Relația dintre două personaje

Ștefan Gheorghidiu și Ela

Opera literară ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război’’, aparținând lui Camil Petrescu, apărută în
anul 1930, este un roman subiectiv, deoarece construcția subiectului și discursul narativ nu respectă
cronologia evenimentelor, iar reacțiile personajului principal sunt imprevizibile, nu mai apare naratorul
omniscient și, de aceea, narațiunea se face la persoana I, naratorul fiind unul dintre personaje. Așa se explică
faptul că și viziunea este una subiectivă, autorul apelând la memoria involuntară, la jurnal și la tehnica
detaliului sufletesc.

În ceea ce privește personajele unui roman subiectiv, acestea sunt individualități foarte bine conturate,
originale, nu de puține ori ciudate, înclinate spre analiză, contemplație și introspecție, și își exprimă direct
trăirile prin folosirea monologului interior și a stilului indirect liber. Ele aparțin anumitor categorii umane, sunt,
de obicei, intelectuali însetați de absolut, dornici de perfecțiune sau aparțin mediului citadin. Firi dilematice,
suspicioase, personajele romanelor subiective își analizează faptele, gesturile, vorbele până la obsesie, făcând
același lucru și cu celelalte personaje cu care intră, într-un fel sau altul, în contact.

Personajele se definesc în funcție de conflictele acțiunii, predominante fiind cele interioare, provenite din
conștientizarea conflictelor exterioare care provoacă anumite mutații de ordin sufletesc. De asemenea, profilul
protagonistului se conturează în relație direct cu celelalte personaje, dar si printr-o confruntare cu sine însuși.
De aceea, într-un astfel de roman personajul prinde contur din ceea ce face, ce gândește, îl preocupă și-l
frământă până la obsesie, totul desprinzându-se din relațiile sale cu celelalte personaje și cu sine însuși.

O relație aparte, în acest roman, este cea dintre Ștefan Gheorghidiu și Ela, soția sa, prin trăirile ambelor
personaje, prin sinuozitatea ei, prin evoluția ei tensionată și prin implicarea afectivă covârșitoare a personajului
principal. Relația dintre cele două personaje ale cuplului-Ștefan Gheorghidiu și Ela-se desprinde din întreaga
desfășurare a acțiunii, din conflictele existente la nivelul narațiunii sau din perspectiva narativă adoptată de
scriitor.

Statutul social, psihologic și moral

Din conținutul romanului, se desprinde mai întâi statutul social al personajelor. Ștefan era student la Filosofie,
un tip inteligent, preocupat de studiu, dar sărac. Statutul lui se schimbă însă atunci când intră în posesia unei
moșteniri neașteptate și începe o viață mondenă. Ela este și ea tot o fată săracă, rămasă orfană și crescută de
o mătusă. Studentă la Litere, fată deosebit de frumoasă, ea este admirată de cei din jur. Din punct de vedere
psihologic, reprezintă intelectualul însetat de absolut, pentru el chiar iubirea însemnând dăruire totală,
sacrificiu, căci, spunea el ,,cei care se iubesc au drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt’’. Totodată, el
este un inadaptat care duce o existență dramatică, dar trăiește o experiență morală superioară, căci trece prin
drama războiului. Ela se adaptează cu ușurință schimbărilor societății, dorește să cocheteze cu lumea
mondenă. Din punct de vedere moral, este o fire conflictuală și polemică, este măcinat de gelozie și are o
înclinație aproape maladivă spre introspecție, conștiința lui fiind obsedată de amănunte chinuitoare. La rândul
ei, Ela este o fire înclinată spre mondenitate, sociabilă, încât comportarea ei creează impresia frivolității. Din
calcul, dintr-o interpretare greșită a realității, din ipocrizie sau din cauza existenței unor principii opuse celor ale
lui Ștefan, Ela nu-i înțelege frământările, ceea ce îl derutează și mai mult pe acesta.
Evidențierea prin două episoade/citate/secvențe comentate a modului în care evaluează relația dintre cele
două personaje.

Ştefan este cel care disecă şi analizează cu luciditate fiecare vorbă, fiecare gest, dorind să aibă certitudinea
iubirii Elei, care flirta evident cu domnul G.: ,,trăgeam cu urechea, nervos, să prind crâmpeie din convorbirile
pe care nevastă-mea le avea cu domnul elegant de alături de ea.’’

