Cap. II.

Alcani
Definiţie. Alcanii sunt hidrocarburi (H,C) saturate (au doar legături simple) aciclice (liniar sau
ramificat) cu formula generală: CnH2n+2. Se numesc şi parafine datorită reactivităţii lor scăzute. NE = 0
Structura alcanilor este în zig-zag:

Nomenclatură. Primii patru alcani au denumiri specifice, iar termenii următori se denumesc prin
adăugarea terminaţiei „an” la numeralul în limba greacă care ne indică numărul de atomi de carbon.
CH4 metan
CH3 – CH3 etan
CH3 – CH2 – CH3 propan
CH3 – CH2 – CH2 – CH3 butan
CH3 – CH2 – CH2 – CH2 – CH3 pentan
CH3 – CH2 – CH2 – CH2 – CH2 – CH3 hexan
CH3 – CH2 – CH2 – CH2 – CH2 – CH2 – CH3 heptan
CH3 – CH2 – CH2 – CH2 – CH2 – CH2 – CH2 – CH3 octan
C9H20 nonan C10H22 decan
C11H24 undecan C12H26 dodecan
C20H42 eicosan
O serie de compuşi se numeşte omoloagă, dacă fiecare termen al seriei se deosebeşte de cel anterior
printr-o grupare metilen (-CH2-) (termeni consecutivi).
Radicali. Restul de hidrocarbură obţinut prin îndepărtarea unui atom de hidrogen din molecula unui
alcan se numeşte radical monovalent. Se denumesc prin înlocuirea terminaţiei –an cu terminaţia –il.
Principalii radicali monovalenţi sunt:
CH3 – metil
CH3 – CH2 – etil
 Radicalii divalenți au terminația –ilen când atomii de H lipsesc de la atomi de carbon vecini și
terminația –iliden când atomii de H lipsesc de la același atom de carbon.

/metiliden

Izomerie. Compuşii cu aceeaşi formulă moleculară, dar cu structuri diferite deci cu proprietăţi fizico-
chimice diferite se numesc izomeri.
1. În cazul alcanilor izomeria este determinată de ramificaţia catenei şi de aceea se numeşte izomerie
de catenă.
2. izomerie de conformație
 Proprietăţi fizice
- alcanii C1 - C4 și neopentanul sunt gazoşi la 25oC, C5 – C17 sunt lichizi, iar cei superiori sunt solizi (în condiții
standard: 25oC, 1 atm). Vaselina este un amestec de alcani superiori.
- alcanii au densitatea mai mică decât 1;
- punctele de fierbere şi densitatea alcanilor cresc odată cu numărul atomilor de carbon din moleculă;
creșterea p.f. este uniformă față de p.t. care este mai puțin uniformă;
- izoalcanii au t.f. mai mici decât n-alcanii corespunzători;
- t.f. este cu atât mai mică cu cât ramificaţia laterală este mai marginală;
- două ramificaţii provoacă o scădere mai mare a t.f.;
- scăderea este mai mare dacă cele catenele laterale sunt legate de acelaşi atom de carbon;
- alcanii gazoşi nu au miros, de aceea pentru detectarea gazului metan se folosesc mercaptani (compuși cu
sulf), cei lichizi au miros specific de benzină
- deoarece au molecule nepolare sunt insolubili în apă, dar sunt solubili în solvenţi organici (nepolari)
(benzen, compuşi halogenaţi, etc.).
- metanul este numit şi gaz de baltă (a fost descoperit de Volta în mâlul bălţilor); împreună cu aerul formează
un amestec exploziv numit gaz grizu.

Proprietăţi chimice
1. Reacţii de substituţie (reacţii de înlocuire a atomilor de H cu alţi atomi).
a) Halogenarea alcanilor se realizează cu Cl2 sau Br2 în prezenţa luminii la rece sau la temperaturi de 500oC
la întuneric, conform reacţiei:
hν
R – H + X2 ⎯ ⎯→ R – X + HX
hν
CH4 + Cl2 ⎯ ⎯→ CH3Cl + HCl
clormetan
hν
CH4 + 2Cl2 ⎯ ⎯→ CH2Cl2 + 2HCl
diclormetan
hν
CH4 + 3Cl2 ⎯ ⎯→ CHCl3 + 3HCl
Triclormetan/cloroform
hν
CH4 + 4Cl2 ⎯ ⎯→ CCl4 + 4HCl
Tetraclorură de carbon

50% 50%
În reacția de substituție halogenul se duce la atomul de carbon cel mai substituit:

Reactivitatea halogenilor creste in ordinea: I2 < Br2 < Cl2 < F2

***Reacţia de fluorurare este explozivă. Deci derivații fluorurați nu se obțin direct.
 Reacția de iodurare are loc cu o viteză foarte mică datorită reactivităţii scăzute a iodului. Deci derivații
iodurați nu se obțin direct.

