Enigma Otiliei

de George Calinescu
In anul 1938, an ce marcheaza sfarsitul perioadei interbelice, George Calinescu
publica romanul Enigma Otiliei.
Romanul lui George Calinescu, Enigma Otiliei, este un roman realist obiectiv
de tip balzacian. Astfel, realismul se concretizeaza prin: tema, simetria semnificativa
(structura inchisa), specificul secventelor narative, portretizarea personajelor.
Balzacianismul este ilustrat chiar de la inceput prin grija pentru precizarea locului si a
timpului actiunii: Intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909, cu putin inainte de orele
zece, un tanar de vreo optsprezece ani, imbracat in uniforma de licean, intra in strada
Antim. Tot de balzacianism tin si tehnica detaliului semnificativ, precum si structura
personajelor, personajele reprezentand tipicul uman. Felix Sima este tanarul onest; mos
Costache Giurgiuveanu este tipul avarului; Stanica Ratiu este arivistul, in timp ce Otilia
ilustreaza feminitatea, fara a putea fi incadrata intr-o formula limitativa. O trasatura a
formulei estetice moderne este ambiguitatea personajelor. Mos Costache nu este un
avar dezumanizat. El nu si-a pierdut instinctul de supravietuire si nutreste o iubire
paterna sincera pentru Otilia. Pascalopol o iubeste pe Otilia, in acelasi timp, patern si
viril. Felix nu este ambitiosul lipsit de scrupule, ci un adolescent orfan, capabil de a iubi
dezinteresat, dar hotarat sa-si faca o cariera; se bazeaza pe luciditate si pe profunzime
intelectuala. Arivistul Stanica Ratiu este si un demagog al ideii de paternitate, escroc si
pretins principial, hot si sentimental.
Romanul este structurat in douazeci de capitole, dar poate fi structurat si in doua
planuri: planul mostenirii si planul iubirii. Prin tema, romanul este balzacian si citadin,
deoarece se constituie ca o fresca a burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al
XX-lea in care este prezentat banul ca valoare intr-o societate degradata moral.
Romanul este realist-balzacian prin cultivarea unor detalii, ca motivul mostenirii si al
paternitatii.
Titlul initial al romanului, Parintii Otiliei, ilustra motivul literar al paternitatii.
Ulterior a fost schimbat in Enigma Otiliei din motive editoriale. Titlul Enigma
Otiliei reprezinta numele personajului principal feminin, prezentand astfel femeia
drept o enigma, misterioasa si greu de inteles.
Opera urmareste mai multe planuri narative, care vizeaza destinul unor
personaje. Unul dintre planurile operei ilustreaza lupta dusa de membrii familiei Tulea
pentru obtinerea mostenirii lui Costache Giurgiuveanu, in detrimentul Otiliei
Marculescu. Al doilea plan prezinta destinul lui Felix Sima, care, ramas orfan, vine la
Bucuresti pentru a studia medicina si locuieste la tutorele sau. El traieste iubirea

adolescentina pentru Otilia, simtindu-se derutat de atentia pe care aceasta i-o acorda lui
Pascalopol.
Incipitul romanului realist-balzacian fixeaza cadrul temporal (intr-o zi de la
inceputul lui iulie 1909) si spatiul (descrierea strazii Antim si a casei lui mos Costache
Giurgiuveanu). Tot acum sunt prezentate principalele personaje, sugerand astfel
conflictul. Finalul se realizeaza simetric prin descrierea strazii si a casei lui mos
Costache Ghiurgiuveanu. Aceasta simetrie semnificativa este realizata din perspectiva
lui Felix Sima, in momente diferite ale existentei sale (adolescenta si aproximativ zece
ani mai tarziu: dupa razboi). Felix reinvie in memorie cuvintele lui mos Costache
Giurgiuveanu: Aici nu sta nimeni. Datorita acestei simetrii putem spune ca Enigma
Otiliei este un roman ciclic.
Naratiunea este realizata la persoana a III-a, deci presupune un narator obiectiv,
detasat, care nu se implica in faptele prezentate. Naratorul este omniscient, deci stie
totul despre personajele sale si, fiind si omniprezent, controleaza evolutia lor. De
asemenea, in epilog, avem senzatia ca Felix Sima este cel ce relateaza intamplarile, deci
putem spune ca acesta este un personaj martor.
Actiunea romanului incepe cu evocarea lui Felix, orfan, absolvent al Liceului
Internat din Iasi, care vine la Bucuresti, in casa unchiului si a tutorelui sau legal, pentru a
urma Facultatea de Medicina. Costache Giurgiuveanu este stapanit de instinctul
avaritiei, astfel ezita sa-l primeasca pe Felix.
Expozitiunea este realizata prin fixarea actiunii in timp si spatiu, intr-o maniera
balzaciana. Strada, dar si casa lui mos Costache sunt descrise minutios, prin prezentarea
amanuntelor arhitecturale. Casa batranului sugereaza unele trasaturi ale proprietarului:
incultura, zgarcenia, delasarea. Familiarizarea lui Felix cu acest mediu se realizeaza prin
tehnica focalizarii, restrangerea treptata a cadrului, de la strazi, la case, la interioare, la
fizionomia si gesturile locatarilor.
Sunt reunite aproape toate personajele in salonul batranului sub pretextul unui
joc de table. Sunt realizate portretele fizice si vestimentare ale personajelor.
Intriga se dezvolta pe doua planuri: unul dezvolta istoria unei mosteniri, iar
celalalt ilustreaza destinul lui Felix Sima.
Deznodamantul este marcat de parasirea Olimpiei de catre Stanica, de faptul ca
Aurica nu se casatoreste, iar Otilia il accepta drept sot pe Pascalopol, in defavoarea lui
Felix.

In epilog, se evoca intalnirea lui Felix cu Pascalopol in tren. Pascalopol

marturiseste ca i-a redat Otiliei libertatea si ca aceasta s-a casatorit cu un barbat
exotic.
Conflictul romanului se bazeaza, deci, pe relatiile dintre doua familii inrudite, a
lui Costache Giurgiuveanu si a Aglaei, un conflict de natura succesorala. Conflictul
erotic priveste rivalitatea adolescentului Felix si a maturului Pascalopol pentru mana
Otiliei.
Pentru portretizarea personajelor, autorul alege tehnica balzaciana a descrierii
mediului si a fizionomiei, facand posibila deducerea trasaturilor de caracter.
In mod direct, naratorul ofera detalii despre starea civila si gradele de rudenie ale
personajelor, reunite la inceputul romanului. Singurii intrusi portretizati acum sunt
Pascalopol si Felix. Prin caracterizarea indirecta se completeaza fisele biografice ale
personajelor.
Portretul Otiliei constituie o exceptie. Acesta este realizat prin tehnici moderne:
comportamentismul si reflectarea poliedrica.
Secventa din incipit este realizata prin metoda realist-balzaciana. Intrarea in
universul cartii se realizeaza printr-o tehnica a cercurilor concentrice prin care ne
apropriem de un spatiu si un orizont din ce in ce mai ingust. Acestei descrieri ii urmeaza
o secventa-cheie. Secventa reuniunii familiale din salonul casei Giurgiuveanu
prilejuieste prezentarea personajelor in ipostaze definitorii, surprinderea relatiilor dintre
ele, fixarea conflictului.
In concluzie, Enigma Otiliei este un roman realist de tip balzacian, este o
creatie originala cu elemente romantice si moderne.