Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

de Camil Petrescu
- caracterizare personaj-
-conditia intelectualului-

Odată cu afirmarea romanului subiectiv citadin, tipologia cu care

cititorul se familiarizase în romanele realiste (personaje tipice în situaţii tipice,
exponenţiale pentru o categorie socială) este înlocuită de un nou personaj,
intelectualul hipersensibil, hiperlucid şi hiperanalitic.
Admirator declarat al operei lui Marcel Proust, Camil Petrescu
creeaza primul ce se incadreaza in aceasta tipologie din literatura romana, pe
Stefan Gheorghidiu, protagonistul romanului de analiza psihologica “Ultima
noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”.
Aparut in anul 1930, romanul “Ultima noapte de dragoste,intaia
noapte de razboi” a constituit o noutate absoluta in mediul literar interbelic.
Aceasta opera epica este un roman de analiza psihologica intrucat are in prim
plan un personaj-narator, pe Stefan Gheorghidiu, ce relateaza faptele in care este
implicat ca protagonist dintr-o perspectiva subiectiva, cu o focalizare interna si
viziunea “impreuna cu”.
In aceasta opera, conflictele centrale ce dau consistenta romanului
nu mai sunt construite prin reprezentarea unor evenimente exterioare, ci tocmai
prin descrierea trairilor interioare, care pot sa nu aiba – uneori – nimic de-a face cu
faptele obiective. Asadar, principalul conflict al operei este cel interior, care se
evidentiaza in special in prima parte, prin rememorarea provestii de iubire. In
opinia protagonistului romanului, realitatea exterioara il afecteaza pe individ doar
in masura in care constructia sa o filtreaza - conflictul exterior fiind doar un efect
al tensiunilor interioare. A doua parte a romanului demonstreaza insa ca, oricat ar
incerca protagonsitul sa organizeze lumea exterioara in functie de propriul eu,
anumite conflicte exterioare – razboiul, de pilda – destabilizeaza lumea
interioara a individului.
Ştefan Gheorghidiu, personajul principal al romanului, şi în acelaşi
timp personajul-narator, reprezintă tipul intelectualului lucid. Caracteranizarea
personajului se face in principal prin modalitati indirecte, analizandu-se
faptele,vorbele, si gesturile sale, la care se adauga tehnicile moderne de analiza
psihologica : introspectia, monologul interior, fluxul constiintei, memoria
involuntara.
Portretul său fizic sugerează neglijenţă şi nepăsare: „Aveam
manşetele prea largi şi cu colţurile sucite în afară”, „Nu-mi făceam decât
câte un costum de haine pe care-l purtam până se uza”. Detestând ieşirile şi
evenimentele mondene, este conştient de „neştiinţa sa la dans” sau de
„neglijenţa în îmbrăcăminte”.
Monologul interior şi analiza psihologică permit o sondare a
stărilor de conştiinţă, o înţelegere a evenimentelor din perpectiva personajului,
care îşi pune permanent întrebări existenţiale: „Sunt inferior celorlalţi de
vîrsta mea? În aceleaşi împrejurări, alţii cum s-ar fi comportat?”.
Protagonistul este caracterizat in mod direct şi prin replicile
celorlalte personaje: Ela îl ironizează, numindu-l „filozof care pune în toate
o patimă”, doamna cu părul argintiu întâlnită la evenimentele mondene îl
numeşte „omul cu sensibilitatea năzdravană”, atrăgându-i atenţai că „atata
luciditate e insuportabilă”.
Drama personajului este de natură intelectuală deoarece el este, în
primul rând, un pasionat al adevărului, al certitudinii, al absolutului. El
trăieşte două experienţe fundamentale, care sunt prezentate prin intermediul
conştiinţei: iubirea şi războiul.
Experienta iubirii da substanta primei parti a romanului si este
actualizata prin rememorarea relatiei lui Stefan cu Ela,determinata de discutia de
la popota ofiterilor, ce reprezinta pretextul unei ample digresiuni, pe parcursul
careia Stefan isi reaminteste etapele evolutei sentimentelor sale pentru Ela.
Intrucat toate evenimentele din roman sunt expuse dintr-o perspectiva subiectiva,
