Ultima noapte de dragoste- Stefan Ghiorghidiu

caracterizare

1- Personaj literar plus personaj de roma/// aceleasi ca la ion

2- Introducere text///clasa
Tema romanului este condiția intelectualului însetat de absolut într-o societate
inferioară.

Titlul se construieşte pe baza unei duble antiteze "ultima-întâia" şi "dragoste-

război". Antiteza indică temele acestui roman, iubirea şi războiul.
Cuvântul "noapte" repetat în titlu redă simbolic incertitudinea, îndoiala, iraţionalul,
nesiguranţa şi absurdul, necunoscutul şi tainele firii umane. Cele două "nopţi" din titlu
sugerează şi două etape din evoluţia personajului principal dar si compozitia simetrica a
romanului.
Protagonistul romanului, Ştefan Gheorghidiu, este în acelaşi timp narator . Prin el Camil
Petrescu introduce în literatura română un nou tip de personaj. El reprezintă tipul
intelectualului “ca structură de caracter”, introspectiv şi inadaptat social. Într-o călătorie
de căutare a sinelui, personajul se transformă pe parcursul romanului și își notează cu atenție
traseul interior.
Statutul social al lui Gheorgidiu suferă mai multe schimbări. Inițial este prezentat ca student
la filizofie sărac , dar apreciat în mediul universitar. Ca tânăr căsătorit, are o existență
modestă și fericită. După primirea moștenirii de la unchiul Tache, este obligat să pătrundă în
high life-ul societății bucureștene și să se implice în afaceri. Refuză însă oportunismul
mercantil și se detașează de cercul Elei. Se înrolează , și în a doua parte a romanului are
statutul de sublocotenent în armata română ce răspunde de plutonul 9 ca vârf al avangardei.
În final, rănit, lăsat la vatră, divorțează și cedează o parte din bunurile sale Elei.
Psihologic, Gheorghidiu este un personaj caracterizat de un puternic conflict interior. Orice
aspect al existenței este pus sub lupa analizei și raportat la un sistem superior, absolutist.
Atunci când idealurile îi sunt contrazise de realitate, încearcă să stăpânească deziluzia prin
luciditate, iar luciditatea îi alimentează drama. Se dovedește astfel o natură dilematică, ce
încearcă să găsescă răspunsuri la întrebări legate de aspectele esențiale ale existenței.
Moral, personajul este un apărător al principiilor de viață și al adevărului . Inadaptarea vine
din respingerea falsității și a meschinăriei. Detașează valoarea de nonvaloare, și are o ierarhie
a lucrurilor pe care le respectă sau pe care le consideră nesemnificative. Transformarea sa
este, de asemenea, de ordin moral. Descoperind darul vieții în sine și a solidarității umane,
renunță să mai lupte pentru o relație pusă sub semnul frivolității care l-a putut duce în pragul
crimei. Rămâne însă disponibil pentru viitor, maturizat de experiențele asumate.
3- Specificul conflictului////caiet
Naraţiunea este la persoana I. Ştefan este naratorul personaj care prezintă acţiunea prin
propriii săi ochi, având o cunoaştere limitată, incertă, aceasta conferind relativitate
 romanului. Secvenţele narative conturează două planuri narative diferite ca timp de acţiune
dar care la un moment dat se interferează. Prezentarea faptelor se realizează prin declanşarea
memoriei involuntare după o discuţie de la popota ofiţerească. Astfel,
Ştefan Gheorghidiu, sublocotenent , discutia îi trezeşte amintiri dureroase legate de soţia sa Ela,
pe care o bănuieşte de adulter. Întorcându-se în timp, rememorează etapele poveştii sale de
dragoste. Student la filozofie, este măgulit de atenţia pe care i-o acordă una din cele mai
frumoase fete de la Litere, şi, din orgoliu, apoi din „milă, admiraţie, îndatorire, duioşie, pentru că
ştie că asta o face fericită” îşi adânceşte sentimentele faţă de Ela şi se căsătoreşte cu aceasta. Cei
doi trăiesc o vreme fericit, în scene de împlinire casnică. Moştenirea neaşteptată de la unchiul
Tache tulbură acest echilibru. Iese la iveală o faţă a Elei care îl nemulțumește pe protagonist:
implicarea în discuţiile şi lupta pentru bani, plăcerea vieţii mondene, petrecerile, flirturile cu un
oarecare Grigoriade, ziarist, monden şi extrem de curtat de femei, toate acestea declanşează criza
cuplului. Excursia la Odobești aruncă cele mai negre suspiciuni asupra fidelității Elei. Povestea
evoluează cu o serie de certuri şi împăcări, care culminează cu despărţirea în clipa în care eroul,
întors pe neaşteptate de la Azuga acasă, găseşte casa goală “ca un mormânt”. Dimineaţa, fără a
aştepta explicaţii, se separă, pentru a se reîmpăca în capitolul “Asta-i rochia albastră”, după ce
găseşte în casă o scrisoare justificativă de la verişoara Anişoara . Înrolat lângă Câmpulung,
Gheorghidiu o aduce pe Ela în oraş, pentru a-i fi mai aproape. Revenit într-o permisie, zăreşte pe
G. pe străzile oraşului, după ce o discuţie cu soţia sa despre trecerea pe numele ei a unei sume la
Banca Generală îi accentuează suspiciunile. După discuţia de la popotă, pleacă în oraş fără
învoire cu gândul de a-i prinde pe cei doi și de a-i ucide. Surprins pe străzi de un colonel , se
întoarce pe front şi intrarea României în război îl îndepărteză de obsesia sa. Cea de-a doua parte
prezintă o imagine a războiului demitizată, în care la atac “nu se porneşte cu lozinci sau cu chiote
de bucurie”, combatantul de rând nu are relevanţa strategiei şi este copleşit de senzaţii organice
dintre care cea mai puternică este iminenţa morţii. Frica, dezorganizarea, ordinele contradictorii,
impresia că lupta se dă împotriva propriilor divizii, “capturarea” de propriii tovarăşi, imaginile
terifiante sunt constantele acestui tablou realist al luptei de eliberare a Ardealului . Rănit, se
înapoiază la Bucureşti, unde se descoperă maturizat, obosit de îndoieli şi suspiciuni care l-au dus
altădată în pragul crimei, şi decide că nu merită să mai lupte pentru această relaţie. Despărţirea
de Ela este o eliberare morală, care îl lasă deschis sufleteşte pe erou pentru alte experienţe.
Cedarea casei, a trecutului, îl dovedesc disponibil pentru o nouă etapă a viitorului.
Caracterizarea personajului Ştefan se realizează subiectiv, sub o singură viziune, cea a
personajului-narator. Astfel, portretul lui Gheorghidiu este realizat mai ales prin caracterizare
indirectă, prin fapte, gânduri, limbaj, gesturi, atitudini şi prin relaţiile cu celelalte personaje.
Caracterizarea directă se realizează rar, prin intermediul replicilor scurte ale altor personaje,
precum cea pe care i-o adresează Ela lui Ştefan când acesta îi reproşează comportamentul ei din
timpul excursiei de la Odobeşti: “Eşti de o sensibilitate imposibilă.” Sau cea a unchiului Nae
caiet În acest roman subiectiv, de analiză, este folosită adesea autocaracterizarea, pentru portretul
fizic, moral sau psihologic: “Eram alb ca un om fără globule roşii”, “Eram înalt şi elegant”,
“Lipsit de orice talent, în lumea asta muritoare, fără să cred în Dumnezeu, nu m-aş fi putut
realiza – şi am încercat-o – decat într-o dragoste absolută”.
O trăsătură definitorie a personajului este orgoliul superiorității.
Un prim episod ilustrativ pentru orgoliul superiorității este cel de la popota ofiţerilor din
capitolul ”La Piatra Craiului, în munte…”, unde are loc o discuţie generată de achitarea unui
bărbat ce şi-a ucis soţia prinsă în flagrant de adulter. Părerile sunt împărţite: de la cele privind
rolul tradiţional al căsniciei- “femeia să fie femeie şi casa căsă, dacă-i arde de altele să nu se mai
mărite”-căpitanul Corabu, la cele idealiste-femeia trebuie să fie liberă să plece oricând doreşte-
căpitanul Dimiu. Gheorghidiu îşi dovedeşte din nou orgoliul și poziţia intransigentă printr-o
izbucnire violentă. Părerea lui este că cei doi au drept de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt,
neputând accepta formula de metafizică vulgară conform căreia fiecare îşi poate retrage
cantitatea de suflet investită într-o relaţie, deoarece iubirea transformă pentru totdeauna.
Concluzia sa tăioasă-“discutaţi mai bine ceea ce vă pricepeţi” este aceea a unui personaj pornit în
căutarea iubirii absolute, care respinge cu vehemenţă ceea ce este mai puţin.

