Enigma Otiliei de G.

Calinescu

G. Calinescu a fost unul dintre cei mai importanti critici si istorici literari din cultura romana, de
asemenea romancier, poet, dramaturg si eseist. Opera literara „Enigma Otiliei” de G. Calinescu este un roman
realist de tip balzacian, cu elemente moderniste, apartinand prozei interbelice. Astazi este cunoscut drept cel
mai reusit roman calinescian, pe care autorul il numise intr-o revista „monografia unei familii bucurestene ".
Realismul este curentul literar apărut în a doua jumatate a sec. al XIX-lea a o reactie impotriva romantismului si
care are la baza reflectarea veridica a realitătii.

„Enigma Otiliei” este un roman, creatie epica in proza, de mare intindere, cu actiune complexa si
complicata, la care participa un numar mare de persoanje intre care se nasc conflicte puternice. Actiunea
romanului se desfasoara pe mai multe planuri narative, intr-un spatiu vast si intr-un timp indelungat si ofera o
imagine ampla si profunda asupra vietii.

Este un roman realist de tip balzacian deoarece apar tema familiei si motivul mostenirii si al paternitatii,
pentru ca structura este inchisa, iar relatarea intamplarilor este facuta la persoana a III-a din perspectiva unui
narator omniscient, omniprezent si obiectiv. Este utilizata tehnica detaliului semnificativ (descrierea amanuntita
a strazii Antim, a caselor aflate pe strada si a locuintei lui Costache Giurgiuveanu), iar personajele sunt
prezentate in relatie cu mediul din care provin, fiind tipice pentru o anumita categorie sociala (Stanica Ratiu –
arivistul si avocatul demagog, Felix – intelectualul ambitios, Pascalopol –aristocratul rafinat).

Este un roman modern prin elemente precum tema citadină, ambiguitatea personajelor (mos Costache
nu este un avar dezumanizat, ci are o iubire paterna sincera pentru Otilia, in timp ce Pascalopol o iubeste pe
Otilia, patern si viril in acelasi timp), folosirea unor tehnici precum reflectarea poliedrică sau
comportamentismul, inserarea elementelor de romantism ( decrierea imensităţii fantastice a Bărăganului,
antiteza in construirea anumitor cupluri de personaje opuse, cum ar fi cuplul Felix -intelectualul si Titi -
retardatul sau mos Costache – Pascalopol, motivul orfanului ilustrat de Felix si Otilia) sau de naturalism
(înfăţişarea proceselor psihice deviante, a grotescului sau a cinicului) .

Tema romanului o constituie reprezentarea vietii burgheziei bucurestene de la începutul secolului al

XX-lea. Apar ca subteme mostenirea si paternitatea, la care se adauga iubirea, initierea, familia. Te ma e ste
sustinuta prin motive specifice precum motivul orfanului, motivul testamentului .

Titlul initial „Parintii Otiliei” reflecta ideea balzaciana a paternitatii, pentru ca fiecare dintre personaje
determina cumva soarta orfanei Otilia, ca niste "parinti". Din motive editoriale, autorul schimba titlul in „Enigma
Otiliei” care evidentiaza comportamentul derutant si misterios al protagonistei care devine o enigma intrucat
fiecare personaj din roman o percepe diferit.

O prima secventa narativa reprezentativa pentru ilustrarea temei si viziunii despre lume a autorului
poate fi considerata cea a jocului de table din incipitul romanului. Aceasta secventa narativa dezvaluie
tipologiile de personaje si prefigureaza conflictele majore ale romanului. La intrarea in incapere, Felix face
cunostinta cu cele trei personaje aflate la masa. Intocmai ca la Balzac, George Calinescu recurge la prezentarea
vestimentatiei, care devine definitorie pentru trasaturile de caracter ale personajelor. Primul cu care baiatul face
cunostinta este Leonida Pascalopol. Stilul sau vestimentar ii tradeaza eleganta, rafinamentul. Apoi, Felix fa ce
cunostinta cu Aglae Tulea, coafura japoneza a acesteia ii reliefeaza predispozitia spre imitatiei, ipocrizia, la fel
cum buzele subtiri sunt un semn al malitiozitatii femeii. Aurica este fata batrana. Prezentarea celor doua
personaje, Aglae si Simion Tulea avertizeaza asupra autoritatii feminine in cadrul acestei familii: Aglae poarta la
brau, la fel ca barbatii, un ceas prins cu lant, in vreme ce Simion, cu broboada pe spate brodeaza la etamina.
Scena poate fi considerata si o secventa de perspectiva fi nalista. Gestul lui Pascaopol care-i ofera Otiliei inelul
prefigureaza casatoria celor doi din final.

