (Balzac).
• Definiția curentului *2p
• Numirea a 4 trăsături ale textului *2p (1p+1p)
Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu o acțiune
complexă care se desfășoară pe mai multe planuri narative, cu personaje
numeroase a căror personalitate este bine individualizată și al căror destin
este determinat de trăsături, de caracter și întâmplările ce constituie subiectul
operei.
În acest sens, opera literară Enigma Otiliei de George Călinescu, publicată
în anul 1938, este un roman realist de tip balzacian, cu elemente moderniste,
aparținând prozei interbelice. De asemenea este și roman social şi citadin.
• Evidențierea a 2 trăsături *2p (1p+1p)
O trăsătură care se evidențiază în roman este tehnica detaliului. Aceasta
oferă romanului o proiecție realistă a scenelor de viață și a personajelor
principale la evenimentele epice. Autorul face o descriere minuțioasă a străzii
cu aspect bizar prin varietatea arhitecturii, amestecul de stiluri, feresterele
neobișnuit de mari și lemnăria vopsită ce fac din strada bucureșteană o
caricatură în moloz a stării italice. Prin această tehnică George Călinescu
încadrează cu precizie acțiunea în timp și spațiu (Într-o seară, de la începutul
lui iulie 1909, cu puțin înainte de orele 10). Astfel, descrierea casei lui
Giurgiuveanu creează atmosfera în care se vor derula destinele personajelor,
dar are și implicații caracterologice pentru proprietar. Conturarea
personajelor se bazează pe această tehnică atât pentru descrierea fizionomiei
acestora, cât și pentru descrierea aparențelor, construind personajul în
totalitate, fizic și moral, exemplu fiind imaginea Otiliei o fată cu părul ca un
fum, exuberantă și reflexivă, cultă, nebundică, serioasă, furtunoasă, meditativă,
muzicală, posibil model pentru eroina cărții, despre care Călinescu va spune
precum Gustave Flaubert: Otilia c’est moi, proiecție a unui vis, a unui ideal de
feminitate.
O altă trăsătură specifică romanului balzacian, prezentă în romanul
Enigma Otiliei este redată prin utilizarea unor motive literare: motivul
moștenirii (averea lui Costache Giurgiuveanu), ideea paternității (Moş
Costache), motivul banului, motivul orfanului, motivul căsătoriei, relaţiile
familiale conflictuale şi degradate. Romanul descrie istoria unei familii al cărei
destin este strâns legat de o moștenire. Imaginea societății constituie fundalul
pe care se proiectează formarea unui tânăr care înainte de a-și face o carieră,
trăiește experiență iubirii și a relațiilor de familie, adesea încordate. Intenția
autorului a fost numirea romanului: Părinții Otiliei, astfel ilustrând motivul
balzacian al paternității, urmărit în relațiile părinți-copii în contextul epocii
interbelice. Fiecare dintre personajele romanului pot fi considerate părinți ai
Otiliei pentru că într-un fel sau altul, îi hotărăsc soarta acesteia.
Balzacianismul este prezentat prin tema romanului care ilustrează viaţa
burgheziei bucureştene, o lume degradată de puterea banului. Întreaga
acţiune constituindu-se în jurul averii lui moş Costache, care caracterizează
personajele mai mult sau mai puţin interesate de moştenire.
REPER II *6p
• Titlu, tema *2p
• scenă semnificativă *2p
 • Altă scenă semnificativă *2p
O secvență reprezentativă pentru tema romanului poate fi considerată
cea a jocului de table din capitolul I. Această scenă prezintă reuniunea
principalelor personaje în casa lui Costache, permițând cititorului să facă
cunoștință în manieră balzaciană, cu întreg peisajul tipologiilor prozei realiste
și să anticipeze conflictele majore ale romanului. Astfel, primul prezentat este
Leonida Pascalopol, ce reprezintă tipul moșierului cultivat cu gesturi rafinate,
politicos, cărnos la față și rumen ca un negustor, însă elegant prin finețea pielii
și tăietura englezească a mustății. Următorul personaj adus în scenă este Aglae
Tulea, sora lui Costache. Aceasta are un chip grotesc, cu fața gălbicioasă, buze
acre, nas încovoiat, ochi bulbucați, ce reprezintă de fapt, oglinda sufletului ei
plin de ură și răutate. Aurica este fata bătrână, tipologie pe care o ilustrează
atât prin detaliile fizionomice bărbie ca un ac, cu tâmple mari încercuite de
două șiruri de cozi împletite, cât și prin comportament, aceasta imitând
gesturile mamei. Următorul prezentat este Simion Tulea, soțul Aglaei, ce
ilustrează ipostaza soțului dominat, strivit de agresivitatea nevestei, dar și
tipul senilului, având o figură ștearsă: Avea mustăți pleoștite și un mic smoc de
barbă. Însă, cel mai bine conturat personaj este Otilia, care îl surprinse pe Felix
de la prima vedere: Otilia îl surprinse de la început și n-ar fi putut spune ce
sentiment nutrea față de dânsa. Întreg tabloul creat pare desprins dintr-o
comedie de moravuri, prezentat dintr-o perspectivă critică și polemică.
Un alt episod reprezentativ pentru tema operei ar fi cel din capitolul
XVIII, în centrul fragmentului fiind moș Costache, care, bolnav și în neputință
de a se mișca, asistă la asediul casei. Scriitorul prezintă simptomele bolii
bătrânului aflat parcă sub imperiul unui narcotic: bâjbâind, își caută aspirat
cheile, sub același imperiu al fricii de a nu fi furat. Pe măsură familia Tulea
umple încăperea, moș Costache trăiește adevărate sentimente de spaimă.
