Enigma Otiliei

George Călinescu
Tema şi viziunea despre lume
Perioada interbelică este una de diversitate la toate nivelurile. Acest fapt
este vizibil prin coexistenţa unor direcţii româneşti diferite. Astfel, realismul
este reprezentat în operele lui Rebreanu sub aspectul unui realism dur, obiectiv,
în timp ce Călinescu optează pentru influenţa balzaciană, iar Sadoveanu pentru
realismul cu substrat mitic.

Publicat în 1938, romanul Enigma Otiliei apare la sfârșitul perioadei

interbelice și este al doilea dintre cele patru romane scrise de George Călinescu.
Este un roman obiectiv,realist,de tip balzacian,depășind programul estetic al
realismului clasic,deoarece apelează la elemente de modernitate.
Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu o acțiune complexă care se
desfășoară pe mai multe planuri narative, cu personaje numeroase a căror personalitate este
bine individualizată și al căror destin este determinat de trăsături, de caracter și întâmplările ce
constituie subiectul operei.

Este un roman realist prin tema familiei,prin structura

riguroasă,sferică,prin crearea de personaje tipice, prin verosimilitate și prin
folosirea tehnicii detaliului semnificativ.

Se încadrează în tipologia romanului obiectiv,deoarece narațiunea se

realizează la persoana a III-a,de către un narator omniscient și omniprezent.

În tipologia romanului de tip balzacian se încadrează prin preferința

pentru citadin și prin tematică. De asemenea, este un roman modern, deoarece
depășește modelul realismului clasic prin spiritul critic și polemic,prin elemente
ce țin de modernitate,precum ambiguitatea personajelor , dar și prin naturalism.
Naturalismul constă în interesul pentru procesele psihice deviante,alienarea și
senilitatea,motivate prin ereditate și mediu. Titi,fiul retard,care se îndreaptă spre
demență,este o copie a tatălui său,Simion Tulea. Aurica,fata bătrână ,invidioasă
și rea,este o copie degradabilă a mamei. Amândouă au preocupări obsesive:
Aglae, moștenirea lui Costache,iar Aurica,dorința de a se căsători. Universul
familiei Tulea se află sub semnul bolii,al degradării morale,reflectate în plan
fizic.

Tema romanului o reprezintă viața burgheziei bucureștene de la

începutul secolului al XX-lea, aflată în degradare şi înfăţişată în aspectele ei
tipice: relaţiile de familie şi dezumanizarea sub influenţa banului. Apar și teme
secundare, balzaciene: paternitatea, moștenirea precum și tema iubirii conturată
prin cuplul Felix-Otilia. De asemenea, romanul urmărește maturizarea tânărului
Felix Sima,care, înainte de a-și face o carieră,trăiește în casa lui Moș Costache
experiența iubirii și a relațiilor de familie. Astfel, romanul capătă caracter de
BILDUNGSROMAN.

Inițial,romanul s-a numit Părinții Otiliei,dar autorul schimbă titlul din

motive editoriale, deplasând accentul de la motivul realist al paternității,spre
misterul protagonistei. Astfel,evidențiază că povestea de dragoste dintre Felix și
Otilia rămâne pentru Felix o enigmă.

Acţiunea romanului se desfăşoară pe două planuri narative: unul care

urmăreşte destinul tânărului Felix Sima şi idila cu Otilia si celălalt care descrie
istoria unei moşteniri şi luptele aprinse pentru obţinerea averii lui moş Costache
Giurgiuveanu.

O secvență semnificativă pentru tema și viziunea romanului o reprezintă

venirea lui Felix Sima la București,după moartea tatălui său pentru a-şi continua
studiile. El are două mari idealuri: să devină medic şi să aibă o familie, deoarece
fiind orfan de mama de când era mic, nu cunoscuse relaţiile de familie. Odată
intrat în casă,Felix îl cunoaște pe unchiul său,un bătrân straniu și pe verișoara
Otiliei,de care mai apoi se va îndrăgosti, și asistă la o scenă de familie.

