Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de

război
de Camil Petrescu
~caracterizare personaj – Stefan Gheorghidiu~

Prin cele doua romane ale sale. “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte
de război” apărut în anul 1830 și “Patul lui Procust” apărut în 1933, ca și prin
estetica privitoare la această specie, Camil Petrescu a înnoit romanul românesc
interbelic prin sincronizarea cu literatura universală.
În conferința “Noua structură și opera lui Marcel Proust”, Camil Petrescu
teoretizează romanul modern, de tip proustian si respinge romanul de tip
tradițional, în care naratorul este omniscient și omniprezent, iar spațiul si timpul
reprezintă aspecte insurmontabile. Naratorul de tip omniscient, reprezintă, în
viziunea lui Camil Petrescu, un adevărat demiurg care gândește în locul
personajelor sale, fiind stăpânul unic și absolut al destinelor acestora. Astfel, se
confunda o „propunere de realitate” cu realitatea însăși, iar pentru a evita confuzia
dintre realitate și „propunerea de realitate”, Camil Petrescu alee ca si soluție,
autenticitatea “să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce nu aud, ceea ce
înregistrează simțurile mele, ceea ce gândesc eu…..Orice aș face, eu nu pot descrie
decât propriile mele senzații, propriile mele imagini. Eu nu pot vorbi onest, decât
la persoana 1”.
După cum se anticipează din titlul, romanului, tema operei reprezintă două
experiențe fundamentale de cunoaștere trăite de protagonist: dragostea și războiul.
Viziunea scriitorului asupra dragostei se diferențiază de cea prezentă în romanele
tradiționale, iubirea ne mai fiind idilă si idealizare si dragostea este văzută ca un
sentiment ferment care provoacă zbucium, lănțuire și suferință. La fel se petrece și
cu tematica războiului. Transportă într-un mod realist, demitizat si prezentat sub
aspectul eroilor, pe care le implică, războiul este aducător de lipsuri, mizerie,
moare si este distrugător unor familii. Dacă prima parte a romanului reprezintă o
rememorare a iubirii matrimoniale eșuate dintre Ștefan Ghiorhidiu si Ela, partea a
doua construită sub forma unui jurnal de campanie urmărește experiența de pe
frontul Primului Război Mondial.
 Romanul debutează cu un artificiu compozițional, primul capitol “La piatra
craiului În munte” cuprinzând o acțiune posterioară întâmplărilor povestite în
cartea 1. Capitolul scoate în evidență două planuri temporale: tipul narării care
este prezentul frontului si timpul narat, adică trecutul poveștii de iubire. În
primăvara lui 1916, în timpul unei concentrări pe Valea Prahovei, Gheorghidiu
asistă la papota ofițerilor la o discuție despre dragoste și fidelitate pornind de la un
fapt divers atât în presa vremii: un bărbat care și-a ucis soția infidelă este anchetat
de tribunal. Această discuție declanșează memoria afectivă a protagonistului,
trezindu-i amintirile despre cei doi ani si jumătate de căsnicie cu Ela.
Întocmai ca la Proust declanșează remarcarea unor întâmplări, stări si
sentimente trăite într-un timp trecut, dar spre deosebire de Prust care povestește
evenimentele într-un mod spontan, in cartea lui Camil Petrescu, evenimentele din
trecut sunt ordonate cronologic si analizate in mod lucid, fiind implicata memoria
voluntara. Tematicii romanului i se adaugă problematica intelectualului lucid aflat
in căutarea absolutului, iar spațiul de desfășurare al romanului este mediul citadin.
Negresit trebuie sa lamurim ca daca prima parte a acestui roman este o
fabulație născocita de autor, care la vremea respectiva nu era căsătorit si nu avea
familie, iar Ela, soția lui Stefan, este o pura ficțiune, partea a doua a romanului, cea
care începe cu ,,Întâia noapte de război'' este construita după memoriile de
campanie ale autorului împrumutate cu amănunte cu tot eroului sau. Integrarea
jurnalului in roman ii schimba caracterul de notari zilnice, documentare, iar arta
scriitorului a dat autenticitate unei experiențe dramatice in care eroul dobândește
înțelesuri profunde asupra vieții si găsește o soluție justică a zbuciumului care îl
suspenda conștiința.
Camil Petrescu hrănește personalitatea eroului sau din roman, nu doar cu
sensibilitatea sa exasperanta, ci si cu luciditatea sa, cu freamătul sau spiritual neo
stăvit, impunându-i eroului si impresionanta sa cultura evidenta in text prin
raportarea la operele unor mari scriitori sau la concepte filosofice.
