Enigma Otiliei

de George Călinescu
-relația dintre două personaje-

Proza narativă se distinge prin prezența narațiunii, existența unui

narator, prezența personajelor, a acțiunii, a conflictelor și a subiectului.
Una dintre speciile prozei narative este romanul, caracterizat prin
complexitatea acțiunilor și a personajelor, acțiune amplă, organizată pe
mai multe planuri diegetice, multitudinea conflictelor, perioada întinsă a
evenimentelor.
Ilustrativă pentru specia romanului realist obiectiv în literatura
română este opera lui George Călinescu, ,,Enigma Otiliei”, considerată o
scriere cu influențe balzaciene datorită temei paternității, realizării unei
galerii de portrete balzaciene (arivistul, avarul, ambițiosul) și descrierii
detaliate a interioarelor, exterioarelor, mobolierului pentru a prefigura
caracterul personajelor.
Încadrarea în estetica realistă este justificată de temele lucrării,
construcția simetrică și circulară, personajele în relație cu mediul, finalul
închis, conflictele puternice. Sursele operei justifică dimensiunea
realistă: autorul se inspiră din propria existență, moartea unei mătuși ale
cărei rude lupră pentru avere, autorul însuși recunoscându-se în
personajul Felix Sima, iar Otilia își are punct de plecare în imaginea unei
Otilii din copilăria scriitorului, o fire sensibilă, artistă și frumoasă.
Încadrarea în perioada interbelică este dată de apariția romanului în
anul 1938.
 Temele operei ilustrează caracterul realist-obiectiv, dezvăluind
complexitatea textului: monografia societății bucureștene de la începutul
secolului al XX-lea, condiția intelectualului plat care luptă să-și
împlinească aspirațiile profesionale. Totodată, romanul însuflețește și
teme precum: istoria unei moșteniri, relațiile familiale degradate, iubirea
ca eșec într-o lume burgheză limitată.
Relația dintre cele două personaje se evidențiază prin raportare la
câteva elemente de structură și compoziție: titlu, incipit, final, conflicte.
1.Titlul este sugestiv, ilustrând condiția eternului feminin și situând
de la început personajele sub semnul imprevizibilului și al neputinței de
a o încadra într-un anumit tipar. Pe parcursul acțiunii, romanul clarifică
enigma Otiliei, în care se proiectează însăși feminitatea, amestecul de
copilărie și maturitate, de seriozitate și amuzament. Condiția fetei este
sintetizată de Pascalopol în final:,, a fost o fată delicioasă, dar ciudată.
Pentru mine e o enigmă”.
2.Incipitul romanului este construit în maniera esteticii realiste.
Romanul debutează cu fixarea exactă a timpului și spațiului: într-o seară
de iunie a anului 1909, pe la orele zece. Spațiul este descris minuțios,
prin tehnica pâlniei: se surprinde mai întâi imaginea globală a străzii
Antim ale cărei case exprimă delăsarea, ruina, răceala, lipsa de gust.
Cadrul se restrânge pănă la casa lui Costache Giurgiuveanu, descrisă din
perspectiva unui estet care surprinde ruina și răceala casei, amestecul
grosolan de stiluri, tencuiala crăpată. Toate aceste elemente anticipă
zgârcenia, lipsa de gust a proprietarului. Strada și casa sunt descrise din
perspectiva lui Felix, portretizat și el minuțois, venit de la Iași să
studieze medicina la București și căutând casa tutorelui său Costache
Giurgiuveanu.
 3.Prin circularitate, romanul se încheie după aproximativ zece ani,
prin revenirea lui Felix pe aceeași stradă, într-o încercare de recuperare a
timpului pierdut. Strada și-a păstrat aspectul dezolant, iar casa lui moș
Costache pare înnegrită și nelocuită. Cuvintele bătrânului ,,aici nu stă
nimeni” încheie în mod simbolic opera, ilustrând faptul că aceste
personaje nu lasă nimic în urmă, populând efemer acest spațiu.
