BALTAG

Romanul ,,Baltagul” de Mihail Sadoveanu, publicat in 1930, este ,,probabil singurul roman
UL
obiectiv” (Nicolae Manolescu) al scriitorului si aduce o formula romaneasca inedita in peisajul epicii
interbelice: poliformismul structurii, adica ,, amestecul de roman realist si naratiune arhetipala
grefata pe un scenariu politist”(Carmen Matei Musat).

Romanul este specia genului epic in proza, de mare intindere, cu actiune complexa, desfasurata
pe mai multe planuri narative, cu o intriga complicata progresiv, la care participa numeroase
personaje bine individualizate.

,,Baltagul’’ apartine realismului prin personajele tipologice in situatii tipologice, determinismul

social, tehnica detaliului semnificativ, perspectiva narativa obiectiva, analiza psihologica, stilul
impersonal si veridicitatea data de cronotopul narativ. De asemenea, se regasesc trei mituri
fundamentale: mitul Mioritei, sugerat chiar de scriitor prin motto-ul ,,Stapane,stapane,/ Mai
chiama s-un cane…”, mitul egiptean al zeitei Isis care pleaca cu scopul recompunerii trupului
dezmembrat, al sotului ei Osiris, insotita de un slujitor si de cainele Anubis si mitul coborarii lui
Orfeu in infern pentru a-si regasi sotia, Euridice. Astfel, ,,Baltagul’’ este un roman realist mitic.

O prima trasatura a realismului este tendinta de obiectivizare a perspective narative, naratiunea

se face la persoana a III-a, iar naratorul omniprezent si omniscient reconstituie in mod obiectiv,
prin tehnica detaliului si observatie, lumea satului de munteni si actiunile Vitoriei. Desi naratorul
omniscient este unic, la parastasul sotului, Vitoria preia rolul naratorului. Inteligenta si calculata,
ea reconstituie crima pe baza propriilor deductii si o povesteste veridic celor prezenti, ceea ce ii
determina pe criminali sa-si recunoasca vina in fata satului si autoritatilor.

O a doua trasatura a realismului este prezenta personajelor tipologice in situatii tipologice.

Personajele sadoviene penduleaza intre tipicitate si atipicitate (tanarul in formare, negustorul,
preotul confident, gospodarul, hangiul), insa Victoria Lipan, ca personaj principal, reuseste mai
multe roluri si tipologii: este agentul justitiei, initiatorul ce modeleaza personalitatea lui Ghita,
sotia iubitoare si responsabila, mama plina de griji. Calatoria sa si toata experienta traita dupa
moartea sotului ei nu conduc la modificare fundamentala a statusului social si psihologic al
eroinei. Ea ramane pana la finalul actiunii munteanca de pe Tarcau preocupata de respectarea
traditiilor ancestrale si de pastrarea echilibrului moral al vietii.

Roman al perioadei de maturitate ,,Baltagul” include marile teme ale prozei sadoveniene: viata
pastorala, natura, miturile, iubirea, arta povestirii, intelepciunea populara. ,,Baltagul” prezinta
monografia satului moldovenesc de munte, cu lumea arhaica a pastorilor, avand in plan central
drumul parcurs de Vitoria alaturi de fiul ei Gheorghita in cautarea si aflarea adevarului despre
disparitia sotului Nechifor Lipan.

Drumul parcurs de Vitoria impreuna cu fiul ei Ghiorghita, refacerea traseului sotului, descoperirea
ramasitelor lui Nechifor in rapa parasita, cu ajutorul cainelui Lupu, sugereaza o coborare in Infern
pentru a duce la indeplinire datoria fata de cel mort.

