Relația dintre două personaje

Ștefan Gheorghidiu și Ela

Opera literară ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război’’, aparținând lui Camil
Petrescu, apărută în anul 1930, este un roman subiectiv, deoarece construcția subiectului și
discursul narativ nu respectă cronologia evenimentelor, iar reacțiile personajului principal sunt
imprevizibile, nu mai apare naratorul omniscient și, de aceea, narațiunea se face la persoana I,
naratorul fiind unul dintre personaje. Așa se explică faptul că și viziunea este una subiectivă,
autorul apelând la memoria involuntară, la jurnal și la tehnica detaliului sufletesc.
În ceea ce privește personajele unui roman subiectiv, acestea sunt individualități foarte bine
conturate, originale, nu de puține ori ciudate, înclinate spre analiză, contemplație și introspecție,
și își exprimă direct trăirile prin folosirea monologului interior și a stilului indirect liber. Ele
aparțin anumitor categorii umane, sunt, de obicei, intelectuali însetați de absolut, dornici de
perfecțiune sau aparțin mediului citadin. Firi dilematice, suspicioase, personajele romanelor
subiective își analizează faptele, gesturile, vorbele până la obsesie, făcând același lucru și cu
celelalte personaje cu care intră, într-un fel sau altul, în contact.
Personajele se definesc în funcție de conflictele acțiunii, predominante fiind cele interioare,
provenite din conștientizarea conflictelor exterioare care provoacă anumite mutații de ordin
sufletesc. De asemenea, profilul protagonistului se conturează în relație direct cu celelalte
personaje, dar si printr-o confruntare cu sine însuși. De aceea, într-un astfel de roman personajul
prinde contur din ceea ce face, ce gândește, îl preocupă și-l frământă până la obsesie, totul
desprinzându-se din relațiile sale cu celelalte personaje și cu sine însuși.
O relație aparte, în acest roman, este cea dintre Ștefan Gheorghidiu și Ela, soția sa, prin trăirile
ambelor personaje, prin sinuozitatea ei, prin evoluția ei tensionată și prin implicarea afectivă
covârșitoare a personajului principal. Relația dintre cele două personaje ale cuplului-Ștefan
Gheorghidiu și Ela-se desprinde din întreaga desfășurare a acțiunii, din conflictele existente la
nivelul narațiunii sau din perspectiva narativă adoptată de scriitor.

Statutul social, psihologic și moral

Din conținutul romanului, se desprinde mai întâi statutul social al personajelor. Ștefan era
student la Filosofie, un tip inteligent, preocupat de studiu, dar sărac. Statutul lui se schimbă însă
atunci când intră în posesia unei moșteniri neașteptate și începe o viață mondenă. Ela este și ea
tot o fată săracă, rămasă orfană și crescută de o mătusă. Studentă la Litere, fată deosebit de
frumoasă, ea este admirată de cei din jur. Din punct de vedere psihologic, reprezintă intelectualul
însetat de absolut, pentru el chiar iubirea însemnând dăruire totală, sacrificiu, căci, spunea el ,,cei
care se iubesc au drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt’’. Totodată, el este un inadaptat
care duce o existență dramatică, dar trăiește o experiență morală superioară, căci trece prin drama
războiului. Din punct de vedere moral, este o fire conflictuală și polemică, este măcinat de
gelozie și are o înclinație aproape maladivă spre introspecție, conștiința lui fiind obsedată de
amănunte chinuitoare. La rândul ei, Ela este o fire înclinată spre mondenitate, sociabilă, încât
comportarea ei creează impresia frivolității. Din calcul, dintr-o interpretare greșită a realității, din
ipocrizie sau din cauza existenței unor principii opuse celor ale lui Ștefan, Ela nu-i înțelege
frământările, ceea ce îl derutează și mai mult pe acesta.
Evidențierea prin două episoade/citate/secvențe comentate a modului în care evaluează relația
dintre cele două personaje.
Ştefan este cel care disecă şi analizează cu luciditate fiecare vorbă, fiecare gest, dorind să aibă
certitudinea iubirii Elei, care flirta evident cu domnul G.: ,,trăgeam cu urechea, nervos, să prind
crâmpeie din convorbirile pe care nevastă-mea le avea cu domnul elegant de alături de ea.’’
În plimbarea la Odobeşti, Ela se comportă ca o cochetă, devenind din ce în ce mai superficială.