4.Romanul, alcătuit din douăzeci de capitole, este construit pe mai
multe planuri narative care urmăresc destinul unor personaje, prin
acumularea detaliilor: declinul Otiliei, al lui Felix, al membrilor clanului
Tulea, al lui Stănică. Un plan urmărește lupta dusă de clanul Tulea
pentru obținerea averii lui Costache Giurgiuveanu și înlăturarea Otiliei.
Al doilea plan prezintă destinul tânărului Felix Sima care, rămas orfan,
vine la București pentru a studia medicina, locuiește la tutorele său și
trăiește iubirea adolescentină pentru Otilia. Autorul acordă interes și
planurilor secundare pentru susținerea imaginii ample a societății
citadine.
Subiectul romanului se construiește cronologic, prin înlănțuirea
evenimentelor și prin alternanță, completate prin inserția unor
micronarațiuni în structura romanului.
5.Istoria unei moșteniri include două conflicte succesorale: primul
este iscat în jurul averii lui Moș Costache (adversitatea manifestată de
Aglae față de Otilia) și al doilea destramă familia Tulea (interesul lui
Stănică pentru averea bătrânului). Conflictul erotic privește rivalitatea
adolescentului Felix și a maturului Pascalopol pentru mâna Otiliei.
Conflictul interior al lui Felix Sima este generat de sentimentele de
confuzie, gelozie, incertitudine, datorate influenței acțiunilor Otiliei
asupra lui (pe care acesta o iubește).
 6.Proza realist-obiectivă se realizează prin narațiunea la persoana a
III-a. Naratorul este obiectiv, detașat (neimplicându-se în faptele
prezentate), omniscient (știe mai multe decât personajele sale) și
omniprezent (controlează evoluția lor ca un regizor universal).
7.Deși adoptă un ton obiectiv, naratorul se ascunde în spatele
măștilor sale care sunt personajele, fapt dovedit de limbajul uniformizat.
În limbajul personajelor se utilizează aceleași mijloace lingvistice,
indiferent de situația socială sau de cultura lor (cu toate că Aglae
pronunță învechit unele cuvinte, marcă a inculturii și a snobismului:
,,falșă”). Se observă preferința în descriere pentru grupul nominal și
pentru epitetul neologic (,,aspect bizar”). Descrierea se realizează prin
aglomerarea detaliilor sau prin hiperbolizare (imaginea romantică a
Bărăganului).
În cadrul romanului ,,Enigma Otiliei“, George Călinescu distinge
două feluri de indivizi, în fucție de capacitatea de adaptare la lume: cei
care se adaptează moral (au o concepție morală asupra vieții, sunt
capabili de motivația actelor proprii: Felix, Pascalopol) și cei care se
adaptează automatic (instincțional, organizați aproape schematic,
ilustrând câte un tip uman: cocheta, fata bătrână, avarul, dementul senil).
Personajele sunt introduse printr-o scenă colectivă care fixează relațiile
dintre ele și anticipează conflictele: jocul de cărți din sufrageria lui Moș
Costache, unde, pe de o parte Felix face cunoștință cu unchiul său și, pe
de altă parte, cu Otilia al cărei comportament cald, familial, natural, îl
determină pe Felix să se apropie spontan de ea.
Unul dintre personajele principale ale romanului este Otilia
Mărculescu, un personaj modern, realizat prin tehnica
pluriperspectivismului, în fiecare pagină ea fiind alta. Fata sparge
tiparele clasice care reunesc un avar, un arivist, o babă absolută, o fată
bătrână, fiind înconjurată de admiratori, iubită de Giurgiuveanu și de
tânărul Felix, apoi de Pascalopol. Fiecare o va cunoaște mai mult sau
mai puțin , dar Otilia va rămâne, cu toată evoluția ei, o ,,enigmă”.