Viteza reacţiei de halogenare depinde de reactivitatea legăturii C – H:

Cprimar – H < Csecundar – H < Cterţiar – H < Calilic – H, Cbenzilic – H

b) reacția de nitrare: CH3-H + HO-NO2 → CH3 – NO2 (nitrometan) + H2O

CH3-CH2-H + HO-NO2 → CH3 – CH2 – NO2 (nitroetan) + H2O

2. Reacţia de izomerizare numită și reacția Nenițescu (reacţia prin care un n-alcan trece într-un izoalcan),
are loc în prezenţă de AlCl3 sau AlBr3 cu urme de apă, (AlCl3 hidratat) la temperaturi de 50 -100oC sau în
prezența zeoliților (silicați de aluminiu), la temperatura de 250-300oC.

Principala importanță practică a acestei reacții este obținerea benzinelor de calitate superioară.

3. Reacţia de descompunere termică

Alcanii prezintă o stabilitate termică mare datorită inerției lor chimice. Astfel la încălzire alcanii suferă
următoarele reacții:
- reacții de cracare la temperaturi mai mici de 650oC (molecula se rupe într-un alcan şi o alchenă cu molecule
mai mici). De exemplu, la descompunerea termică a pentanului au loc reacțiile:

- reacții de dehidrogenare t > 650oC (se elimină o moleculă de H2)

H2C CH CH2 CH2 CH3 + H2
H3C CH2 CH2 CH2 CH3 reactii de
H3C CH CH CH2 CH3 + H2 dehidrogenare
Descompunerea termică a butanului are loc la temperatura de 600oC (reacții de dehidrogenare și cracare).

- reacții de reformare catalitică cu formare de arene:

- Metanul este stabil până la temperaturi de 900oC, iar la temperaturi de 1200-1500oC suferă reacţia de
piroliză:
o
2 CH4 1500 C HC CH + 3 H2
Au loc și reacţii secundare din care predominantă este formarea negrului de fum: CH4 → C(s) + 2 H2(g)
Procesul este cunoscut sub numele de piroliza metanului.
4. Reacţii de oxidare
Importanţă practică prezintă oxidările parţiale ale metanului:
o

C H 4 + N H 3 + 3 /2 O 2 ⎯ ⎯ ⎯ ⎯→ H C N + 3 H 2 O
Pt , 1000 C
a) amonoxidarea:
acid cianhidric (nitrilul acidului formic)
b) oxidarea cu vapori de apă: C H 4 + H 2 O ⎯ 6⎯ ⎯ ⎯→ C O + 3 H 2 (gaz de apă)
Ni
o
5 0 -9 0 0 C

c) obţinerea negrului de fum (C), în atmosferă săracă în oxigen: CH 4

+ O 2
→ C + 2 H 2O

d) obţinerea gazului se sinteză: CH4 + 1/2O2 → CO + 2 H2 (gaz de sinteză)

e) obţinerea metanolului: C H 4 + 1 /2 O 2 ⎯ 4⎯ ⎯→ C H 3 O H
6 0 atm
o
00 C

f) obţinerea formaldehidei: C H 4 + O 2 ⎯ ⎯ ⎯ ⎯→ C H 2 O + H 2 O
o x iz i d e a z o t
o
4 0 0 -6 0 0 C

formaldehida / metanal/aldehidă formică

Soluția de formaldehidă de concentrație 40% se numește formol și este folosită la conservarea preparatelor
anatomice.
g) Oxidarea totală a alcanilor numită şi ardere, are loc cu degajarea unei cantităţi mari de căldură Q, de aceea
se folosesc drept combustibili.
CnH2n+2 + (3n+1)/2 O2 → n CO2 + (n+1) H2O + Q