Enigma Otiliei

Elevi: Dumitrescu Cristina

Botea Ianis
 Enigma Otiliei

Publicat în 1938, al doilea roman al autorului George Călinescu

, “Enigma Otiliei” aparţine literaturii interbelice, fiind un
roman realist de factură balzaciană. George Călinescu
considera că literatura trebuie să fie în legătură directă cu
"sufletul uman", abordând astfel realismul clasic("A procedat
clasic, după metoda balzaciană a faptelor concrete, a
experienţei comune"-Pompiliu Constantinescu), depăşind
acest program estetic prin introducerea elementelor de
modernitate.
 Enigma Otiliei

Caracterul acestuia ilustrează mai multe tipare : clasic şi

obiectiv, prin perspectiva narativă; realist, balzacian, prin
temă, veridicitate, personajele "tipice în împrejurări tipice",
tehnica detaliului semnificativ folosită în descrieri,
monografic sau social prin aspectele lumii urbane înfăţişate, şi
interbelic prin perioada în care este încadrat.
 Enigma Otiliei

Incadrarea in realism
Romanul se realizează prin narațiunea la persoana a III-a
nonfocalizată, specifică prozei realiste, viziunea „dindărăt”
presupunând un narator obiectiv, detașat, care nu se implică
în faptele prezentate, dar le supune unei analize minuţioase.
Naratorul omniscient știe mai mult decât personajele sale și,
omniprezent, dirijează evoluţia acţiunii și a personajelor pe
care le implică. Arta narativă dezvăluie uluitoarea putere a
autorului de a crea viaţă, naratorul omniscient dezvăluind
caractere, sondând psihologii, mutând adesea accentul de pe
evenimentul exterior pe planul interior.
 Enigma Otiliei
Astfel, tehnica narativă presupune împletirea formulei narative
realist-balzaciene cu modalități moderne (sondează psihologii,
deplasând accentul de pe evenimentul exterior pe cel interior,
transferărolul de narator lui Felix / altor personaje multiplicarea
perspectivelor narative). Dialogurile şi monologurile sunt prezente
în proporţie impresionantă. Unele secvențe narative se realizează
scenic (de exemplu: capitolul I și al XVIII-lea), prin dispunerea
personajelor, prin spontaneitatea dialogului, prin notarea
sistematică agesturilor, a vestimentaţiei, ca în didascalii, ceea ce
dă verosimilitate și concentrare epică. Descrierile realizate în
limbaj citadin cult surprind, cu minuţiozitate, arhitectura
exterioară și interioară a clădirilor, elementele distinctive de
vestimentaţie susţinând impresia de univers autentic și devenind
mijloc de caracterizare indirectă, de conturare a caracterelor și
tipologiilor umane.
 Enigma Otiliei

Viziunea realistă este scoasă în evidenţă de simetria intre

incipit si final, ce ofera structura circulară a romanului, în
sistem închis. Construit după principiul simetriei și al
circularității, romanul își dezvoltă acţiunea cronologic, prin
tehnica înlănţuirii, în 20 de capitole, fără titluri sugestive.
Aproape toate capitolele debutează cu sintagme temporale
ce fixează acţiunea în manieră realistă („Într-o seară de la
începutul lui iulie 1909…”, “A doua zi…”,“În ziua următoare…”,
„Cu timpul”)
 Enigma Otiliei

Intrarea și ieșirea din universul cărţii sunt guvernate de

principiul simetriei și al circularităţii, prin cele două tablouri
care au același decor, strada Antim, contemplate de același
personaj, în momente diferite ale existenţei sale, Felix Sima,
care aude aceleași cuvinte cu conotaţii în planul destinului
atât individual, cât și colectiv: „Aici nu stă nimeni!”.
 Enigma Otiliei