În plimbarea la Odobeşti, Ela se comportă ca o cochetă, devenind din ce în ce mai superficială. Fidelitatea Elei
este pusă sub semnul întrebării, Ştefan observând mimica şi gesturile femeii care gustă cu familiaritate din
farfuria lui G. , are o expresie deznădăjduită atunci când aceasta stă de vorbă cu altă femeie. Între cei doi soţi
intervine o tensiune stânjenitoare, care se amplifică, Ela acceptând să divorţeze deşi se consideră nevinovată
şi jignită de bănuielile lui. Chiar dacă unitatea cuplului este zdruncinată, iar Ştefan îşi pierde treptat încrederea
în iubirea absolută şi în femeia cu ajutorul căreia speră să-şi realizeze idealul, împăcarea survine şi de această
dată, după ce Gheorghidiu descoperă un bilet rătăcit printre lucrurile Elei, bilet pe care verişoara lui, Anişoara,
o invita pe Ela să petreacă noaptea la ea, tocmai la data la care el nu o găsise acasă ( capitolul ,,Între oglinzi
paralele’’). Concentrat pe Valea Prahovei, unde aştepta intrarea României în război, Gheorghidiu primeşte o
scrisoare de la Ela prin care aceasta îl chemă urgent la Câmpulung, unde se mutase pentru a fi mai aproape
de el. Femeia vrea să-l convingă să treacă o sumă de bani pe numele ei pentru a fi asigurată din punctul de
vedere financiar în cazul morţii lui pe front. Aflând ce-şi doreşte, Gheorghidiu e convins că ea plănuieşte
divorţul pentru a rămâne cu domnul G., pe care Ştefan îl întâlneşte în oraş. Protagonistul crede că domnul G.
nu se află întâmplător la Câmpulung şi că a venit acolo pentru a fi alături de Ela. Din cauza izbucnirii
războiului, Ştefan nu mai are ocazia să se convingă dacă soţia îl înşală sau nu.

Ştefan vede în Ela idealul de femeie, în care el poate găsi iubirea reciprocă perfectă. În susţinerea acestei
concepţii sugestiv este şi faptul că el îi spune pe nume o singură dată, prilej cu care cititorul şi află numele
femeii, în restul romanului, o numeşte: ,,femeia mea’’, ,,nevastă-mea’’, ,,fata asta’’, ,,ea’’. În conştiinţa lui
Gheorghidiu, Ela se transformă dintr-un ideal de femeie într-o femeie oarecare, semănând cu oricare alta.

Rănit şi spitalizat, soţul se simte detaşat de tot ce îl legase de Ela, de aceea, hotărăşte să se despartă
definitiv, dăruindu-i casele de la Constanţa, bani, ,,absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preţ la cărţi...de la
lucruri personale, la amintiri. Adică tot trecutul’’.

Un prim element al textului narativ, semnificativ pentru realizarea personajului Ştefan Gheorghidiu este
incipitul. Chiar dacă este vorba de un roman modern, în incipit sunt fixate cu precizie realistă coordonatele
spaţio-temporale. ,,În primăvara anului 1916, ca sublocotenent proaspăt, întâia dată concentrat, luasem parte,
cu un regiment de infanterie din capitală, la fortificarea Văii Prahovei, între Buşteni şi Predeal.” Protagonistul şi,
în acelaşi timp, naratorul întâmplărilor din roman, Ştefan Gheorghidiu, este concentrat pe Valea Prahovei şi
aflat în aşteptarea intrării României în Primul Război Mondial.

Spre deosebire de romanele tradiţionale, în care conflictul este, de regulă, exterior, iar cel interior apare ca
efect al unei intenţii moralizatoare a textului, în romanul lui Camil Petrescu, apare conflictul interior, din
conştiinţa personajului-narator, care trăieşte stări şi sentimente contradictorii faţă de soţia sa, Ela. Acest
conflict interior este generat de raporturile pe care protagonistul le are cu realitatea înconjurătoare. Principalul
motiv al rupturii dintre Ştefan şi soţia sa este suspiciunea adulterului, dar şi implicarea Elei în lumea mondenă,
pe care eroul o dispreţuieşte. Aşadar, conflictul interior se produce din cauza diferenţei dintre aspiraţiile lui
Gheorghidiu şi realitatea lumii înconjurătoare.
În ceea ce priveşte perspectiva narativă, romanul este scris la persoana I, dintr-o perspectivă narativă de tip
“avec”, sub forma unei confesiuni a personajului principal, Ştefan Gheorghidiu, care trăieşte două experienţe
fundamentale: iubirea şi războiul. Relatarea la persoana I conferă autenticitate şi caracter subiectiv textului.

Cele două teme ale romanului, războiul şi iubirea, constitue două experienţe decisive pentru devenirea
personajului-narator. Suferinţa lui Ştefan este lucidă în detaliile analizei, iar orgoliul este profund. Astfel, în
final, după traversarea dramei colective a războiului, pasiunea devoratoare şi iubirea pentru Ela sunt înlocuite
cu indiferenţă rece. Se produce astfel drama constatării distanţei dintre iluzie şi realitate, dintre ideal şi
banalitate.

Cele două personaje sunt caracterizate atât în mod direct, cât și în mod indirect.