O secventa semnificativa care contureaza intelepciunea pastorala este reprezentata de episodul

narativ dedicat gasirii osemintelor lui Nechifor intr-o rapa, intre Suha si Sabasa. In timp ce
neinitiatul Gheorghita se pierde cu firea la vederea scheletului tatalui, Vitoria se ingrijeste sa
 BALTAG
respecte ordinea spirituala, isi jeleste sotul, aprinde o lumanare, dar nu neglijeaza deloc nici pe
UL
aceea lumeasca: e foarte atenta la semnele realului, cauta indicii ale savarsirii crimei, care pot
ajuta la ancheta, incearca sa inteleaga in amanunt coordonatele locului. Nu e de mirare ca noua
sa postura de anchetator primeste parca o binecuvantare divina: ,,Avea in ea o putere noua, care-
I razbea in toate miscarile si in priviri”. Astfel, chiar daca banuielile i se confirma si isi gaseste
sotul mort nu se pierde cu firea si analizeaza cu atentie locul omuciderii.

O alta secventa semnificativa ce surprinde intelepciunea pastorala este reprezenntata de pomana

menita a cinsti memoria lui Lipan. Total atipic pentru o vaduva, munteanca incalca obiceiurile
inmormantarii, comportandu-se foarte teatral. Ca un veritabil actor, cea care ar fi trebuit sa se
arate umila si indurerata devine un maestru de ceremonii, cerandu-le celor prezenti sa manance
si sa bea ca la o petrecere. Mai mult, ea il iscodeste iritant pe Calistrat Bogza, care, pierzandu-si
cumpatul, se deconspira. Criminalul va fi oprit de Gheorghita cu baltagul si omorat de Lupu, asa
incat insistentele Vitoriei determina si finalizarea maturizarii fiului, acesta putand sa-si
inlocuiasca tatal disparut. Reiese deci ca protagonista lui Sadoveanu este un vizionar si orice
actiune infaptuita este bine gandita si cu un scop clar: protejarea ordinii prin dreptate.

Titlul, dincolo de semnificatia denotative, simbolizeaza dezechilibrul in ordinea lumii si, de

asemenea, restabilirea necesara a unitatii acesteia, prin urmare este un obiect ambivalent, arma
a crimei si instrumental actului reparator. In roman se gasesc doua astfel de instrumente:
baltagul lui Nechifor, vechi, care ,,stie multe” si pe care ,,e scris sange”, dar si cel nou, faurit
pentru Gheorghita, ramas nepatat si pe care il asteapta datoriile viitorului. Baltagul este asociat
cu labrys-ul, securea cu care a fost doborat minotaurul, monstrul mitic.

Exista doua tipuri de conflict, ambele cu efecte puternice asupra personajelor. Un prim conflict,
cel interior, se prefigureza la inceputul romanului si este marcat de nelinistea Vitoriei, care nu
intelege absenta prelungita a lui Nechifor Lipan si nu stie ce solutie sa adopte. De aceea, oscileaza
intre mai multe posibilitati: fie intarzie la vreo petrecere, bucuros de bunul mers al afacerilor, fie
s-a oprit ia o femeie cu ochi verzi (situatie sugerata de vrajitoarea satului, Maranda, respinsa insa
de instinctul VitorieI), fie i s-a intamplat o nenorocire. Acest conflict inceteaza in momentul in care
femeia accepta nefirescul atitudinii sotului ei si constientizeaza ca numai moartea l-ar fi putut
opri sa se intoarca acasa dupa atata timp. Un rol importantii are visul premonitoriu in care
Nechifor trecea calare o apa neagra, indrep-tandu-se catre asfintit. Al doilea tip de conflict este
cel exterior si se manifesta intre Vitoria si asasinii sotului ei, Calistrat Bogza si Ion Cutui. Ca un
veritabil detectiv, aceasta reface pas cu pas scenariul uciderii lui Lipan si ii identifica pe cei doi
raufacatori.

Astfel, imbinand strategii narative caracteristice atat prozelor realiste: implicarea unor personaje
tipologice, apelul la un narator obiectiv, cat si celor mitice: actiuni si comportamente care
depasesc explicatia realista, accesul direct la trascendenta, Baltagul ocupa un loc inedit in
evolutia romanul romanesc interbelic, reusind sa solutioneze subtil unul din conflictele-tip ale
culturii autohtone: opozitia traditie – modernitate.