Incipitul romanului realist fixează cadrul temporal („într-o

seară de la începutul lui iulie 1909”) și spațial (descrierea
străzii Antim, a arhitecturii casei lui moș Costache, a
interioarelor casei, dezvăluindelemente identitare ale
tipologiilor umane), prezintă principalele personaje,
sugerează conflictul și trasează principalele planuri epice.
 Enigma Otiliei
Finalul este închis prin rezolvarea conflictului, comprimat
parcă din punct de vedere temporal, rezumă zece ani din
existenţa personajelor și este în contrast cu timpul destul de
lent al naraţiunii, mai ales din prima parte a romanului. El are
funcţia unui epilog: vorbește despre cariera şi căsătoria
fericită a lui Felix, despre arivismul lui Stănică Raţiu, despre
despărţirea Otiliei de Pascalopol. Arta compoziţiei valorifică şi
tehnici moderne precum cea a contrapunctului (decorul
citadin e brusc substituit de peisajul vast al Bărăganului), a
colajului (juxtapunerea planurilor – secvenţa primului atac al
lui Giurgiuveanu și descoperirea de către Felix a listei de
cheltuieli)
 Enigma Otiliei
Tema
Tema principală este cea a moștenirii și aparţine realismului.
Ea este dublată de alte teme și motive specifice: paternitatea,
familia burgheză, parvenitismul. Tema relevă caracterul
balzacian şi citadin al lucrării. Aceasta este o frescă socială
întrucât conţine o imagine amplă a societăţii bucureştene de
la începutul secoluluial XX-lea, ce reprezintă un fundal în
cadrul căruia are loc maturizarea tânărului
Felix Sima, care, înainte de a putea clădi o carieră, trăieşte
experienţa iubirii şi a relaţiilor de familie (bildungsroman)
 Enigma Otiliei

O secvență semnificativă ce ilustrează tema moștenirii, a

luptei pentru obţinerea averii, este scena din capitolul al XVIII-
lea, când Costache Giurgiuveanu suferă primul atac al bolii,
este antologică, dezvăluind lipsa de umanitate, grotescul unei
lumi aflate sub obsesia banului. Un element de modernitate a
romanului îl constituie inserarea în structura narativă a unei
secvenţe specifice genului dramatice.
 Enigma Otiliei

Replicile personajelor trimit la teatrul absurdului, pentru că

ilustrează preocupările individuale ale oamenilor care, fără
vreun fel de compasiune, își urmează cinic interesele: "Toţi cei
care s-au strâns în jurul lui n-au niciun interes să-l scape, nu-i
dau niciun ajutor" (constată cu amărăciune Otilia). ".) Scena
este surprinsă prin ochii personajului reflector, Felix, care
intuiește și că toate vorbele sunt auzite și înţelese de
Costache Giurgiuveanu. Clanul Tulea, rapace, sărbătoreşte cu
un festin moartea neîntâmplată, joacă partide de cărţi, se
instalează milităreşte în casă şi veghează asupra moştenirii.
Episodul concentreazăepic schema întregului roman.
 Enigma Otiliei

În primul capitol al romanului, descoperirea de către Felix a

casei Giurgiuveanu, dar mai ales a personajelor care
gravitează în jurul bătrânului avar și al Otiliei, reprezintă o altă
secvență semnificativă ce deschide perspective pentru
aproape toate palierele tematice ale romanului. Replica lui
Giurgiuveanu "Nu-nu-nu știu…nu-nu stă nimeni aici, nu
cunosc…" ilustrează un comportament aparent bizar, dar care
se integrează în întreaga atmosferă de decrepitudine
(ramolire) a locuinţei.
 Enigma Otiliei

Poate fi o reacţie a omului amnezic, dar e mai degrabă o

formă de protecție față de intruși, de cei care reprezintă un
potenţial risc din mediul exterior. Secvenţa e relevantă atât
pentru conturarea problematicii romanului (moștenire,
paternitate, iubire), cât mai ales pentru tipologiile umane
construite, căci aproape toate personajele romanului sunt
grupate în această așezare scenice ce permite
notareaminuţioasă a detaliilor particulare, a gesturilor
stereotipe, a schematismului gândirii, dar, mai ales, a
mecanismelor ce determină fiecare comportament uman, în
relaţie cu mediul, în relaţiile dintre personaje.
 Enigma Otiliei

Personajele se construiesc într-o alternanţă de perspective,

prin ochii personajului reflector: "Părăsit de toţi, obosit,Felix
examina mediul în care picase", prin secvenţe biografice, în
planul naraţiunii
omnisciente, prin dialogul authentic, ce devine mijloc de
caracterizare a personajelor.
 Enigma Otiliei

Tema moștenirii și a paternității se prefigurează, în această

secvenţă, mai ales în întrebările și remarcele răutăcioase ale
Aglaiei (aparent neinteresată de venirea tânărului Felix, vrea
să știe unde va locui acesta, deși era evident: "Așa? ! se miră
Aglae. N-am știut: faci azil de orfani."; aceeași răutate o
manifestă și faţă de dorinţa lui Felix de a studia medicina,
dezvăluind adevăratele temeri și intenţii legate de moștenire
Medicina cere ani mulţi, cheltuială și întreţinere: "Un orfan
trebuie să-și facă acolo repede o carieră, să nu cadă pe capul
altuia."