Opera literară „Enigma Otiliei” de George Călinescu este un roman realist de tip

balzacian, cu elemente moderniste, aparținând prozei interbelice. De asemenea este un roman

social și citadin (care ține de oraș).

„Enigma Otiliei” este roman prin amploarea acțiunii, desfășurată pe mai multe planuri,

cu conflict complex, la care participă numeroase personaje. Este roman realist, deoarece apar

tema familiei și motivul moștenirii și al paternității, relatarea întâmplărilor se realizează prin

narațiunea la persoana a III-a din perspectiva unui narator omniscient, omniprezent și

obiectiv.

Prin temă, romanul este balzacian și citadin. Imaginea societății de la începutul

secolului al XX-lea constituie fundalul pe care se proiectează formarea/maturizarea unui

tânăr care, înainte de a-și face o carieră, trăiește experiența iubirii și a relațiilor de familie.

Roman al unei familii și istorie a unei moșteniri, romanul este realist-balzacian prin motivul

moștenirii și al paternității.

Romanul, alcătuit din douăzeci de capitole, este construit pe mai multe planuri narative,

care urmăresc destinul unor personaje, prin acumularea detaliilor: destinul Otiliei, al lui Felix,

al membrilor clanului Tulea, a lui Stănică etc. Un plan urmărește lupta dusă de clanul Tulea

pentru obținerea moștenirii lui Costache Giurgiuveanu și înlăturarea Otiliei Mărculescu. Al

doilea plan prezintă destinul tânărului Felix Sima care, rămas orfan, vine la București pentru

a studia medicina, locuiește la tutorele lui și trăiește iubirea adolescentină pentru Otilia.

O primă secvență, semnificativă pentru problematica romanului, poate fi considerată

cea a jocului de table, prezentată la începutul operei. La fel ca Balzac, George Călinescu își

introduce personajele în scenă prin descrierea detaliată a mediului în care acestea trăiesc, a

vestimentației, a elementelor de portret fizic, elemente care devin definitorii pentru trăsăturile

de caracter ale acestora. În plus, această scenă poate fi receptată și ca o secvență de

perspectivă finalistă ce prefigurează atât conflictele majore ale romanului, cât și evoluția

destinelor personajelor.

Totodată, scena priveghiului înainte de vreme, surprinsă în capitolul al XVIII-lea, se

constituie într-un al episod narativ, menit a reliefa modul original în care George Călinescu

tratează tema moștenirii. Într-o zi foarte călduroasă, moș Costache leșină. Aflând de atacul de

cord al fratelui său, Aglae se grăbește să cheme doctorul și merge la Giurgiuveanu acasă.

Aflați în camera bolnavului, membrii familiei Tulea, Stănică și medicul încep un necuviincios
joc de cărți, în timpul căruia toți vorbesc, indiferenți fiind față de starea de sănătate a

bătrânului. Așadar, secvența narativă surprinde degradarea mecanismelor societății,

dezumanizarea ființei umane generată de patima banului.

Incipitul și finalul sunt realizate pe baza unei relații de simetrie, textul având aspectul

de univers ficțional închis, ca trăsătură specifică prozei realiste. Circularitatea incipitului cu

finalul este dată de imaginea străzii Antim din București și a casei lui moș Costache, văzută

prin ochii lui Felix la venirea sa în capitală și aproximativ zece ani mai târziu. Finalul

romanului are aspectul unui epilog, care surprinde destinele personajelor.

Conflictul central al romanului este unul exterior și constă în lupta dusă de clanul Tulea

pentru a intra în posesia moștenirii lui Costache Giurgiuveanu, împiedicând, astfel, înfierea

(adoptarea) Otiliei. Mai poate fi identificat și un conflict interior trăit de Felix Sima. Acesta

este cuprins de gelozie din cauza atitudinii prea familiare pe care Otilia o manifestă față de

Leonida Pascalopol.

În vederea obținerii efectului de iluzie a vieții autorul alege o perspectivă narativă

obiectivă, cu o viziune „dindărăt”, aparținându-i unui narator omniscient, omniprezent ce

narează la persoana a treia. Obiectivitatea însăși a romanului călinescian se dovedește a fi una

paradoxală, întrucât nu mai desemnează absența din evenimente a unui narator detașat,

neimplicat, ci amestecul permanent al unui comentator care se raportează critic la imaginea

Bucureștiului antebelic. În acest sens, viziunea naratorială este mediată de Felix Sima, în

calitatea sa de personaj-reflector.

În concluzie, romanul „Enigma Otiliei” de George Călinescu este un roman realist

datorită prezentării critice a unor aspecte ale societății bucureștene de la începutul secolului

XX, prezenței motivului paternității și al moștenirii și utilizării narațiunii la persoana a treia.