Enigma Otiliei

de George Călinescu
- caracterizarea Otiliei –

!!!!!!!Statutul social, psihologic, moral

Caracterizarea personajelor se realizează în manieră realistă. Prin tehnica

focalizării, caracterul personajelor se dezvăluie progresiv. În mod direct, naratorul dă
lămuriri despre gradele de rudenie, starea civilă, biografia personajelor reunite la început. În
mod indirect, personajele sun caracterizate prin fapte, gesturi, replici, vestimentație, relațiile
dintre ele.
Cu excepția Otiliei, a lui Felix și a lui Pascalopol (care se sustrag privirii sarcastice,
viziunii comico-satirice a scriitorului), toate celelalte par caricaturi umane, figuri ridicole,
degradate, funcționând mecanic, în automatisme de limbaj și comportament. Intenția declarată
a autorului este aceea de a fixa, în Enigma Otiliei, extremele existenței umane.
Statutul social al personajului ilustrează tipul cochetei. Este orfană, fiica soţiei lui
Giurgiuveanu de la care acesta a moştenit o importantă avere.
Statutul intelectual este precizat încă din incipit, Otilia studiază Conservatorul, are
temperament de artistă, cântă la pian și alege să citească reviste și cărți franțuzești. Statutul
psihologic al Otiliei este marcat de faptul că a rămas orfană în casa lui Costache
Giurgiuveanu. Pentru Aglae, este o amenințare, punând în pericol moștenirea bătrânului.
Comportamentul elegant al Otiliei rămâne neschimbat față de clanul Tulea, deși este silită să
facă față atacurilor jignitoare.
Statutul moral dezvăluie nehotărârea ei derutantă, oscilând între Felix și Pascalopol.
Otilia îl iubește pe Felix, dar îl alege pe moșier motivându-și opțiunea ca pe o dovadă de
altruism, deoarece ea pretinde că nu dorește să stea în calea realizării profesionale a tânărului
„o dragoste nepotrivită pentru marele viitor.” Siguranța și stabilitatea financiară sunt priorități
la îndemână. Este o fire enigmatică, fapt susținut atât de Felix, cât și de Pascalopol „A fost o
fată delicioasă, dar ciudată. Pentru mine e o enigmă.”

!!!!!!!!!Modul în care se manifestă personajul – două secvențe reprezentative

Semnificative pentru evidențierea firii ei duale, o combinație de candoare și

rafinament, de copilărie și maturitate, de iresponsabilitate și devotament sunt cele două
secvențe care redau evoluția relației cu Felix, luând diferite forme, de la o simplă
prietenie, la o poveste de dragoste.
O primă secvență relevantă este cea în care Felix îi mărturisește Otiliei că o iubește,
folosindu-se de o scrisoare. Fata nu reacționează în niciun fel la această declarația de dragoste
ceea ce-l determină pe tânăr să fugă de acasă. Otilia îl caută peste tot cu trăsura, iar când, în
sfârșit, îl găsește în parc, așezat pe o bancă încărcată cu zăpadă, comportamentul ei este la fel
de ambiguu, lăsând loc în sufletul lui Felix dezamăgirii și nedumeririi, „- Ce copil ești! Ți-am
citit scrisoarea, dar am uitat, știi că sunt o zăpăcită. […] / - Otilia, e adevărat? Mă iubești? / -
Ei, ei, nu ți-a spus nimeni că te urăște.”
O altă secvență ce reliefează relația dintre cei doi tineri este cea în care, după moartea
lui Costache Giurgiuveanu, Otilia vine în camera lui Felix pentru a-i dovedi iubirea, „Ca să-ți
dau o dovadă că te iubesc, am venit la tine.” Discuția tinerilor redă raportarea diferită la iubire
și faptul că au concepții diferite despre viață. Otilia percepe iubirea aventuros, cu dăruire și
libertate absolută, în timp ce Felix are despre dragoste păreri romantice și vede în femeie un
sprijin în carieră. Dându-și seama că ar putea reprezenta o piedică în împlinirea idealurilor
sale, Otilia îl părăsește și alege siguranța căsătoriei cu Pascalopol.

!!!!!!!Analiza, la alegere, a două componente de structură și limbaj, semnificative

pentru relația dintre cele două personaje: acțiune, conflict, modalități de caracterizare,
limbaj.

