Relația dintre două personaje

Ștefan Gheorghidiu și Ela

Opera literară ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război’’, aparținând

lui Camil Petrescu, apărută în anul 1930, este un roman subiectiv, deoarece
construcția subiectului șidiscursul narativ nu respectă cronologia evenimentelor,
iar reacțiile personajului principal sunt imprevizibile, nu mai apare naratorul
omniscient și, de aceea, narațiunea se face la persoana I, naratorul fiind unul
dintre personaje. Așa se explică faptul că și viziunea este una subiectivă, autorul
apelând la memoria involuntară, la jurnal și la tehnica detaliului sufletesc.
În ceea ce privește personajele unui roman subiectiv, acestea sunt individualități
foarte bine conturate, originale, nu de puține ori ciudate, înclinate spre analiză,
contemplație și introspecție, și își exprimă direct trăirile prin folosirea monologului
interior și a stilului indirect liber. Ele aparțin anumitor categorii umane, sunt, de
obicei, intelectuali însetați de absolut, dornici de perfecțiune sau aparțin mediului
citadin. Firi dilematice, suspicioase, personajele romanelor subiective își
analizează faptele, gesturile, vorbele până la obsesie, făcând același lucru și cu
celelalte personaje cu care intră, într-un fel sau altul, în contact.
Personajele se definesc în funcție de conflictele acțiunii, predominante fiind cele
interioare, provenite din conștientizarea conflictelor exterioare care provoacă
anumite mutații de ordin sufletesc. De asemenea, profilul protagonistului se
conturează în relație direct cu celelalte personaje, dar si printr-o confruntare cu
sine însuși. De aceea, într-un astfel de roman personajul prinde contur din ceea ce
face, ce gândește, îl preocupă și-l frământă până la obsesie, totul desprinzându-se
din relațiile sale cu celelalte personaje și cu sine însuși.
O relație aparte, în acest roman, este cea dintre Ștefan Gheorghidiu și Ela, soția sa,
prin trăirile ambelor personaje, prin sinuozitatea ei, prin evoluția ei tensionată și
prin implicarea afectivă covârșitoare a personajului principal. Relația dintre cele
două personaje ale cuplului-Ștefan Gheorghidiu și Ela-se desprinde din întreaga
desfășurare a acțiunii, din conflictele existente la nivelul narațiunii sau din
perspectiva narativă adoptată de scriitor.
Statutul social, psihologic și moral
Din conținutul romanului, se desprinde mai întâi statutul social al personajelor.
Ștefan era student la Filosofie, un tip inteligent, preocupat de studiu, dar sărac.
Statutul lui se schimbă însă atunci când intră în posesia unei moșteniri neașteptate
și începe o viață mondenă. Ela este și ea tot o fată săracă, rămasă orfană și
crescută de o mătusă. Studentă la Litere, fată deosebit de frumoasă, ea este
admirată de cei din jur. Din punct de vedere psihologic, reprezintă intelectualul
însetat de absolut, pentru el chiar iubirea însemnând dăruire totală, sacrificiu,
căci, spunea el ,,cei care se iubesc au drept de viață și de moarte unul asupra
celuilalt’’. Totodată, el este un inadaptat care duce o existență dramatică, dar
trăiește o experiență morală superioară, căci trece prin drama războiului. Din
punct de vedere moral, este o fire conflictuală și polemică, este măcinat de gelozie
și are o înclinație aproape maladivă spre introspecție, conștiința lui fiind obsedată
de amănunte chinuitoare. La rândul ei, Elaeste o fire înclinată spre mondenitate,
sociabilă, încât comportarea ei creează impresia frivolității. Din calcul, dintr-o
interpretare greșită a realității, din ipocrizie sau din cauza existenței unor principii
opuse celor ale lui Ștefan, Ela nu-i înțelege frământările, ceea ce îl derutează și
mai mult pe acesta.
Evidențierea prin două episoade/citate/secvențe comentate a modului în care
evaluează relația dintre cele două personaje.
Ştefan este cel care disecă şi analizează cu luciditate fiecare vorbă, fiecare gest,
dorind să aibă certitudinea iubirii Elei, care flirta evident cu domnul G.: ,,trăgeam
cu urechea, nervos, să prind crâmpeie din convorbirile pe care nevastă-mea le
avea cu domnul elegant de alături de ea.’’
