Relația dintre 2 personaje

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

Camil Petrescu

Camil Petrescu este creatorul unui univers artistic original, având

preocupări diverse în domeniul publicistic sau cultural. Opera “Ultima
noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman subiectiv
modern, interbelic, ionic, citadin și psihologic, apărut în anul 1930. Este un
roman modern, de tip proustian, prin inspirația din universul citadin, și
renunțarea la mediul tradițional. Totodată este un roman subiectiv,
protagonistul fiind naratorul, iar evenimentele fiind prezentate la persoana
întâi. Romanul este un monolog interior, care dezvăluie propriile stări
sufletești și problemele de conștiință. Opera se încadrează în modernism,
curent literar inițiat în România de către criticul literar Eugen Lovinescu în
anul 1919.
Tema fundamentală o constituie condiția intelectualului marcată de 2
experiențe existențiale : aspirația spre iubirea absolută, și tragedia
războiului . Tema devine o ilustrare a modernismului lovinescian prin
reflectarea mutației în plan tematic și stilistic.
Ștefan Gheorghidiu este personajul principal, încadrat în tipologia
intelectualului născut din frământări și incertitudini, inadaptat într-o
societate mediocră. Își analizează experiențele și trăirile lucid, prin tehnica
introspecției.
Statutul social al lui Gheorghidiu suferă mai multe schimbări. Inițial, este
prezentat ca student la filosofie, sărac, dar apreciat în mediul universitar.
Ca tânăr căsătorit, are o existență modestă și fericită. După primirea
moștenirii de la unchiul Tache, pătrunde în lumea mondenă, și se implică în
afaceri. În a doua parte a romanului, are statutul de sublocotenent în
armata română. În final, rănit, divorțează și îi cedează Elei o parte din
bunurile sale.
Psihologic, Gheorghidiu este un personaj caracterizat de un puternic
conflict interior. Orice aspect existențial este pus sub lupa analizei. Acesta
aspiră la iubirea absolută, dar este dezamăgit de realitate. Analizează cu
luciditate gesturile de afecțiune pe care Ela i le arată Domnului G, în
excursia de la Odobești.
Moral, personajul este un apărător al principiilor de viață și al adevărului.
Inadaptarea vine din respingerea falsității. Este o fire conflictuală și
polemică, este măcinat de gelozie, conștiința lui fiind obsedată de
amănunte chinuitoare. Totodată, este un tip orgolios, sensibil și lucid.
Ela, personajul feminin principal, este o figură controversată, văzută prin
ochii subiectivi ai soțului său, Ștefan Gheorghidiu. Personalitatea ei rămâne
ambiguă, oscilând între imaginea unei soții devotate și suspiciunile de
infidelitate ale naratorului.
Din punct de vedere social, Ela face parte din burghezia bucureșteană,
fiind obișnuită cu viața mondenă și cercurile intelectuale. Se adaptează
rapid la noul statut financiar al cuplului după moștenirea primită de Ștefan,
devenind mai preocupată de lux și aparițiile sociale. Frecventează saloane
mondene și participă la petreceri, fiind atrasă de personalități influente și de
oamenii de succes.
Din punct de vedere psihologic, aceasta este un personaj enigmatic, greu
de înțeles, pentru că este prezentată doar din perspectiva subiectivă a lui
Ștefan. Se simte frustrată de gelozia și posesivitatea soțului ei, dorindu-și
mai multă libertate și apreciere. Oscilează între sensibilitate și pragmatism
– la început pare romantică, dar apoi devine mai practică, preferând
confortul unei vieți mondene.
Din punct de vedere moral, la începutul căsniciei, Ela pare o soție
iubitoare și devotată, fiind apreciată de Ștefan pentru inteligența și
frumusețea ei. Pe măsură ce avansează în societate, comportamentul ei
