Povestea lui Harap-Alb

,,Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult, publicat in „Convorbiri literare”, in 1877, in
contextual descoperirii si al valorificarii – mai intai de catre pasoptisti, apoi de catre marii
clasici, a creatiilor populare. Ion Creanga porneste de la un model folcloric, insa
reorganizeaza temele universale al caror nucleu il reprezinta lupta intre bine si rau.
Basmul este o opera epica, in proza si mai rar in versuri, in care fortele binelui se confrunta cu
fortele raului, iesind mereu invingatoare cele dintai. Sunt prezente numeroase personaje
imaginare, fiecare avand un simbol ascuns, ajutoarele, cifrele si obiectele magice.
,,Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult, deoarece are un autor cunoscut care isi pune
amprenta asupra operei, imbinand naratiunea cu dialogul si descrierea. De asemenea, se
regases formulele tipice, motivele narative specifice : lupta eroului, probele depasite,
casatoria. Viziunea lui Creanga este de factura realista, fapt observabil in umanizarea
fantasticului, Harap-Alb nu are nicio putere supranaturala, ci chiar se contureaza defecte.
O prima trasatura a basmului cult este prezenta formulelor tipice, fiecare avand rolul ei.
Formula initiala ,,amu cica era odata” are rolul de a introduce cititorul in lumea basmului,
naratorul lasand o posibilitate de adevar, pe cand la basmul popular se neaga direct aceasta
posibilitate prin formula ,,a fost odata ca niciodata”. Formulele mediene mentin atentia
cititorului si fac trecerea de la o secventa narativa la alta:,,si mai merge el cat mai
merge”, ,,Dumnezeu sa ne tie, ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este” si ,,Si merg ei o
zi, si merg doua, si merg patruzeci si noua”. Formula finala are rolul de a scoate cititorul din
lumea basmului si de a-l aduce la realitatea in care binele nu invinge intotdeauna raul. ,,Si a
tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca, cine se duce acolo bea si mananca. Iar pe la
noi, cine are bani bea si mananca, iar cine nu, se uita si rabda.”.
O alta caracteristica a basmului cult se refera la constructia acestuia pe principiul ciferi ,,trei”,
fenomen ce poarta numele de triplicare: trei fii de crai, trei fete de imparat, trei aparitii ale
Spanului, trei probe date de Span : sa aduca salate din gradina ursului, apoi pietrele
pretioase si capul cerbului si sa o aduca pe fata Imparatului Ros. Aici este supus la inca sase
probe pentru castigarea fetei,  : sa doarma intr-o casa foarte fierbinte, sa manance si sa bea
cantitati uriase de mancare, sa aleaga macul de nisip, unde il vor ajuta furnicile, sa pazeasca
pe fata Imparatului peste noapte, sa o deosebeasca fata de sora ei vitrega unde il va ajuta
regina albinelor si la final sa aduca trei smicele de mar dulce, apa vie si apa moarta inaintea
turturicii. Caracteristic basmului cult ii este supralicitarea triplicarii, de aceea noul sir de
probe la care este supus Harap-Alp nu trebuie sa surprinda.
Tema basmului este triumful binelui asupra raului, luptand si invatand din toate provocarile
si incercarile, fara sa renunte la valorile morale cum ar fi onoarea, respectul si corectitudinea
fata de sine si de cei din jur. Caracterul de bildungsroman al basmului presupune parcurgerea
unui traseu al devenirii spirituale, concretizat in trecerea probelor si modificarea statutului
social al protagonistului de la fiu de crai pana la imparat.
 Povestea lui Harap-Alb
O secventa semnificativa pentru tema luptei binelui cu raului este coborarea in fantana,
echivalenta cu coborarea in statut, fiind obligat sa-si schimbe numele si identitatea pentru a
trai. Craisorul se rataceste in padure, incalca sfatul dat de de tata sa se fereasca de omul span
si il ia drept calauza pe acesta. Fiind tanar si neexperimentat Spanul il pacaleste si isi
indeplineste scopul, de a-l maturiza pe Harap-Alb, astfel Spanul este un rau necesar.
Coborarea in fantana are, in plan simbolic, coborarea in iad, unde este pedepsit pentru
neatentia si naivitatea sa. Momentul in care a devenit robul spanului reprezinta inceputul
initierii de unde o sa aiba multe de invatat.
O alta secventa semnificativa pentru aceeasi tema este decapitarea eroului, fiind ultima
treapta si finalul initierii, avand semnificatia mortii initiatice. Invierea este realizata de
farmazoana, cu ajutorul obiectelor magice aduse de cal. Astfel Harap-Alb este eliberat de
juramant:,,atat vreme sa ai a ma sluji, pana cand ii muri si iar ii invie”, calul il omoara pe
Span, deoarece si-a indeplinit rolul de formator al viitorului imparat. Lichidarea violentei nu-i
apartine eroului, ca in basmul popular, ci ajutorului sau cel mai de pret. Acesta primeste
recompense pe fata Imparatului Ros si imparatia. Nunta si schimbarea statusului social
confirma maturizarea eroului. In cele din urma echilibrul este restabilit si totul se termina cu
bine.
Titlul surprinde punctul cel mai de jos in care l-a adus lipsa de experienta. Harap inseamna
om cu pielea de culoare neagra, sclav, deci numele Harap-Alb este un oximoron, rob de
origine alba. Totusi acest nume il va aduce in puntul cel mai inalt social si din el va invata tot
ce stie.
Parcurgerea drumului maturizarii de catre erou presupune un lant de actiuni conventionale,
momentele subiectului, un tipar narativ specific basmului: o situatie initiala de echilibru-
expozitiunea, un eveniment care deregleaza echilibrul initial- intriga, in care Imparatul Verde
nu are mostenitori si l-a rugat pe fratele sau sa-l ajute, aparitia ajutoarelor : calul, Sfanta
Duminica, Gerila, Fomila, Setila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila, actiunea reparatorie, trecerea
probelor- desfasurarea actiunii, refacerea echilibrului prin taierea capului spanului si
eliberarea de juramant, trecand de la statutul de sclav-Harap la cel de imparat-punctul
culminant si rasplata eroului-deznodamantul.
Astfel, ,,Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult prin prezenta formulelor specifice,
supralicitarea triplicarii si prin tulburarea echilibrului si restabilirea unui echilibru nou.