Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

Personajul literar este o instanta narativa prin intermediul careia scriitorul isi exprima indirect ideile,
conceptiile, sentimentele.

Opera literara ,,Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi’’ publicata in anul 1930 de catre
Camil Petrescu a innoit romanul romanesc interbelic prin sincronizare cu literatura universala prin
deplasarea interesului spre estetica auteticitatii, iar actiunea se concentreaza asupra evenimentelor
vietii interioare.

,,Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” este un roman modern, psihologic, de tip
subiectiv, deoarece are drept caracteristici: unicitatea perspectivei narative, timpul prezent si
subiectiv, fluxul constiintei, memoria afectiva, involuntara, naratiunea la persoana I, tehnica
introspectiei, luciditatea autoanalizei, monologul interior, anticalofilismul (stil literar necizelat), dar
si autenticitatea definita ca identificarea actului de creatie cu realitatea vietii, cu experienta
nepervertita, cu trairea intensa.

Stefan Gheorghidiu este personajul principal al romanului, ilustrand tema intelectualului lucid,
orgolios si inadaptat social. La nivelul compozitiei, Stefan este constiinta ordonatoare si naratorul
autodiegetic, deoarece „se povesteste” pe sine in roman si focalizeaza toate evenimentele din unica
sa perspectiva. Traiectoria exterioara a personajului este dictata de diferitele ipostaze pe care le
parcurge de-a lungul devenirii sale romanesti: initial apare ca un student sarac la Facultatea de
Filozofie, care traieste o poveste de dragoste pasionala; apoi este tanarul bogat, care nu stie cum sa
gestioneze noul statut si se lasa prins in mirajul distrugator al mondenitatii; urmeaza etapa
soldatului care traieste sentimentrul de responsabilitatii si al camaderiei, dublat de revelatia
egoismului dramei sentimentale pe care o traise. Eroul se iluzioneaza ca poate hotari si rationaliza
experientele decisive pentru fornarea sa, cauta o iesire din conditia sa limitata, cu scopul atingerii
unui absolut imaginat.

De la inceputul pana la sfarsitul romanului, Gheorghidiu este un „alter ego” al scriitorului Camil
Petrescu, un spirit introvertit, nelinistit si polemic. Partea romanului consacrata evocarii povestii de
dragoste are valoarea unei monografii, deoarece autorul surprinde toate fazele si momentele
relatiei dintre cei doi. Marturisirile personajului sunt elocvente pentru starile pe care le parcurge
constiinta sa, de-a lungul acestui traseu. Orgoliul de a fi iubit se transforma in mandria de a modela
intelectual femeia de langa el si de a-i hotari destinul: „destinul tau, fata draga, e si va fi schimbat
prin mine”. Toate certitudinile sunt insa spulberate de gelozia care se instaleaza in sufletul sau de la
primele semne de cochetarie ale Elei: „Niciodata nu m-am simtit mai descheiat de mine insumi, mai
nenorocit.” In capitolul „Intaia noapte de razboi” incepe sa priveasca experienta consumata ca o
etapa incheiata si esuata in tentativa de a atinge absolutul in ceva, in orice: „Lipsit de orice talent, in
lumea asta muritoare, fara sa cred in Dumnezeu, nu m-as fi putut realiza – si am incercat-o – decat
printr-o dragoste absoluta”.

Mijloacele de caracterizare a personajului converg in majoritate catre formele monologului interior

