Relația dintre Ștefan Gheorghidiu și Ela în romanul de

analiză psihologică „Ultima noapte de dragoste, întâia

noapte de război” de Camil Petrescu
„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman
modern, psihologic, de tip subiectiv, publicat de către Camil Petrescu în
anul 1930 și ilustrează vârsta ionică a literaturii române din perioada
interbelică fiind o creație de analiză în care sunt prezentate două
experiențe fundamentale prin care eroul dilematic accede la cunoașterea
absolută. Important teoretician al literaturii, Camil Petrescu este
preocupat de sincronizarea literaturii române cu mișcarea artistică
europeană, dar și de alte domenii conexe precum filosofia și psihologia
vremii, fiind influențat de gânditori și filosofi precum Edmund Husserl sau
Henri Bergson.
Tema romanului este reprezentată de nevoia de cunoaștere, o
cunoaștere absolută care, potrivit lui Henri Bergson, „este posibilă și
este de natură psihologică”. În acest sens, romanul lui Camil Petrescu a
fost interpretat de către criticul literar Constantin Ciopraga drept o
„monografie a îndoielii”. Titlul complex și analitic al romanului indică cele
două experiențe fundamentale pe care le trăiește Ștefan Gheorghidiu:
dragostea, care declanșează în sufletul eroului dilematic un conflict
interior insurmontabil și războiul, care îl aduce pe protagonist în
vecinătatea morții. Element de recurență, metafora nopții sugerează
zbuciumul sufletesc, dar și incertitudinea pe care o trăiește protagonistul
și care este întreținută de comportamentul ambiguu al soției sale.
În ceea ce privește perspectiva narativă, romanul este scris la
persoana întâi, sub forma unei confesiuni a personajului principal, Ștefan
Gheorghidiu. Relatarea la persoana întâi conferă autenticitate și caracter
subiectiv textului. Chiar dacă este vorba de un roman modern, în incipit
sunt fixate cu precizie realistă coordonatele spațio-temporale: „În
primăvara anului 1916 [...], la fortificarea Văii Prahovei, între Bușteni și
Predeal.” În schimb, finalul deschis lasă loc interpretărilor multiple, așa
cum se întâmplă în general în proza de analiză psihologică. Astfel,
Gheorghidiu, obosit să mai caute certitudini și să se mai îndoiască, se
simte detașat de tot ceea ce îl legase de Ela și hotărăște să o
părăsească, să-i lase „tot trecutul”. Conflictul interior pe care îl trăiește
Ștefan Gheorghidiu este cauzat de stările și sentimentele contradictorii în
ceea ce o privește pe soția lui. Problema care îl torturează pe Ștefan
Gheorghidiu este bănuiala că este înșelat în iubire de către Ela.
Conflictul exterior pune în evidență relația personajului cu societatea,
accentuând același orgoliu al respingerii și plasându-l în categoria
intelectualului inadaptat, incapabil să se coboare la nivelul lumii comune.
Ștefan Gheorghidiu este personajul principal al romanului, a cărui
condiție socială se construiește prin însumarea mai multor ipostaze:
student sărac, devine la un moment dat asistent la facultatea de filosofie,
iar situația materială modestă se schimbă radical odată cu moștenirea
primită de la unchiul Tache. Din punct de vedere moral, personajul se
remarcă prin intransigența cu care se opune lumii meschine, mediocre,
refuzând orice formă de compromis social, orice manifestare a frivolității.
La nivel psihologic, protagonistul își demonstrează permanenta
luciditate și atenția cu care înregistrează experiențele de cunoaștere a
lumii. În plus, eroul se înscrie în seria intelectualilor inadaptați, conștienți
de superioritatea lor și incapabili să se coboare la nivelul lumii comune.
Ela este tânăra cochetă, considerată cea mai frumoasă și cea mai
populară studentă de la Universitate și cea de care se îndrăgostește mai
întâi Ștefan. Ea este un personaj complex, construit subiectiv, a cărei
reprezentare se bazează în totalitate pe viziunea interioară a
protagonistului, soțul și ordonatorul lumii în care ea a fost plasată la
începutul relației lor.
La început, viața celor doi este marcată de modestie și se
caracterizează prin beatitudine. Asemenea cuplului adamic, Ela Și
Ștefan se refugiază într-o simbolică „insulă a lui Euthanasius”, departe
de interesele meschine ale lumii pragmatice. O secvență semnificativă
este momentul în care Gheorghidiu primește moștenirea de la unchiul
Tache, moment care schimbă fundamental destinul cuplului. Ela începe
să intervină în discuțiile despre bani și avere, fapt care îl surprinde
neplăcut pe Ștefan, care ar fi dorit ca ea să fie mereu deasupra
intereselor pragmatice. O altă secvență semnificativă este prezentă în
ulimul capitol unde efectele celor două experiențe asupra personajului îl
determină să aibă o atitudine detaşată faţă de Ela. Titlul capitolului
„Comunicat apocrif” se referă la comunicatele contradictorii care sosesc
de pe front, pe de o parte, iar pe de altă parte, face trimitere la
scrisoarea anonimă pe care o primește Gheorghidiu și în care i se
dezvăluie că soția îl înșală. El nu mai este însă interesat să verifice
autenticitatea acestei scrisori. Bărbatul care odinioară se credea capabil
de crimă din gelozie, devine indiferent și detașat de iubirea cu Ela,
hotărând să-i lase soției „tot trecutul”.
Structura:

1. Introducerea (apariție, roman psihologic);

2. Tema și titlul;
3. Cele patru elemente: perspectiva narativă, incipit, final și
conflicte;
4. Prezentarea lui Ștefan Gheorghidiu și a Elei (statutul social,
moral, psihologic al fiecăruia);
5. O secvență semnificativă – efectele primirii moștenirii;
6. O altă secvență semnificativă – ultimul capitol „Comunicat
apocrif”;
7. Opinia;
8. Concluzia;