Opera literară „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” a fost scrisă de Camil
Petrescu și publicată înanul 1930. Este un roman modern, subiectiv și psihologic. Romanul este specia
genului epic, în proză, de mare întindere, cuo acțiune complexă care se desfășoară pe mai multe planuri
narative, cu personaje numeroase a căror personalitate este bine individualizată.
Romanul dezvolta tema cunoasterii in raport cu doua experiente de viata care
modeleaza constiinta lui Gheorghidiu: iubirea si razboiul. Cartea exploreaza complexitatea sentimentelor
amoroase, rivalitățile și suferința provocată de iubirea neîmpărtășită, ceea ce-l va face pe Stefan
Gheorghidiu sa se cufunde intr-o lume a confuziei si incertitudinii. De asemenea, romanul evidentiaza
modul in care razboiul schimba radical viata personajelor si le afecteaza psihicul. Desfasurandu-se in
timpul Primului Razboi Mondial, cartea aduce in prim-plan efectele distructive ale razboiului asupra
individului si asupra societatii in ansamblu. Fiind un roman de factura realista, opera literara este si o
imagine a societatii bucurestene de la inceputul secolului XX, cand partea materiala a existentei devine
primordiala. Un element narativ al romanului poate fi reprezentat de catre semnificatia titlului. Acesta
are o valoare anticipativa, mentionand cele 2 experiente de viata menite sa-I schimbe lui Stefan
Gheorghidiu viziunea asupra existentei. Termenul ,,noapte” este utilizat cu valoare conotativa, sugerand
misterul ce caracterizeaza atat experienta voita, absoluta a iubirii, cat si cea a razboiului. Totodata,
termenul ,,razboi”, pe langa valoarea sa denotativa, poate exprima si conflictul interior al lui
Gheorghidiu, care se simte coplesit de complexitatea vietii sale si isi pune la indoiala identitatea si
valorile. Un alt element narativ poate fi si conflictul. Fiind un roman psihologic, este prezent un conflict
interior dat în sufletul lui Ștefan Gheorghidiu, care trăiește stări și sentimente contradictorii față de soția
sa, Ela. Acest conflict interior este generat de raporturile diferite pe care protagonistul le are cu realitatea
înconjurătoare. Conflictul interior este dublat de un conflict exterior, generat de relația protagonistului
cu societatea, acesta fiind plasat în categoria inadaptaților sociali.
In aceasta opera literara, personajul principal este reprezentat de Stefan Gheorghidiu, deoarece
este prezentat pe toata durata actiunii, atentia cititorului fiind orientata asupra faptelor sale si a relatiei
cu celelalte personaje. Camil Petrescu introduce un nou tip de personaj: intelectualul lucid, hipersensibil,
care analizeaza totul pentru a intelege de ce nu se poate apropia de absolut. Aceasta tipologie este
regasita atat in dramaturgia lui Petrescu, cat si in romane. Eroul este un intelectual ce se individualizeaza
prin viziunea pe care o are despre iubire, apoi despre confruntarea cu moartea. Din punct de vedere
social, initial, este un student sarac care traieste boem, multumindu-se cu studiile de filozofie, chiar
povestea de iubire desfasurandu-se calm in aceasta perioada. Apoi, prin intermnediul mostenirii
neasteptate, intra in randul oamenilor bogati, ceea ce nu-I schimba perceptia asupra vietii. Tot acum,
povestea de dragoste incepe sa-l dezamageasca, constatand trasformarea Elei intr-o persoana interesata
de bucuriile pe car noul statut social i le ofera. Aceasta schimbare, insa, de statut social, nu produce
modificari de ordin moral sau psihologic in personalitatea lui Stefan Gheorghidiu, ramanand acelasi om
onest care uraste frivolitatea, superficialitatea si care este total detasat de lumea afacerilor. De altfel,
putem spune ca obsesia eroului pentru a atinge idealul, absolutul, il transforma intr-o fire problematica,
nefericita.
Portretul personajului Stefan Gheorghidiu este conturat atat prin modalitati de caracterizare
directe, cat si indirecte. O scena pentru a pune in evidenta anumite trasaturi ale lui Gheorghidiu este cea
a excursiei de la Odobesti. Aceasta scena marcheaza inceputul destramarii cuplului Stefan Gheorghidiu-
Ela, o criza matrimoniala generata de un posibil triunghi amoros prin insinuarea misteriosului domn G.
Posibilitatea ca Ela sa fie atrasa de domnul G. se prefigureaza inca din drumul spre Odobesti, cand Ela sta
intre cei doi barbati. Incercand sa se adapteze vietii mondene, Gheorghidiu devine foarte atent la
comportamentul sotiei, radiografiaza in cele mai mici detalii gesturile Elei si ajunge sa se
autocaracterizeze drept ,,judecator de instructie, maniac si bolnav”, trasaturi care reies prin caracterizare
directa de catre insusi Gheorghidiu. In paginile de introspectie, Gheorghidiu descrie trairile interioare,
marturisind ca ,,Nu, n-am fost nici o secunda gelos, desi am suferit atata din cauza iubirii”. Sensibilitatea
exagerata a protagonistului si vigilenta acestuia sunt subliniate in secventa in care doamna cu parul
carunt il caracterizeaza pe Gheorghidiu drept o persoana hipersensibila, atenta la amanunte care altora
le scapa, trasaturi deduse prin caracterizare directa din vorbele personajului. Acest moment
declanseaza ,,monografia indoielii”, cei doi se despart, apoi se impaca, Gheorghidiu constatand ca nu
poate trai fara sotia lui.
Capitolul ,,Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu” este capitolul ce concentreaza imaginea
veridica asupra razboiului care, in opinia lui G. Calinescu, reprezinta cele mai frumoase pagini dedicate
razboiului din literatura romana: ,,tot ce s-a scris mai obiectiv si mai zguduitor despre razboi”. Utilizand
tehnica jurnalului, partea a doua a romanului este caracterizata prin autenticitate. In aceasta
secventa, ,,frontul” inseamna haos, mizerie, frica, foamete, Camil Petrescu demitizand imaginea
razboiului. Descrierea luptelor ilustreaza in mod realist tragismul confruntarii cu moartea care, uneori,
anuleaza umanitatea, lasandu-i individului numai instinctul de supravietuire. Si in aceasta ipostaza,
Gheorghidiu se autoanalizeaza, insistand asupra perceptiilor, in special auditive, pentru a contura
momentul apocaliptic. Cu toate acestea, Stefan Gheorghidiu isi conduce subalternii si reusesc sa
supravietuiasca acestui atac, fragment din care reiese, prin caracterizare indirecta, curajul si simtul
responsabilitatii. Sentimentul pe care il traieste nu este de implinire, de patriotism, ci este perceput ca o
sansa de a trai pana in ziua urmatoare. In dorinta de a trai absolutul si in confruntarea cu moartea,
Gheorghidiu isi propune un gest maret, dar este ranit si spitalizat, in aceasta secventa fiind subliniat, prin
caracterizare indirecta, din faptele lui, eroismul lui Stefan.
În concluzie, opera “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman
interbelic, dată fiind poziţionarea acestuia în istorie. Totodata, este un roman de factură subiectivă,
psihologică si modernistă, având drept caracteristici unicitatea perspectivei narative, timpul prezent şi
subiectiv, memoria afectivă, naraţiunea la persoana I şi autenticitatea trăirii, dezvoltând tema iubirii şi a
experienţei războiului.