În prezentarea acesteia, se remarcă două mijloace de caracterizare, specifice

genului epic, cea directă și cea indirectă. Majoritatea trăsăturilor morale sunt
prezentate indirect prin dialog, fapte, gânduri, gesturi, comportament, relația cu
celelalte personaje.
Otilia este fata sensibilă, care trăiește cu pasiune când cântă la pian. Părea că știe multe,
n-o interesează bunurile lui Giurgiuveanu. Îi spune lui Felix că „O fată admiră un tânăr cu
gânduri serioase, dar obosește și adesea preferă oameni mediocri.” Are idealul de a plăcea
cât e tânără „Noi fetele, Felix, suntem mediocre și singurul meu merit este că-mi dau
seama de asta. Tu ai o profunzime ce sperie fetele, sperii pe orice fată, fiindcă fetele nu
văd departe și nu au cultul măreției, cum scrie în cărți, dar fetele admiră pe oamenii ca
tine și merg după oameni ca Stănică.” Ea îl părăsește plecând la Paris cu Pascalopol, iar
sfârșitul poveștii de dragoste redă ideea că iubirea este iluzorie într-o lume în care mecanismul
economic, banul, primează. Cei doi salvează dragostea pură, despărțindu-se. Pascalopol
renunță la tânăra femeie și îi redă libertatea, atunci când simte că nu mai este fericită.
Pentru Felix dragostea este comuniune de idealuri și aspirații, iar pentru Otilia
reprezintă o floare fragilă, care are nevoie de schimbare, de pământ reînnoit și fertil, altfel se
ofilește. Pascalopol o percepe patern, grijuliu.
Aceasta reprezintă personajul enigmatic, aflat în evoluție. Este atipică, cu un farmec
inegalabil. Personajul apare caracterizat atât direct, cât și indirect, dar și prin
intermediul autocaracterizării.
 Portretul fizic al tinerei iese în evidență prin intermediul personajului reflector, Felix.
Acesta observă, în casa lui Giurgiuveanu, „un cap prelung și tânăr de fată, încărcat cu bucle,
căzând până la umeri”. Prin intermediul caracterizării directe, naratorul o descrie fizic, ca fiind
„o fată de 18-19 ani, cu fața măslinie, nasul mic și ochi foarte albaștri”.
Majoritatea trăsăturilor morale ale eroinei sunt dezvăluite indirect prin fapte,
comportament, atitudini, limbaj, gesturi, gândire și relația cu celelalte personaje. Plină de viață
și într-o permanentă mișcare, trece de la o preocupare la alta, dovedind superficialitate, dar și o
seriozitate matură. A fost etichetată din copilărie ca fiind orfană și, chiar dacă Costache
Giurgiuveanu îi arată dragoste paternă, nu este ferită de invidia și răutățile familiei Tulea.
Dorința sa este, mai ales după moartea tutorelui său, de a evada din acest mediu meschin și de
a trăi o viață lipsită de griji. Pe Felix îl iubește, dar nu simte în el protectorul de care are nevoie
și-și dă seama că dorințele ei excentrice, cumulate cu perspectiva trecerii rapide a tinereții,
contravin țelului profund al tânărului, care dorea să devină om de știință. „Singura noastră
formă de inteligență, mai mult de instinct, e să nu pierdem câțiva ani de existență, vreo zece
ani cel mult (…). Succesul nostru în viață este o chestiune de viteză, iubite Felix.” Poza
arătată de Pascalopol în tren confirmă spusele fetei, Felix nemairecunoscând-o. Femeia din
fotografie era frumoasă, cu linii fine, dar nu era Otilia cea nebunatică, fata având dreptate
atunci când a spus că „noi nu trăim decât 5-6 ani”.
Felix nu înțelege continuu ei balans între stări, îl iubește, dar se căsătorește cu
Pascalopol. Este o enigmă pentru Felix și Felix o enigmă pentru ea, fiindcă s-a stăpânit în mod
excepțional, urmându-și linia sa etică. Ea reprezintă tipul adolescentei adorabile, neuitate.
Nonconformista adolescentă pare instabilă, naivă, dar toate acestea ascund maturitate,
subtilitate, capacitatea de a aprecia corect oamenii din jur. Având o intuiție matură, se
comportă cu fiecare adecvat: față de elegantul Pascalopol manifestă o atitudine copilărească,
față de Felix este protectoare și drăgăstoasă, atentă și generoasă cu moș Costache, dar ironică
și rece față de clanul Tulea. În conștiința fiecărui personaj, ea se reflectă diferit, lui
Giurgiuveanu îi luminează bătrânețea și singurătatea, pentru Pascalopol este rafinată și
atrăgătoare, pentru Felix rămâne un mister, Stănică o vede deșteaptă, iar pentru Aglaia și
Aurica este o ușuratică, „dezmățată”.
Prin intermediul autocaracterizării, tânăra se evaluează corect ca fiind duală și
alunecoasă „Sunt o nebună, Felix, nu trebuie să te iei după mine.”
Se căsătorește cu Pascalopol și încearcă să fie fericită, după ce a înțeles că Felix nu o
poate fericită, până ce se va realiza pe plan științific „Cine a fost în stare de atâta stăpânire, e
capabil să învingă și o dragoste nepotrivită pentru marele lui viitor.”
Într-o lume a meschinăriilor și a dorințelor diabolice de înavuțire, Otilia reprezintă
spiritul boem, dilematic, o combinație de real și utopie. Autorul o surprinde în procesul ei de
formare, la fel ca pe Olguța din La Medeleni, iar etapele dezvoltării personale o fac enigmatică
pentru cei din jur.
Romanul Enigma Otiliei de George Călinescu surprinde evoluția relației dintre Felix
Sima și Otilia Mărculescu pe tot parcursul operei, de la o firească prietenie, la o poveste de
dragoste. Misterul Otiliei și al cuplului se reflectă premonitoriu prin replica de neînțeles de la
începutul romanului, „Noi nu trăim doar patru-cinci ani.”