Naratorul urmărește evoluția reacțiilor bătrânului, care ajunge la disperare
când cei veniți se așază în jurul mesei și se înfruptă din bucatele și din vinul
lui. În timp ce Otilia îl dădăcește pe Costache, clanul Tulea încep un nou joc de
cărți și vorbesc ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, învăluiți în perdele mari
de fum, aceștia fiind preocupați doar de ideea ca nu cumva să își însușească
altcineva din averea bătrânului. Singurii sincer impresionați de starea lui
Giurgiuveanu sunt Felix, Pascalopol și Otilia, care varsă lacrimi, convinsă că cei
din jur nu au niciun interes să-l salveze pe moș Costache. În mod surprinzător,
moș Costache își revine și, cu ajutorul lui Pascalopol, vrea să asigure, din punct
de vedere material, viitorul Otiliei, însă nu-și concretizează dorința. Acest
episod ilustrează încă o dată slăbiciunea avarului, care amână gestul pentru
mai târziu.
REPER III *6p
• 2 elemente de compoziție *6p (3p+3p)
În ceea ce privește structura romanului, un element de compoziție
reprezentativ pentru caracterul de bildungsroman al operei este conflictul.
Acesta se bazează pe relațiile dintre două familii înrudite, care sugerează
universul social prin tipurile umane realizate. O familie este a lui Costache
Giurgiuveanu, posesorul averii și Otilia Mărculescu, adolescenta orfană, fiica
celei de-a doua soții decedate. Aici pătrunde Felix Sima, fiul surorii bătrânului,
care vine la București pentru a studia medicina și locuiește la tutorele său
legal, moș Costache. Un alt intrus este Leonida Pascalopol, prieten al
bătrânului, pe care îl aduce în familia Giurgiuveanu afecțiunea lui față de Otilia,
pe care o cunoaște de mică și dorința de a avea o familie care să-i umple
singurătatea. A doua familie, vecină și înrudită, care aspiră la moștenirea averii
bătrânului, este familia surorii acestuia, Aglae. Clanul Tulea este alcătuit din
soțul Simon Tulea și cei trei copii ai lor: Olimpia, Aurica, Titi. În această familie
pătrunde Stănică Rațiu pentru a obține zestrea ca soț al Olimpiei. Istoria unei
moșteniri include două conflicte mai mici: primul este iscat în jurul averii lui
moș Costache (adversitatea manifestată de Aglae împotriva orfanei Otilia), al
doilea destramă familia Tulea (interesul lui Stănică pentru averea bătrânului).
Conflictul erotic privește rivalitatea adolescentului Felix și a maturului
Pascalopol pentru mâna Otiliei. De asemenea, se dezvoltă și conflictul interior,
o dată la Otilia și o dată la Felix. Puternicul conflict interior al Otiliei este
generat de lipsa afecțiunii materne, mediul predominant masculin în care
trăiește, precum și faptul că se află la granița dintre adolescență și tinerețe.
Conflictul de natură interioară al tânărului este legat de sentimentele sale față
de Otilia. Declanșat de lipsa de experiență pe care o are, în contrast cu Otilia,
atinge punctul culminant când ea îi respinge cererea în căsătorie.
Pe lângă conflict, un alt element de compoziție reprezentativ pentru
tema operei este titlul. Romanul călinescian a fost intitulat iniţial Părinţii
Otiliei, conturându-se încă o dată ideea balzaciană a paternității, însă a fost
schimbat din motive editoriale. I s-a reproșat autorului lipsa de legătură a
titlului cu textul, întrucât Otilia nu are nicio enigmă, niciun mister, dimpotrivă,
este o luciditate care pare să nu corespundă vârstei și firii ei de artistă. Autorul
însuși afirmă: Ea este normală, firește și n-are nici o enigmă de roman
polițienesc. Cu toate acestea, ambele titluri sunt susținute la nivelul textului.
Odată cu această schimbare, se deplasează accentul de la clasicismul operei la
tehnica modernă a reflectării poliedrice prin care este conturat personajul
titular. Enigma Otiliei se naşte mai ales în mintea lui Felix care nu poate
descoase comportamentul controversat al fetei ce întruchipează natura
contradictorie și tulburătoare a sufletului feminin. În critica literară s-a
avansat teoria potrivit căreia nu Otilia ar avea vreo enigmă, ci Felix crede că
aceasta are. Însuși George Călinescu mărturisea că pentru orice tânăr de
douăzeci de ani, enigmatică va fi în veci fata care il va respinge, dându-i totuşi
dovezi de iubire. Pascalopol, îndrăgostit şi el de Otilia, o admiră şi o întelege,
însă, asemenea lui Felix, nici el nu poate descifra în profunzime reacţiile şi
gândurile fetei: A fost o fată delicioasă, dar ciudată. Pentru mine e o enigmă.
Sugestia naratorului e aceea că frumusețea poate fi pieritoare, dar enigma
femininului trece pragul eternității devenind poveste.
În concluzie, opera Enigma Otiliei este un roman interbelic, dată fiind
poziţionarea acestuia în istorie, de factură obiectivă, realistă, balzaciană, însă
cu elemente moderne şi romantice, ce surprinde prin tematica sa lumea
burgheziei din capitală la începutul secolului al XX-lea, evidenţiindu-se în acest
context prin motivul moştenirii sau al paternităţii şi prin tema iubirii.

Redactare *12p
• Existența părților componente *1p
• Logica înlănțuirii ideilor *1p
• Abilități de analiză și argumentare *3p/2p/1p
• Utilizarea limbii literare *2p/1p
• Ortografia *2p/1p/0p
• Punctuația *2p/1p/0p
• Așezarea în pagină, înlănțuirea *1p