Blaga Maria

10.02.2022

Particularități de construcție ale unui roman modern obiectiv

1 + 2: Modernitatea, ca formulă narativă a secolului al XX-lea presupune construcția unui

univers problematizat, în care se proiectează figura intelectualului, căutător al absolutului,
precum și depărtarea de mediul rural, respectiv accentuarea dimensiunii citadine. Roman-frescă,
o imagine a burgheziei bucureștene, dominate de avariție, ”Enigma Otiliei” de Geogre Călinescu
impune, prin influența sa balzaciană impactul nociv al banului asupra ființei umane. Apărut în
cadrul unei trilogii, romanul are sursă autobiografică, Călinescu utilizând tehnica flaubertiană în
construcția personajului eponim Otilia Mărculescu, care devine astfel o reflectare a propriilor
idealuri feminine, frământări sufletești, iar protagonistul Felix Sima, un alter-ego al său. Opera
inițial intitulată ”Părinții Otiliei” transfigurează motivele ale paternității și ale orfanului, în
strânsă legătură cu destinul misterios al personajului principal și redă teme de origine social-
realistă, prin tehnici specifice.

3: Dimensiunea modernă a romanului este motivată atât de depărtarea de rural și punerea în

prim-plan a mediului urban, cât și prin conturarea profilului intelectualului, însetat de cunoaștere.
Astfel, protagonistul Felix Sima, reprezintă imaginea tânărului căutător de adevăr, rafinat, de o
eleganță deosebită, fiind contrastant cu mediul poluat de lipsa de valori în care ajunge și
sugerând motivul specific balzacian al orfanului, în ascensiune, într-o lume ostilă fără
îndrumarea părinților. Se accentuează dimensiunea interioară a acestuia, devenind un personaj-
reflector, a cărui monolog redat în stil indirect liber este conturat în fragmentele introspective
(”Felix rămase mișcat de sinceritatea glumeață). La nivel tematic, se împletește tema moștenirii,
preluată de la Balzac, menită să evidențieze adevărata față, gândirea rudimentară a personajelor
reprezentative unor tipuri umane, însetate de bani (familia Tulea) cu cea a iubirii care vine să
completeze sfera semnificațiilor, dragostea fiind văzută nu numai ca un prilej de maturizare, dar
și ca o modalitate de ascensiune socială (în cazul lui Stănică Rațiu). Acestea sunt conturate
printr-o perspectivă extradiegetică, a unui narator obiectiv, omnisicient care judecă imparțial
evenimentele înregistrând declinul unei lumi și pierderea verticalității. Realismul operei este
redat, de asemenea, la nivelul construcției, circularității dintre incipit și final, respectiv reluării
secvenței inițiale, care îl regăsește pe tânărul Felix Sima, pe strada Antim, „o caricatură în moloz
a unei străzi italice”, conturată prin tehnica determinismului ambiental, privind către casa
tutorelui său Moș Costache care afirmă că ”Nu-nu stă nimeni aici”,.

4: Din perspectivă compozițională, realizarea construcției narative se axează pe două planuri ale
acțiunii: planul principal fiind constituit din istoria moștenirii lui Costache Giurgiuveanu, în care
este inserată povestea de maturizare și dragoste dintre Felix Sima și Otilia Mărculescu și
moștenirea lui Simion Tulea, la care aspiră ginerele acestuia Stănică Rațiu, personaj produs al
capitalismului, tipul arivistului. Istoria celor două moșteniri trasează două linii principale în
evoluția conflictului, ce are valențe exterioare, cât și interioare, concentrat asupra devenirii
protagonistului Felix, restul personajelor evidențiindu-se prin stagnare de la început până la final.
O scenă reprezentativă pentru sfera tematică a iubirii, a conflictului amoros principal, o
reprezintă cea din capitolul VI, vizita la moșia lui Leonida Pascalopol. Spațiul natural, în
opoziție cu cel urban accentuează diferența dintre lumea perfidă, goală a Bucureștiului și cea
nealterată a satului („lipsa desăvârșită a oricărei așezări omenești dădea impresia ieșirii din orice
margine a civilizației”). Locul definește de asmenea personalitatea moșierului, care se dovedește
a fi un simbol al unei lumi spre care Otilia visează, stârnind gelozia lui Felix. Acesta îi
împărtășește pentru întâia oară sentimentele sale Otiliei, care transpusă în acest spațiu natural, se
bucură de fiecare clipă, cu o vivacitate copilăroasă fascinantă nu numai pentru intelectual, însă și
pentru moșier (”Să mergem, să mergem! țipă Otilia”). Prin dialogul cuplului sub clarul protector
de lună, tânăra fată își manifestă dorința arzătoare de libertate, de cunoaștere, care însă îl
nedumerește pe Felix, prea imatur și absorbit de propria trăire ca să observe adevărata
personalitate a iubitei sale. (”Sunt foarte capricioasă, vreau să fiu liberă”). La nivelul temei
moștenirii, o scenă ilustrativă pentru lupta celor două familii pentru avere, o reprezintă cea din
capitolul 18, care conturează o imagine aproape grotească a familiei veghindu-l pe Moș
Costache, fără a fi cu adevărat interesat de starea acestuia. Bolnavul este abandonat în altă
cameră, în timp ce ceilalți se înfruptă din alimentele găsite în dulap, sub pretextul de a păzi casa.
Spectacolul lăcomiei și al meschinăriei este condus de Stănică, care își însușește rolul de stăpân,
de oportunist. Scena conține replicile personajelor fiind introduse prin două puncte, conform
tehnicii dramatice, dialogul asemănându-se mai mult cu un monolog propriu decât cu o
conversație activă, fiecare mărturisindu-și propriile, aspirații ascunse, defecte definitorii
(”Titu:...m-am plictisit, mai bine mă duc să mă legăn”). Personajele lui Călinescu sunt create prin
tehnica detaliului, fiind tipologi umane evidențiate printr-o trăsătură dominantă Stănică Rațiu –
arivistul, Aurica – fata bătrână, moș Costache – tipul avarului etc.

6: La nivelul elementelor stilistice, se evidențiază utilizarea unui limbaj iluzoriu, unui

degajament al narațiunii, uneori chiar și o atitudine critică față de moravruile societății burgheze,
pe care naratorul, alter-ego al autorului o critică. Realismul operei este de asemenea redat, prin
sobrietatea relatării și prezența unor elemente de natură romantică, precum descrierea cadrului
natural și atenția deosebită acordată trăirilor personajului-reflector, Felix Sima. Se observă, de
asemenea, prezența unui ochi specializat, care urmărește prin tehnica detaliului semnificativ și a
basoreliefului detalii de natură arhitectonică, linii, astfel limbajul conținând numeroși termeni din
sfera științificului (”rozetă gotică”, ”frontoane clasice”).

7: În concluzie, romanul ”Enigma Otiliei” de George Călinescu impune în literatură scrierea de

inspirație citadină, oferind o imagine a societății burgheze bucureștene, dezumanizate și de prost
gust.