Un alt episod in care este ilustrata tema balzaciana a mostenirii este acela in care mos Costache face un
atac de apoplexie şi este imobilizat la pat. Familia Tulea, in frunte cu Aglae, ii ocupa militareste casa, temandu-se
ca Felix sau Otilia si-ar putea insusi banii pe care batranul refuza sa-i depuna la banca. Clanul Tulea, rapace,
sărbătoreşte cu un festin moartea neîntâmplată, joacă partide de cărţi şi veghează asupra moştenirii. Otilia şi
Felix, singurii îndureraţi de starea bătrânului, cheamă pe Pascalopol, care, loial, aduce un doctor universitar şi
îngrijeşte pe bolnav. Ochiul naratorului urmăreşte cu atenţie gesturile avarului, preocupat de cheile sale, plătind
1
cu greu doctorul, neputiincios în faţa atacurilor familiei Tulea şi ale lui Stănică la adresa bunătăţilor culinare
ascunse cu grijă, cu spiritul negustoresc neadormit, oferind în final lui Weissmann o seringă contra cost cu care
să-i facă injecţie. Edificat asupra intenţiilor clanului Tulea, Giurgiuveanu hotărăşte să-i lase o sumă importantă
Otiliei, dar amână din nou să o facă în fapt.

Perspectiva narativa este obiectiva , evenimentele sunt relatate la persoana a III-a, naratorul este
omniscient, omniprezent, ştie tot despre acţiune şi personaje. Viziunea “dindărăt” presupune un narator
obiectiv, detaşat, neimplicat în faptele prezentate. Însă impersonalitatea naratorului este încălcată de
comentariile de specialitate, precum detaliile arhitecturale amintite în descrierea străzii şi a casei lui Costache.
Naratorul nu este absent, se camuflează în spatele personajului-reflector, Felix Sima, prin intermediul căruia
cititorul străbate străzile bucureştene, pătrunde în casa lui Giurgiuveanu, ia contact cu personajele. Modurile
de expunere intalnite sunt naratiunea, descrierea si dialogul. Naratiunea are rol in relatarea evenimentelor din
prisma inlantuirii temporale. Descrierea are rol in detaliere tehnica detaliului semnificativ care confera
veridicitate si are functie decorativa si simbolica. Dialogul are rol in individualizarea personajelor si evidentiaza
psihologia personajelor.

Romanul este alcătuit din douăzeci de capitole, fără titluri, este construit pe mai multe planuri narative,
care urmăresc destinele personajelor. Un plan urmareste lupta dusa de clanul Tulea pentru obtinerea mostenirii
lui Costache Giurgiuveanu si inlaturarea Otiliei. Al doilea plan prezinta destinul tanarului Felix Sima care, ramas
orfan, vine la Bucuresti pentru a studia medicina. În plan secundar, este ilustrată viaţa citadină. Secvenţele
narative se succed prin înlănţuire, prin respectarea cronologiei faptelor.

Incipitul realist fixeaza veridic cadrul temporal („intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909”) si spatial
(strada Antim din Bucuresti, casa lui mos Costache), prezinta principalele personaje, sugereaza conflictul si
traseaza principalele planuri epice. Finalul este închis pentru că aduce rezolvarea conflictului şi se prezintă sub
forma unui epilog.Romanul este construit simetric, circular. Simetria incipitului cu finalul accentueaza viziunea
realista. Naratorul prezintă aceeaşi stradă, aceleaşi case, aceeaşi curte din perspectiva lui Felix, in momente
diferite ale existentei sale (in adolescenta si aproximativ zece ani mai tarziu, „dupa razboi”). Sime tria este
sustinuta si de raspunsul dat de mos Costache la venirea lui Felix, reluat in finalul romanului „Aici nu sta nimeni”.