naratorul nu spune nimic altceva in afara de banuielile sale: “Eram insurat de doi
ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma inseala”. Iubirea
lor ia nastere din orgoliu. Chiar daca la inceput nu o placea pe Ela, Stefan se simte,
treptat, magulit de atentia pe care i-o ofera “una dintre cele mai frumoare studente
din Universitate”.
La inceput, casnicia celor doi este linistita, iar traiul lor este modest,
singura avere fiind iubirea lor. La un momentdat, Stefan primeste o mostenire de
la unchiul sau care va reprezenta factorul determinat in destramarea relatiei celor
doi. Ela se schimba treptat, fiind atrasa de lux si petreceri mondene, ceea ce il
determina pe Stefan sa fie gelos. Reprezentativa pentru gelozia personajului ce
reiese prin caracterizare indirecta este scena in care Stefan, Ela si foarte vag
conturatul domnul G, stau pe bancheta din spate a unei masini si merg catre
Dragasani.Stefan observa cum: “pe drum, nevasa-mea n-a trait decat prezenta lui”
si marturiseste ca “n-am putut sa nu bag de seama placerea cu care ea se lasa
sprijinita toata de el” .
Fiind un personaj lucid, nu face doar o analiză a lumii exterioare, ci
şi a propriilor sentimente, dar şi a psihlogiei feminine. Femeile îi apar ca nişte
fiinţe schimbătoare, capricioase, care uită de orice morală când este vorba de a-şi
satisface dorinţele. Sentimentele lui sunt analizate cu intensitate, elocvent fiind
episodul când doreşte să dezerteze pentru a-i ucide pe cei doi amanţi.
În drama iubirii, greşeala este şi a lui: o aşează pe Ela pe un piedestal
şi apoi este dezamăgit că ea nu reprezintă femeia ideală la care visase. Despărţirea
de Ela, pierderea acestei iubiri pe care el o credea absolută, echivalează cu
pierderea unei părţi din personalitate, care va fi recuperată parţial prin experienţa
războiului.
O ultimă încercare de a junge la cunoaşterea absolută este
participarea la război. Deşi ar fi putut să evite participarea la război, profitând de
averea sa, aşa cum face Nae Gheorghidiu, Ştefan se înrolează voluntar din din
dorinţa de a trăi această experienţă: „N-aş vrea să existe pe lume o expereienţă
definitiva... de la care să lipsesc”. Nu se înrolează din patriotism, ci din orgoliu,
din dorinţa de a nu se simţi inferior. La fel ca şi în cazul iubirii, Gheorghidiu
analizează cu luciditate războiul nu pentru a sublinia eroismul ci absurditatea
acestuia. Stefan descopera o realitate dramatica : lupta nu inseamna atacuri
vitejesti si strigate eroice ci ordine date haotic, marsuri obositoare si lupte
sangeroase.
Cuplul Ela – Ştefan Gheorghidiu este reprezentativ pentru opera
literară a lui Camil Petrescu. Ca şi alte personaje masculine camilpetresciene,
Ştefan Gheorghidiu trăieşte într-o lume a ideilor pure, pe care nu o poate adapta
datelor lumii reale. Pentru el, Ela nu este femeia din realitatea imediată, ci este o
imagine ideală a propriilor aspiraţii sufleteşti. Când perspectiva asupra ei se
modifică, Ela devine ceea ce a fost, de fapt, de la început: o femeie obişnuită,
asupra căreia Ştefan a proiectat o aură ideală.
Prin personajul Ştefan Gheorghidiu, Camil Petrescu creează tipul
intelectualului inadaptat social, hiperlucid şi hiperanalitic, căutător al absolutului în
dragoste, infirmat de realitatea ale cărei compromisuri le refuză. Prin urmare, înlocuirea
personajelor tipice în situaţii tipice cu personaje autorefelexive, preocupate cu precădere
de viaţa lor lăuntrică, ignorând legile realităţii sociale, reprezintă unul dintre elementele
definitorii ale prozei moderne de analiză psihologică.
Schema
1. Def personaj + Def personanj narator
2. Camil Petrescu introduce primul personaj narator
3. Despre roman + de ce e roman psihologic
4. Conflictele
5. Modalitati de caracterizare
6. Portret fizic
7. Autocaracterizare
8. Caracterizare alte personaje
9. Doua experiente fundamentale : iubire si razboiul
10. Iubirea
11. Razboiul
12. Cuplul
13. Concluzie