si ale introspectiei, ca procedee moderne, desi relatiile cu celelalte personaje, faptele, gesturile si
atitudinile sunt de asemenea prezentate.
 Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
O prima secventa semnificativa ce reliefeaza orgoliul tanarului este cea de la popota ofiţerilor din
capitolul ”La Piatra Craiului, în munte…”, unde are loc o discuţie generată de achitarea unui bărbat
ce şi-a ucis soţia prinsă în flagrant de adulter. Părerile sunt împărţite: de la cele privind rolul
tradiţional al căsniciei- “femeia să fie femeie şi casa căsă, dacă-i arde de altele să nu se mai mărite”-
căpitanul Corabu, la cele idealiste-femeia trebuie să fie liberă să plece oricând doreşte- căpitanul
Dimiu. Gheorghidiu îşi dovedeşte din nou orgoliul și poziţia intransigentă printr-o izbucnire violentă.
Părerea lui este că cei doi au drept de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt, neputând accepta
formula de metafizică vulgară conform căreia fiecare îşi poate retrage cantitatea de suflet investită
într-o relaţie, deoarece iubirea transformă pentru totdeauna. Concluzia sa tăioasă-“discutaţi mai
bine ceea ce vă pricepeţi” este aceea a unui personaj pornit în căutarea iubirii absolute, care
respinge cu vehemenţă ceea ce este mai puţin.

O a doua secventa semnificativa ce evidentiaza orgoliul lui Gheorghidiu este excursia la Odobesti de
Sfintii Constantin si Elena, ce accentueaza fisura aparuta in cuplu, deoarece Ela se arata interesata
de domnul G.- „vag avocat, dansator, foarte cautat de femei”. Acest moment evidetiaza spiritul
interogativ, hipersensibil si hiperanalitic al lui Stefan. Pentru acesta, fiecare gest al sotiei, pozitia
corpului, surasul afisat si familiaritatea cu dl. G, reprezinta tot atatea ocazii de autoanaliza,
declansand revelatii asupra iubirii. Personajul sufera pentru ca are impresia ca este inselat, micile
incidente, gesturile fara importanta, schimbul de priviri se amplifica in constiinta personajului,
ducand la o serie de certuri si impacari. Cand femeile cautau sa se gaseasca la un loc cu barbatii
„care le interesau”, Ela a fost cea care a deranjat de doua ori pe toata lumea „ca sa izbuteasca sa-l
aiba in masina noastra pe G”. Gandurile lui Gheorghidiu devin amare si sufletul lui incepe sa fiarba
inabusit, gelozia si orgoliul il fac razbunator si va adopta un comportament similar cu al Elei, chiar va
aduce o femeie de pe strada in patul conjugal.

Titlul surprinde cele doua experiente existentiale si cognitive ale lui Stefan Gheorghidiu – dragostea
si razboiul. Simbolul recurent, noaptea, reliefeaza incertitudinea care il devoreaza launtric,
irationalul si intunericul firii umane cu care se confrunta. Desi cele doua mari teme par la fel de
importante, la finalul romanului, personajul-narator constientizeaza ca drama personala este
inferioara dramei umanitatii.

Conflictul interior vizeaza o contradictie intre lumea ideilor sale absolute si realitatea care i le
infirma. Spirit hiperlucid, el reface prin introspectia din capitolele II-V o radiografie a starilor
contradictorii resimtite in timpul casatoriei. Prima carte nu este neaparat un roman erotic, cat o
„monografie a indoielii”, in care orice reactie a femeii si fiecare iesire a cuplului devine prilej de
introspectie. Prin alternanrea starilor sufletesti ale personajului se exprima efortul unei constiinte de
a ordona lumea conform structurii sale inferioare. Se produce din cauza diferentei dintre aspiratiile
lui Gheorghidiu si realitatea lumii inconjuratoare.

Conflictul exterior este generat de relatia protagonistului cu societatea, acesta fiind plasat in
categoria inadaptatilor social. Se simte exclus de oameni si de activitatile acestora, iar faptul ca Ela
se foloseste de noul statut social oferit de mostenire pentru a accesa clasele superioare si se bucura
de ele, il loveste pe Stefan, devenind orgolios si razbunator. De asemenea, alt conflict exterior este
cel cauzat de contextul istoric, razboiul.
 Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
Asadar, prin Stefan Gheorghidiu, Camil Petrescu impune nu doar un model inedit de personaj
romanesc, ci si o viziune sincrona cu orientarile moderniste europene asupra conditiei omului aflat in
cautarea sisifica a unei noi definiri a rolului sau in lume.