O secventa care ilustreaza caracterul orgolius al

protagonistului este constituita de primirea moștenirii averii considerabile a unchiului
său, Ștefan descoperă o altă latură a Elei, latură ce intră în contradicție cu idealul de
feminitate al eroului. Treptat, Ela își dezvăluie preocupările pragmatice, iar acest fapt duce
la conflictul interior al eroului („aș fi vrut-o mereu feminină, deasupra discuțiilor acestea
vulgare”) si il face pe Gheorghidiu sa cugete ca "intamplarea cu mostenirea trezise in
femeia mea porniri care dormitau latent, din stramosi, in ea".. care genereaza o ruptura in
relatia acestuia

Stefan Ghiorghidiu dintr un orgoliu exagerat nu dorește să intre în rândul lumii mondene,
să adopte comportamentul meschin al acesteia, nici chiar să-și schimbe garderoba ci preferă stilul
de viață simplu și plin de bucuria și entuziasmul vieții de la început.

Stefan Gheorghidiu reprezinta un tip de personaj impus in literatura romana de romanele si

dramaturgia lui Camil Petrescu: intelectualul aspirand spre absolut, ca si Ladima, Gelu Ruscanu
sau Andrei Pietraru. Inadaptat superior, lucid si hipersensibil, Gheorghidiu incearca sa
recompuna lumea in functie de aspiratia sa catre absolut si are orgoliul de a refuza o realitate
care nu i se potriveste. Desi in lumea lui Nae Gheorghidiu, a afaceristului Vasilescu Lumanararu
si a mondenului Grigoriade, Stefan Gheorghidiu pare a fi un invins, in raport cu lumea pura a
ideilor, are taria de a nu accepta compromisul. Constiinta lucida, analiza si confesiunea pun in
evidenta preocuparea personajului-narator pentru problemele profunde ale existentei, receptate in
lumea sa interioara ca experiente definitorii.