Nuvela este specia genului epic in proza, de dimensiuni cuprinsa intre schita si roman, cu un

conflict epic concentrate, in care accentual cade asupra caracterizarii complexe a personajului principal,
surprins in evolutie, in mediul sau de viata. Nuvela ,,Moara cu noroc’’ de Ioan Slavici este publicata in
1881, in volumul de debut Novele din popor, reprezentativ pentru viziunea autorului asupra lumii
satului.

Tema nuvelei o constituie consecinţele nefaste, morale şi existenţiale ale patimii banului.
Pe un plan mai profund, tema acestei opere este destinul, ca fatalitate impusă de adâncimile
sufleteşti ale personajelor. Această temă sintetizează viziunea despre lume a scriitorului, una de
factură realist-moralizatoare şi izvorâtă din mentalitatea omului din popor: cumpătarea omului în
toate şi frica de Dumnezeu.

“Moara“ este un topos literar care desemneaza un han aflat in pustietate, la rascruce de
drumuri; locatia imaginara este o fosta moara (simbol al trecerii, al perisabilitatii), iar “norocul” pe
care il aduce este doar aparent. In esenta, ea este purtatoare de ghinion. Totodata, poate constitui
un element anticipativ, cititorul putand anticipa locul in care se va petrece actiunea, norocul asociat
morii constituind o prefigurare a actiunii tragice.

In nuvela realista se observa tendinta de obiectivare a perspectivei narative, naratiunea la

persoana a III-a, atitudinea detasata in descriere. Pe langa perspectiva obiectiva a naratorului
omniscient, se regaseste de asemenea tehnica punctului de vedere in interventiile batranei,
personaj episodic, care exprima cu autoritatea varstei mesajul moralizator al nuvelei. Batrana
pronunta aceasta replica ,,Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci
linistea colibei tale te face fericit ‘’ care se afla la baza intregii nuvlele,astfel nuvela fiind realist-
clasica.

Trasaturile realiste ale nuvelei sunt : importanta acordata banului, veridicitatea

intamplarilor, verosimilitatea intrigii si a personajelor, personajele tipice (carciumarul) in situatii
tipice si dialogul viu. De asemenea, analiza psihologica a personajelor este o parte importanta care
este urmarita indeaproape , realizata prin monologul interior al personajelor, dialog si natura
conflictului interior.
Actiunea se desfasoara pe parcursul unui an, intre doua repere temporare legate de
calendarul religios, datorita influentei viziunii populare : de la Sfantul Gheorghe pana la Paste.
Ghiţă, cizmar într-un umil sat se hotărăşte să renunţe la „liniştea colibei” şi ia în arendă
Moara cu noroc (un loc aşezat la răscruce drumuri, în pustiu), transformând-o într-un han.
Împreună cu el vor veni Ana, soţia sa, bătrâna şi cei doi copii şi vor începe sa muncească făcând ca
locul să pară binecuvântat.
Lucrurile merg bine, iar hanul îşi păstrează ipostaza benefică, până la sosirea lui Lică
Sămădăul, personaj malefic, care va schimba destinul familiei. Acesta distruge echilivrul şi liniştea
familiei lui Ghiţă, astfel Ghiţă intră într-un puternic conflict exterior cu Lică, conflict ce îl va genera
şi pe cel interior, care va duce la degradarea morală şi la dezumanizarea personajului principal.
Specific nuvelei realiste, amploarea conflictului exterior şi finalizarea acestuia vine să
confirme atitudinea moralizatoare a scriitorului şi viziunea sa despre lume. Astfel, Ghiţă intrat în
mecanismul necruţător al afacerilor necurate ale lui Lică va fi stăpânit de setea de bani şi se va
înstrăina de Ana şi de copii săi.
Într-o zi, Lică soseşte la cârciumă pe neaşteptate şi îi cere lui Ghiţă toţi banii din
ladă, promiţându-i că-i va înapoia, dacă va trăi. Este încă un pas în pactul cu diavolul, de acum
înainte, cârciumarul fiind nevoit sa îl apere pe Lică pentru a-şi recupera banii.
În preajma unei sărbători, Sămădăul şi oamenii lui vin să petreacă la cârciumă,
Lică rămând să şi doarmă acolo. Peste noapte însă, Ghiţă îl vede plecând însoţit de un străin, pentru
a se întoarce mai târziu, spre zorii zilei.
Tot atunci, soseşte de la Ineu jandarmul Pintea, aducând vestea că în timpul nopţii arendaşul fusese
bătut şi jefuit. Ulterior, Ghiţă este chemat în faţa comisarului, mărturiseşte în favoarea lui Lică (de
frică), este eliberat „pe chezăşie” şi trimis acasă sub escortă.
Eroarea cârciumarului îşi are izvorul în permanenta oscilare între bine şi rău; ar dori să-l dea pe
Lică pe mâna jandarmului Pintea, dar nu poate renunţa la dorinta. Aşa se face că primind de la Lică
bani furaţi spre a-i schimba, Ghiţa îl anunţă pe Pintea, dar nu îi spune ca jumătate sunt ai săi.
Pe măsură ce trece timpul, iar banii se înmulţesc, Ghiţă este tot mai dornic de îmbogăţire: amână
aducerea doevezilor în mâna jandarmului, ba chiar se gândeşte să fugă în lume ca să-şi salveze
această neaşteptată avuţie; totodată spaima că Lică ar putea veni să-l prade şi imaginea femeii ucise
de Sămădău în pădure, îi sfâşie inima. De Paşte, Ghiţă şi Ana rămân la han, în timp ce bătrâna
pleacă, împreună cu nepoţii.
Punctul culminant al nuvelei coincide cu cu momentul in care Ghita si-a pierdut toata
umanitatea. Dispus sa faca orice pentru a se razbuna, Ghita isi arunca sotia in bratele lui Lica, lasand-
o singura la carciuma in compania Samadaului, in timp ce el mege sa- l anunte pe jandarm ca Lica
are asupra lui banii furati. Ana, saturata de lasitatea sotului, i sesaruieste lui Lica, deoarece el e
,,om’’, iar Ghita ,,nu e decat muiere imbracata in haine barbatesti’’. Cand Ghita se intoarce si isi da
seama de ce s-a intamplat, o ucide pe Ana, iar el este omorat de omul lui Lica si tot acesta
inciendiaza hanul. Urmărit de Pintea, Sămădăul îşi zdrobeşte capul de un copac.
Deznodământul este pregătit de momentul în care bătrâna pleacă la rude, singură cu copii
şi mâhnită până în adâncul inimii. La întoarcere, ea nu găseşte decât zidurile afumate ale hanului şi
grămezile de praf şi cenuşă din care ieşeau oasele celor care fuseseră Ghiţă şi Ana. Astfel,
personajele şi-au primit răsplata propriilor fapte, ei încălcând normele morale. Bătrâna îşi ia nepoţii
şi pleacă (spre a-i salva din spaţiul malefic), crezându-se că într-o lume care respectă norma moralei,
aceştia vor avea un alt destin. Nuvela se încheie tot cu vorbele bătrânei : ,,Simţeam eu că nu are să
iasă bine; dar aşa le-a fost dată!”
Astfel, bătrâna simbolizează înţelepciunea şi cumpătarea, ea fiind purtătoarea
mesajului nuvelei.
Opera literara „Moara cu noroc întruneşte caractere tari de oameni obisnuiti din secolul
XX, puternic influenţaţi de mediul în care trăiesc, care în final îşi primesc răsplata pentru propriile
fapte.