Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

de Camil Petrescu
(relaţia dintre personaje)

Prin romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930), C.

Petrescu este primul autor remarcabil de proză subiectivă. Textul narativ este structurat în
două părţi, precizate în titlu, care indică temele romanului, în acelaşi timp, cele două
experienţe fundamentale trăite de protagonist: dragostea şi războiul, remarcandu-se
treisprezece capitole cu titluri sugestive. Dacă prima parte reprezintă rememorarea iubirii
matrimoniale eşuate dintre Ştefan şi Ela, partea a doua, construită sub forma jurnalului de
campanie al lui Gheorghidiu, urmăreşte experienţa de pe front, din timpul Primului
Război Mondial. Prima parte este în întregime ficţională, în timp ce a doua parte
valorifică jurnalul de campanie al autorului.
În cazul cuplului Ştefan Gheorghidiu-Ela, iubirea este situată sub semnul
orgoliului şi al frustrării neîmplinirii în absolut.
Relaţia dintre cei doi soţi se bazează pe orgoliu. Ştefan începe să ţină la Ela din
orgoliul de a fi iubit de una dintre cele mai frumoase studente, iar gelozia îi apare din
acelaşi motiv. Orgoliul îi împiedică pe amândoi să se împace. Ea îl iubeşte atâta timp cât
e mândră de valoarea lui intelectuală în cercul lor de studenţi săraci, dar se îndepărtează
de el când, în noul ei cerc monden, soţul nu-i mai trezeşte admiraţia.
Statutul social, moral, psihologic al celor doua personaje.
Gheorghidiu e o conştiinţă lucidă, un spirit atent întors în sine, care se
analizează în două mari ipostaze ale vieţii: iubirea şi războiul. Stăpânit de nevoia de a
realiza absolutul în dragoste, eşuează tocmai în acest sector, singurul în opinia sa care i-ar
putea justifica existenţa. Recunoaşterea deplină a acestui eşec se produce după ce eroul
parcurge experienţa zguduitoare a războiului. Protagonistul îşi analizează cu luciditate
dureroasă drama. El reprezintă tipul intelectualului lucid, al inadaptatului superior,
care trăieşte drama îndrăgostitului de absolut. Este un personaj atipic, căci ca şi
finalul naraţiunii, personajul rămâne neelucidat, fiind imprevizibil.
Imaginea Elei este construită numai prin ochii bărbatului însetat de absolutul
iubirii. Ela devine o expresie a mediocrităţii si a superficialităţii. Maniera de construcţie a
personajului este cea romantică. Atâta timp cât ea este detaşată de vulgaritate, se află
deasupra celorlalte femei prin imaginea pe care şi-o păstrează în mintea lui Gheorghidiu:
nu este numită, este menţinută într-un anonimat misterios (,,nevastă-mea’’, ,,fata asta’’,
,,ea’’). În momentul în care, coborâtă de pe acel piedestal, devine parte a societăţii
mediocre, frivole, este numită Ela.
Secvente semnificative pentru evolutia relatiei dintre cele doua personaje.
Debutul nararii primei experienţe de cunoaştere, iubirea, se face începând cu
capitolul al doilea. Tânărul, pe atunci student la Filosofie, se căsătoreşte din dragoste cu
Ela, studentă la Litere, orfană crescută de o mătuşă. Iubirea bărbatului se naşte din
duioşie, dar la o autoanaliză atentă, naratorul mărturiseşte că iubirea se conturează mai
ales din orgoliu si, recunoscand că se simtea flatat/magulit de admiratia celor din jur
pentru sentimentele pe care Ela, „una dintre cele mai frumoase studente” le avea pentru
el, constata: ,,cred că acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri.’’