În plimbarea la Odobeşti, Ela se comportă ca o cochetă, devenind din ce în ce mai
superficială. Fidelitatea Elei este pusă sub semnul întrebării, Ştefan observând
mimica şi gesturile femeii care gustă cu familiaritate din farfuria lui G. , are o
expresie deznădăjduită atunci când aceasta stă de vorbă cu altă femeie. Între cei
doi soţi intervine o tensiune stânjenitoare, care se amplifică, Ela acceptând să
divorţeze deşi se consideră nevinovată şi jignită de bănuielile lui. Chiar dacă
unitatea cuplului este zdruncinată, iar Ştefan îşi pierde treptat încrederea în
iubirea absolută şi în femeia cu ajutorul căreia speră să-şi realizeze idealul,
împăcarea survine şi de această dată, după ce Gheorghidiu descoperă un bilet
rătăcit printre lucrurile Elei, bilet pe care verişoara lui, Anişoara, o invita pe Ela să
petreacă noaptea la ea, tocmai la data la care el nu o găsise acasă ( capitolul ,,Între
oglinzi paralele’’). Concentrat pe Valea Prahovei, unde aştepta intrarea României
în război, Gheorghidiu primeşte o scrisoare de la Ela prin care aceasta îl chemă
urgent la Câmpulung, unde se mutase pentru a fi mai aproape de el. Femeia vrea
să-l convingă să treacă o sumă de bani pe numele ei pentru a fi asigurată din
punctul de vedere financiar în cazul morţii lui pe front. Aflând ce-şi doreşte,
Gheorghidiu e convins că ea plănuieşte divorţul pentru a rămâne cu domnul G., pe
care Ştefan îl întâlneşte în oraş. Protagonistul crede că domnul G. nu se află
întâmplător la Câmpulung şi că a venit acolo pentru a fi alături de Ela. Din cauza
izbucnirii războiului, Ştefan nu mai are ocazia să se convingă dacă soţia îl înşală
sau nu.
Ştefan vede în Ela idealul de femeie, în care el poate găsi iubirea reciprocă
perfectă. În susţinerea acestei concepţii sugestiv este şi faptul că el îi spune pe
nume o singură dată, prilej cu care cititorul şi află numele femeii, în restul
romanului, o numeşte: ,,femeia mea’’, ,,nevastă-mea’’, ,,fata asta’’, ,,ea’’. În
conştiinţa lui Gheorghidiu, Ela se transformă dintr-un ideal de femeie într-o femeie
oarecare, semănând cu oricare alta.
Rănit şi spitalizat, soţul se simte detaşat de tot ce îl legase de Ela, de aceea,
hotărăşte să se despartă definitiv, dăruindu-i casele de la Constanţa,
bani, ,,absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preţ la cărţi...de la lucruri
personale, la amintiri. Adică tot trecutul’’.
Un prim element al textului narativ, semnificativ pentru realizarea personajului
Ştefan Gheorghidiu este incipitul. Chiar dacă este vorba de un roman modern, în
incipit sunt fixate cu precizie realistă coordonatele spaţio-temporale. ,,În
primăvara anului 1916, ca sublocotenent proaspăt, întâia dată concentrat, luasem
parte, cu un regiment de infanterie din capitală, la fortificarea Văii Prahovei, între
Buşteni şi Predeal.” Protagonistul şi, în acelaşi timp, naratorul întâmplărilor din
roman, Ştefan Gheorghidiu, este concentrat pe Valea Prahovei şi aflat în
aşteptarea intrării României în Primul Război Mondial.
Spre deosebire de romanele tradiţionale, în care conflictul este, de regulă,
exterior, iar cel interior apare ca efect al unei intenţii moralizatoare a textului, în
romanul lui Camil Petrescu, apare conflictul interior, din conştiinţa personajului-
narator, care trăieşte stări şi sentimente contradictorii faţă de soţia sa, Ela. Acest
conflict interior este generat de raporturile pe care protagonistul le are cu
realitatea înconjurătoare. Principalul motiv al rupturii dintre Ştefan şi soţia sa este
suspiciunea adulterului, dar şi implicarea Elei în lumea mondenă, pe care eroul o
dispreţuieşte. Aşadar, conflictul interior se produce din cauza diferenţei dintre
aspiraţiile lui Gheorghidiu şi realitatea lumii înconjurătoare.
În ceea ce priveşte perspectiva narativă, romanul este scris la persoana I, dintr-o
perspectivă narativă de tip “avec”, sub forma unei confesiuni a personajului
principal, Ştefan Gheorghidiu, care trăieşte două experienţe fundamentale: iubirea
şi războiul. Relatarea la persoana I conferă autenticitate şi caracter subiectiv
textului.
Cele două teme ale romanului, războiul şi iubirea, constitue două experienţe
decisive pentru devenirea personajului-narator. Suferinţa lui Ştefan este lucidă în
detaliile analizei, iar orgoliul este profund. Astfel, în final, după traversarea dramei
colective a războiului, pasiunea devoratoare şi iubirea pentru Ela sunt înlocuite cu
indiferenţă rece. Se produce astfel drama constatării distanţei dintre iluzie şi
realitate, dintre ideal şi banalitate.