Fidelitatea Elei este pusă sub semnul întrebării, Ştefan observând mimica şi gesturile femeii care
gustă cu familiaritate din farfuria lui G. , are o expresie deznădăjduită atunci când aceasta stă de
vorbă cu altă femeie. Între cei doi soţi intervine o tensiune stânjenitoare, care se amplifică, Ela
acceptând să divorţeze deşi se consideră nevinovată şi jignită de bănuielile lui. Chiar dacă
unitatea cuplului este zdruncinată, iar Ştefan îşi pierde treptat încrederea în iubirea absolută şi în
femeia cu ajutorul căreia speră să-şi realizeze idealul, împăcarea survine şi de această dată, după
ce Gheorghidiu descoperă un bilet rătăcit printre lucrurile Elei, bilet pe care verişoara lui,
Anişoara, o invita pe Ela să petreacă noaptea la ea, tocmai la data la care el nu o găsise acasă (
capitolul ,,Între oglinzi paralele’’). Concentrat pe Valea Prahovei, unde aştepta intrarea României
în război, Gheorghidiu primeşte o scrisoare de la Ela prin care aceasta îl chemă urgent la
Câmpulung, unde se mutase pentru a fi mai aproape de el. Femeia vrea să-l convingă să treacă o
sumă de bani pe numele ei pentru a fi asigurată din punctul de vedere financiar în cazul morţii lui
pe front. Aflând ce-şi doreşte, Gheorghidiu e convins că ea plănuieşte divorţul pentru a rămâne
cu domnul G., pe care Ştefan îl întâlneşte în oraş. Protagonistul crede că domnul G. nu se află
întâmplător la Câmpulung şi că a venit acolo pentru a fi alături de Ela. Din cauza izbucnirii
războiului, Ştefan nu mai are ocazia să se convingă dacă soţia îl înşală sau nu.
Ştefan vede în Ela idealul de femeie, în care el poate găsi iubirea reciprocă perfectă. În susţinerea
acestei concepţii sugestiv este şi faptul că el îi spune pe nume o singură dată, prilej cu care
cititorul şi află numele femeii, în restul romanului, o numeşte: ,,femeia mea’’, ,,nevastă-mea’’,
,,fata asta’’, ,,ea’’. În conştiinţa lui Gheorghidiu, Ela se transformă dintr-un ideal de femeie într-o
femeie oarecare, semănând cu oricare alta.
Rănit şi spitalizat, soţul se simte detaşat de tot ce îl legase de Ela, de aceea, hotărăşte să se
despartă definitiv, dăruindu-i casele de la Constanţa, bani, ,,absolut tot ce e în casă, de la obiecte
de preţ la cărţi...de la lucruri personale, la amintiri. Adică tot trecutul’’.
Un prim element al textului narativ, semnificativ pentru realizarea personajului Ştefan
Gheorghidiu este incipitul. Chiar dacă este vorba de un roman modern, în incipit sunt fixate cu
precizie realistă coordonatele spaţio-temporale. ,,În primăvara anului 1916, ca sublocotenent
proaspăt, întâia dată concentrat, luasem parte, cu un regiment de infanterie din capitală, la
fortificarea Văii Prahovei, între Buşteni şi Predeal.” Protagonistul şi, în acelaşi timp, naratorul
întâmplărilor din roman, Ştefan Gheorghidiu, este concentrat pe Valea Prahovei şi aflat în
aşteptarea intrării României în Primul Război Mondial.
Spre deosebire de romanele tradiţionale, în care conflictul este, de regulă, exterior, iar cel interior
apare ca efect al unei intenţii moralizatoare a textului, în romanul lui Camil Petrescu, apare
conflictul interior, din conştiinţa personajului-narator, care trăieşte stări şi sentimente
contradictorii faţă de soţia sa, Ela. Acest conflict interior este generat de raporturile pe care
protagonistul le are cu realitatea înconjurătoare. Principalul motiv al rupturii dintre Ştefan şi soţia
sa este suspiciunea adulterului, dar şi implicarea Elei în lumea mondenă, pe care eroul o
dispreţuieşte. Aşadar, conflictul interior se produce din cauza diferenţei dintre aspiraţiile lui
Gheorghidiu şi realitatea lumii înconjurătoare.
În ceea ce priveşte perspectiva narativă, romanul este scris la persoana I, dintr-o perspectivă
narativă de tip “avec”, sub forma unei confesiuni a personajului principal, Ştefan Gheorghidiu,
care trăieşte două experienţe fundamentale: iubirea şi războiul. Relatarea la persoana I conferă
autenticitate şi caracter subiectiv textului.
Cele două teme ale romanului, războiul şi iubirea, constitue două experienţe decisive pentru
devenirea personajului-narator. Suferinţa lui Ştefan este lucidă în detaliile analizei, iar orgoliul
este profund. Astfel, în final, după traversarea dramei colective a războiului, pasiunea
devoratoare şi iubirea pentru Ela sunt înlocuite cu indiferenţă rece. Se produce astfel drama
constatării distanţei dintre iluzie şi realitate, dintre ideal şi banalitate.