devine ambiguu – participă la evenimente fără soțul ei și pare să acorde
atenție altor bărbați, ceea ce alimentează gelozia lui Ștefan. Romanul nu
oferă o confirmare clară a infidelității sale, dar flirtul cu domnul G. și
schimbările din comportamentul ei sugerează o anumită superficialitate și
dorință de independență.
Relația dintre Ștefan Gheorghidiu și Ela este una tensionată, oscilând
între iubire, gelozie și deziluzie.
O scenă reprezentativă pentru relația celor 2 personaje este cea a cinei
în familie, după moștenirea primită de Ștefan. Această scenă are loc la
începutul romanului, când Ștefan primește o moștenire importantă, iar viața
lor se schimbă. Ela devine din ce în ce mai atrasă de cercurile mondene, în
timp ce Ștefan, care valorizează mai mult spiritul decât materialul, începe
să se simtă străin de ea.
O altă scenă reprezentativă pentru relația celor 2 personaje este cea a
confruntării de la Odobești. În timpul vacanței de la Odobești, gelozia lui
Ștefan atinge punctul culminant. El bănuiește că Ela îl înșală cu domnul G.
și încearcă să obțină o mărturisire de la ea. Ela, însă, neagă și
reacționează calm, dar această scenă marchează momentul în care Ștefan
își pierde definitiv încrederea în ea.
Titlul este construit pe antiteza : “ultima-întâia”, ca frontiere temporale ale
analizei lucide, a celor două experiențe existențiale : “dragoste-război” .
Cele 2 substantive sugerează temele operei, iar recurența substantivului
“noapte”, exprimă trăirea în conștiință a celor 2 experiențe .
Romanul e structurat în 2 părți: “ultima noapte de dragoste”, ce relatează
iubirea dintre Ștefan Gheorghidiu și soția sa, Ela, și “întâia noapte de
război” , în care este vorba despre jurnalul personajului principal din război.
Romanul conține 13 capitole, distribuite în 2 cărți, cu titluri semnificative.
Romanul este un monolog liric scris la persoana întâi, surprins în 2
ipostaze : îndrăgostit și posesiv. Este alcătuit pe baza jurnalului de
campanie. Cele 2 cărți se îmbină într-o unitate compozițională printr-o
viziune modernistă, care surprinde trăiri și evenimente ale unui erou
superior, ce își pune permanent probleme de conștiință.
Evenimentele sunt plasate într-un mediu citadin: Bucuresti, Câmpulung,
Azuga, și pe front, între Bușteni și Predeal. Aceste evenimente sunt trăite
de erou timp de aproximativ doi ani și jumătate înaintea intrării României în
război, cât și în timpul desfășurării acestuia. Opera este alcătuită pe baza
jurnalului de campanie în care timpul obiectiv evoluează cu cel subiectiv.
Incipitul debutează cu precizarea realistă a coordonatelor spațio-
temporale: “în primăvara anului 1916… la fortificarea Văii Prahovei”. Eroul
este concentrat și participă la fortificarea frontului așteptând intrarea
României în război.
 Finalul îl readuce în prim-plan pe Gheorghidiu, revenit după front,
redescoperindu-se pe sine, capabil să-i lase Elei “absolut tot..” . Este un
final deschis.
Portretul lui Gheorghidiu este realizat mai ales prin limbaj, gesturi sau
relațiile cu alte personaje. La acestea se adaugă și autocaracterizarea, ce
reiese din monologul interior, memoria involuntară sau fluxul conștiinței :
“Eram înalt și elegant”.
Caracterizarea directă este realizată rar, prin intermediul replicilor scurte
ale altor personaje, precum cea a Elei, când soțul îi reproșează
comportamentul ei din timpul excursiei de la Odobești : “Ești de o
sensibilitate imposibilă”.
În concluzie, relația dintre Ștefan Gheorghidiu și Ela este marcată de
idealizare, gelozie, și deziluzie, fiind un exemplu de incompatibilitate
emoțională, în care unul iubește o idee, iar celălalt trăiește în realitate.