Cele două personaje sunt caracterizate atât în mod direct, cât și în mod indirect.
Caracterizarea personajului Ştefan se realizează subiectiv, sub o singură viziune,
cea a personajului-narator. Astfel, portretul lui Gheorghidiu este realizat mai ales
prin caracterizare indirectă, prin fapte, gânduri, limbaj, gesturi, atitudini şi prin
relaţiile cu celelalte personaje. Caracterizarea directă se realizează rar, prin
intermediul replicilor scurte ale altor personaje, precum cea pe care i-o adresează
Ela lui Ştefan când acesta îi reproşează comportamentul ei din timpul excursiei de
la Odobeşti: ,,Eşti de o sensibilitate imposibilă.” În acest roman subiectiv, de
analiză, este folosită adesea autocaracterizarea, pentru portretul fizic, moral sau
psihologic: ,,Eram alb ca un om fără globule roşii”, ,,Eram înalt şi elegant”, ,,Lipsit
de orice talent, în lumea asta muritoare, fără să cred în Dumnezeu, nu m-aş fi
putut realiza – şi am încercat-o – decat într-o dragoste absolută”. Ela este
caracterizată direct de către soțul ei și o numeşte: ,,femeia mea’’, ,,nevastă-
mea’’, ,,fata asta’’, ,,ea’’.
Caracterizarea indirectă reiese din comportamentul personajelor. Ela devine o fire
pragmatică, întreprinzătoare și, totodată, ea este preocupată de viața mondenă,
găsind prilejul de a-și manifesta farmecul și cochetăria. Ștefan descoperă o altă
față a Elei, care este capabilă să se implice în afaceri legate de moștenire, apelând
chiar la seducție. Deruta lui Ștefan Gheorghidiu este cu atât mai mare, cu cât el
rămâne adeptul superiorității bărbatului, care trebuie să-și manifeste puterea
protectoare, consoarta rămânând în limitele feminității, dincolo de orice
vulgaritate. Gelozia eroului se declanșează după ce Ela îl cunoaște pe Grigoriade.
Prima criză de gelozie din viața cuplului este cea determinată de petrecerea de la
Odobești, și de acum încolo relația se manifestă prin despărțiri și împăcări, prin
reproșuri și acceptări sau chiar prin răzbunări, ajungându-se până la amenințări cu
evacuarea și cu divorțul. Astfel, Gheorghidiu aduce în casă o prostituată, apoi îi
cere Elei să părăsească locuința și îi propune un divorț amiabil, atunci când sosit
pe neașteptate nu o găsește acasă. Totul reintră însă în normal când Gheorghidiu
găsește scrisoarea verișoarei sale Anișoara, prin care aceasta o invitase pe Ela să
petreacă noaptea la ea. Tortura geloziei se accentuează însă în momentul în care
Ștefan este concentrat pentru executarea unor lucrări militare. Frământările
determinate de gelozie sunt accentuate de discuția de la popotă dintre ofițeri
referitoare la fidelitatea dintre soți. Adept al ideii că ,,cei care se iubesc au drept
de viață și de moarte unul asupra celuilalt’’, obsedat că soția l-ar putea înșela,
Stefan cere o permisiune pentru a se convinge de fidelitatea acesteia. Reîntâlnirea
cu Ela nu-l vindecă de gelozie, ci i-o accentuează, căci îl întâlnește pe stradă pe
Grigoriade. Doar experiența războiului se va dovedi purificatoare, deoarece
sentimentul morții îl vindecă de gelozie, iar la întoarcerea acasă renunță la
trecutul său și divorțează.
Concluzie
De-a lungul relației lor, cele două personaje se aseamănă în prima fază a evoluției
lor: amândoi sunt frumoși, fermecători, dar săraci, devotați unul altuia, pasionali.
Apoi, firea reflexivă, înclinația spre autoanaliză, spiritul său polemic, obsesia ideii
de absolut caracteristice lui Ștefan Gheorghidiu vin în contradicțiecu
pragmatismul, superficialitatea și înclinația spre viața mondenă și frivolă
manifestate de Ela. Această opoziție va genera în final și ruptura din viața cuplului.
Deosebirea dintre cei doi soți se explică și prin faptul că Ștefan este un intelectual
însetat de absolut, un inadaptat, un personaj cu o personalitate aparte, puternică,
dar contradictorie, pe când Ela este o ființă comună.
Relația din cuplu este privită doar din perspectiva subiectivă a personajului-
narator-Ștefan Gheorghidiu, iar datorită acestei perspective unice, relația dintre
cele două personaje nu se încadrează unui tipar, fiind una atipică și dobândind
pecetea personalității protagonistului.