Titlul surprinde doua experiențe existențiale ale protagonistului, dragostea si
războiul, iad simbolul nopții prefigurează incertitudinea care îl devorează lăuntric.
Cele două adjective „ultima” și „prima” exprimă disponibilitatea personajului de a
depăși drama iubirii intrând într-un alt orizont al cunoașterii.
Chiar daca este un roman modern, în incipit sunt fixate cu o precizie realistă,
coordonatele spațio-temporale: „În primăvara anului 1930 ca locotenent...”.
 În schimb, finalul romanului este deschis, lăsând loc interpretărilor multiple
așa cum se întâmplă in romanele cu analiză psihologic. Astfel Ștefan G. obosit să
mai caute certitudine se simte detașat de tot ceea ce îl legase de Ela se hotărăște să
o părăsească: „să îi lase tot trecutul, fără a mai însă dacă protagonistul se va
reîntoarce sau nu pe front.”.
Spre deosebire de romanele tradiționale în care conflictul principal este
exterior, în romanul Camil Petrescian conflictul este interior, petrecându-se în
conștiința personajului-narator, care trăiește stări și sentimente contradictorii față
de soția sa. Acest conflict este generat de raportul pe care le au protagonistul cu
raporturi contradictorii. Principala cauză dintre Ștefan si Ela implicarea acestora în
viața mondenă a Bucureștiului pe care eroul o disprețuiește. Dacă conflictul
interior se produce din cauza diferențelor dintre aspirațiile lui Gheorghidiu si
realitatea lumii înconjurătoare și realitatea lumii înconjurătoare. Conflictul interior
este dublat de un conflict exterior, generat de relația protagonistului cu societatea,
acesta fiind plasat în categoria inadaptaților societății.
Romanul este scris la persoana l, sub forma unei confesiuni a protagonistului
narator, pulverizând ideea de obiectivitatea, realista fiind dispusa doar in măsura in
care eroul este supus sa o facă si numai din perspectiva personala. Acest tip de
structura conferă autenticitate si caracter subiectiv textul, viziunea fiind cu
focalizare interna sau ,,împreuna cu''.

Stefan Gheorghidiu este in primul

rand personajul principal al
romanului, in jurul caruia se
invarte
intreaga actiune si din prisma
caruia sunt redate si celelalte
personaje.Stefan Gheorghidiu
traieste
doua experiente fundamentale-
iubirea si razboiul. Asadar,
perspectiva narativa consta in
prezenta
unui narator-personaj subiectiv,
care relateaza la persoana I.
Din punct de vedere social, Stefan
este la inceput student la filozofie
cu o situatie materiala modesta.
Acesta se casatoreste cu Ela,
considerata cea mai frumoasa si
cea mai populara fata de la
universitate. Dupa un timp
primeste mostenire de la unchiul
sau bogat, ajungand in acest fel sa
isi
schimbe pozitia sociala. Invremea
PRM, Stefan se inroleaza in
armata, devine intre timp subofiter
si
in cele din urma divorteaza de Ela.
Din punct de vedere moral, Stefan
este un individ cu principii bine
conturate, crede in valori si refuza
orice forma de compromis, punand
accentul pe certitudine. Pe de alta
parte, este extrem de gelos si
suspicios in relatia sa cu Ela si nu
in ultimul rand, orgolios.
Psihologic, Stefan este o fire
analitica si este tipul inadaptatului
social, acesta nu reuseste sa se
incadreze in peisajul societatii
contemporane lui, avand o
hipersensibilitate in relatia sa de
cuplu.
Caracterizarea directa a
personajului se realizeaza prin
autocaracterizare deoarece textul e
scris la
persoana I. Gheorghidiu este
suficient de lucid pentru a-si defini
singur personalitatea. Orgoliul
personajului se manifesta mai ales
prin portretul fizic pe care si-l
realizeaza: „Treceam printre
 Stefan Gheorghidiu este in primul rand personajul principal al romanului, in
jurul caruia se invarte intreaga actiune si din prisma caruia sunt redate si celelalte
personaje.Stefan Gheorghidiu traieste doua experiente fundamentale- iubirea si
razboiul. Asadar, perspectiva narativa consta in prezenta unui narator-personaj
subiectiv, care relateaza la persoana I.
