ROMAN REALIST, OBIECTIV, CITADIN, BALZACIAN,

INTERBELIC
Enigma Otiliei
de George Călinescu
-tema și viziunea-

Proza narativă se distinge prin prezența narațiunii, existența unui

narator, prezența personajelor, a acțiunii, a conflictelor și a subiectului.
Una dintre speciile prozei narative este romanul, caracterizat prin
complexitatea acțiunilor și a personajelor, acțiune amplă, organizată pe
mai multe planuri diegetice, multitudinea conflictelor, perioada întinsă a
evenimentelor.
Ilustrativă pentru specia romanului realist obiectiv în literatura
română este opera lui George Călinescu, ,,Enigma Otiliei”, considerată o
scriere cu influențe balzaciene datorită temei paternității, realizării unei
galerii de portrete balzaciene (arivistul, avarul, ambițiosul) și descrierii
detaliate a interioarelor, exterioarelor, mobolierului pentru a prefigura
caracterul personajelor.
Încadrarea în estetica realistă este justificată de temele lucrării,
construcția simetrică și circulară, personajele în relație cu mediul, finalul
închis, conflictele puternice. Sursele operei justifică dimensiunea
realistă: autorul se inspiră din propria existență, moartea unei mătuși ale
cărei rude lupră pentru avere, autorul însuși recunoscându-se în
personajul Felix Sima, iar Otilia își are punct de plecare în imaginea unei
Otilii din copilăria scriitorului, o fire sensibilă, artistă și frumoasă.
 Încadrarea în perioada interbelică este dată de apariția romanului în
anul 1938.
Temele operei ilustrează caracterul realist-obiectiv, dezvăluind
complexitatea textului: monografia societății bucureștene de la începutul
secolului al XX-lea, condiția intelectualului plat care luptă să-și
împlinească aspirațiile profesionale. Totodată, romanul însuflețește și
teme precum: istoria unei moșteniri, relațiile familiale degradate, iubirea
ca eșec într-o lume burgheză limitată.
Una dintre temele centrale relevă analiza relațiilor familiale
întemeiate nu pe afecțiune, ci pe reversul ei care dezvăluie imaginea
unei lumi caricaturizante.
O primă secvență care ilustrează tematica romanului este cea în
care rudele lui Costache Giurgiuveanu se adună pentru a se ospăta din
bucatele sale, ignorându-l complet, ba chiar se caută un medic pentru a-l
declara nebun, scopul fiind anularea unui eventual testament în favoarea
Otiliei.
O altă scenă sugestivă este sosirea lui Felix în casa tutorelui și
unchiului său după moartea tatălui și terminarea studiilor liceale. Inițial
bătrânul îi declară că nu-l cunoaște, apoi îl ignoră complet. Ostilitatea
familiei e completată de Aglae care îi ironizează condiția de orfan,
recomandându-i să se apuce de lucru și să nu urmeze medicina pentru că
facultatea presupune sume mari de bani.
1.Titlul este sugestiv, ilustrând condiția eternului feminin și situând
de la început personajele sub semnul imprevizibilului și al neputinței de
a o încadra într-un anumit tipar. Pe parcursul acțiunii, romanul clarifică
enigma Otiliei, în care se proiectează însăși feminitatea, amestecul de
copilărie și maturitate, de seriozitate și amuzament. Condiția fetei este
sintetizată de Pascalopol în final:,, a fost o fată delicioasă, dar ciudată.
Pentru mine e o enigmă”.
2.Incipitul romanului este construit în maniera esteticii realiste.
Romanul debutează cu fixarea exactă a timpului și spațiului: într-o seară
de iunie a anului 1909, pe la orele zece. Spațiul este descris minuțios,
prin tehnica pâlniei: se surprinde mai întâi imaginea globală a străzii
Antim ale cărei case exprimă delăsarea, ruina, răceala, lipsa de gust.
Cadrul se restrânge pănă la casa lui Costache Giurgiuveanu, descrisă din
perspectiva unui estet care surprinde ruina și răceala casei, amestecul
grosolan de stiluri, tencuiala crăpată. Toate aceste elemente anticipă
zgârcenia, lipsa de gust a proprietarului. Strada și casa sunt descrise din
perspectiva lui Felix, portretizat și el minuțois, venit de la Iași să
studieze medicina la București și căutând casa tutorelui său Costache
Giurgiuveanu.
3.Prin circularitate, romanul se încheie după aproximativ zece ani,
prin revenirea lui Felix pe aceeași stradă, într-o încercare de recuperare a
timpului pierdut. Strada și-a păstrat aspectul dezolant, iar casa lui moș
Costache pare înnegrită și nelocuită. Cuvintele bătrânului ,,aici nu stă
nimeni” încheie în mod simbolic opera, ilustrând faptul că aceste
personaje nu lasă nimic în urmă, populând efemer acest spațiu.
4.Romanul, alcătuit din douăzeci de capitole, este construit pe mai
multe planuri narative care urmăresc destinul unor personaje, prin
acumularea detaliilor: declinul Otiliei, al lui Felix, al membrilor clanului
Tulea, al lui Stănică. Un plan urmărește lupta dusă de clanul Tulea
pentru obținerea averii lui Costache Giurgiuveanu și înlăturarea Otiliei.
Al doilea plan prezintă destinul tânărului Felix Sima care, rămas orfan,
vine la București pentru a studia medicina, locuiește la tutorele său și
trăiește iubirea adolescentină pentru Otilia. Autorul acordă interes și
planurilor secundare pentru susținerea imaginii ample a societății
citadine.
Subiectul romanului se construiește cronologic, prin înlănțuirea
evenimentelor și prin alternanță, completate prin inserția unor
micronarațiuni în structura romanului.
5.Istoria unei moșteniri include două conflicte succesorale: primul
este iscat în jurul averii lui Moș Costache (adversitatea manifestată de
Aglae față de Otilia) și al doilea destramă familia Tulea (interesul lui
Stănică pentru averea bătrânului). Conflictul erotic privește rivalitatea
adolescentului Felix și a maturului Pascalopol pentru mâna Otiliei.
Conflictul interior al lui Felix Sima este generat de sentimentele de
confuzie, gelozie, incertitudine, datorate influenței acțiunilor Otiliei
asupra lui (pe care acesta o iubește).
6.Proza realist-obiectivă se realizează prin narațiunea la persoana a
III-a. Naratorul este obiectiv, detașat (neimplicându-se în faptele
prezentate), omniscient (știe mai multe decât personajele sale) și
omniprezent (controlează evoluția lor ca un regizor universal).
7.Deși adoptă un ton obiectiv, naratorul se ascunde în spatele
măștilor sale care sunt personajele, fapt dovedit de limbajul uniformizat.
În limbajul personajelor se utilizează aceleași mijloace lingvistice,
indiferent de situația socială sau de cultura lor (cu toate că Aglae
pronunță învechit unele cuvinte, marcă a inculturii și a snobismului:
,,falșă”). Se observă preferința în descriere pentru grupul nominal și
pentru epitetul neologic (,,aspect bizar”). Descrierea se realizează prin
aglomerarea detaliilor sau prin hiperbolizare (imaginea romantică a
Bărăganului).