Din punct de vedere social, Otilia este o orfană crescută de
Costache Giurgiuveanu, aceasta fiind fiica celei de-a doua soție a sa. Are
o poziție ingrată în casa bătrânului, întrucât sora acestuia o percepe ca pe
o posibilă rivală la moștenirea lui Costache. Studentă la conservator, are
o fire de artist, cântă la pian, iar descrierea camerei și a vestimentației
dezvăluie tinerețea, vitalitatea, care se află în contrast cu restul casei.
Este protejata lui Pascalopol, un bărbat în vârstă care-i satisface
capriciile și cu care Otilia se va căsători după ce se va despărți de Felix.
Moral, trăsăturile Otiliei dezvăluie spontaneitatea, naturalețea,
sinceritatea, delicatețea, amestecul de inocență și maturitate. Veselă și
optimistă, Otilia detestă prefăcătoria celor din clanul Tulea, se bucură de
viață și îl iubește sincer pe Moș Costache. Are o atitudine modernă față
de Felix, deși nu-i oferă dovada unei iubiri altfel. Spontană, naturală,
plină de viață, are totuși conștiința condiției sale nefericite, știind că dacă
moș Costache va muri, ea va rămâne pe drumuri.
Portretul psihologic se definește prin comportamentul imprevizibil,
oscilațiile contradictorii, trecerile bruște de la o stare la o alta, de multe
ori atitudinile sale sunt înțelese greșit de cei din jur care nu reușesc să o
cunoască și să o înțeleagă pe deplin. Fire imprevizibilă, derutându-l pe
Felix prin plecarea la Paris cu Pascalopol și căsătoria cu acesta după ce
își făcuseră planuri de viitor împreună. Se plictisește repede, viața
monotonă o sperie, întrucât percepe existența în spiritul aventuros al
artistului (libertate, sfidarea convențiilor).
Celălalt personaj principal al romanului, Felix Sima, reprezintă
tipul ambițiosului, al tânărului aflat în formare, al intelectualului plat
care își subordonează toate acțiunile visului său de a ajunge medic. Din
punct de vedere social, este un tânăr de 18 ani, din Iași, fiul medicului
Iosif Sima. Rămas orfan de ambii părinți, Felix este lăsat în grija
unchiului său, Costache Giurgiuveanu, în casa căruia ajunge într-o seară
de iunie 1909, cu scopul de a studia medicina la București, unde ajunge
un medic renumit, întocmai ca și tatăl său.
Portretul moral și psihologic relevă imaginea unui tânăr sensibil,
ambițios (trăsături ce reies din succinta descriere de la începutul
romanului), dovedind o maturitate prematură din cauza morții celor doi
părinți.
Vizita la moșia lui Pascalopol este sugestivă pentru relația dintre
cei doi. Aici Felix o cunoaște mai bine pe Otilia și ajunge să o iubească
și mai mult. Tot acum eroul încearcă sentimente de gelozie, văzând în
Pascalopol un potențial rival și suferind la vederea gesturilor bărbatului,
care-i denotă sentimente pentru Otilia. Plecarea lui Pascalopol la
București îi dă ocazia lui Felix să petreacă și mai mult timp cu Otilia,
bucurându-se de prezența acesteia.
O altă scenă sugestivă este reprezentată de ultima discuție dintre
Otilia și Felix în care se evidențiază profunzimea fetei care își dă seama
că pentru Felix cea mai importantă este cariera, iar femeia are să fie o
tovarășă a aspirațiilor sale. Aceasta nu se consideră porivită pentu băiat,
nedorind să stea în calea marelui său viitor, considerând că peste un timp
el o va putea uita și se va putea căsători cu altcineva.
Finalul textului clarifică relația dintre cele două personaje prin
căsătoria lui Felix, ajuns medic și profesor universitar, cu o fată din
lumea bună și divorțul Otiliei de Pascalopol, fata căsătorindu-se cu un
conte exotic.