Conflictul oglindeşte, la rândul său, tema romanului. În planul principal, predominant este conflictul
exterior motivat de lupta pentru avere dusa de clanul Tulea. Aglae face eforturi pentru a o inlatura pe Otilia de
la mostenire si pentru a pune mana pe averea fratelui sau, Costache Giurgiuveanu. Singurul personaj ca
dezvoltă un conflict interior în acest plan este Moș Costache, acesta dorind să o înfieze pe Otilia dar amânând în
permanență momentul din pricina avariției. În planul secundar, accentul cade pe conflictele interioare. Felix are
de ales între a termina facultatea, a deveni medic și, pe de altă parte, a rămâne alături de Otilia, ceea ce ar fi
propus abandonarea visului său. Pascalopol nu își poate da seama dacă iubirea lui pentru Otilia este una paternă
sau virilă. Otilia are de ales între iubirea ideală despre care vorbește Felix și viața lipsită de orice griji
reprezentată de Pascalopol. Se remarca insa, si un conflict erotic care priveşte rivalitatea adolescentului Felix şi
a maturului Pascalopol pentru mâna Otiliei.

Temporal, actiunea se desfasoara în perioada iulie 1909-martie 1911, fiind urmata de epilogul plasat la un
deceniu si jumatate distanta, iar spatial se petrece in casa lui Giurgiuveanu, la casa familiei Tulea, a lui
Pascalopol, a mosiei acestuia.

Constructia personajelor este realizata prin tehnica balzaciana a descrierii mediului si fizionomiei, din
care se pot deduce trasaturile de caracter. Personajele reprezinta tipologii: Mos Costache - avarul sufletist,
iubitor de copii, Otilia – cocheta, Felix – ambitiosul, Pascalopol - aristocratul rafinat, Aglae - baba absoluta si
rea, Aurica - fata batrâna, Simion - dementul senil, Titi – debilul mintal, Stanica Ratiu – arivistul. Aceste tipuri
realiste pornesc de la caracterele clasice pe care realismul le preia. Tot un element clasic este si triunghiul amoros.
Tehnicile de caracterizare a personajelor sunt caracterizarea directa, realizata de narator înca de la începutul
romanului când ne da lamuriri despre gradele de rudenie, starea civila si biografia personajelor reunite la jocul
de table, cât si de personaje si caracterizarea indirecta ce rezulta din fapte, comportamente, limbaj, vestimentatie,
relatii între personaje. Prin tehnica focalizarii, caracterul personajelor se dezvaluie progresiv pornind de la datele
2
exterioare ale existentei lor (rezentarea mediului, descrierea locuintei, a camerei, a fizionomiei, a gesturilor si a
obisnuintelor). Caracterele dezvaluite in incipit nu evolueaza, dar li se ingroasa insusirile. Exceptie face portretul
Otiliei, realizat prin tehnici moderne precum reflectarea poliedrica , comportamentismul (Otilia este prezentata
prin comportament, respectiv fapte, gesturi, replici)

Limbajul este uniformizat. In limbajul personajelor se utilizeaza aceleasi mijloace lingvistice, indiferent
de situatia sociala. Se utilizeaza fraza ampla. Se observa preferinta in descriere pentru epitetul neologic.

In opinia mea, romanul „Enigma Otiliei” ramane o creatie reprezentativa pentru viziunea despre lume a
unui autor care si-a propus sa umple golul din istoria literaturii romane prin recurgerea la metoda balzaciana.

În concluzie , romanul „Enigma Otiliei” este un roman realist balzacian prin prezentarea critica ale
societatii bucurestene, motivul paternitatii si al mostenirii, structura, detaliul semnificativ si naratiunea la
persoana a III-a, avand si elemente de modernism redate de tema citadină, ambiguitatea personajelor, tehnici
precum reflectarea poliedrică sau comportamentismul.