O altă secvență reprezentativă pentru temă şi viziune este moartea lui

Moș Costache,când familia Tulea pune mâna pe averea bătrânului. Stănică
Rațiu,ginerele Aglaei,îi provoacă moartea bătrânului și îi fură banii de sub
saltea. După aceea,o părăsește pe Olimpia și se căsătorește cu Georgeta, pupila
unui general..

Incipitul și finalul romanului sunt simetrice. Simetria se realizează prin

descrierea străzii Antim și a casei lui Moș Costache, din perspectiva lui
Felix,străinul din familia Giurgiuveanu. Acesta realizează descrierile în
momente diferite ale existenței sale:în adolescență și aproximativ zece ani mai
târziu,după război. Simetria este susținută și de răspunsul dat de Moș Costache
lui Felix, aici nu stă nimeni. De asemenea, incipitul romanului fixează
coordonatele temporale şi spaţiale, aflate în strânsă legătură, prezentând un
mediu social nou pentru tânărul care, în anul 1909, vine pe strada Antim din
Bucureşti : Într-o seară de la începutul lui iulie 1909, cu puţin înainte de orele
zece.

Istoria moștenirii include un dublu conflict succesoral: pe de-o

parte,ostilitatea manifestată de Aglae împotriva orfanei Otilia și pe de altă
parte,interesul lui Stănică Rațiu pentru averea bătrânului,care duce la dezbinarea
familiei Tulea. Printr-o răsturnare de situaţie cu efecte tragic-comice, banii sunt
sustraşi de Stănică Raţiu, un avocat fără procese, căsătorit formal cu Olimpia,
fiica Aglaei, pe care o va părăsi în final pentru Georgeta, o prostituată. Există și
un conflict erotic provocat de rivalitatea dintre adolescentul Felix și Pascalopol
pentru iubirea Otiliei.

Întâmplările din roman sunt relatate la persoana a III-a,din perspectiva

unui narator omniscient și omniprezent. Naratorul se ascunde în spatele
diverselor măști, de exemplu,personajul reflector Felix Sima,prin intermediul
căruia sunt prezentate alte personaje,fapt dovedit și de limbajul uniformizat.
Spre deosebire de modelul balzacian, prezenţa unui personaj reflector limitează
într-o oarecare măsură omniscienţa, fapt ce-l determină pe criticul Nicolae
Manolescu să afirme că în Enigma Otiliei avem un balzacianism fără Balzac.

Pentru portretizarea personajelor,autorul alege tehnica balzaciană a

descrierii mediului și fizionomiei,din care se pot deduce trăsăturile de caracter.
Portretul balzacian pornește de la caracterele clasice(avarul, ipohondrul, gelosul,
ambițiosul, cocheta) , cărora realismul le conferă dimensiunea socială și
psihologică,adăugând un alt tip uman, arivistul. Tendința de generalizare
conduce la realizare unor tipologii clasice: moș Costache-avarul, Aglae- baba
absolută fără cusur în rău, Aurica-fata bătrână, Stănică Rațiu-arivistul, Otilia-
cocheta, Felix-ambițiosul, Pascalopol-aristocratul rafinat(protectorul). De
asemenea, apar tipologii noi, dementul senil
(Simion Tulea) şi retardul(Titi).

Enigma Otiliei este un roman realist balzacian prin prezentarea critică a

unor aspecte ale societății bucureștene de la începutul secolului al XX-lea,tema
paternității și a moștenirii,structură, specificul secvențelor descriptive(observația
și detaliul semnificativ), realizarea unor tipologii,veridicitate,narațiune la
persoana a III-a. Cartea depășește însă modelul realismului clasic prin spiritul
critic și polemic, prin elemente ale modernității (ambiguitatea personajelor ,
interesul pentru procesele psihice deviante, tehnicile moderne de caracterizare-
comportamentism,reflectarea poliedrică.)

Fiind un roman al unei familii și istorie a unei moșteniri, se încadrează în

categoria prozei realist-balzaciene, aşa cum afirma şi criticul Ov. S.
Crohmălniceanu primul roman de tip citadin, nu de tip analitic, ci clasic,
balzacian.