 După căsătorie, cei doi trăiesc modest, dar fericiţi. Echilibrul familiei este
tulburat de o moştenire pe care Gheorghidiu o primeşte la moartea unchiului său avar,
Tache. Ela se implică în discuţiile despre bani şi, spre deosebire de soţul ei, se dovedeşte
atrasă de viaţa mondenă, arătându-se indignată atunci când simte că soţul ei e înşelat.
Atitudinea Elei îl surprinde în mod dureros pe Ştefan, care ar fi vrut-o ,,mereu feminină,
deasupra discuţiilor acestea vulgare.’’ Dezgustat, Ştefan va ceda o parte din avere în
favoarea familiei. ,,Gospodăria boemă’’ de până atunci se transformă într-un mariaj
monden. În opinia personajului-narator, un om lucid, inteligent şi conştient de propria-i
valoare, Ela se dovedeşte frivolă şi superficială, lăsându-se în voia tentaţiilor mondene.
(are aparține înaltei societăți, care ține de viața de lux și de petreceri a acestei societăți;
care reflectă sau privește o astfel de viață. ♦ (Adesea substantivat) Căruia îi place viața de
societate, care frecventează reuniunile înaltei societăți.)
Cuplul evoluează spre o inevitabilă criză matrimonială, al cărei moment
culminant are loc cu ocazia unei excursii la Odobeşti. În timpul acesteia, se pare că Ela îi
acordă o atenţie exagerată unui anume G., care, în opinia personajului-narator, îi va
deveni mai târziu amant. Nevoia de absolut îl determină să-şi analizeze cu luciditate
stările şi să-şi exagereze suferinţa. Ela apare ca o femeie infidelă, dar trădarea ei nu este
evidnetă, ci se constituie dintr-o suită de împrejurări pe care Ştefan le interpretează în
manieră proprie. Ela consideră că nu a înfăptuit nimic reprobabil, că nu s-a comportat
altfel decât celelalte femei (,,toate femeile fac la fel’’, îi răspunde ea soţului când acesta o
acuză că i-a acordat prea multă atenţie unui străin) şi că ,,sensibilitatea imposibilă’’ a lui
Ştefan este aceea care amplifică neînţelegerile dintre ei.
În urma excursiei de la Odobeşti, relaţia lor devine o succesiune de separări şi
împăcări. După o scurtă despărţire, cei doi se împacă (capitolul ,,Asta-i rochia
albastră’’). Urmează o altă despărţire, într-o noapte de februarie, când Ştefan revine
acasă pe neaşteptate de la Azuga, unde era concentrat, şi nu o găseşte pe Ela, care îşi face
apariţia abia dimineaţa. Femeia părăseşte locuinţa, iar peste câteva zile, soţul îi scrie,
propunându-i un divorţ amiabil. Chiar dacă unitatea cuplului este zdruncinată, împăcarea
survine şi de această dată, după ce Gheroghidiu găseşte un bilet rătăcit printre lucrurile
Elei, bilet prin care verişoara lui, Anişoara, o invita pe aceasta să petreacă noaptea la ea,
tocmai la data la care el nu o găsise acasă (capitolul ,,Între oglinzi paralele’’).
Capitolul final al primei părţi se deschide cu fraza: ,,Dar ultima scrisoare mă
chema negreşit la Câmpulung’’, care închide paranteza retrospectivă. Aici găseşte o
femeie distantă, preocupată de situaţia ei materială. Aflând ce-şi doreşte, Gheorghidiu e
convins că ea plănuieşte divorţul pentru a rămâne cu domnul G., pe care Ştefan îl
întâlneşte în oraş. Din cauza izbucnirii războiului, Ştefan nu mai are ocazia să se
convingă dacă soţia îl înşală sau nu.
Rănit şi spitalizat, Gheorghidiu se întoarce la Bucureşti, dar se simte detaşat de tot
ce îl legase de Ela. Obosit să mai caute certitudini, o priveşte acum cu indiferenţa ,,cu
care priveşti un tablou’’ şi hotărâşte să o părăsească, lasandu-i acesteia „tot trecutul’’.