Caracterizarea personajului Ştefan se realizează subiectiv, sub o singură viziune, cea a personajului-narator.
Astfel, portretul lui Gheorghidiu este realizat mai ales prin caracterizare indirectă, prin fapte, gânduri, limbaj,
gesturi, atitudini şi prin relaţiile cu celelalte personaje. Caracterizarea directă se realizează rar, prin intermediul
replicilor scurte ale altor personaje, precum cea pe care i-o adresează Ela lui Ştefan când acesta îi reproşează
comportamentul ei din timpul excursiei de la Odobeşti: ,,Eşti de o sensibilitate imposibilă.” În acest roman
subiectiv, de analiză, este folosită adesea autocaracterizarea, pentru portretul fizic, moral sau
psihologic: ,,Eram alb ca un om fără globule roşii”, ,,Eram înalt şi elegant”, ,,Lipsit de orice talent, în lumea asta
muritoare, fără să cred în Dumnezeu, nu m-aş fi putut realiza – şi am încercat-o – decat într-o dragoste
absolută”. Ela este caracterizată direct de către soțul ei și o numeşte: ,,femeia mea’’, ,,nevastă-mea’’, ,,fata
asta’’, ,,ea’’. De asemenea, soțul îi conturează și un portret fizic: „Cu ochii mari, albaştri, vii ca nişte întrebări de
cleştar, cu neastâmpărul trupului tânăr, cu gura necontenit umedă şi fragedă, cu o inteligenţă care irumpea,
izvorâtă tot atât de mult din inimă cât de sub frunte, era, de altfel, un spectacol minunat. Izbutea să fie adorată
de camarazi, băieţi şi fete deopotrivă, căci înfrumuseţa toată viaţa studenţească.”

Caracterizarea indirectă reiese din comportamentul personajelor. Ela devine o fire pragmatică, întreprinzătoare
și, totodată, ea este preocupată de viața mondenă, găsind prilejul de a-și manifesta farmecul și cochetăria.
Ștefan descoperă o altă față a Elei, care este capabilă să se implice în afaceri legate de moștenire, apelând
chiar la seducție. Deruta lui Ștefan Gheorghidiu este cu atât mai mare, cu cât el rămâne adeptul superiorității
bărbatului, care trebuie să-și manifeste puterea protectoare, consoarta rămânând în limitele feminității, dincolo
de orice vulgaritate. Gelozia eroului se declanșează după ce Ela îl cunoaște pe Grigoriade. Prima criză de
gelozie din viața cuplului este cea determinată de petrecerea de la Odobești, și de acum încolo relația se
manifestă prin despărțiri și împăcări, prin reproșuri și acceptări sau chiar prin răzbunări, ajungându-se până la
amenințări cu evacuarea și cu divorțul. Astfel, Gheorghidiu aduce în casă o prostituată, apoi îi cere Elei să
părăsească locuința și îi propune un divorț amiabil, atunci când sosit pe neașteptate nu o găsește acasă. Totul
reintră însă în normal când Gheorghidiu găsește scrisoarea verișoarei sale Anișoara, prin care aceasta o
invitase pe Ela să petreacă noaptea la ea. Tortura geloziei se accentuează însă în momentul în care Ștefan
este concentrat pentru executarea unor lucrări militare. Frământările determinate de gelozie sunt accentuate
de discuția de la popotă dintre ofițeri referitoare la fidelitatea dintre soți. Adept al ideii că ,,cei care se iubesc au
drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt’’, obsedat că soția l-ar putea înșela, Stefan cere o permisiune
pentru a se convinge de fidelitatea acesteia. Reîntâlnirea cu Ela nu-l vindecă de gelozie, ci i-o accentuează,
căci îl întâlnește pe stradă pe Grigoriade. Doar experiența războiului se va dovedi purificatoare, deoarece
sentimentul morții îl vindecă de gelozie, iar la întoarcerea acasă renunță la trecutul său și divorțează.

Concluzie
De-a lungul relației lor, cele două personaje se aseamănă în prima fază a evoluției lor: amândoi sunt frumoși,
fermecători, dar săraci, devotați unul altuia, pasionali. Apoi, firea reflexivă, înclinația spre autoanaliză, spiritul
său polemic, obsesia ideii de absolut caracteristice lui Ștefan Gheorghidiu vin în contradicție cu pragmatismul,
superficialitatea și înclinația spre viața mondenă și frivolă manifestate de Ela. Această opoziție va genera în
final și ruptura din viața cuplului. Deosebirea dintre cei doi soți se explică și prin faptul că Ștefan este un
intelectual însetat de absolut, un inadaptat, un personaj cu o personalitate aparte, puternică, dar contradictorie,
pe când Ela este o ființă comună.

Relația din cuplu este privită doar din perspectiva subiectivă a personajului-narator-Ștefan Gheorghidiu, iar
datorită acestei perspective unice, relația dintre cele două personaje nu se încadrează unui tipar, fiind una
atipică și dobândind pecetea personalității protagonistului.

,,Eroul d-lui Camil Petrescu este un psiholog al dragostei și luciditatea și preciziunea analizei lui se înrudesc cu
a marilor moraliști ai literaturii franceze, și înaintea tuturor cu Stendhal însuși. Zigzagul acestei iubiri, în planul
conștiinței evident (pentru că, altminteri, sub raportul întâmplării brute, ce poate fi mai simplu și mai banal
totodată ca sperjurul unei soții sau a unei amante?) cunoaște ocolirile cele mai tainice, transfigurările cele mai
patetice, de la divinizare până la ură și dezinteres (romanul se încheie cu un mare act de clemență, care aduce
și a absolvire), într-un cuvânt toate licorile și toxinele marilor iubiri, reflexive.’’ (Perpessicius)