Cele două personaje sunt caracterizate atât în mod direct, cât și în mod indirect.
Caracterizarea personajului Ştefan se realizează subiectiv, sub o singură viziune, cea a
personajului-narator. Astfel, portretul lui Gheorghidiu este realizat mai ales prin caracterizare
indirectă, prin fapte, gânduri, limbaj, gesturi, atitudini şi prin relaţiile cu celelalte personaje.
Caracterizarea directă se realizează rar, prin intermediul replicilor scurte ale altor personaje,
precum cea pe care i-o adresează Ela lui Ştefan când acesta îi reproşează comportamentul ei din
timpul excursiei de la Odobeşti: ,,Eşti de o sensibilitate imposibilă.” În acest roman subiectiv, de
analiză, este folosită adesea autocaracterizarea, pentru portretul fizic, moral sau psihologic:
,,Eram alb ca un om fără globule roşii”, ,,Eram înalt şi elegant”, ,,Lipsit de orice talent, în lumea
asta muritoare, fără să cred în Dumnezeu, nu m-aş fi putut realiza – şi am încercat-o – decat într-
o dragoste absolută”. Ela este caracterizată direct de către soțul ei și o numeşte: ,,femeia mea’’,
,,nevastă-mea’’, ,,fata asta’’, ,,ea’’.
Caracterizarea indirectă reiese din comportamentul personajelor. Ela devine o fire pragmatică,
întreprinzătoare și, totodată, ea este preocupată de viața mondenă, găsind prilejul de a-și
manifesta farmecul și cochetăria. Ștefan descoperă o altă față a Elei, care este capabilă să se
implice în afaceri legate de moștenire, apelând chiar la seducție. Deruta lui Ștefan Gheorghidiu
este cu atât mai mare, cu cât el rămâne adeptul superiorității bărbatului, care trebuie să-și
manifeste puterea protectoare, consoarta rămânând în limitele feminității, dincolo de orice
vulgaritate. Gelozia eroului se declanșează după ce Ela îl cunoaște pe Grigoriade. Prima criză de
gelozie din viața cuplului este cea determinată de petrecerea de la Odobești, și de acum încolo
relația se manifestă prin despărțiri și împăcări, prin reproșuri și acceptări sau chiar prin răzbunări,
ajungându-se până la amenințări cu evacuarea și cu divorțul. Astfel, Gheorghidiu aduce în casă o
prostituată, apoi îi cere Elei să părăsească locuința și îi propune un divorț amiabil, atunci când
sosit pe neașteptate nu o găsește acasă. Totul reintră însă în normal când Gheorghidiu găsește
scrisoarea verișoarei sale Anișoara, prin care aceasta o invitase pe Ela să petreacă noaptea la ea.
Tortura geloziei se accentuează însă în momentul în care Ștefan este concentrat pentru
executarea unor lucrări militare. Frământările determinate de gelozie sunt accentuate de discuția
de la popotă dintre ofițeri referitoare la fidelitatea dintre soți. Adept al ideii că ,,cei care se iubesc
au drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt’’, obsedat că soția l-ar putea înșela, Stefan
cere o permisiune pentru a se convinge de fidelitatea acesteia. Reîntâlnirea cu Ela nu-l vindecă
de gelozie, ci i-o accentuează, căci îl întâlnește pe stradă pe Grigoriade. Doar experiența
războiului se va dovedi purificatoare, deoarece sentimentul morții îl vindecă de gelozie, iar la
întoarcerea acasă renunță la trecutul său și divorțează.
Concluzie
De-a lungul relației lor, cele două personaje se aseamănă în prima fază a evoluției lor: amândoi
sunt frumoși, fermecători, dar săraci, devotați unul altuia, pasionali. Apoi, firea reflexivă,
înclinația spre autoanaliză, spiritul său polemic, obsesia ideii de absolut caracteristice lui Ștefan
Gheorghidiu vin în contradicție cu pragmatismul, superficialitatea și înclinația spre viața
mondenă și frivolă manifestate de Ela. Această opoziție va genera în final și ruptura din viața
cuplului. Deosebirea dintre cei doi soți se explică și prin faptul că Ștefan este un intelectual
însetat de absolut, un inadaptat, un personaj cu o personalitate aparte, puternică, dar
contradictorie, pe când Ela este o ființă comună.
Relația din cuplu este privită doar din perspectiva subiectivă a personajului-narator-Ștefan
Gheorghidiu, iar datorită acestei perspective unice, relația dintre cele două personaje nu se
încadrează unui tipar, fiind una atipică și dobândind pecetea personalității protagonistului.