Relatia incipit-final. Conflictul .Perspectiva narativa. ++++modalitati de

caracterizare
Chiar dacă este vorba despre un roman modern, în incipit sunt fixate cu precizie
realistă coordonatele spaţio-temporale: ,,În primăvara anului 1916, ca sublocotenent
proaspăt, întâia dată concentrat, luasem parte, cu un regiment de infanterie din capitală, la
fortificarea Văii Prahovei, între Buşteni şi Predeal’’. În schimb, finalul deschis lasă loc
interpretărilor multiple, aşa cum se întâmplă în general în proza de analiză psihologică.
Obosit să mai caute certitudini şi să se mai îndoiască, Gheorghidiu se simte detaşat de tot
ceea ce îl legase de Ela, hotărând să o părăsească şi să-i lase ,,tot trecutul’’.
Spre deosebire de romanele tradiţionale, în care conflictul este exterior, în
romanul lui Camil Petrescu apare conflictul interior, din conştiinţa personajului-narator,
Ştefan Gheorghidiu, care trăieşte stări şi sentimente contradictorii faţă de soţia sa, Ela.
Acest conflict este generat de raporturile pe care personajul le trăieşte cu realitatea
înconjurătoare. Implicarea Elei în lumea mondenă pe care eroul o dispreţuieşte şi faţă de
care ţine să se detaşeze reprezintă principalul motiv al rupturii dintre Ştefan şi soţia sa.
Aşadar, conflictul interior trăit de protagonist se produce din cauza discrepanţei dintre
aspiraţiile lui Gheorghidiu şi realitatea lumii înconjurătoare. În opoziţie cu lumea
intelectualului Ştefan Gheorghidiu, o lume idealizată şi într-o oarecare măsură izolată
(Utopia), se conturează lumea reală (Realia) a oamenilor de afaceri, a compromisurilor şi
a moştenirilor.
Perspectiva narativă este subiectivă şi unică, naraţiunea realizându-se la persoana
I, cu focalizare internă şi viziunea ,,împreună cu’’. Naratorul este protagonistul
romanului, deci un narator implicat. Punctul de vedere unic şi subiectiv al personajului-
narator, care mediază între cititor şi celelalte personaje, face ca cititorul să cunoască
despre acestea din urmă tot atât cât ştie şi personajul principal. O consecinţă a acestui tip
de relatare este faptul că, pe parcursul întregului roman, Ela rămâne un mister pentru
cititor, fiind prezentată numai prin intermediul impresiilor lui Ştefan. ,, Nu Ela se
schimbă [...](poate doar superficial, dându-şi arama pe faţă, cum se spune, abia după
căsătorie), ci felul în care o vede Ştefan’’ (Nicolae Manolescu, Arca lui Noe). De aceea,
cititorul nu se poate pronunţa asupra fidelităţii ei şi nici nu poate opina dacă e mai
degrabă superficială decât spirituală.
In conturarea caracterului protagoistului acestui roman, se utilizeaza insa tehnici
specifice romanului de analiza psihologica, precum redarea prin intermediul monologului
interior a framantarilor sufletesti si trairilor interioare ale personjului: intospectia („E in
mine o fierbere de serpi innebuniti”-protagonistul isi compara zbuciumul sufletesc,
provocat de sentimentul de gelozie cu o imagine desprinsa din infern) si autoanaliza
lucida („Simteam din zi in zi, departe de femeia mea, ca voi muri”- personajul resimte
spaima de moarte, generata de anarhia razboiului. Prin intermediul caraterizarii directe,
realizata de celelalte personaje, sunt reliefate cateva dintre trasaturile de caracter ale lui
Stefan-„esti de o sensibilitate imposibila”, va spune Ela cand sotul ii reprosaza
comportamentul ei din timpul excursiei la Odobesti. Prin autocaracterizare este reliefat un
relativ portret fizic „Eram alb ca un om fara globule rosii”; „Eram inalt si elegant”.
Personajul este, mai ales, reliefat prin intermediul caracterizarii indirecte, din gesturi,
comportament, relatia cu clelalte personaje, ganduri care surprind, pe langa orgoliu,
trasaturi precum natura analitica si reflexiva, sensibilitatea exagerata, luciditate,
inteligenta, constiinta propriei valori in raport cu filfizonii mondeni apreciati de sotia sa,
Ela.
Incheiere
Cele două personaje reprezintă, de fapt, două destine incompatibile, pe care
iubirea le uneşte pentru un timp, dar pe care existenţa concretă le separă, potrivit esenţei
lor. Prin Ştefan Gheorghidiu, scriitorul impune în literatura română o nouă tipologie,
intelectualul inadaptat, aspirând spre absolut în iubire şi cunoaştere, căruia i se opune Ela,
o femeie frumoasă, cochetă, dar cu aspiraţii comune, care nu-l poate înţelege.