Din punct de vedere social, Stefan este la inceput student la filozofie cu o
situatie materiala modesta.Acesta se casatoreste cu Ela, considerata cea mai
frumoasa si cea mai populara fata de la universitate. Dupa un timp primeste
mostenire de la unchiul sau bogat, ajungand in acest fel sa isi schimbe pozitia
sociala. Invremea PRM, Stefan se inroleaza in armata, devine intre timp subofiter
si in cele din urma divorteaza de Ela.
Din punct de vedere moral, Stefan este un individ cu principii bine
conturate, crede in valori si refuza orice forma de compromis, punand accentul pe
certitudine. Pe de alta parte, este extrem de gelos si suspicios in relatia sa cu Ela si
nu in ultimul rand, orgolios.
Psihologic, Stefan este o fire analitica si este tipul inadaptatului social,
acesta nu reuseste sa se incadreze in peisajul societatii contemporane lui, avand o
hipersensibilitate in relatia sa de cuplu.
Caracterizarea directa a personajului se realizeaza prin autocaracterizare
deoarece textul e scris la persoana I. Gheorghidiu este suficient de lucid pentru a-si
defini singur personalitatea. Orgoliul personajului se manifesta mai ales prin
portretul fizic pe care si-l realizeaza: „Treceam printre studentii bine. Eram inalt si
elegant.”. Acelasi orgoliu este si principala trasatura de caracter pe care si-o
descopera: „acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri”. Stefan e constient
ca ceialalti il vad ca pe un inadaptat, il considera rautacios si il ocolesc: „n-ai spirit
practic… Cu Kant ala al dumitale si cu Schopenhauer nu faci in afaceri nici o
branza.” (unchiul Nae).
Din caracterizarea indirecta aflam ca este gelos si posesiv (scena de
la Odobesti),dezinteresat de valorile materiale, are demnitate (apara onoarea
tatalui sau), este influentabilsi usor de manipulat (unchiul Tache il atrage in
afacerea cu armament).
In relatia cu Ela, ea e privita exclusiv din perspectiva naratorului-personaj.
Astfel, lainceput, cand e indragostit, ii realizeaza un portret angelic, spunand ca
ea „ii lumineaza viata”. In final insa, cand iubirea dispare, Ela i se pare o fiinta
banala, respingatoare.
O prima secventa semnficativa este cea in care se deschide testamentul lasat
de unchiul lui Stefan, Tache. La acest eveniment participa toti membrii familiei,
nerabdatori sa isi primeasca averea. Spre surprinderea tututor, Stefan primeste o
mare parte din bani, dar el ramane neentuziasmat, evidentiindu-se astfel
personalitatea sa opusa celorlalti membri, firea sa nematerialista si dezinteresata.
Un alt episod ilustrativ pentru orgoliul superiorității este cel de la popota
ofițerilor din capitolul ”La Piatra Craiului, în munte…”, unde are loc o discuţie
generată de achitarea unui bărbat ce şi-a ucis soţia prinsă în flagrant de adulter.
Stefan izbucneste violent impotriva exprimarilor ofiterilor prin părerea lui că cei
doi au drept de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt. Concluzia sa
tăioasă-“discutaţi mai bine ceea ce vă pricepeţi” dovedeste orgoliul si pozitia sa in
legatura cu acest caz.
Din punctul meu de vedere, romanul modern, subiectiv, al experientei,
psihologic ‘’Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi’’ de Camil Petrescu
pune in lumina caracterul omului hiperlucid si al femeii interesate demonden, de
lux. Stefan Gheorghidiu este tipul intelectualui, al ganditorului, al omului care
reuseste sa lase trecutul in urma deoarece are puterea de a-si invinge gelozia,
punand in raport framantarile de constiinta cu cele obiectiveale vietii sociale, cele
din urma cantarind mult mai mult. Astfel, Stefan Gheorghidiu ii lasa Elei o mare
parte din avere, pentru ca a realizat faptul cael isi va putea mereu gasi o femeie
obsedata de avere si lux, insa Ella nu va mai gasi un barbat care sa o iubeasca, ci
doar unul la fel de obsedat de bogatia ca ea.
In concluzie, romanul ‘’Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de
razboi’’, scris de Camil Petrescu in 1930, il prezinta pe intelectualul Stefan
Gheorghidiu ca fiind tipul omului ganditor, filosof, iubitor, care, participand la
razboi, isi va pierde oarecum simtul realitatii, totodata, schimbandu'si si
perspectiva asupra iubirii pe care o considera unica si absoluta.